Adorarea sinelui nostru (2)

Martie 31, 2014

Prin ascultare se da lovitura de gratie iubirii de sine

Lovitura de gratie se da si calea se deschide daca se face ascultare. Astfel, se incurca precum se incurca gaza care cade in plasa paianjenului, si vrea sarmana sa scape, dar cu cat se lupta mai mult, cu atat se infasoara mai tare! Si nu numai atat. Poate ati vazut vreodata, paianjenul alearga, se invarte fara incetare pe langa prada, nu cumva sa-i scape.
Daca tot te duci la un duhovnic spune: „Am venit la acest parinte si daca tot am venit, sa am incredere in el!”. Este greu sa spui: „Parinte, fac orice-mi spui!”. Incearca pentru o vreme numai. Nu-ti va impune nimic si nici nu vei pierde nimic. Dar nu poti sa faci asa si te chinui.
Experienta a arata limpede ca cel care se increde in ceea ce i se spune, se izbaveste. Nu merge orbeste, ci merge la cineva in care are incredere, pe care-l respecta, care nu-i impune nimic. Cel care se incredinteaza, se izbaveste. 

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea.


Adorarea sinelui nostru (1)

Martie 28, 2014

Afundati in iubirea de sine

In vremea studentiei am citit o carte si m-a impresionat un lucru care se spunea acolo: „Vei cauta sinele tau si-l vei gasi, insa problemele tale nu se vor rezolva, ci se vor incurca si mai tare!”. Omul este iubitor de sine, este egolatru. Se afunda inlauntrul sau, asa cum se afunda psihopatii. Cand cineva se lasa prada melancoliei, nu mai iese pentru nimic in lume din ea. Desi simte ca daca ar iesi s-ar izbavi, totusi nu iese. Nu iese pentru ca iubeste melancolia lui, iubeste chinurile lui! Acestea sunt stari bolnavicioase care au mare putere.
Exista o mare iubire intre om si sinele sau. Adoram sinele nostru, ne ingrijim de sinele nostru, ne iubim sinele. Acest lucru se manifesta ca neliniste, ca nesiguranta, ca singuratate, ca teama de a nu pati ceva; alteori ca dorinta de a nu pierde ceva, ca teama de esec, de a nu ne face de ras. Toate celelalte sunt zadarnicie pentru ca tinem in brate ego-ul nostru ticalos.
Exista cazurile in care se vede in exterior si ne ajuta sa vedem ce se intampla in noi toti.
Zilele acestea am avut un caz special. M-am aflat in fata unui om neobisnuit. Avea diploma de facultate, avea experienta de viata, dar statea imbratisat cu sinele sau. Erau nedespartiti. I-am explicat in toate felurile, dar nu l-a miscat nimic. Nu numai ca, datorita starii sale, nu intelegea ce spun, dar refuza sa primeasca ajutor, refuza sa iasa din starea aceea si sa revina la normal. Fireste, dupa cum va dati seama, in aceste cazuri orice stradanie ar fi in zadar!

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea. 


Botezul si consecintele pacatului (2)

Martie 27, 2014

Bolile pe care Dumnezeu ingaduie sa le avem sunt doar spre binele nostru

Si oamenii botezati pot fi psihopati. Nu inseamna ca acestia au facut ceva rau. Pot fi si asemenea situatii. De regula, este alcatuirea psihica pe care o detine cineva din nastere. Sunt slabiciuni pe care le are omul din clipa zamislirii sale, care exista doar spre binele, nu spre raul nostru. Desigur, omul se intreaba: „de ce mi se intampla mie?”, si se inspaimanta, se tulbura, se afunda, se vede pierind. Noi spunem asa. Nu stim ce spune Dumnezeu.
Prin moarte sufletul se desparte de trup. Toate slabiciunile, bolile exista, cu deosebire, in zona de contact a sufletului cu trupul. Cand sufletul se desparte de trup, omul scapa de toate acestea si in functie de credinta pe care a aratat-o, in functie de rabdarea pe care a dovedit-o, in functie de nadejdea pe care a avut-o in Dumnezeu. Poate pleca foarte fericit in lumea de dincolo. Daca atitudinea lui, atata cat a depins de el, a fost una prin care Dumnezeu sa-l mantuiasca, aceasta are de primit multa plata, pentru ca s-a chinuit mult. Nu s-a chinuit pentru ca el personal a fost vinovat, ci pentru ca intreaga umanitate este vinovata. Sa nu consideram ca noi nu suntem vinovati. Suntem la fel de vinovati si noi, cei care ne aflam in afara acestor situatii. Nu este de vina doar acela care sufera sau doar stramosii lui.
Asadar, Dumnezeu l-a creat pe om lipsit de patimi, si sufletul si trupul lui, dar toate acestea se intampla din pricina neascultarii. Cred ca exista mare tulburare, mare confuzie si oamenii sunt derutati. In plus, unii ii supara pe ceilalti, ii subevalueaza, ca si cum ar fi vrut sa fie bolnavi. Toate acestea sunt primejdioase. Suntem datori sa respectam fiecare suflet, chiar daca acel suflet este atins de boala. Sa-i respectam pe toti oamenii, oricum ar fi ei. Sa-i respectam si pentru fiecare sa nadajduim si sa credem ca Dumnezeu il va mantui.
Daca intelegem corect toate acestea si daca le vom aborda corect, cred ca nu ne vom mai intreba cum suntem, ce caracter am mostenit, ce alcatuire psihica am primit, ce defecte si lipsuri avem? Nimeni nu va mai avea o problema cu acestea daca le va accepta ca ele vin din iubirea lui Dumnezeu, care a ingaduit sa fie asa. Daca le accepta, singura lui grija va fi cum sa actioneze corect, pentru ca toate sa-i fie spre folos. Acestea il ajuta mult pe om sa se smereasca, sa se pocaiasca, sa nadajduiasca in Dumnezeu, sa se desprinda de cele lumesti.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea.


Botezul si consecintele pacatului (1)

Martie 26, 2014

Harul botezului si conlucrarea omului

Cand au venit patimile la om? Si sufletul si trupul au fost create de Dumnezeu nepatimitoare, insa, prin neascultare omul a cazut in patimi.
Dumnezeu l-a creat pe om bun, fara patimi sufletesti si trupesti. Acum avem patimi, pentru ca mostenim pacatul. Pacatul este ca o boala care se mosteneste. Botezul sterge pacatul stramosesc, il izbaveste pe om de pacatul stramosesc, insa nu sterge si consecintele pacatului.
Avem un copil retardat mintal, paralizat sau cu alta infirmitate. Se boteaza si, desi se curata de pacatul stramosesc care exista in om ca o boala, consecintele lui raman. Infirmitatea este consecinta starii generale de pacatosenie care exista in neamul omenesc si care izbucneste cand intr-un loc, cand in altul. Niciodata sa nu spunem ca, intr-un caz anume, ceva se intampla pentru ca parintii au pacatuit. Nu este o urmare a pacatelor personale. Este, pur si simplu, boala pacatului in lume. Dumnezeu, in cele din urma, le iconomiseste pe toate cu folos.
Asadar, botezul nu sterge consecintele pe care le are pacatul asupra omului. Il curata pe om de pacatul stramosesc, insa urmarile lui raman. Adica, copilul continua sa fie infirm. Prin botez omul se elibereaza, se izbaveste de pacatul stramosesc, dar alcatuirea psihica si defectele fizice raman neschimbate.
Dupa Sfantul Diadoh al Fitoceii, Harul pe care-L primeste omul la botez, savarseste prima Sa lucrare chiar in momentul botezului. Adica, restaureaza dupa chipul si curata dupa chipul de pacatul stramosesc. Harul botezului, care este inlauntrul crestinului, dupa botez nu mai lucreaza singur, are nevoie de conlucrarea omului. Si, pentru ca sa se savarseasca intreaga lucrare a omului, Harul asteapta ca omul sa creasca si, ca fiinta rationala, omul sa conlucreze cu Harul. Adica, sa se incredinteze Harului de bunavoie, iar Harul sa lucreze inlauntrul lui, sa-l modeleze astfel incat acesta sa ajunga la asemanare, sa ajunga la starea desavarsita, care este iubirea.
Asadar, alcatuirea psihica a fiecarui om, lipsurile si defectele raman si dupa botez. Numai daca Dumnezeu face vreo minune! Avem si asemenea cazuri. Un copil este in primejdie de moarte si fiind nebotezat, se boteaza si se vindeca ca prin minune. Dumnezeu savarseste mereu minuni, dar cand vrea El si cate vrea El si din motivul pe care-l considera. Altfel defectele raman, dar nu raman pentru a-l pierde pe cel botezat, nu raman pentru a-l chinui, ci raman cu un scop anume.
Nu exista situatie in care sa avem vreo neputinta si sa nu fie spre binele nostru. Al nostru si al celor din jurul nostru. Cum el iconomiseste Dumnezeu, noi nu stim! Aceasta nu inseamna ca toti se folosesc. Nu este suficient ca Dumnezeu sa le iconomiseasca bine. Trebuie ca si omul sa le vada, sa le inteleaga bine si sa conlucreze la randuiala lui Dumnezeu.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea. 


Cugetele in starile psihice bolnavicioase (3)

Martie 25, 2014

Cum pleaca cugetele?

Cand cineva nu face pact cu diavolul sau se intampla ceva si se pocaieste numaidecat, il izgoneste pe vrajmas si acela nu poate face rau sufletului sau. Prin urmare, pleaca si cugetele. Pentru aceasta trebuie sa fii smerit, trebuie sa crezi in Hristos si sa le astepti pe toate de la Hristos.
Omul mandru, iubitor de sine caruia ii este frica de moarte, ii este frica sa nu-si piarda viata, sa nu piarda bunatatile vietii este unealta diavolului si diavolul face tot ce doreste din el. Prin urmare, se agata de el, apoi vin si cugetele, iar omul spune: „Iata, nu mai pot sa le alung!”. Nu exista „nu pot!”. Daca iei atitudinea corecta, acestea vor pleca singure.
Cineva are multe baloane umflate si tine in mana ata de la fiecare balon. Vantul bate, dar baloanele nu se imprastie. Se lovesc intre ele, dar nu se risipesc. Dar daca deschide palma si nu mai strange ata cu care sunt legate baloanele acestea, se desprind indata si dispar.
Asa si cugetele, daca te relaxexi putin ele pleaca. Insa pentru a te relaxa, trebuie sa te sprijini pe ceva. Cu totii, fara sa ne dam seama, suntem cuprinsi de iubirea de sine. Acolo este agatat fiecare! Ne putem ruga la Hristos, putem savarsi fapte bune, insa pe toate le facem pentru a sluji iubirea de sine. Cand omul isi da seama si se impotriveste, vrea sa ucida iubirea de sine – aceasta se intampla cand crezi in Hristos si Ii urmezi pentru a muri impreuna cu El – atunci se desprinde de iubirea de sine si toate legaturile se desfac. Adica sufletul se relaxeaza si cugetele pleaca.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea.


Cugetele in starile psihice bolnavicioase (2)

Martie 24, 2014

Rugaciunea si cugetele fricii si ale lasitatii

Este bine ca omul sa nu dea nici o importanta cugetelor, oricare ar fi acestea. Fie ca sunt bune, fie ca sunt rele. Fie sunt cugete care aduc tulburare, neliniste, groaza; fie sunt cugete care aduc placeri, bucurie si altele asemenea.
Atunci cand vin cugete de frica, de lasitate, de groaza, omul trebuie sa fie atent la rugaciune. Cand incepe sa se roage, este posibil ca, daca nu se roaga corect, sa inrautateasca si mai mult lucrurile care se petrec inlauntrul lui. Sfatul este sa nu se faca nici o rugaciune. Sa spunem ca cineva este stapanit de frica. Incepe sa se roage cu: „Doamne, Iisuse Hristoase miluieste-ma!”, dar rosteste rugaciunea mentinand frica. Sentimentul de groaza este posibil sa se adanceasca si rugaciunea nu-i este de nici un folos.
Rugaciunea are scopul sa uiti definitiv ca ceva te supara. Aceasta este pricina pentru care alergi la Hristos. Asadar, in ceasul in care te rogi, sa nesocotesti cugetul, mintea sa nu fie preocupata de el. Cugetul acesta a fost doar pricina, frica a fost doar pricina pentru care alergi la Hristos. Astfel, sa faci rugaciune cata poti. Daca, in timp ce te rogi, iti este si mai frica, atunci inceteaza sa te mai rogi.
De aceea, in aceste situatii in care exista stari bolnavicioase, este nevoie ca omul sa gaseasca pe cineva de incredere care sa-l ajute sa uite, sa nu mai dea importanta cugetelor oricat ar fi de dominat de ele si cugetele vor disparea. Adica, de cele mai multe ori, cugetele te lasa indata ce tu le lasi pe ele. Chiar daca ti se pare ca nu pleaca, ti se pare ca s-au agatat de tine si nu mai vor sa te lase. De fapt, este ca si cum tu te-ai agata de ele si cand iti dai tu drumul ele pleaca singure, dispar.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea.


Cugetele in starile psihice bolnavicioase (1)

Martie 17, 2014

Este nevoie de atentie in problema cugetelor

Frate, nu incerca sa discerni cugetele care vin la tine, pentru ca nu ai ajuns la o asemenea masura. 
Foarte important. Frate, nu te stradui sa discerni cugetele tale, pentru ca nu ai ajuns la masura sa le poti discerne!
In stadiul acesta nu stiu daca exista vreun crestin care sa nu cada. Mai mult sau mai putin, toti devenim sfetnicii sinelui nostru si credem ca suntem in masura sa intelegem cugetele care ne napadesc, de ce vin acestea si cum sa le intelegem. Daca se intampla ca cineva sa aiba stari bolnavicioase, situatie in care cugetele sunt si mai multe si mai ciudate, omul devine victima lor, o ia razna. Solutia este simpla. Sa nu creada ca este la masura la care are discernamant sa inteleaga cugetele care-i vin.
Personal am constatat ca foarte multi crestini sunt chinuiti de cugete. Pot fi si cugete bune, nu doar cugete rele. Oamenii bolnavi pot cugeta sa posteasca mult. Este o exagerare. Dar neavand discernamant ca sa inteleaga de unde vine acest cuget, il cred, devin victima cugetului si isi inchipuie ca fac o lucrare placuta lui Dumnezeu. Si, chiar daca nu s-ar intampla asa, chiar daca omul nu si-ar vatama sanatatea, doar simplul fapt de a face hatarul cugetului si prin intermediul cugetului de a cadea in mainile diavolului este suficient. Multe altele pot veni prin cugete.
Asadar, atentie la cugete. Nesocotiti-le. Nu le dati importanta. Insa pentru a face aceasta, trebuie sa fii smerit sau sa vrei sa fii smerit. Uneori cugetele iti ofera cinste, iti spun ca esti mare, iti spun ca stii multe, ca poti face multe, ca reusesti in toate si fac ce vor din tine.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea.