Rugaciune de Anul Nou

Doamne, mai e puţin timp şi vei deschide uşa unui nou an. În timp ce îmi iau rămas bun de la cel vechi, îl îmbrăţişez pe cel nou. Sunt fericit de certitudinea pe care ne-o dai, asigurându-ne că Te afli între ani.

Dar înainte de a închide uşa înspre trecut, te rog, lasă-mă să mă mai uit odată înapoi şi să-Ţi mulţumesc pentru ajutorul preţios pe care mi L-ai dat în anul care a trecut. M-ai dotat cu răbdare în încercări. M-ai susţinut cu braţul Tău când m-am clătinat. Îţi mulţumesc pentru acest ajutor.

Atunci când cei din jur m-au dezamăgit şi nu de puţine ori m-au jignit, Tu ai fost lângă mine cu mângâierea Ta sublimă. Când sufletul îmi era tulburat, Cuvântul Tău m-a susţinut. Tu ai fost Acela care mi-ai şters lacrimile şi m-ai consolat.

Ori de câte ori m-am simţit singur şi părăsit, mi-ai arătat că eşti cu mine. M-ai luat de mână şi mi-ai spus că întunericul va trece. Mulţumesc, Doamne.

Când m-am aflat la răspântie, neştiind încotro să apuc, Tu m-ai călăuzit. Duhul Tău mi-a arătat în ce direcţie să o iau. Tu m-ai înviorat şi mi-ai dat putere, când am obosit pe cale. Tu m-ai cheamat deoparte ca să mă odihnesc. Dragostea Ta mi-a dat forţe noi. Puterea Ta m-a însufleţit şi mi-a dat curaj. Mulţumesc şi pentru aceasta, Tată.

În pericole, Tu m-ai protejat. Îngerii Tăi nevăzuţi m-au înconjurat. Mulţumesc, Dumnezeul meu iubit.

Când descurajarea m-a cuprins, Tu m-ai îndemnat să merg mai departe. Mi-ai dat asigurarea că eforturile mele nu sunt zadarnice. M-ai ajutat să-mi recapăt încrederea în mine, amintindu-mi că Tu îmi eşti deajuns. Doamne, cât de mult te iubesc pentru acesta.

Atunci când prietenii nu m-au înţeles, Tu nu m-ai părăsit şi ai stat alături de mine. Tu m-ai înţeles, cum numai Tu o poţi face. Mulţumesc, Doamne.

Doamne înainte de a închide uşa în faţa trecutului meu personal, vreau să am certitudinea că las în urma mea o casă curată. Ajută-mă, ca nu cumva să duc vreun gunoi cu mine în viitor, sau, ceea ce este şi mai grav, să-l ascund undeva, sub vreun covor.

Ştiu că dacă voi ascunde îndoieli, temeri, resentimente şi dacă nu voi ierta, taote acestea mă vor urmări şi nu îmi vor da pace. Aşa că, înainte de intra pe uşa noului an, ajută-mă să rezolv orice problemă pe care o am. Te rog, să-mi dai tăria să pot înfrunta problemele pe care le-am ascuns sau ignorat. Ajută-mă să nu dau vina pe alţii, ci să-mi asum eu toată responsabilitatea pentru reacţiile mele.

Te invit Doamne, în cele mai întunecate şi intime locuri ale mele. Arată-mi Tu care sunt lucrurile pe care am refuzat să le înfrunt. Dă-mi curajul să pot merge împreună cu Tine în locurile cele mai tăinuite ale elui meu. Apoi, dă-mi Tu răbdarea ca să rezolv ceea ce trebuie rezolvat. Mă predau cu totul Ţie. Curăţeşte-mă. Pregăteşte-mă pentru ceea ce îmi rezervă viitorul.

Doamne, acum Tu ai deschis larg uşa noului an. Mă bucur că Tu poţi vedea ceea ce este în faţă, eu nu. Pentru mine este ca şi cum aş încerca să văd prin ceaţă. Îţi mulţumesc Doamne, că Tu nu numai că ştii încotro trebuie să merg, dar Tu ai pregătit şi drumul pe care să păşesc. Şi eu am convingerea că este calea cea bună, fiindcă Tu eşti un Dumnezeu al iubirii. Atunci când mă voi izbi de încercări şi experienţe neplăcute, aminteşte-mi că Tu controlezi viaţa mea şi că toate lucrurile lucrează spre binele meu, şi mai ales spre creşterea mea spirituală.

Aşa cum Tu deschizi uşa noului an şi eu îmi deschid uşa inimii. O deschid larg, ca briza înviorătoare a Duhului Tău să producă prospeţime în sufletul meu. Mătură Tu toate pânzele de păianjen ale îndoielii de sine. Aminteşte-mi Tu cine sunt eu în Cristos. Împrospătează-mi memoria. Prin Tine, pot face tot ceea ce pretinzi de la mine.

Uşa mea personală o deschid larg. Parcă te aud cum îmi şopteşti ca lui Iosua: “După cum am fost cu Moise, voi fi şi cu tine. Eu nu te voi părăsi. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te.” Am hotărât să te pun la încercare.

Deschid uşa şi mai larg şi te aud cum îmi spui, ca lui Ghedeon: “Domnul este cu tine, viteazule.” Am hotărât să te cred pe cuvânt şi să fac tot ceea ce Tu vrei ca eu să fac.

Deschi uşa tot mai larg şi te aud vorbindu-mi prin apostolul Pavel: “Bucură-te în Domnul.” Doamne, am hotărât să mă bucur mai mult în Tine, în anul care vine decât am făcut-o în cel trecut. Ajută-mă să nu mă las furat de forţa împrejurărilor, ci să mă concentrez numai asupra Ta. Dacă mă uit în jur, s-ar putea să mă descurajez. Dar dacă mă uit la Tine, voi ştii mereu că Tu controlezi totul şi că mă pot bucura, indiferent de împrejurările în care mă aflu.

Da, Doamne, ai deschis larg uşa noului an. Dar repet. Nu pot vedea înainte mai mult decât un abur. Şi aceasta nu este deajuns. Am vise şi mi-am propus anumite scopuri. Dacă mă las călăuzit, lumina Ta va străluci şi aburul va dispărea. Atunci scopurile mele vor fi voia Ta pentru mine.

Dar înainte de a păşi pragul noului an, mai am o ultimă cerinţă. Este vorba de aceia pentru care ceaţa este dureros de deasă. Lasă ca lumina Ta să strălucească prin mine, pentru ei.

Fă-mă un canal prin care să curgă râuri de iubire, de lumină, de căldură. Vreau ca să-i iau de mână şi să-i călăuzesc în noul an. Şi poate că la sfârşitul călătoriei lor se vor opri şi vor spune şi ei: “Doamne, lasă-mă să mă uit înapoi şi să-Ţi mulţumesc”.

AMIN!

(preluat de aici)

Fii intotdeauna asa cum ai dori sa fii in clipa sfarsitului tau

Cine vrea sa-L primesca pe Hristos in inima sa, acela trebuie sa se curete printr-o pocainta adevarata! Sa cunoasca din legea lui Dumnezeu pacatele sale si sa le curete prin pocainta, dar mai ales sa ceara iertarea lor de la Dumnezeu si atunci va veni la el Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu Evanghelia Sa si-i va da nu o mangaiere a lumii acesteia, ci una pe care lumea nu o poate primi. Sa ne pocaim si noi si sa ne socotim vrednici de orice: si Hristos Dumnezeu, ca un iubitor de oameni, ne va invrednici de mila Sa; caci El priveste spre cei smeriti si le da lor harul Sau.

Omul are numai o inima: cand ea cauta pe cele vremelnice, atunci uita de cele vesnice; iar cand se intoarce spre cele vesnice si se adanceste in ele, atunci uita de cele vremelnice si nu-i pasa de ele.

Doua feluri de griji: fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, doua feluri de iubire, fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, nu pot fi in inima. Neaparat va precumpani una din cele doua: sau cele vremelnice, sau cele vesnice.

Moartea pe nevazute umbla dupa om. Ea il ajunge pe el acolo unde el nu a asteptat-o niciodata; il ajunge cand el nici nu s-a asteptat; il ajunge astfel cum nu s-a gandit niciodata.

Deci fii intotdeauna asa cum ai dori sa fii in clipa sfarsitului tau. Cugeta la acest lucru, ia aminte la tine insuti si nu vei vrea nici cinste, nici slava, nici bogatie, nici alte privilegii si desfatari ale lumii. Gandeste-te ca vei muri astazi sau maine; atunci toata desertaciunea va pieri din inima ta.

Ce folos are din cinste, slava, bogatie si privilegii aceia care a ajuns la sfarsitul vietii ? Da-i imparatie, da-i munti de aur, el nu le va da nici un fel de atentie. Un singur gand, o singura grija are el: cum sa plece de aici cu o nadejde de mantuire si de fericire.

Deci agoniseste-ti o astfel de intocmire si tu; fiecare zi sa o socoti ca este cea de urma zi a vietii tale si asteapta, ca Domnul te va chema. Cu o astfel de intocmire nimic in lumea aceasta nu iti va parea atragator si daca vei sta mereu la aceasta straja si vei veghea, apoi vei avea un sfarsit bun.

Deci acum, in timpul vietii pamantesti, coboara-te des cu mintea in iad, ca sa nu te cobori acolo cu trupul si cu sufletul pentru vesnicie.

Sfantul Tihon, episcop de Voronej

Rugăciune către Sfinții Heruvimi, Serafimi, Arhangheli, Îngeri de Lumină, Sfintele Scaune Cerești, Domnii, Puteri Cerești, Stăpânii, Începătorii

Sfinților Serafimi vă rugăm ajutați-ne să aprindem iubirea pentru Dumnezeu în inimile noastre, ajutați-ne să incălzim și să Îndumnezeim iubirea pentru Dumnezeu. Sfinților Heruvimi vă rugăm înțelepțiți-ne, ajutați-ne și luminați-ne sufletele cu Duhul Cunoașterii Cea de Sus. Sfintelor Scaune Ceresti vă rugăm dăruiți-ne Duhul Dreptei Judecăți, pentru noi și mai ales pentru cei care stăpânesc peste oameni și-i înțelepțesc. Sfintelor Domnii, dăruiți-ne nouă oamenilor, puterea stăpânirii și a înțeleptei folosiri a celor încredințate vieții noastre, în această lume. Sfintelor Puteri Cerești vă rugăm ajutați-ne în toate lucrările noastre și dați-ne mărire de suflet în ispite și în puteri, ajutați-ne să lucrăm pentru caștigarea Împărației Cerurilor. Sfintelor Stăpânii care aveți puteri peste lucrurile diavolești, vă rugăm luminați-ne, protejați-ne și ajutați-ne să iesim biruitori în lupta cu cel rău, pentru câștigarea Împărăției Cerurilor, care se câstigă cu biruința asupra oamenilor și a gândurilor vrăjmașe lor. Sfintelor Începătorii, care rânduiți Ingerii cei mai de jos, pentru slujiri poruncite de Dumnezeu peste neamuri și ținuturi, vă rugăm ridicați-i pe trepte de cinste pe cei destoinici între oameni și povățuiți-i spre cinstirea de Dumnezeu și spre necăutarea câștigului lor. Sfinților Arhangheli, care vestiți tainele Lui Dumnezeu, prorociile și Voia Domnului, înmulțiți în oameni credința și înțelegerea Voii Lui Dumnezeu și ajutați-ne cum puteți și cât puteți, ca să ieșim biruitori în lupta cu cei răi. Sfinților Îngeri de Lumină, Ocrotitori, Inspiratori, Păzitori, voi Toți Sfinților Îngeri, vă rugăm să ne iertați ca prin păcatele noastre adesea vă ingreunăm lucrarea voastră în raport cu noi, vă rugăm să ne ridicați atunci când cădem sub povara păcatelor. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să dăruiasca putere multă, Haruri Sfinte și mari daruri Sfinților Serafimi, Heruvimi, Sfintelor Scaune Cerești, Domnii, Stăpânii, Începătorii, Sfinților Arhangheli și Tuturor Sfinților Îngeri pentru tot ajutorul lor cel sfânt. Amin!

Citatul saptamanii

„Binecuvântată este acea persoană care a consimţit să devină cel mai bun prieten al credinţei şi rugăciunii: el are mintea liniştită iar credinţa şi rugăciunea se opresc doar la moartea lui. Rugăciunea care vine din inima omului deschide porţile raiului: acea persoană stă de vorbă cu Dumnezeu şi este plăcută Fiului lui Dumnezeu. Rugăciunea potoleşte mânia şi furia Domnului. Tot în acest fel, lacrimile ochilor deschid porţile compasiunii.”
(Sfantul Efrem Sirul)

Sfantul Apostol, intaiul mucenic si arhidiacon Stefan, unul din cei sapte diaconi (27 Decembrie)

S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu. Atunci Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: „Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi curata Fecioara, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit”. Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi duhului cu care grăia.

Acatistul Sfantului Arhidiacon Stefan – aici

Intrând înăuntru au adus nişte bărbaţi care au zis: „L-am auzit că a grăit cuvinte de hulă împotriva locului celui sfânt şi a Legii” şi alte cuvinte, aşa precum se scrie în Faptele Apostolilor. Şi când s-au uitat la el au văzut faţa lui ca faţa de înger. N-au mai putut răbda ruşinea biruinţei; l-au lovit cu pietre şi l-au omorât. Iar sfântul se ruga pentru ei zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Dumnezeiescul şi întâiul mucenic Ştefan, prin aşa socotita lui cădere, a doborât pe împotrivă-luptătorul diavol şi s-a odihnit cu somnul cel dulce, arătând minunate moaştele sale. Nişte bărbaţi evlavioşi au luat acele sfinte moaşte, le-au pus într-o raclă făcută din lemn de Persia, l-au acoperit şi l-au aşezat alături de templu. Gamaliel, învăţătorul de Lege, şi Avelvus, fiul lui, crezând în Hristos, au fost botezaţi de apostoli.

Sursa: Calendar Ortodox

26 Decembrie – Soborul Preacuratei Fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu

In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu numele de „Soborul Maicii Domnului.” Cuvant bisericesc, „sobor” insemneaza „adunare de oameni” si in imprejurarea de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul „sobor” ne aduce aminte ca Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cea cereasca, adica, se uneste, astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.
        Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om.
        E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, „frati mai mici” ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului; „Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin.”

        „Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara.”

Sursa: Proloagele, Ed. Mitropoliei Olteniei-1991

Invatatura la inaintepraznuirea Nasterii lui Hristos

Sa aveti instiintare, fratilor, ca intru aceasta zi este postul inaintepraznuirii Nasterii lui Hristos, intru care cu dragoste si cu curatie sa va adunati, intru al saselea ceas (ora 12 din zi), la rugaciune; mania calcand, de spurcaciunile trupesti curatindu-va si toate necuvioasele lucruri lepadandu-le, ca vrednici sa fim, cu buze curate si cu inima fara prihana, sa ne impartasim cu trupul Domnului, intru care pentru noi S-a imbracat Domnul si a saracit de buna voie. 

Ca ne-a vazut pe noi afundati in rautatea pacatului, robit de diavolul, prin lucruri urate de Dumnezeu, si n-a rabdat sa ne mai vada cazuti in atatea nenorociri. Si, plecand cerurile S-a pogorat pe pamant si, fara de prihana si fara de amestecare, a luat trup de om, in pantecele Preacuratei Fecioare Maria salasluindu-Se. Si Cuvantul lui Dumnezeu, Cel fara de inceput, S-a facut, cu trupul, om, adica Dumnezeu si Om, indoit cu firea. Ca a vrut sa innoiasca neamul omenesc si sa-l duca la locul cel dintai, dintru care a cazut, cand a ascultat pe vrajmasul care, amagind pe stramosul nostru Adam, omul cel dintai, l-a surpat si in viata muritoare l-a mutat. Deci, pentru aceasta, s-a facut aratarea lui Dumnezeu, pogorandu-se la noi Fiul lui Dumnezeu. 

Bucurie ca aceasta nu s-a mai facut de cand este lumea, ca Fiul lui Dumnezeu a venit, nu ca in vremea veche, prin prooroci si prin pilde, ci, prin nasterea cea din Fecioara, S-a aratat noua fata catre fata. Nu este nici un lucru mai fericit si mai mantuitor decat acesta. Este minunea cea mai inalta, decat toate minunile pe care le-a facut Dumnezeu, de la inceputul lumii. Drept aceea, ingerii propovaduiesc taina si steaua vesteste pamantului pe Imparatul ceresc. Iata, pastorii alearga sa vada pe pruncul Care li s-a propovaduit. Magii, cu daruri imparatesti, I se inchina, iar ingerii lauda pe Dumnezeu, Care Se Slaveste de cei de sus; si pe pamant se vesteste pacea. Ca, iata marturiseste si Apostolul: „Aceasta este pacea noastra care a impreunat pe ingeri cu oamenii, amandoua cetele le-a facut una, facand pace prin cruce, omorand vrajmasia si impacandu-ne cu Dumnezeu. In El viata s-a aratat si fiii lui Dumnezeu ne-am facut” (Efes. 2, 14, 16). 

Deci, ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua? Sa ne veselim, mai intai, ca si pe noi ne-a invrednicit Dumnezeu sa-i dam un raspuns pentru toate cate ni le-a dat. Iar raspunsul nostru este viata noastra crestineasca de fii ai lui Dumnezeu si frati intr-olalta, viata noastra cea cu stradanie, pe care am iubit-o si fagaduinta am dat pentru ea la Sfantul Botez, viata noastra care este adevarata slujire a lui Dumnezeu si a semenilor nostri. 

Deci, de poftim sa umblam si noi pe urmele Domnului, si ale Sfintilor Lui, sa nu ne ingrijim numai de mantuirea noastra, ci de toti oamenii din lume. Nu suntem noi frati cu toti oamenii? Nu suntem ziditi dintr-un pamant? Nu ne-am botezat intr-o sfanta scaldatoare toti? Sa ne ostenim si sa ne rugam, dar, pentru toti fratii nostri din lume, intristandu-ne de pacatosi, de eretici, chiar si de limbile pagane, care se afla in intunericul necredintei; cu un cuvant, pentru toti oamenii, precum porunceste Apostolul Pavel. Folosul nostru va fi cu atat mai mare. Ne vom implini o sfanta datorie, vom dobandi curatirea si iertarea pacatelor noastre si vom castiga viata cea vesnica a Imparatiei ceresti, intru Hristos Iisus, Domnul nostru. 

Sursa: Proloagele

Monahismul interiorizat al oricarui credincios

De la aparitia lui, monahismul face parte integranta din Biserica, caci el exprima o regula spirituala universala, o valoare normativa pentru fiecare credincios. Calugarii “duc viata apostolica in duhul Evangheliei”; ei nu sunt altceva decat „cei ce vor sa fie mantuiti”; cei care iau in serios chemarea la „unicul necesar” de care vorbeste Evanghelia si pentru aceasta „se fac aprigi in toate” (Sfantul Nil). Nu este vorba decat de adaptarea acestei nazuinte fundamentale la conditiile tuturor si ale fiecaruia.

Dupa cea de a 133-a Novela a lui Iustinian: „viata monahala este ceva sfant„. Asceza nu este un sistem de simple reguli morale, ci nevointe care aduc harisme si daruri oricarei vieti crestine, precizeaza Sfantul Chiril al Ierusalimului; Sfantul Vasile cel Mare in Regulile sale, ii compara pe calugari cu „silitorii” din Evanghelie care „iau Imparatia” exprimand astfel maximalismul starii crestine.

Dar asceza Il cauta si Il afla pe Dumnezeu in totala sa neputinta fireasca, recunoscuta si traita ca jertfire libera si fericita. Tehnica luptei ascetice centreaza totul pe aceasta receptivitate deschisa: „Iata, Eu stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apoc. 3, 20). Acest text de inspiratie net euharistica se aplica si liturghiei sau euharistiei interiorizate, permanentei impartasiri. Dupa marii mistici, un crestin nu este decat un biet sarman, un cersetor al harului, dar care descopera ca este Cineva si mai sarman, si mai cersetor ca el, Dumnezeu Insusi, Care cerseste iubirea la usa inimii sale. Crestin este asadar cel ce aude si deschide usa si cina celor doi sarmani devine ospatul Imparatiei.

Sufletul nu ajunge la intreaga lui realitate decat depasindu-se neincetat spre Celalalt, pana cand nu-si mai apartine. Smerenia-ascultare ne face asemenea lui Hristos rastignit, ascultator, si aceasta este renuntarea desavarsita la orice incercare de a deveni proprietar al harului si al Duhului.

Tendinta anticontemplativa introduce o opozitie intre eros si agape si confunda interioritatea cu egocentrismul. Or, pentru Sfantul Grigorie de Nyssa, erosul se deschide in agape si in iubire de aproapele, el este „intensitatea iubirii agape„. „Dumnezeu este izvoratorul si al iubirii agape si al erosului; cele doua se completeaza, erosul miscat de Duhul iese in intampinarea iubirii dumnezeiesti, agape. Acest lucru ii ingaduie Sfantului Maxim Marturisitorul sa stabileasca pentru laicii care traiesc in lume o echivalenta cu viata monahala: pentru calugari contemplatia, pentru laicii activi sentimentul neincetat al nevazutei apropieri De altfel, la intrebarea faptuire sau contemplatie, Sfantul Serafim de la Sarov raspunde. „Dobandeste pacea launtrica si o multime de oameni se vor mantui langa tine„. Dar marele merit de a fi generalizat si socializat metoda monastica astfel incat fiecare sa-i gaseasca echivalentul, ii apartine lui Nicolae Cabasila, laic si mare liturgist din secolul al XIV -lea. Tratatul sau despre Sfintele Taine poarta semnificativul titlu de Viata in Hristos. El arata in aceasta parte de Taina (sacramentala si liturgica) a Bisericii, inima experientei mistice pentru toti, acest secret de a trai in Dumnezeu, pe care Biserica il ofera tuturor si fiecaruia.

MONAHISMUL INTERIORIZAT UNIVERSAL

Acum putem scoate in relief valorile nepieritoare ale monahismului, capabile sa devina prin interiorizare principii ale intregii vieti crestine. Am putea arata cu usurinta ca voturile monahale de ascultare, castitate si saracie se regasesc in viata fiecarui crestin.

Ascultarea totala fata de Dumnezeu suprima orice suficienta de sine si orice autoritate morala venind de la lume. Cel ce-L asculta cu adevarat pe Dumnezeu stapaneste lumea, este imparateste liber si se bucura deplin de demnitatea imparateasca.

Castitatea se regaseste in structura spiritului si in daruirea ca ofranda sacerdotala a averii si a fiintei, a ceea ce are si a ceea ce este, este lepadarea si consacrarea totala a existentei.

Saracia este acea receptivitate totala a celui sarac fata de planurile lui Dumnezeu, intelegerea lor profetica, cu vointa de a cunoaste si urma numai Cuvantul in lume, cu nazuinta la o singura avere, suflarile Duhului Sfant.

Rugaciunea ca stare permanenta a sufletului, rugaciunea devenita trup, face in mod minunat din orice munca, din orice cuvant, din orice fapta, o rugaciune, semn viu al prezentei lui Dumnezeu, slujire a laudei.

Maximalismul eshatologic este aceasta violenta prin care se ia Imparatia, acest totalitarism al credintei care nu cauta decat unicul schimband lumea in imparatie si dreptatea ei; in lumina Sfarsitului, ei vede si contempla „flacara lucrurilor.” Este o atitudine existentiala care tinde catre Cel de pe urma si care nu poate fi decat o asteptare activa, o pregatire a Parusiei. Inca din aceasta viata, omul marturiseste ce a vazut in Dumnezeu. El o face si nu poate face altfel. Acesta este omul-marturisitor, in care Imparatia este deja prezenta si care O vesteste chiar prin tacerile sale.

Din „Taina Iubirii” – Paul Evdokimov

Rugaciune pentru copiii orfani

Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ne-ai invatat sa ne rugam unii pentru altii, asculta putina noastra rugaciune pentru copiii care sunt lipsiti de dragostea parintilor lor. Tu, Care esti Fiul Preaiubit al Parintelui Ceresc, ajuta-i pe copiii orfani sa simta dragostea Sa sfanta. Tu, Cel ce ai zis: „Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia“, ajuta-i pe copiii orfani sa dobandeasca mangaierea pe care ai fagaduit-o. Dimpreuna cu ei, ajuta-i si pe cei care au fost parasiti de parintii lor si care cresc in foame, frig, mizerie si durere. Si daca vreunii din ei nu au fost luminati de Sfantul Botez, mai inainte de orice Te rugam sa randuiesti nasterea lor in Sfanta Ta Biserica. Doamne, sa nu-i lasi fara ajutorul Tau!

Dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel, care a zis: „Bucurati-va cu cei ce se bucura, plangeti cu cei ce plang“, ar trebui ca inimile noastre sa se intristeze pentru suferintele copiilor greu incercati de viata. Cum ne-am putea numi crestini, daca ne-am imbuiba de toate bunatatile, in timp ce altii rabda foame si frig? Sau cum am putea sa cerem ajutorul Tau, de nu-i vom ajuta la randul nostru pe cei ce au nevoie de ajutor? Lumineaza-ne pe noi, Doamne, sa-i ajutam cu ce ne sta in putinta, ca sa indulcim macar putin amara lor viata.

Binecuvanteaza-i, Doamne, pe acesti copii necajiti, si pe cei care ii ajuta pe ei intareste-i si le rasplateste lor dupa mare mila Ta, ca un bun si iubitor de oameni. Amin.

Citatul saptamanii

Cand patimile stapanesc mintea, o leaga de lucrurile materiale si, despartind-o de Dumnezeu, o fac sa se ocupe de acelea. Cand insa o stapaneste iubirea de Dumnezeu, o dezleaga de toate legaturile lor, induplecand-o sa dispretuiasca nu numai lucrurile ce cad sub simturi, ci insasi viata noastra vremelnica – Sfantul Maxim Marturisitorul