Rugaciune catre Sfantul Ioan Botezatorul

O, Mergatorule inainte al Domnului si Botezatorule al lui Hristos, mari si multe sunt vredniciile date tie de la Dumnezeu, fiindca tu de proorocii cei vechi ai fost proorocit. Tu, dupa fagaduinta si proorocie ingereasca, te-ai si nascut. Numele tau prin cuvantul Arhanghelului Gavriil mai inainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegarii limbii tatalui tau s-a pecetluit. Tu, din copilarie, in pustie ai vietuit si, ca o pasare a cerului, desavarsit neagoniseala ai iubit, cu agurida si cu miere salbatica te-ai hranit. Tu ai fost crinul cel cuvantator al vailor si al pustiilor, care in loc de podoaba hainelor, cu darul cel de sus imbracand trupul tau, cu peri de camila l-ai acoperit. Tu ai fost glasul care a strigat in pustie si calea Domnului o ai pregatit. Tu, cu duhul si cu puterea lui Ilie, in lume te-ai aratat si nelegiuirea lui Irod si a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu esti martorul cel preavestit al Preasfintei si de viata facatoarei Treimi. Tu pe Mantuitorul catre multimea popoarelor L-ai marturisit si cu degetul tau L-ai aratat pe Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii. Tu, de catre insusi Domnul, mai mult decat prooroc ai fost marturisit si dupa Nascatoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om nascut din femeie.

Deci, pentru toate aceste vrednicii si daruri, multimea popoarelor crestine te socoteste pe tine ca pe un mare prieten al lui Dumnezeu, care ai mare indrazneala catre El. De aceea si eu, smeritul si mult pacatosul, cu multa evlavie, cu durere de inima si cu lacrimi, te rog pe tine, dumnezeiescule Ioane Proorocule, sa-mi fii mie, pacatosului celui nemernic si cu totul neputincios, mare aparator si grabnic izbavitor de toate ispitele si incercarile acestea ale vietii de acum. Roaga pe Preamilostivul Dumnezeu ca, cu a Sa nebiruita putere, sa ma pazeasca in toata vremea de primejdiile vazutilor si nevazutilor vrajmasi, sa ma sprijineasca cu a Sa mila la vreme de ispita si sa ma intareasca cu darul Sau, pentru rugaciunile Preasfintei si Preacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, ca sa pot rabda pana la sfarsit toate necazurile, ispitele, durerile si suferintele, ca si intristarile veacului acestuia de acum. Si asa, prin mijlocirea sfintelor si preaputernicelor tale rugaciuni, sa dobandesc mila lui Dumnezeu si a Mantuitorului nostru Iisus Hristos in ceasul cel de pe urma al sfarsitului meu. Amin!

Citatul saptamanii

„Iubiţi-l pe Hristos… Hristos este totul, este izvorul vieţii. Toate cele frumoase sălăşluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristeţea, melancolia, mânia, supărarea, amintirea rănilor ce le-am primit în viaţă, a greutăţilor şi a ceasurilor de suferinţă. Iubiţi-L pe Hristos şi să nu vreţi nimic în locul iubirii Lui”.

Cuviosul Porfirie

Înainte să te rogi Maicii Domnului crede că-ţi va ajuta!

Atunci când vii să te rogi împărătesei, Maicii lui Dumnezeu, crede cu tărie, înainte de rugăciune, că nu te vei întoarce de la ea fără a primi milostivire. Aşa este şi aşa se cuvine să gândeşti şi să crezi despre Dânsa. Fiindcă este Maica Atotmilostivă a Atotmilostivului Dumnezeu-Cuvantul şi despre milele sale nemăsurate şi fără de număr mărturisesc toate veacurile şi toate Bisericile creştine.

Ea este, cu adevărat, „noian de milostivire şi de bine­faceri”, aşa cum aflăm spus în Canonul Odighitriei (Canon, cântarea 5, vers 1). De aceea, a nu veni cu încredere când te rogi către Dânsa ar fi o sminteală şi o necuviinţă, neîncrederea i-ar defăima bunătatea, aşa cum este defăimată bunătatea lui Dumnezeu când nu nădăjduieşti că vei obţine ceea ce ceri atunci când I te rogi. Oare cum alergi să ceri mila unei persoane sus-puse şi bogate, milă pe care toţi i-o cunosc şi pe care şi-a arătat-o în nenumărate rânduri? De obicei, fiind ferm convinsă şi cu speranţă vie că vei obţine de la ea ceea ce vrei. Aşa se cuvine să fii şi când te rogi: să nu te îndoieşti şi să nu şovăi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Postul – Rugăciuni pe malul lacului (fragment)

Postind am înveselit nădejdea mea în Tine, Domnul meu, Care vei veni din nou.

Postul grăbeşte pregătirea mea pentru venirea Ta, singura nădejde a zilelor şi a nopţilor mele.

Postul face trupul meu sa fie mai subţire, astfel încât ceea ce rămâne să poată străluci mult mai uşor odată cu sufletul.

Aşteptându-Te pe Tine, nu doresc să mă hrănesc cu sânge, nici să ucid, astfel încât animalele să simtă bucuria aşteptării mele.

Dar cu adevărat, abţinerea de la mâncare nu mă va salva. Chiar dacă aş mânca numai nisipul din lac, Tu nu ai veni la mine, decât dacă postul ar pătrunde mai adânc în sufletul meu.

Am ajuns să cunosc, prin rugăciunea mea, că postul trupesc este mai mult un simbol al adevăratului post, foarte de ajutor celui care tocmai a început să se încreadă în Tine, şi totuşi foarte dificil pentru cineva care îl practică în mod simplu.

De aceea am adus postul în sufletul meu, pentru a-l scăpa pe el de mulţi logodnici neruşinaţi şi să-l pregăteasc pentru Tine ca pe o fecioară.

Si am adus postul în mintea mea, să alunge din ea toate visurile despre lucruri lumeşti şi să dărâme toată imaginaţia creată de acele visuri.

Am adus postul în mintea mea, astfel încât să respingă lumea şi să se pregătească pentru primirea Inţelepciunii Tale.

Si am adus postul în inima mea, astfel încât prin acesta inima mea să poată înăbuşi toate patimile şi egoismul lumesc.

Am adus postul în inima mea, astfel încât pacea cerească să poată domni tainic peste inima mea, atunci când Duhul Tău năvalnic o va întâlni.

Am hotărât post limbii mele, pentru a se rupe de obiceiul de a sporovăi zadarnic şi pentru a rosti numai acele cuvinte care netezesc calea Ta.

Şi am impus post grijilor mele, pentru ca postul să le risipească aşa cum vântul risipeşte ceaţa, ca nu cumva acestea să stea ca ceaţa deasă între mine şi Tine, şi ca nu cumva să-mi întoarcă privirea înapoi către lume.

Şi postul a adus în sufletul meu calm în faţa lumii create şi necreate, şi umilinţă faţă de oameni şi creaturi. Şi a adus în mine curaj, despre care niciodată n-am ştiut când am fost înarmat cu tot felul de arme lumeşti.

Care a fost nădejdea mea înainte de a începe postul în afară de o altă poveste spusă de alţii, care a trecut din gură în gură ?

Povestea spusă de alţii despre mântuire prin rugăciune şi post a devenit propria mea poveste.

Postul fals însoţeşte falsa nădejde, la fel cum nici un post nu însoţeşte deznădejdea.

Dar, exact aşa cum o roata urmează în spatele alteia, tot aşa adevăratul post urmează adevărata speranţă.

Ajută-mă să postesc cu veselie şi să nădăjduiesc cu bucurie, căci Tu, Praznicului meu Cel mai fericit, te apropii de mine cu zâmbetul Tău luminos.

Sf. Nicolae Velimirovici

Cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre voia libera a omului

Pricina pentru care a fost facut omul stapan pe sine, este ca, asa ne-a iubit Stapanul Hristos, sa fim liberi; ca, adica, numai cu voia noastra sa-L iubim si voia Lui sa o facem, iar nu siliti. Ca, si tu nu primesti cu bucurie sa-ti fie sluga cineva, atunci cand il stii pe el legat in obezi, ci cand el, dupa a sa voie, te slujeste si te iubeste pe tine. Apoi, cu atat mai mult, Dumnezeu nu voieste si-i pare rau de rautatile noastre si nu inceteaza, invatandu-ne pe noi, prin Sfintele Scripturi si prin prooroci. Asa si Unul Nascut, Fiul lui Dumnezeu, intrupandu-Se, ar fi putut, adica, sa piarda pe toti cei ce gresesc si se abat de la Dansul; dar nu aceasta iubeste El, ci ca, de voia sa, fiecare din noi sa ne lipim de Dansul. Pentru aceasta, si osanda a randuit-o, dar si Imparatia a fagaduit-o. Ca, adica, singuri sa ne alegem noua insine ori Raiul, ori osanda, fiindca suntem facuti de Dumnezeu, de sine statatori, ca, ori de mantuim, ori de pierim, cu voia noastra sa fie.

Multi zic ca, adica, din firea noastra, suntem maniosi sau desfranati si de aceea, nu putem noi sa ne pazim de acestea. Daca-i asa, atunci spune-mi mie: De te-ai afla furand, sau desfranandu-te undeva si ai vedea pe cineva trecand alaturi, oare ai zice ca de nevoie si din fire faci asa? Nu, ci indata ai fugi si ai inceta de a face raul acela. Si daca frica omeneasca a putut schimba ceea ce se facea, apoi, cu atat mat mult, nu o va schimba frica de Dumnezeu, Care va sa judece viii si mortii? Spune-mi mie, dar, cand asupra slugii sale se manie stapanul si-l bate, si ii spune cuvinte rele, pentru ce sluga aceea rabda si nu se razbuna? Acela rabda, stiindu-se vinovat in fata omului, ci lui Dumnezeu vinovati suntem; pentru aceea, dar, rabda, frate, invinuirile si ocarile si nu te razbuna.

Deci, de credeti in Dumnezeu, fratilor, sarguiti-va sa faceti cele placute Lui. Pentru ca, daca mintea fiecaruia va sta inaintea lui Dumnezeu, atunci rob ii va fi ei trupul. Iar daca cineva isi iubeste trupul, unuia ca acela toate voile lui i se fac si nu va mosteni Imparatia Cerului si nu se va putea mantui. Iar pe noi, invredniceasca-ne Dumnezeu, ca sa facem toate faptele cele bune si sa castigam mila de la Dansul. Ca a Lui este slava in veci, Amin.

Proloagele – luna Martie in 18 zile

Rugaciune (a parintelui Sofian Boghiu)

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care ai adus pe pamant Lumina intregii zidiri, lumineaza intunericul mintii si al inimilor noastre, ca sa ne cunoastem pacatele, sa ne caim pentru ele, si sa nu le mai savarsim!
Maica Domnului – simbolul Bisericii, Tu, care ai nascut cu trup pe Imparatul pacii, sadeste in noi pacea Fiului Tau si goneste din sufletele noastre viforul patimilor.
Tu, care esti izvor nesecat de vindecari, tamaduieste neputintele noastre si ne alina durerile, ca toate le poti cate le voiesti, ca o Maica a Celui Atotputernic. Amin!

Citatul saptamanii

„Toate câte ni se întâmplă spre necinstirea noastră, fie de la oameni, fie de la draci, ni se întâmplă prin judecata cea dreapta a lui Dumnezeu, cu bun rost (prin iconomie), spre smerirea mândriei deşarte a sufletelor noastre. Căci scopul cârmuirii lui Dumnezeu, în ce priveşte viaţa noastră, e să fim pururi smeriţi şi să nu cugetăm despre noi ceea ce nu trebuie să cugetăm, ci să cugetăm spre a ne înţelepţi prin cumpătare; nici să nu ne închipuim lucruri mari despre noi, ci să căutăm spre El şi să-I urmăm, după putinţă, fericita smerenie. Căci a fost blând şi smerit cu inima. Aşa doreşte să ne facem şi noi. Cel ce a răbdat pentru noi moartea nedreaptă şi de ocară. Căci nimic nu iubeşte El aşa de mult şi nu este atât de folositor pentru orice virtute şi e în stare să ne înalte din gunoiul patimilor, ca blândeţea, smerenia şi dragostea către aproapele. Dacă nu le avem pe acestea când săvârşim virtutea, deşartă e toată lucrarea noastră şi toată osteneala nevoinţei e nefolositoare şi neprimită”.

Filocalia

Rugăciune către Maica Domnului pentru părintele duhovnic

Icoana Maicii Domnului "Cauta la smerenia"

O, Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, împărăteasa Cerului şi a pământului, ascultă strigarea sufletului meu şi primeşte păcătoasa mea rugăciune, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, care o aduc pentru părintele meu duhovnic, îndureratul robul Tău (prenumele). Fii lui întotdeauna Călăuzitoare, şi în toată vremea însoţeşte-l, şi îngrădeşte-l pe el cu sfinţii îngeri. Întăreşte-l când este treaz, păzeşte-l când doarme, mângâie-l când plânge, îmbărbătează-l când este trist, izbăveşte-l de dureri; slobozeşte-l de clevetire, ridică-l când este în neputinţă, biruieşte-i pe demonii ce luptă împotriva lui, şi în primejdie de moarte îl ajută. În fiecare zi îl arată înfricoşător pentru vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, pentru ca ei să ştie că el este robul Tău, Maica lui Dumnezeu, Care L-ai născut pe Domnul şi împăratul, Căruia I Se cuvine cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Maica Domnului, îmblânzeşte inimile oamenilor celor răi care se ridică asupra lui. Tu vezi osteneala şi durerea părintelui meu…, durerile lui doar Tu singură le cunoşti. Tu îi ştii toate tainele sufletului, caută cu milostivire la el din cer, uşurează-i suferinţa, acoperă-l cu acoperemântul Tău, cercetează-l pe el cu mila Ta cea cerească, trimite-i binecuvântare în toate faptele lui şi-i dăruieşte ajutorul tău cel nevăzut, şi cu sfintele lui rugăciuni, dă-mi mie smerenie, mustrare de conştiinţă, răbdare, blândeţe, curăţie, tăcere şi mă acoperă de toate năpastele şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi. Amin.

Sfantul Ignatie Briancianinov – Cercetarea insemnatatii pe care o are propriul nostru trup

Predica in vinerea primei saptamani a Postului Mare

Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant Ce locuieste intru voi (I Cor. 6, 19).

Iubiti frati! In vremea de acum, cand ne pregatim sa ne facem partasi atotsfantului Trup si atotsfantului Sange al Dumnezeu-Omului, se cade noua sa purcedem la cercetarea insemnatatii pe care o are propriul nostru trup. Insemnatatea lui e neobisnuit de mare, si Sfantul Apostol Pavel a infatisat-o precum urmeaza: Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant ce locuieste intru voi.

Fratilor! Oare am luat aminte asa cum trebuie la insemnatatea trupului nostru? Nu cumva l-am privit superficial si cu usuratate, ca pe un lucru ce nu are nevoie de nici o cercetare? Si totusi, Dumnezeu ne vesteste prin gura Apostolului: Trupurile voastre sunt biserici Duhului Sfant ce locuieste intru voi.

Din pamant a fost luat trupul omenesc, insa n-a fost facut pentru pamant. El a cazut in stricaciune – dar nu a fost facut pentru stricaciune. Zidit, impodobit de Facator pentru vesnicie si ceea ce este vesnic, el, indata dupa zidirea sa, a fost inviat cu suflet nemuritor si sfant, impreuna cu acesta a fost rapit de pe pamant in raiul luminos pentru a petrece in el, pentru a lucra duhovniceste, pentru a se desfata duhovniceste; el nu era in stare de placeri trupesti. El nu putea iesi din mainile Atotsfantului Facator decat pe de-a-ntregul curat si sfant; mai apoi l-a schimonosit pacatul. Ochiul lui era atat de neprihanit ca nu vedea goliciunea celorlalte madulare, care, la randul lor, nu infatisau nimic care sa trebuiasca acoperit. Sufletul nu era inviforat si tulburat de patimi; nu era tulburat de ele nici trupul. Sangele nu fierbea de manie si nici nu se racea de intristare si trandavie. Moartea nu era in firea acestui trup; nu erau in firea lui bolile; el nu avea nevoie sa se apere de inraurirea stihiilor; nu era lant si temnita pentru suflet: el era pentru acesta o haina minunata, vesnic noua. Omul a cazut. Pacatul a lovit cu moartea atat sufletul, cat si trupul lui. Stapanirea mortii asupra omenirii este atat de atotcuprinzatoare si atat de puternica incat nimeni din numerosul neam omenesc n-a scapat de ea; fiecare om se naste avand in sine temeiul mortii, poate sa fie ajuns de ea in orice clipa a vietii sale pamantesti – si negresit va fi, la ceasul cuvenit. Fara a gresi putem sa-i socotim niste morti ce umbla pe toti cei surghiuniti pe pamant! Ce este viata noastra pe pamant, daca nu o necontenita lupta cu moartea? Din aceasta stare nu putem nicicum sa tragem concluzii asupra starii care era fireasca omului inainte de caderea sa; pornind de la trupul nostru nu putem judeca deloc cu privire la trupul celor intaiziditi.Starea fericita si fara de moarte a celor intai-ziditi o putem contempla doar in dumnezeiasca Descoperire. Putem vedea dovedirea ei deplina, cu fapta, in Domnul nostru Iisus Hristos si, in parte, in acei alesi ai lui Dumnezeu care au aratat nu doar in sufletele, ci si in trupurile lor puterea rascumpararii daruite omenirii de catre Dumnezeu-Omul. Trupul lui Adam nu se ineca in ape, nu era ars de foc, era de neatins pentru moarte. Asa s-a aratat a fi trupul noului Adam, al Domnului nostru Iisus Hristos; el a gustat moartea, dar a gustat-o numai si numai din bunavoirea Dumnezeu-Omului: gustand moartea, el nu a incetat sa fie viu, fiindca despartindu-se de suflet nu s-a despartit de Dumnezeire. El s-a inaltat la cer, repetand cu prisosinta rapirea trupului lui Adam in rai. El trage acolo trupurile adevaratilor crestini: unde este trupul cel atotsfant, acolo se vor aduna si vulturii duhovnicesti (Luca 17, 37). Desi vedem ca acum trupurile parintilor si fratilor raposati sunt coborate in mormantul intunecos si acoperite cu pamant, desi asteptam ca aceeasi soarta sa ajunga si trupurile noastre, credem si stim ca aceste trupuri nu vor ramane in pamant pentru totdeauna. Ele vor invia. Si nu numai atat: dreptii inviati si dreptii care vor fi in viata – ii numesc „drepti” pe crestinii adevarati – nu vor ramane pe pamant: in cea din urma zi a lumii acesteia trecatoare, la inceputul neinseratei zile a vesniciei, vor fi rapiti cu trupurile lor in vazduh, intru intampinarea Domnului, si asa pururea, acolo in cer, cu Domnul vor fi (I Cor. 15, 51-52; I Tes. 4, 5-17). Trupul semanat in mormant intru stricaciune se va scula intru nestricaciune, se va scula intru slava, se va scula intru putere; trupul pamantesc se va face trup ceresc, trupul sufletesc trup duhovnicesc (I Cor. 15, 42, 44).

Aceasta e menirea trupului omenesc. El se naste molipsit de moarte si de pacat, se naste spre moarte, dupa chipul acelui trup in care s-a preschimbat trupul primului om care a murit, zidit din tarana si intors in tarana; dar este renascut in baia botezului spre mantuire, dupa chipul trupului pe care l-a luat Omul Ceresc, Care S-a zamislit si S-a nascut de la Duhul Sfant si din Preacurata Fecioara: Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si-mbracat (Galateni 3,27). Prin minunata taina a Euharistiei trupul nostru se uneste cu trupul lui Hristos insusi – trupul se uneste cu trupul dumnezeiesc, sangele cu sangele dumnezeiesc. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu, a grait Domnul, intru Mine petrece si Eu in el (Ioan 6, 56). Cel ce mananca atotsfantul trup al lui Hristos si bea atotsfantul sange al lui Hristos ajunge, prin aceasta plinatate a gustarii, in desavarsita unire cu Dumnezeu-Omul: trupul lui se face trup al Dumnezeu-Omului, sangele lui se face sange al Dumnezeu-Omului. Adevaratul crestin odihneste in Domnul, si Domnul odihneste in el; crestinul este imbracat in Hristos, si Hristos in crestin. Privind duhovniceste aceasta maretie a crestinilor, Apostolul striga catre noi: Trupurile voastre madularele lui Hristos sunt (I Cor. 6, 15). Trupul pentru Domnul, si Domnul pentru trup (I Cor. 6, 13). Imbracati-va intru Domnul nostru Iisus Hristos, si grija de trup sa nu o faceti spre pofte (Romani 13, 14).

„Darurile Sfantului Duh”, a zis un mare bineplacut al lui Dumnezeu, „sunt deja firesti pentru firea cea innoita”. Pentru trupul care este una cu trupul lui Hristos este deja un lucru firesc sa fie biserica a Sfantului Duh: unde este Hristos, acolo este, neamestecat cu El si nedespartit de El, si Duhul Sfant. Multi dintre adevaratii slujitori ai lui Dumnezeu au vadit din vremea vietii lor pamantesti adastarea Sfantului Duh in trupurile lor, si astfel au dovedit cu lucrul ca trupurile crestinilor trebuie si pot sa fie biserica a Sfantului Duh. Umbra Sfantului Apostol Petru tamaduia pe cei bolnavi (Fapte 5, 15); stergarele pe care le folosea Sfantul Apostol Pavel erau aduse la bolnavi, si in urma atingerii de acestea bolnavii se vindecau, iar duhurile necurate ii paraseau pe cei munciti de ele (Fapte 19, 12). Naparca, acest sarpe atat de veninos, l-a muscat pe Apostol: el insa a ramas nevatamat, ca si cum n-ar fi intrat deloc in el otrava sarpelui. Unii sfinti umblau pe apa, strabateau ca inaripati intinderi insemnate intr-un rastimp deosebit de scurt, la rugaciune isi inaltau trupurile de pe pamant, aratand, dupa cum spune un sfintit scriitor, incepatura rapirii in vazduh ce va sa fie si aratand putinta spre aceasta rapire. Nu doar in sufletele, ci si in trupurile lor lucra Sfantul Duh! In trupurile omenesti coborate la asemanarea dobitoacelor fara minte fierb feluritele patimi: in trupurile sfintite, dimpotriva, fierbe si se revarsa din belsug harul dumnezeiesc, indulcind trupul cu dulceata cereasca si duhovniceasca si, totodata, omorandu-l pentru pacat. Dupa despartirea sufletului de un asemenea trup, stricaciunea nu cuteaza a se atinge de el, fiindca in ciuda lipsei sufletului, in el petrece Duhul Sfant, vadind adastarea Sa prin felurite semne vrednice de Duh si proprii Duhului.

De ce sunt straine trupurile noastre de sfintirea duhovniceasca? De ce sunt trupurile noastre in stare doar de simtaminte dobitocesti, de vreme ce Sfantul Duh a dat marturie ca una este trupul oamenilor si alta trupul