Citatul saptamanii

Mai 31, 2010


Cauta-L pretutindeni pe Cel ce este pretudindeni.
(Sfantul Ioan Damaschin)


Duminica Tuturor Sfintilor

Mai 30, 2010

Ev. Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30
Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi ? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.

Predici si cuvinte la Duminica Tuturor Sfintilor:

  • Pr. Ilie Cleopa
  • Pr. Sofian Bogiu
  • Pr. Amfilohie Branza
  •  Acatistul Tuturor Sfintilor – aici


    Stravechea intelepciune a pustiei – Iubitorii de Adevar

    Mai 29, 2010
    ~ Esenta filosofiei zace in faptul ca ii impartaseste omului amintirea mortii – Vasilie cel Mare secolul al 4-lea
    ~ Mintea este cea dintai ce se intreaba cand cugeta la nemarginirea a toata lumea a lui Dumnezeu si la acel ocean nazuit, ce este de neatins. Apoi, se uimeste de cum, dintru nimic, a adus intru fiinta tot ceea ce este. Dar precum „nu se afla capat maririi Sale”, asa si intelepciunea Sa este de necercetat. – Maxim monahul secolul al 7-lea
    ~ Nenumarati isi doresc sa castige Imparatia fara de nevointe, fara de lupte, fara de sudoare; dar aceasta este cu neputinta.- Sf. Macarie Egipteanul
    ~ Daca iubesti slavirile oamenilor, si nazuiesti sa fii cinstit, si cauti confortul, te departezi de la cale. Trebuie sa te rastignesti alaturi de Cel Rastignit, sa patimesti cu El ce a patimit, ca sa te poti proslavi cu El ce este proslavit. – Sf. Macarie Egipteanul
    ~ De ce invata oamenii prin durere si suferinta, si nu prin placere si bucurie? Foarte simplu, intrucat placerea si bucuria ii fac sa se multumeasca cu lucrurile date in lumea aceasta, pe cand durerea si suferinta ii fac sa caute o fericire mai adanca, dincolo de marginile acestei lumi.- Par. Serafim Rose
    ~ In vremuri de necaz nu cauta mangaiere omeneasca, ca Dumnezeu sa te poata mangaia. – Gheron Iosif Isihastul
    ~ Nu te poti ascunde niciunde de ispite, fara numai in adancurile smereniei.- Staretul Macarie de la Optina
    ~ Ravna pentru lucrare da, de fapt, masura sporirii duhovnicesti. Acei ce nazuiesc sa-i urmeze lui Hristos isi masoara starea inimii lor si a sporirii lor duhovnicesti in rabdare si smerenie dupa ravna lor pentru lucrare. Daca cineva are ravna pentru lucrare, exista nadejde ca poate dobandi intelegerea celorlalte abc-uri ale vietii duhovnicesti. Fara dragostea nevointei, nici nu se poate intra in lupta duhovniceasca, nici nu se pot intelege cele mai elementare principii ale razboiului duhovnicesc.- Sf. Ioan Cassian
    ~ Cea mai scurta cale catre Hristos este de a purta povara celuilalt. – Staretul Ambrozie de la Optina 
    ~ Dragostea catre un altul, fara cea catre Dumnezeu, nu poate fi dragoste. Si dragostea catre Dumnezeu, fara a-i iubi pe ceilalti, nu poate fi dragoste. – Sf. Teofan
    ~ Un crestin isi poarta crucea cand este multumitor si bucuros in toate suferintele. – Arena
    ~ Diavolul nu are alta arma mai puternica decat deznadejdea. – Intoarcere la marturisire
    ~ Intelepciunea crestina se afla in pastrarea credintei intru Domnul la vremea ispitei. – Staretul Ambrozie de la Optina
    ~ De aproapele depinde viata si moartea sufletului nostru. – Arena 
    ~ Cand ne suparam aproapele, este ca si cum l-am supara pe Insusi Hristos. – Arena
    ~ Nu grijile din viata sunt problema noastra, ci cum ne purtam fata de ele. Pacatul este atunci cand folosim grijile pentru a umple desertaciunea noastra, ce provine din lipsa iubirii pentru Dumnezeu. – o parafrazare a Sf. Teofan
    ~ Este cu neputinta sa zidesti o casa incepand de deasupra. La fel este si cu sufletul. Iubirea pentru Dumnezeu este acoperisul casei; prin urmare trebuie sa incepem cu dragostea pentru aproapele si apoi sa zidim catre dragostea pentru Dumnezeu. – Arena
    ~ Pravila de rugaciune si postul fara tinerea poruncilor nu ne vor mantui. – Staretul Ambrozie de la Optina
    ~ Suferinta este cel mai mare dar de la Hristos. – Arena 
    ~ Daca nu il putem iubi pe fratele nostru pe care l-am vazut, cum il putem iubi pe Dumnezeu pe Care nu L-am vazut? – Sfaturi din Sfantul Munte (Gheron Iosif Isihastul?)
    ~ Nu cred in mantuirea celui ce nu lucreaza spre mantuirea celorlalti. – Sf. Ioan Gura de Aur
    ~ Daca iti vei aduce aminte mereu de Patimile Domnului, te vei infrana fara cracnire de la orice. – Sf. Dimitrie al Rostovului
    ~ Ce nadajduiesti sa castigi? Lumea sau sufletul tau? – Arena
    ~ Adevarata bucurie este tacuta si statornica. – Calea Ascetilor
    ~ Stapaneste-ti simtirile si pazeste-le de stricaciune asa cum un luptator isi pazeste armele sale. – Sf Efrem Sirul
    ~ Constientizarea slabiciunii proprii, osandirea de sine si rabdarea sunt cele trei trepte catre smerenie. – Staretul Ambrozie
    ~ Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele? – Iov, capitolul 2 versetul 10
    ~ Smerenia desavarsita a intelepciunii consta in purtarea osandirii si a rusinii si a celorlalte pe care le-a indurat Invatatorul nostru Iisus… Un semn al faptului ca cineva a atins rugaciunea desavarsita este faptul ca nu se mai tulbura, chiar de intreaga lume l-ar necaji. – Sfintii Varsanufie si Ioan
    ~ Cand ne rugam si Dumnezeu intarzie in a ne asculta (rugaciunea), o face spre binele nostru, pentru a ne invata indelunga-rabdare; deci sa nu fim abatuti, graind: „Ne-am rugat, si n-am fost ascultati”. Dumnezeu stie ce este spre folos unui om. Bucura-te intru Domnul, lasa-ti toate grijile si roaga-te pentru mine, iubite frate, unul in duh (cu mine). – Sfintii Varsanufie si Ioan

    Mania – Blandetea

    Mai 28, 2010

    1. Mania este izbucnirea urii ascunse, o continua reinnoire a amintirii unor ocari indurate mai demult. Mania este dorinta de a face rau celui ce ne-a suparat; este o patima foarte napraznica caci iutime se numeste fierberea si miscarea impotriva celui ce ne-a nedreptatit. Ea salbaticeste sufletul in fiecare zi, rapeste mai ales mintea de la rugaciune facand sa apara chipul celui ce ne-a suparat. Cand este de durata se preface in ura si pricinuieste in timpul noptii tulburari si ingalbenirea trupului, navalirea de ganduri furioase (accese de furie).

    2. Unii vazand ca nu sunt cuprinsi de manie in toata vremea (ca nu sunt statornici in manie), nu dau nici o atentie tamaduirii acestei boli; acesti nenorociti insa nu se gandesc la cel ce a zis: ”Pornirea maniei lui e caderea lui.” (Iov 5,2). Mania este ca miscarea unei mori in plina activitate care intr-o clipa, mai mult decat intr-o zi intreaga, macina si distruge graul precum si rodul sufletului. De aceea se cuvine a fi cu ochii in patru pentru ca mania este ca un incendiu ale carui flacari manate de puterea vantului parjolesc si distrug la repezeala ogorul sufletului, asa cum n-ar putea-o face un foc mocnit.

    3. Dupa cum o piatra colturoasa si dura, lovindu-se de alte pietre isi pierde cu totul forma sa initiala devenind rotunda, tot astfel si sufletul rautacios si aspru, amestecandu-se si traind impreuna cu cele dure, va ajunge la aceste doua alternative: sau isi va tamadui rana prin rabdare sau isi va cunoaste slabiciune sa pe care o poate vedea ca intr-o oglinda in retragerea lasa din comunitate.

    4. Daca culmea blandetii este de a pastra linistea inimii fata de cel ce ne intarata, chiar cand este prezent, apoi desigur ca este culmea maniei a ne lupta si a ne salbatici cu vorbele si cu gesturile impotriva celui ce ne-a provocat o suparare, chiar si atunci cand suntem singuri.

    5. Daca voiesti sa-l tamaduiesti pe altul scotandu-i paiul pacatului din ochi, sau mai degraba de crezi ca vrei, ia seama sa nu-l scoti cu barna in loc sa folosesti delicata penseta a chirurgului. Barna este cuvantul aspru, iar penseta – invatatura blanda si mustrarea indelung rabdatoare. ”Mustra, zice, cearta, mangaie”, dar nu si lovi; si chiar de-ar fi nevoie de asa ceva fa-o rar si nu prin tine insuti.

    6. Sa privim cu luare aminte si vom vedea pe unii stapaniti de iutime practicand cu ardoare privegherea, postul si petrecerea in liniste; aceasta nu e de mirare caci scopul diavolului este acela de a indemna pe fiecare sa faptuiasca sub pretextul pocaintei lucruri care sporesc mania.

    7. Daca s-ar vedea cineva biruit cu usurinta de mandrie, furie, rautate si fatarnicie, sa scoata degraba sa scoata degraba sabia cu doua taisuri a blandetii, rabdarii si a netinerii de minte a raului spre a lupta impotriva acestor patimi. De voieste sa scape complet de ele, unul ca acesta sa caute in a intra intr-o obste de frati din cei mai aspri si necrutatori ca intr-un atelier mantuitor al unui piuar; acolo fiind intins si lovit sufleteste de ocarile, necinstirile si napastele fratilor, sau poate fi tesalat, impuns, calcat si in chip simtit, isi va spala simtirea sufletului de murdaria aflata in ea.

    8. ”Cauzele care m-au nascut sunt multe caci eu n-am un singur tata. Mamele mele sunt slava desarta, iubirea de argint, lacomia pantecelui, uneori si desfranarea. Cea care m-a nascut pe mine este trufia; fiicele mele sunt pomenirea de rau, ura, vrajba, dezvinovatirea. Vrajmasele mele care ma tin acum legata sunt cele potrivnice acestora: nemanierea si blandetea iar cea care pururea unelteste impotriva-mi este umilinta.

    9. Daca te tii rigid si nu te pleci sa-i spui dusmanului macar niste cuvinte bune indulcind astfel catusi de putin relatia, adaugi la patima tinerii de minte a raului si patima mandriei.

    10.  I-am auzit pe unii care cleveteau si am ramas uimit, caci acesti lucratori ai rautatii se aparau spunand ca fac aceasta din dragoste si purtare de grija, iar eu le-am zis sa inceteze cu o astfel de dragoste caci nu minte Cel ce a zis: ”Pe cel ce cleveteste in ascuns pe aproapele lui, alunga-l.” (Psalmi 100,5) Daca spui ca-l iubesti, roaga-te in taina pentru el si nu-l lua in bataie de joc, caci acesta este felul iubirii primit de Domnul. (Neosandirea aproapelui tine un zid de respect intre mine si el, sau o comunicare cu el in iubire, cu voia lui. Prin clevetire pornesc asupra lui cu sila, fara iubire, voind sa-l tavalesc in noroi ca pe un obiect, dar de fapt prin aceasta nu reusesc sa intru in ceea ce e mai intim si mai adevarat in el.)

    11. Ascultati-ma pe mine toti cei care osanditi faptele altora, daca este adevarat, cum de fapt chiar este, ca: ”Cu ce judecata veti judeca, cu aceea veti fi judecati”, negresit, in cele in care-l vom judeca pe aproapele, in acelea vom cadea, fie sufletesti, fie trupesti si altfel nu va fi. Contabilii nemilosi si amanuntiti ai greselilor aproapelui sufera de aceasta patima pentru ca nu si-au adus niciodata aminte in chip nemincinos si deplin de greselile lor. Caci daca ar privi cineva amanuntit la pacatele sale, inlaturand valul iubirii de sine, nu s-ar mai ingriji de nimic din cele dinafara ,ci ar socoti ca nu-i ajunge timpul nici macar pentru a se plange pe sine, chiar daca ar trai o suta de ani si de-ar vedea lacrimile ce-i curg din ochi devenind un adevarat Iordan. (Daca mintea n-ar parasi luarea aminte de sine, lasand pe cele ale sale si razand de ale altora, n-ar ajunge sa judece, caci judecarea si cercetarea altora este de fapt uitare de sine.)

    12. Blandetea consta in a ne ruga in chip netulburat si sincer pentru cel ce ne tulbura in vremea tulburarilor ce ni le pricinuieste. Sufletul blande tronul simplitatii, iar mintea manioasa e pricinuitoarea rautatii. Sufletele celor blanzi se vor imbogati intru cunostinte, iar mintea stapanita de iutime locuieste impreuna cu intunericul si nestiinta. (Cunostinta adevarata e legata de blandete , caci blandetea e si o contemplare linistita a semenilor care i se deschid si a tainelor existentei, a tainei lui Dumnezeu Cel bland.)

    Selectii din „Filocalia”


    In lupta cu ispitele trebuie sa ai curaj

    Mai 27, 2010

    În războaiele din lumea aceasta, unul dintre cele mai mai mari merite pentru un comandant militar este să nu se lase descurajat, oricâte furtuni s-ar abate asupra lui şi să rămână neclintit, ca şi cum inima lui ar fi de piatră. Fermitatea îi ajută să ia dispoziţiile cele mai înţelepte şi mai favorabile; în plus, cu această atitudine îşi demobilizează duşmanii, le slăbeşte curajul, iar trupelor sale le dă încredere. Un general cu asemenea caracter este capabil de victorii extraordinare; în acelaşi timp, cu toate eşecurile şi adversităţile, până la urmă se încununează cu biruinţă. Aceasta ar trebui să fie starea de spirit a călugărului, acest luptător împotriva păcatului. Nimic, nici o ispită venită de la oameni sau de la draci, sau de la firea căzută, n-ar trebui să-l tulbure. Căci tăria şi fermitatea noastră îşi găsesc izvorul în Atotputernicul Dumnezeu, în slujba căruia ne-am angajat. Laşitatea şi tulburarea se nasc din lipsa de credinţă; dar de îndată ce călugărul recurge la credinţă, acestea se împrăştie, ca şi întunericul la revărsatul zorilor. Dacă vrăjmaşul îţi sugerează tot felul de gânduri şi pofte păcătoase, sau ele însele apar din pricina firii Tale căzute, nu te speria ca de un lucru extraordinar. Spune-ţi ţie însuţi: “M-am zămislit întru fărădelegi şi m-am născut în păcate. Firii mele căzute îi este imposibil, contaminată fiind de otrava păcatului, să nu-şi manifeste contaminarea sa”, îi este imposibil firii noastre căzute să nu-şi producă fructele sale, mai ales atunci când începem s-o defrişăm şi s-o cultivăm cu poruncile Evangheliei. Când începi să ari pământul, rădăcinile neghinei încep sa iasă la suprafaţă; dacă stăruieşti cu arătura sfârşeşti prin a le distruge şi încet, încet ogorul devine bun. în acelaşi fel când sufletul s-a curăţat prin împlinirea poruncilor, gândurile şi simţămintele cele mai adânc înrădăcinate, de la care pornesc tot soiul de păcate, sunt aduse la suprafaţă şi astfel, fiind mereu puse în lumină, sunt încet, încet distruse. Să presupunem că pofta trupească se naşte dintr-o dată în tine: nu te tulbura. La fel dacă mânia, ura, zgârcenia sau tristeţea încolţesc în tine, nu fi descurajat. Toate acestea trebuie să vină. Dar orice patimă ar aparea, fără cea mai mică întârziere, tai-o cu poruncile evanghelice. Dacă nu te vei arăta indulgent cu patimile şi nu le vei ceda, vei vedea distrugerea lor. Dar dacă te vei arăta slab faţă de ele, dacă vei intra în dialog cu ele, dacă le vei cultiva in tine şi te vei delecta cu ele, te vor duce la moarte. Gândurile şi simţămintele păcătoase se ivesc în firea noastră căzută; dar dacă ele ne hărţuiesc mereu şi cu insistenţă, este semn că ele ne sunt sugerate de către vrăjmaşul, de către îngerul căzut, acesta determinând firea noastră căzută să le înmulţească. Aceste gânduri şi simţăminte trebuie mărturisite părintelui nostru duhovnicesc aşa de des cum apar, chiar dacă el este un om obişnuit şi fără faimă de sfinţenie. Credinţa ta în Sfânta Taină a Spovedaniei te va scăpa; harul lui Dumnezeu, prezent în taină, te va vindeca.

    Prin atacurile constante şi violente împotriva noastră, spiritul căzut intenţionează să semene şi să facă să crească în noi sămânţa păcatului, să ne obişnuiască cu un oarecare fel al păcatului, chemându-l mereu să nască în noi o înclinaţie specială pentru el, şi să se transforme această formă de păcat în obişnuinţă, ca şi cum ea ne-ar aparţine în mod natural. Obişnuinţa de a păcătui se numeşte patimă; patima îl privează pe om de libertate, face din el un prizonier, un sclav al păcatului şi al îngerului căzut. Împotriva atacurilor repetate şi persistente ale gândurilor şi simţămintelor păcătoase – atac numit în limba călugărească “asalt” – nu există pentru un începător o altă armă mai bună ca mărturisirea; mărturisirea este, astfel spus, unica sa armă în momentul asaltului. In orice caz este arma cea mai puternică şi mai eficace. Să recurgem la ea cât mai des posibil, atunci când diavolul ne chinuieşte; să apelăm la ea până ce diavolul şi şicanele suscitate de el se vor îndepărta. Diavolului îi place ca răul să se facă în secret; lui îi place să treacă neobservat, să rămână în umbră. “Pândeşte din ascunziş, ca leul din culcuşul său; pândeşte ca să apuce pe sărac, pândeşte pe sărac ca să-l tragă pe el” (Ps. 9, 29), pândeşte pe călugărul fără experienţă şi fără putere. El nu suportă să fie demascat şi adus la lumină: când este descoperit şi vădit, îşi abandonează prada şi se duce. Gândurile, chiar păcătoase, dar care trec fără să invadeze sufletul, nu cer o spovedanie imediată. Alungă-le, nu le da nici o atenţie, înăbuşă-le, amintindu-ţi poruncile evanghelice care le sunt potrivnice; la spovedania ce o faci înainte de cuminecare, enumără-le în general, fără a insista scrupulos asupra amănuntelor. Spune că, pe lângă păcatele grele pe care le-ai făcut – şi pe care trebuie să le mărturiseşti precis – tu ai păcătuit cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta, cu ştiinţă sau fără ştiinţă.

    (Fragment din „Faramiturile Ospatului – Sfantul Ignatie Brianceaninov)


    Inima si mintea

    Mai 26, 2010

    Inima este sediul si izvorul tuturor puterilor sufletului.
    Mintea, care este partea cea mai fina a sufletului, isi are sediul natural in mijlocul de maxima intimitate al inimii.
    Inima concentreaza in sine totul: puterile sufletului si puterile trupului. Inima este profunzimea indefinibila a trupului si a sufletului: in ea, mintea omului se poate adanci in adancurile lui Dumnezeu. Omul intreg este legat de Dumnezeu prin minte si prin inima, aceasta radacina a sufletului care isi are sediul in El. Legatura constienta cu Dumnezeu nu vine numai prin har. Exista o legatura naturala dar nu mai suntem constienti de ea. Prin har devenim constienti de aceasta prezenta a lui Dumnezeu in noi. De aceea este imposibil sa-l reducem pe om la rau; exista intotdeauna ceva bun in om.
    Prin experienta harului, omul se trezeste ca dintr-un somn. Fiindca omul poate cadea intr-un somn, intr-o uitare de sine si de Dumnezeu. Iar cand se trezeste la constiinta de sine insusi, se trezeste si la un sentiment de prezenta a lui Dumnezeu in el. Este greu sa ne imaginem un om treaz fara Dumnezeu.
    Veghea unita cu rugaciunea are rolul de a ne trezi la ceea ce suntem noi insine, la o descoperire de sine in intrepatrunderea sa cu Dumnezeu.
    Veghea nu este numai vigilenta la asalturile lumii spirituale cazute: scopul ei este trezvia.

    „Suflete al meu, pentru ce dormi? Trezeste-te si striga: Sfant este Domnul!”

    Inima este un centru aflat la hotarul dintre Dumnezeu si noi. In ea se gaseste harul dumnezeiesc pe care l-am primit prin Sfantul Botez. Inima a fost creata de Dumnezeu pentru a fi pururea intoarsa spre Dumnezeu si pentru a-L vedea pe El.
    Daca omul pacatuieste, atunci Il paraseste pe Dumnezeu si se intoarce spre creatura, iar inima lui adoarme. Pacatul este o dezorientarea inimii si somnul inimii.
    Sfintenia este o unire nesfarsita cu Dumnezeu a mintii, care-si are sediul intr-o inima intoarsa spre El.

    Parintele Dumitru Staniloae


    Cele sapte bucurii ale Maicii Domnului

    Mai 25, 2010


    7 Bucurii a avut in lume

    1. Cand a primit vestirea ingerului – Zamislirea.
    2. Cand L-a purtat in pantece pe Cel Necuprins.
    3. Cand L-a nascut pe Iisus Hristos.
    4. Cand s-au inchinat Craii de la Rasarit.
    5. Cand L-a aflat pe Iisus in templu dupa trei zile.
    6. Cand s-a sculat Iisus Hristos din morti.
    7. Cand s-a pogorat Duhul Sfant peste Sfintii Apostoli.

    7 Bucurii are acum in ceruri

    1. Intrece pe ingeri cu fecioria si pe sfinti cu destoinicia.
    2. Ea face pace in cer, aici in lume.
    3. Pe ea o asculta toti cetatenii cerului.
    4. Ea poate la Fiul ei tot ce vrea.
    5. Sta foarte aproape de Sfanta Treime.
    6. Este Mama oamenilor suparati si oropsiti, ce alearga catre ea.
    7. Bucuria ei din cer, in veci nu se sfarseste.

    O, tu, Panaghia (Atotsfanta) Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ne noua pacatosilor, care-ti cantam tie imne ca si ingerii si Arhanghelii.
    Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu ajuta-ne noua! Cu ale ei rugaciuni Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin!