28/29 Februarie – Cuviosul Cassian Romanul, Sf. Gherman din Dobrogea

Cuviosul Ioan Cassian Romanul

Contribuţia Sfântului Ioan Cassianul la organizarea vieţii monahale din Apus (Galia şi Spania) a fost unanim recunoscută; bogăţia şi frumuseţea scrierilor sale, de esenţă patristică, sunt deopotrivă apreciate în Apus şi Răsărit, iar sfinţenia sa, de-a lungul anilor, de nimeni contestată.

Absenţa unor date autobiografice exacte în opera pe care a lăsat-o (semnul unei smerenii desăvârşite) ca şi lipsa altor dovezi certe au dat naştere la numeroase discuţii asupra originii sale. Însă majoritatea istoricilor bisericeşti consideră că este originar din Sciţia Minor (Dobrogea), unde s-a născut în jurul anului 360. Descoperirile savantului Vasile Pârvan au dat la iveală, în Pădurea Şeremetului (azi Casian), două inscripţii care vorbesc despre „cassieni”, astfel că putem concluziona că învăţatul călugăr purta numele locului natal.

Se pare că Ioan provenea dintr-o familie cu stare materială bună şi poziţie socială aleasă, căci acesta a agonisit, o aleasă educaţie intelectuală, pe care nu o putea obţine decât la o şcoală tomitană de înalt nivel. Cunoştea bine literatura latină şi greacă, având preferinţe pentru clasicii latini: Virgiliu, Horaţiu, Cicero.

Încă din copilărie se va împrieteni cu Gherman, care va deveni şi el călugăr, şi care se pare că era de aceeaşi vârstă cu Ioan Cassian, deoarece acesta spune că au fost prieteni în şcoală, la oaste şi apoi în viaţa monahală, în care a intrat de tânăr, într-una din mânăstirile dobrogene. Aici, tânărul Ioan îşi va agonisi şi o aleasă cultură teologică, după care, dornic de desăvârşire, se îndreaptă spre înţelepţii pustiei. Astfel, în anul 380, împreună cu prietenul său Gherman şi cu o soră de a sa, el îşi începe lungile călătorii în Răsărit. Prima oară se va opri în Palestina, la o mănăstire din apropierea Belteemului, după care, prin anul 385, va pleca în pustia Egiptului, pentru a cunoaşte vieţuirea părinţilor, stabilindu-se la o mănăstire din Sket. . Aici va sta timp de 7 ani, timp în care Ioan Cassian va primi chipul schivniciei, după care se va reîntoarce în Palestina, apoi iarăşi în Egipt colindând prin Nitria şi Tebaida, căutând să consemneze în scris învăţături şi fapte exemplare ale acestor ostaşi ai lui Hristos.

Acatistul Sfantului Ioan Casian Daco-Romanul – aici

Însă pustiile Egiptului începuseră să fie bântuite de controverse teologice iscate de origenişti, astfel că Ioan Cassian a fost nevoit să părăsească Egiptul, îndreptându-se spre Constantinopol, unde în vremea aceea păstorea Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta îl ia sub ocrotirea sa pe Ioan Cassian, îl hirotoneşte diacon şi îl face custode al tezaurului catedralei. Aici, sub influenţa personalităţii măreţe a Sfântului Ioan Gură de Aur, Cassian îşi va desăvârşi pregătirea teologică, după cum el însuşi va mărturisi că „Eu sunt ucenicul şi opera lui Ioan” .

Nici aici însă Ioan Cassian nu va avea parte de linişte, căci Sfântul Ioan Gură de Aur va fi acuzat de origenism şi exilat, în 404, pentru a doua oară , în Armenia. Astfel, diaconul Ioan Cassian va primi, în 405, însărcinarea de a prezenta episcopului Romei, Inocenţiu I, situaţia patriarhului din Constantinopol. Această intervenţie va rămâne fără roade, dar autorul ei se va stabili la Roma, unde va fi hirotonit ieromonah, în anul 415.  Nu se cunoaşte însă din ce motive a rămas Sfântul Ioan Cassian la Roma.

Aici se vor sfârşi şi călătoriile sale, şi , ajuns la maturitate, caută să-şi valorifice bogata sa experienţă spirituală. Astfel, el va propaga în Apus bogăţia spiritualităţii răsăritene, şi în acelaşi timp, o vibraţie în spiritualitatea daco-romană. Din Roma, Cuviosul va pleca în Galia, stabilindu-se la Marsilia, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale. Aici Cuviosul va întemeia două mânăstiri, una de călugări şi alta de călugăriţe ( în aceasta din urmă se pare că a rămas sora sa), ctitorii care în timpul invaziilor barbare, vor fi centre de ocrotire şi focare de viaţă intelectuală. Prin aceste două ctitorii şi prin scrierile sale, ieromonahul dobrogean a contribuit la răspândirea şi consolidarea instituţiilor monahale din Apus, dându-le primele reguli, după modelele celor răsăritene. Ca urmare el poate fi socotit pe bună dreptate organizatorul şi legislatorul monahismului din Apus.

Sfântului Ioan Cassian îi sunt atribuite şi necontestate următoarele scrieri fundamentale: Despre aşezămintele mânăstireşti cu viaţă de obşte şi despre remediile celor opt păcate capitale, în 12 cărţi; Conlaţiuni sau convorbiri cu Părinţii, 24 de cărţi; Despre întruparea lui Hristos, contra lui Nestorie. Aceste opere constituie începutul unei literaturi de tip monahal, redactată într-o limbă latină misionară, prin aceasta Sfântul Ioan Cassian fiind un reprezentant al ortodoxiei noastre de limbă latină. Însemnătatea acestor tratate vine din faptul că ele sunt pline de sfaturi folositoare şi edificatoare pentru orice credincios, însă şi mai important este faptul că aceste tratate aduc o însemnată contribuţie la problema teologiei harului. Ca urmare a tratării acestei probleme, forurile locale din Apus au considerat eretică învăţătura Sfântului Ioan Cassian, dar Biserica Ecumenică nu a confirmat aceste sentinţe. Remarcabil este însă faptul că în timpul acestor controverse, prestigiul scriitorului dobrogean creştea, iar nimbul sfinţeniei se contura în jurul său. Lucrările sale au fost reanalizate şi reconsiderate peste veacuri, iar ortodoxia nu i-a fost contestată.

Sfântul daco-roman îşi va înceta viaţa pământească în anul 435. Obştea creştină de acolo, ca şi numeroase alte comunităţi bisericeşti din Galia care l-au cunoscut, l-au cinstit ca sfânt îndată după moarte. Biserica Răsăriteană a aşezat ca zi de prăznuire data de 29 februarie, iar atunci când nu este an bisect, pomenirea sa se face la 28 februarie. Privit din perspectiva veacurilor, Sfântul Ioan Casian este o personalitate culturală de mărime europeană, fiind unul din primii mesageri ai spiritualităţii româneşti de peste hotare.

Cuviosul Gherman din Dobrogea

Însuşi prietenul său duhovnicesc, Sfântul Ioan Casian, îl citează ca sfânt, ceea ce poate constitui o dovadă de  virtuală canonizare. Iar Părintele Stăniloae îl înscrie pe acest Cuvios între Părinţii Filocaliei.

Deşi informaţiile despre acest cuvios sunt destul de puţine, cea mai mare parte a acestora le putem obţine cercetând opera autobiografică a Sfântului Ioan Cassian, în care se relatează şi despre prietenia nedespărţită a celor doi Cuvioşi.

El este originar tot din Sciţia Minor (Dobrogea de azi), născându-se în jurul anului 368, şi a fost din copilărie prieten şi frate de osteneli duhovniceşti cu Sfântul Ioan Cassian, ceea ce îndreptăţeşte prăznuirea lor împreună. El l-a însoţit pe Sfântul Ioan Cassian în toate călătoriile sale duhovniceşti, până la Roma, străbătând astfel Palestina, pustia Egiptului şi Siria. Revenit la Constantinopol, în anul 400 este hirotonit ieromonah de către Sfântul Ioan Gură de Aur. Mai târziu îi va lua acestuia apărarea în acuzaţiile de origenism ce i se aduceau Sfântului ierarh.

Ajuns la Roma în jurul anului 405, împreună cu Sfântul Ioan Cassian, dar va rămâne aici până la trecerea sa spre cele veşnice, în jurul anului 415, în timp ce Sfântul Ioan Cassian va pleca la Marsilia.

Datorită frăţietăţii duhovniceşti a celor doi Cuvioşi, cât şi pentru harul divin de care s-a învrednicit, Cuviosul Gherman a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, în anul 1992, sub numele de Cuviosul Gherman din Dobrogea, dându-i astfel cinstea ce se cuvine în rândurile sfinţilor.

Sursa: Sinaxarul Ortodox al Sfintilor Romani

Perspectiva ortodoxă asupra lumii – Parintele Serafim Rose

In secolele trecute – de exemplu, in Rusia secolului al 19-lea – perspectiva ortodoxa asupra lumii era o parte fundamentala a vietii ortodoxe si era sustinuta de viata dimprejur. Nici macar nu era necesar sa se vorbeasca de ea ca fiind ceva separat – traiai Ortodoxia in armonie cu societatea ortodoxa ce te inconjura, si aveai o perspectiva ortodoxa asupra lumii asigurata de Biserica si de societate. In multe tari, chiar guvernul marturisea Ortodoxia, care se gasea in centrul functiunilor publice, iar regele sau conducatorul insusi era, din punct de vedere istoric, primul laic ortodox, avand responsabilitatea de a oferi un exemplu crestin tuturor supusilor sai. Fiecare oras avea biserici ortodoxe, si in multe din ele se tineau slujbe in fiecare zi, dimineata si seara. Se gaseau manastiri in toate marile localitati, in multe orase, in afara oraselor, si la tara, in pustiuri si in salbaticie. In Rusia existau peste 1000 de manastiri organizate oficial, pe langa multe alte grupari neoficiale. Monahismul era o parte acceptata a vietii. Multe familii chiar aveau in randul lor o sora sau un frate, unchi, nas, var sau pe cineva care era calugar sau calugarita, adaugandu-se celorlalte feluri de viata ortodoxa: oameni care peregrinau din manastire in manastire, si nebuni pentru Hristos. Intregul mod de viata cuprindea genurile ortodoxe de oameni, dintre care, desigur, monahismul este cel principal. Obiceiurile ortodoxe faceau parte din viata cotidiana. Majoritatea cartilor celor mai citite erau ortodoxe. Viata de zi cu zi era dificila pentru majoritatea oamenilor: ei trebuiau sa munceasca din greu pentru a supravietui, speranta de viata nu era mare, moartea era o realitate intalnita des – toate acestea intarind invatatura Bisericii asupra realitatii si vecinatatii celeilalte lumi. Trairea unei vieti ortodoxe in astfel de conditii era de fapt acelasi lucru cu a avea o perspectiva ortodoxa asupra lumii, si nu era mare nevoie sa se discute un astfel de subiect.  Ortodoxia noastra este o insulita in mijlocul unei lumi care opereaza dupa principii complet diferite – si cu fiecare zi aceste principii se schimba in mai rau, instrainandu-ne tot mai mult de ea. Multi oameni sunt ispititi sa isi imparta vietile in doua categorii distincte: viata cotidiana pe care o ducem la servici, cu prietenii lumesti, in afacerea noastra lumeasca, si ortodoxia, pe care o traim Duminicile si in alte zile ale saptamanii, cand avem timp pentru ea. Dar perspectiva unei asemenea persoane asupra lumii, daca o urmariti indeaproape, este adesea un amestec ciudat de valori crestine si valori lumesti, care in realitate nu pot sta laolalta. Scopul acestei conferinte este sa vedem cum pot incepe oamenii din ziua de azi sa isi elaboreze, dintr-o singura bucata, perspectiva lor asupra lumii, sa aiba o perspectiva in totalitate Ortodoxa.Ortodoxia este viata. Daca nu traim ortodoxia, pur si simplu nu suntem ortodocsi, indiferent de ce convingeri formale am avea.Viata in lumea noastra contemporana a devenit extrem de artificiala, de nesigura, de naucitoare. Ortodoxia, este adevarat, are o viata proprie, dar se afla si in legatura cu viata lumii dimprejurul ei, si astfel viata crestinului ortodox, chiar si atunci cand este cu adevarat ortodox, nu poate sa nu reflecte lumea in vreun fel. Un soi de nesiguranta si confuzie a intrat, de asemenea, in viata ortodoxa a vremilor noastre. In aceasta conferinta vom incerca sa analizam viata contemporana, iar apoi cea ortodoxa, pentru a vedea cum ne putem implini cat mai bine obligatiile noastre crestine de a duce viata celeilalte lumi, chiar si in aceste vremuri teribile, si de a avea o viziune crestina ortodoxa a intregii vieti care ne va permite sa supravietuim acestor vremuri, cu credinta neschimbata.

Viata cotidiana a devenit nefireasca

Oricine priveste viata noastra contemporana din perspectiva vietii normale duse de oamenii vremilor de mai dinainte – sa zicem din Rusia, din America, sau din oricare alta tara a Europei Occidentale din secolul al 19-lea – nu poate sa nu fie izbit de cat de anormala a devenit viata din ziua de astazi. Intregul concept al autoritatii si al ascultarii, al decentei si al politetei, al comportarii publice si private – toate s-au schimbat dramatic, s-au intors cu susul in jos, in afara unor grupulete izolate de oameni – de obicei crestini de vreun fel – care incearca sa pastreze un mod de viata asa-zis de „moda veche”. Viata noastra anormala de astazi poate fi caracterizata ca fiind rasfatata, ghiftuita. Din frageda pruncie, copilul de azi este tratat, ca o regula generala, drept un mic zeu sau o zeita in familie: toanele ii sunt ascultate, dorintele implinite; este inconjurat de jucarii, distractii, placeri; nu este educat si crescut conform principiilor stricte ale comportamentului crestin, ci lasat sa se dezvolte asa cum tind dorintele sale. Este suficient ca el sa spuna „Vreau asta!” sau „N-o s-o fac!”, pentru ca parintii sai indatoritori sa i se plece in fata-i si sa il lase sa faca precum doreste. Poate aceasta nu se intampla tot timpul in fiecare familie, dar se petrece suficient de des pentru a fi regula educatiei contemporane a copiilor, si chiar si cei mai bine intentionati parinti nu scapa pe deplin acestei influente. Chiar daca parintii incearca sa isi creasca copiii cu strictete, cei din jurul lor incearca sa faca altceva. Trebuie ca ei sa ia in consideratie acest lucru, atunci cand isi educa copilul.  Cand un astfel de copil devine adult, se inconjoara, in mod natural, cu aceleasi lucruri cu care a fost obisnuit din copilarie: placeri, distractii si jucarii pentru cei mari. Viata lui devine o cautare continua dupa „distractie” care, apropo, este un cuvant complet necunoscut in orice alt vocabular; in Rusia secolului al 19-lea sau in orice alta civilizatie serioasa nu s-ar fi inteles ce inseamna acest cuvant. Viata este o cautare constanta dupa „distractie”, care este atat de goala de orice inteles serios, incat un vizitator din orice tara a secolului al 19-lea, privind la programele noastre populare de televiziune, la parcurile de distractii, la reclame, filme, muzica – la aproape orice aspect al culturii noastre de masa – ar crede ca a nimerit intr-un tinut de imbecili care si-au pierdut orice contact cu realitatea. Este un lucru pe care noi nu prea il luam adesea in consideratie, deoarece traim in societatea aceasta, luand-o asa cum este.  Unii observatori recenti ai vietii noastre contemporane au numit tineretul de astazi „generatia eu” si vremurile noastre „evul narcisismului”, caracterizat de veneratia si fascinatia pentru sine care impiedica dezvoltarea unei

Despre milostenia cea lăuntrică

Daţi mai întîi milostenie cele ce sînt înlăuntrul vostru şi, iată, toate vă vor fi curate (Luca 11:41).

Curăţenia cea din afară îi sade bine omului. Dar aceasta este o curăţenie mai mică.
Curăţenia lăuntrică este incomparabil mai importantă decît cea trupească. Aceasta este cea mai mare curăţenie. Un blid este mult mai folositor cînd este curat şi strălucitor în interior, chiar dacă exteriorul este plin cu funingine. Dar cînd el e strălucitor pe dinafară, dar plin de murdărie în interior cine va îndrăzni să mănînce sau să bea oare de acolo? în lume se află nenumărate exemple de curăţenii şi de învăţători care sînt mai mult ai trupului decît ai sufletului.
Căci iată, fraţilor, cum învăţătorul nostru, adevăratul şi marele nostru Model de curăţenie, pune această curăţenie mai mare pe seama milostivirii celei lăuntrice. Milostenia inimii, cea făcută din inimă, este cea care spală sufletul omului. Milostenia făcută din inimă este cea care curăţeşte inima omului. Milostenia făcută din suflet este cea care curăţeşte sufletul omului. Milostenia făcută întru toată cunoştinţa şi cu toată mintea este cea care curăţeşte mintea şi cugetul omului, într-un cuvînt, milostenia cea lăuntrică este cea care curăţeşte întreg omul. Dacă milostenia vine doar din mînă, ea nu curăţeşte nici mîna, şi cu atît mai puţin inima, sufletul şi mintea omului. Milostenia cea făcută cu mîna este indispensabilă, dar ea îl curăţeşte pe omul care o face doar atunci cînd cu mîna este unită şi inima. Mai există şi alte feluri de milostenie, pe lîngă cea făcută cu mîna. Rugăciunea fierbinte pentru celălalt, este un fel al milosteniei lăuntrice, şi de asemenea durerea inimii pentru suferinţa umană, sau bucuria cea mare la vederea bucuriei celuilalt.
Aceasta este milostenia cea din inimă, care curăţeşte şi inima, şi sufletul şi mintea, şi trupul.
O Atotmilostive şi Atotcurate Stăpîne, ajută-ne nouă să ne dobîndim curăţenia cea mai mare, prin milostenia cea adevărată a inimii.
Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumită în veci, Amin.

Sursa: Proloagele de la Ohrida – Ziua de 26 Februarie

Inima în Marele Post – Sf. Nicolae Velimirovici

„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” /Pilde 23:26/

1. Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândeşte la tine mai presus de toate. Precum păstorul se gândeşte la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău se gândeşte la tine, care te pierzi în păcat, mai mult decât la toţi îngerii din ceruri.

2. A cugeta la Dumnezeu nu înseamnă a cerceta fiinţa lui Dumnezeu, ci înseamnă a cerceta şi a afla ce aşteaptă Dumnezeu de la om.

3. Cel ce cumpără nuci nu caută la coajă, ci la miez. La fel şi cel ce cumpără ouă. Şi aşijderea cu nenumărate lucruri din lume, oamenii le caută pe cele nevăzute şi nu pe cele văzute. Şi Dumnezeul tău caută la tine după inimă. Prin coaja cea trupească, El priveşte în miezul tău, în inima ta, şi caută la inima ta. Fiul meu, dă-i inima ta!

4. În inimă, Ziditorul a pus temelia vieţii. În inimă viaţa se zămisleşte, purcede, creşte şi se îndreaptă spre mormânt şi dincolo de mormânt. Oare cât preţuieşte omul despre care toţi spun: e deştept, dar nu are inimă? Dumnezeu nu va cere de la el deşteptăciune, ci inimă. Căci s’a zis: „ce este nebun al lui Dumnezeu, mai înţelept decât oamenii este.” /I Cor. 1:25/

5. Sau cât preţuieşte omul despre care se spune: e bogat, dar nu are inimă? Oare îşi va duce bogăţia în cealaltă lume şi o va dărui Celui a cărui vistierie sânt pământul şi cerul, şi soarele şi stelele şi toate împărăţiile ştiute şi neştiute?

6. Sau ce-i ajută omului puterea şi frumuseţea cea trupească? Oare nu întâlnim zilnic pe cei ce în tinereţi erau puternici şi frumoşi, iar acum, gârboviţi şi traşi, se sprijină ori în baston, ori de mâna cuiva? Multora, puterea şi frumuseţea trupească le-a slujit, din nefericire, la putrezirea inimii înainte de putrezirea pielii şi oaselor.

7. Fericiţi sânt cei ce din tinereţe nu s’au îndrăgostit de nici o frumuseţe trecătoare şi muritoare, ci de Ziditorul lor, a cărui putere nu slăbeşte şi a cărui frumuseţe nu piere! La dragostea lor, Dumnezeu va răspunde cu dragoste însutită, şi inima lor Dumnezeu o va rândui lângă inima Sa.

8. Postul înseamnă slăbirea legăturii inimii cu lumea şi întărirea legăturii inimii cu Dumnezeu. Aminteşte-ţi şi cugetă la aceasta în cea dintâi săptămână a Marelui Post.

9. Întărirea legăturii cu Dumnezeu aduce bucurie în inimă. De aceea se citeşte la începutul Postului din cărţile bisericeşti: „Iată, a venit veselitoarea vreme a postului!”

10. Aminteşte-ţi numele acelor mărimi duhovniceşti care, cu postul, au slăbit legăturile lor cu lumea şi au întărit legăturile cu Dumnezeul cel Viu – Sfinţii Antónie, Pável, Efthímie, Avxentie, Avrámie, Sávva, Visaríon, Vitálie, Gherásim, Chiriac, Zosíma, Haríton, Efrém, Arsénie, Carion, Zaharia, Sávva cel Sfinţit, Siméon şi Alípie Stâlpnicii, Onúfrie, Pahómie, Pétru şi Athanasie Athoniţii, şi cei dimpreună cu dânşii.

11. Aminteşte-ţi şi de Dumnezeu purtătoarele fecioare şi femei, a căror inimi au fost umplute de dragoste către Hristos – Sfintele Thécla, Xenía, Evpraxía, Anastasía, Matróna, Sarà, Maria Eghipteanca, Pelaghía, Thaisía, Theodúla, Vasilísa şi cele dimpreună cu ele.

12. Dacă îţi sânt departe după loc sau după vreme, atunci aminteşte-ţi de acele slăvite nume din neamul tău – Sfânta Parascheva, Sfântul Sava, slava Serbiei, Sfinţii Ioanníchie de la Devici, Pétru de la Korişa, Vasílie al Ostrogului, Prohor, Gavriíl, Ioachim, Ioánn al Rilei, Naúm al Ohridei, Nectárie al Bitoliei şi mulţi, mulţi alţii care cu postul au sfinţit trupurile lor şi cu rugăciunea au sfinţit ţara în care vieţuieşti.

13. Ei toţi acelaşi glas au auzit: „Fiule, dă-mi inima ta!” Acelui glas au răspuns şi inima lor întru totul au dat-o Dumnezeului şi Ziditorului lor.

Sursa: Sf. Nicolae Velimirovici – Inima in Marele Post

Sfaturi finale înainte de spovedanie si împartasanie

S-a apropiat timpul de spovedanie si dupa aceea clipa cea mai dulce a împartasirii cu Trupul si Sângele lui Hristos! Domnul sa te binecuvinteze sa le împlinesti pe amândoua cum se cuvine. Atât nevointele postului si rugaciunii, cât si tot ceea ce ai mai pregatit tu, duc catre acest scop; aici ele sunt marcate cu semnul dumnezeiesc.Atunci, de ce spui ca te temi sa mergi la spovedanie? Multi oameni au o asemenea teama, dar de ce si tu? Da-mi voie sa-ti lamuresc problema. Duhovnicul este pur si simplu martorul, Dumnezeu îti primeste marturisirea. El porunceste duhovnicului sa dea iertare celui care se marturiseste. Dumnezeu este Cel Care este milostiv. El doar asteapta ca omul sa-si spovedeasca pacatele si, îndata ce o face, îl si iarta. Cum sa te temi de un asemenea Domn? Aceasta neîncredere vine din faptul ca nu îti este clar ce trebuie sa spui la spovedanie. Dar atunci când faci totul asa cum ti s-a recomandat, totul va fi limpede, si nu va fi nimic de care sa te temi. Neîncrederea vine si din faptul ca ne spovedim rareori. Daca ne-am spovedi mai des, nu ne-ar mai fi asa de frica. Dumnezeu sa te ajute de acum înainte sa vii la Cina Domnului mai des, si, prin urmare, sa mergi la spovedanie mai des. Iata ce ar trebui sa faci între timp. Scrie pe hârtie tot ce consideri ca trebuie sa spui la spovedanie, si atunci când mergi la preot, spune-i totul cu ajutorul însemnarilor tale.O adevarata marturisire trebuie sa fie într-adevar a ta proprie; adica, omul care se spovedeste trebuie el însusi sa spuna tot ce a gresit fara sa astepte sa-l întrebe preotul. Asa trebuie sa ajunga spovedania pentru noi; rareori se desfasoara asa cum s-a intentionat. Duhovnicul, din necesitate, pune mai multe întrebari care nu se potrivesc celui care se spovedeste, dar nu pune întrebari care sa i se potriveasca. Astfel, aceste lucruri ramân nespovedite.
Tu însati trebuie sa spui tot ceea ce îti apasa constiinta. Poti sa-ti amintesti totul fara sa-ti notezi; dar trebuie sa te asiguri ca spui totul. Dumnezeu sa te binecuvinteze sa te spovedesti cu duh de cainta si cu hotarârea ferma de a fi silitoare de acum încolo, fara nici o frica. Astfel de frica nu este necesara si stânjeneste lucrurile.A trebuit sa las la o parte scrisoarea pentru putin timp si mi s-a întrerupt sirul gândurilor. Când apare frica înainte de spovedanie, alung-o. Frica smerita fata de Dumnezeu este foarte importanta, dar frica copilaroasa pe care o ai este vatamatoare. Nu are nici o legatura cu problema: este ceva adus de vrajmas. Mergi la Dumnezeu linistita, dar cu o inima plina de cainta; mergi asa cum a mers fiul risipitor din pilda la tatal sau. Tatal fiului întors nu l-a mustrat, nici nu l-a certat; mai degraba el l-a întâmpinat, îmbratisându-l si sarutându-l. Acelasi lucru te asteapta si pe tine.Bratele Domnului sunt deja întinse spre tine. Tot ce-ti ramâne de facut este sa alergi spre ele. Fa-o cu iubire smerita. Lucrul principal în pocainta este mâhnirea inimii, pentru ca ai gresit în fata lui Dumnezeu si hotarârea ferma de a fi silitoare în toate pe viitor. Ti-ai exprimat deja hotarârea de a împlini lucrarea bine-placuta lui Dumnezeu pentru Domnul, si Domnul, care vede totul, a primit aceasta, desigur. Dar te chinuie inima ca nu te poti îndrepta? Lucreaza putin ca sa stârnesti aceasta mâhnire. Indiferent cât de putine pacate ai si cât de neînsemnate sunt, ele tot pacate se numesc si nu sunt placute lui Dumnezeu. Cât de rusinati ne simtim în fata altor oameni de vreun cuvânt sau fapta usuratica, negândita! Nu vorbim despre lucruri usuratice referitor la Dumnezeu, ci de pacate, învata din aceasta sa fii plina de pocainta în toate si sa plângi în fata lui Dumnezeu. Rodul acestei pocainte va fi ca o fortareata împotriva neajunsurilor.Planuiai sa examinezi totul din nou, în amanunt, si sa faci îndreptari. Poate ca nu ai reusit sa faci totul, sau sa faci totul atât de complet cum ai planuit; sa nu te tulbure asta. Cel mai important lucru pentru Dumnezeu este intentia si hotarârea ta de a fi staruitoare întru totul înaintea Lui. Pentru aceasta exista iertare de pacate si curatirea prin milostivire. Mergi la Dumnezeu cu intentia hotarâta de a fi silitoare, cu intentia de a avea discernamânt în locul tuturor acestor lipsuri si de a sti cum sa alegi. Du-I lui Dumnezeu intentia ferma de împlinire nestramutata a tot ceea ce constiinta ta considera ca este necesar pentru tine acum si orice altceva ce descopera aceasta mai târziu; nu te împotmoli în lucruri marginale. Este cel mai bine sa mergi la spovedanie în seara dinaintea împartasaniei pentru ca sa-ti petreci noaptea si dimineata numai cu gândul de a-L primi pe Domnul, în timpul acestei perioade dinaintea împartasaniei, citeste omilii din cartea pe care ti-am dat-o. Stai si gândeste-te la Domnul, rugându-te în inima ta astfel: „Doamne, dupa cum vrei asa rânduieste cele dinlauntru ale mele si nu ma lipsi pe mine de împartasirea cu Sfintele Tale Taine”. Roaga-te cu rugaciuni sc urte ca aceasta si fa metanii. Daca lasi spovedania pâna dimineata, gândurile tale nu vor fi concentrate seara; în schimb, se vor vadi tulburate.
Când mergi sa te împartasesti cu Sfintele Taine, mergi cu simplitate în inima, cu credinta deplina ca vei primi pe Domnul întru tine si cu smerenie adânca fata de aceasta. Lasa în seama lui Dumnezeu Insusi starea de spirit care va fi dupa aceasta. Multi au anumite asteptari de la Sfânta Impartasanie înainte de vreme, si atunci, fara sa vada ceea ce au dorit, se simt tulburati, si însasi credinta lor în puterea Tainei este zdruncinata. Slabiciunea nu se afla în Taina, ci în dorinta usuratica.
Nu-ti promit nimic. Lasa totul în seama lui Dumnezeu, cerându-I o singura milostivire – sa te întareasca în tot felul de fapte bune ca sa fii placuta înaintea Lui.
Cel mai adesea, rodul împartasirii are un gust de pace dulce în inima; uneori aduce luminarea gândului si darul evlaviei catre Domnul, alteori aproape nimic nu se vede, dar dupa aceea în problemele omului se observa o mare putere si hotarâre în sârguinta lui. Voi mai spune apoi ca nu vedem roade clare din Sfânta Impartasanie pentru ca luam Impartasania rareori. Fa-ti o regula din a lua Impartasania cât de des posibil si vei vedea roadele mângâietoare ale acestei Taine. Ma rog tot timpul si voi continua sa ma rog ca Dumnezeu sa te ajute sa te apropii de cele doua Taine într-o totala înnoire a duhului tau. Doresc binele sufletului tau în toate lucrurile. Dumnezeu sa te ajute!

Sfântul Teofan Zavorâtul

Canon de tamaduire catre Sfantul Grigorie Palama

Canon de tamaduire catre Sfantul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului si mare facator de minuni

Cantarea l-a, glas 6

irmos „Ca pe uscat pasind”
stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru mine, pacatosul.

Dupa masura multimii durerilor si a intristarilor celor din inima mea, veseleasca mangaierile tale, Sfinte al lui Dumnezeu, ticalosul meu suflet cel nemangaiat.

 Nicidecum nu este mantuire in trupul meu, o, intelepte Grigorie, nici intru oasele mele, ale celui de pretutindeni impresurat foarte de dureri amare; ci tu intampinandu-ma, mantuieste-ma.

 O picatura de milostivire din izvoarele bunatatii picurand, prin rugaciunile tale, peste cuptorul ispitelor mele, stinge-l pe acesta si da-mi mie tihna, o, intelepte.

 A Nascatoarei de Dumnezeu

 Toate mainile doctoricesti si a mestesugului putinta si pricepere neputincioase si nelucratoare s-au vadit din pricina relelor mele; pentru aceasta, Maica lui Dumnezeu, tu ma tamaduieste.

 Cantarea a III-a

irmos „Nu este Sfant precum Tu”

 Inguste imi sunt toate si cumplite si aducatoare de dureri, ca silnica e boala si grele durerile; ci, Slujitorule al lui Hristos intelepte, minunat fa harul tau intru mine.

 Suspinul meu de la tine nicidecum nu s-a ascuns, nici a inimii intristare, nici durerea sufletului; pentru aceasta, Ierarhe, dupa milostivirea ta, miluieste-ma.

Roiul pacatelor cu adevarat a adus asupra mea multimea bolilor; ca pricinile celor din urma invederat cele dintai sunt; ci de amandoua, Ierarhe, scapa-ma.

A Nascatoarei de Dumnezeu

 De boala cea nascatoare de moarte amara izbaveste-ma, ceea ce ai nascut cu trup pe Pierzatorul mortii, pe Hristos Viata insasi, si sanatate, Stapana, mie daruieste-mi.

 Sedealna

glas acelasi, podobie „Nadejdea lumii”

 Ranile pacatelor mele sterge-le, Fericite, carele pe Hristos, pe Cel ce are multimea indurarilor, mult L-ai slujit, pe milostivul Dumnezeu si Unul tamaduitorul sufletelor, si vindecare daruieste-mi, Grigorie intelepte, podoaba Tesalonicului.

 Slava.. Si acum.. Catre Nascatoarea de Dumnezeu acum cu osardie..

 Cantarea a IV-a

irmos „Hristos e puterea mea”

 Iata, imputitu-s-a si a putrezit, prin multa nebunia mea, multimea ranilor mele; Podoaba ierarhilor, buna mireasma sanatatii daruieste-mi-o.

Gandul iesirii ma cuprinde pururea, si grija plecarii si a sfarsitului; ci tu, Ierarhe al lui Hristos, si sanatate da-mi, si pocainta.

 Putinatatea zilelor mele Tu cunoscandu-o, la jumatatea acestora, Hristoase, acum nu ma lua pe mine, indelung rabdator facandu-Te mie pentru rugaciunile Slujitorului Tau.

 A Nascatoarei de Dumnezeu

 Suspin pururea, impungandu-ma de amarele sulite ale suferintelor si de ale durerilor cumplite sageti; de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, nu ma trece cu vederea pe mine, cel intristat.

Cantarea a V-a

irmos „Cu dumnezeiasca stralucire”

 Ma arde boala cea grea, cumplit intristandu-ma, parjolindu-mi acum si covarsindu-mi inima; Dreptarule al dogmelor, intelepte Grigorie, cu lacrimile rugaciunilor tale pe aceasta stinge-o.

 Nu ma voi rusina spre tine indraznind, ci bucura-ma-voi intru tine, cela ce esti de un salas cu graitorii de Dumnezeu, si va izvori mie grabnica lumina sanatatii, degrab rasarindu-mi vindecarile.

 Sabia intristarii strabate, Sfinte, sufletul meu, si spada cu doua taisuri pana la maduva trimite durerile mele, pe care tamaduieste-le.

 A Nascatoarei de Dumnezeu

 Nu am intru necazuri alta ajutatoare afara de tine; tu esti nadejdea mea de la sanul maicii mele, Curata; din pantecele maicii mele spre tine m-am indreptat; vindeca-ma, de

Citatul saptamanii

„Postul, acest doctor al sufletelor noastre, il face pe fiecare sa ia aminte la sine insusi si-l invata sa-si amintesca de pacatele si de lipsurile sale.”
(Sfantul Simeon Noul Teolog)

Duminica Ortodoxiei

Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerând iertare de gresalele noastre, Hristoase Dumnezeule; ca de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca sa izbavesti din robia vrajmasului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu multumire strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mântuiesti lumea. (Tropar)

 

Predici la Duminica Ortodoxiei:

– Sfantul Nicolae Velimirovici (text)
– Sfantul Ignatie Briancianinov (text)
– Sfantul Ioan Maximovici  (text)
– Parintele Ilie Cleopa (text)
– Parintele Calciu Dumitreasa  (audio)
– Nicolae Steinhardt (audio)

Ne vorbeste Parintele Porfirie

„Sa nu te indignezi, nici macar in tine, pentru nici o acuzatie nedreapta ce ti s-ar aduce. Este un lucru rau. Si raul incepe prin ganduri rele. Cand te amarasti si te indignezi, fie doar cu gandul, iti strici atmosfera duhovniceasca. Impiedici Sfantul Duh sa lucreze si ingadui diavolului sa mareasca raul. tu trebuie sa te rogi totdeauna, sa iubesti si sa ierti, alungand de la tine orice gand rau.”

„Nu trebuie sa-ti duci lupta crestineasca cu predici si contestatii, ci cu o adevarata iubire ascunsa. Cand contestam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim sunt miscati si-i castigam. Cand iubim, credem ca noi le oferim ceva celorlalti pe cand, in realitate, intai ne oferim noua insine. Iubirea cere sacrificii. Sa sacrificam cu umilinta ceva de-al nostru, care in realitate este al lui Dumnezeu.”

„Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta pentru a adormi la loc. Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. O jumatate de ora, un sfert, zece minute, cinci, cat poti.”

„Sa te rogi fara neliniste, in pace, cu incredere in grija si iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni cand te rogi.[…] Sa-l rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[…] Sa faceti cate metanii puteti in rugaciune, chiar daca asta va oboseste. Cand rugaciunea este insotita de sacrificiul nesilit, se face mai placuta si mai roditoare in fata lui Dumnezeu.”

„Omul lui Hristos trebuie sa-L iubeasca pe Hristos, si cand Il iubeste pe Hristos, scapa de diavol, iad si moarte.”

„Sa fim smeriti, insa sa nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcana a diavolului, care aduce cu sine deznadejdea si delasarea, in vreme ce adevarata smerenie aduce cu sine nadejdea si lucrarea poruncilor lui Hristos.[…] Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti trimita sfanta smerenie. Nu pe aceea care spune ‘sunt cel din urma, sunt nimic.’ Aceasta e smerenie diavoleasca. Smerenia cea sfanta e dar de la Dumnezeu. Dar. Harisma. Nu provine din stradaniile noastre. Pregateste-te si cere-I lui Dumnezeu acest dar sfant.”

„Deschide-ti inima cu simplitate, nesilit, spontan, inaintea Domnului nostru.[…] Sa fii placut. Sa iubesti tacerea, pentru ca doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe putine, dar cu miez. Sa iubesti osteneala trupului si oboseala, fiindca acestea intaresc trupul si sufletul deopotriva.[…] Tacerea sa-ti fie tainica, adanc in inima. Nu-ti vadi tacerea sa o priceapa toti. Spune doua-trei cuvinte, dar launtric nu conteni a te ruga Domnului pentru toti.”

„Sa spui mereu adevarul. Sa faci totul cu calm. Sa te rogi pentru a deveni mai bun.”

„Sa faceti mereu binele, fiindca altminteri e vai de voi!”

„Si desi de mic copil faceam multe pacate, cand m-am reintors in lume am continuat a face pacate, care pana astazi s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a luat de bun si toti striga ca sunt sfant. Eu insa simt ca sunt cel mai pacatos om din lume.”

„Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit.”

„Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[…] In rugaciunea te sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos.”

„Cand te inhata satana si te apasa, sa nu ramai nemiscat, asa cum raman unii ce devin melancolici si cad pe ganduri ore intregi, ca si cand i-ar preocupa probleme importante, desi nu e vorba despre asa ceva, ci pur si simplu sunt robiti de satana. Sa fii pregatit sa reactionezi, sa te opui, sa respingi asediul satanei, asa cum pe un om pe care il prind raufacatorii si-l blocheaza, face o miscare brusca si, dand din maini il impinge, scapa din strangerea lor si se indreapta spre alta directie, spre Hristos, care il elibereaza.”

„Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire, pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu iubire.”

„Cand te rogi pentru un om pe care il muncesc patimi pacatoase, sa nu i-o spui, fiindca diavolul va afla si va ridica indarjire in sufletul tau si astfel rugaciunea ta nu va da rod. Sa te rogi pentru acel om in taina, si astfel rugaciunea ta il va ajuta.”

„Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui Hristos, unde nu se insereaza niciodata.”

„In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica. Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt. Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare.”

„Nu mi-e frica de iad si nu ma gandesc la rai. Ii cer numai Domnului sa fie milostiv cu toata lumea si cu mine”

„-Cuvioase, spuneti ceva despre viata duhovniceasca.
-Oricine nu se pocaieste, va fi pierdut.
-Acesta e un

Adevarata bogatie, pentru mine, este sa te vad in Imparatia Cerurilor

Hristos vine adesea si bate la usa ta si tu il inviti sa se aseze in camara sufletului tau. Apoi, prins in afacerea ta, uiti de Marele Oaspete. El te asteapta sa te infatisezi si cand intarzii prea mult, se ridica si pleaca. In alte dati, esti atat de ocupat incat ii raspunzi de la fereastra. Nu ai vreme nici macar sa-i deschizi usa.

Cand zaresti o persoana ce este ostenita duhovniceste, n-o impovara mai mult, caci genunchii sai nu vor putea duce.

Iubeste-l pe Unul El, ca pana si fiarele salbatice sa te iubeasca.

Adevarata bogatie, pentru mine, este sa te vad in Imparatia Cerurilor.

Cand flacara dragostei exista, mistuie tot raul ce se apropie.

Cel ce iubeste duhovniceste, simte rugator ca se poate afla intru Dumnezeu si fratele sau. Se intristeaza cand fratele sau nu are buna-sporire si se roaga pentru sporirea lui. Oricine a dobandit dragostea crestina nu se mai schimba vreodata.

Tine flamura lui Hristos ridicata intru tarii, ca sa ai intotdeauna numarul de telefon al Batranului tau oriunde te-ai afla.

Hristos este acelasi, in ziua de ieri si in cea de azi, dar ne-am inchis ochii si privim intru intunecime. Deoarece continuam astfel, unii cad in glod iar altii sunt ucisi.

Cu cat iubeste cineva mai mult pe Dumnezeu, cu atat sporeste in iubire si pentru ceilalti oameni. Ii iubeste cu sfintenie, cinstire si pretuire, ca pe niste chipuri ale lui Dumnezeu.

Cand cuiva ii lipseste caldura launtrica, va fi inghetat si rece, chiar si vara.

Cand inima ta nu il are pe Hristos, va cuprinde in locu-i bani, avutii sau oameni.

Rogu-te, asterne aceasta porunca intru lucrare. Nutreste dragostea fata de Persoana lui Hristos intr-o asemenea masura, incat atunci cand ii rostesti numele, lacrimi sa curga din ochii tai. Inima-ti sa arda cu adevarat. Atunci El va deveni invatatorul tau. Va fi Povatuitorul tau, Fratele tau, Parintele tau, si Batranul tau.

Iubeste-l pe Mirele tau Hristos cu toata inima ta si atunci toata lumea te va iubi si iti va purta de grija.

Ocrotirea lui Dumnezeu micsoreaza ispita.

Lucreaza Rugaciunea lui Iisus si va veni o vreme cand inima ta va tresalta de bucurie, asa cum face cand urmeaza sa vezi pe cineva pe care il iubesti foarte mult.

Lucreaza Rugaciunea lui Iisus si va veni o vreme cand inima ta va tresalta de bucurie, asa cum face cand urmeaza sa vezi pe cineva pe care il iubesti foarte mult.

(Parintele Amfilohie Makris)