Saptamana Patimilor

Martie 31, 2010

Miercurea cea Mare

În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea pãcãtoasã (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru cã lucrul acesta s-a întâmplat putin înainte de mântuitoarea patimã.

mary_magdalene
Când Iisus s-a suit în Ierusalim si era în casa lui Simon cel lepros, o femeie pãcãtoasã s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vãzut cã o are Hristos pentru toti, dar mai cu seamã faptul de acum, când L-a vãzut cã intrã în casa unui lepros. Se gândea deci femeia cã îi va vindeca boala dupã cum l-a vindecat si pe acela. Si într-adevãr Hristos a tãmãduit-o dându-i iertare de pãcate.

“Doamne femeia ce cãzuse în pãcate multe, simtind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironositã si tânguindu-se, a adus tie mir mai înainte de îngropare…” (Casiana monahia)

(Pr. Sabin Voda – Biserica Memoriala Mihai Viteazul, Alba Iulia)

Corul Tronos, Doamne, femeia ceea ce cazuse – asculta aici


Saptamana Patimilor

Martie 30, 2010

Martea cea Mare

Aceastã zi ne pregãteste pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).

imagine
Când Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi si aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vãdeste strãlucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeste întelepte cãci împreunã cu fecioria au avut si minunatul si îmbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru cã, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi mãsurã milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieti au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeiestii Pãrinti pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talantilor, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit si sã fim gata sã iesim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru cã nestiutã este ziua si ceasul sfârsitului vietii.
Dacã vom sãvârsi o singurã virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom îngriji de celelalte, si mai cu seamã de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnicã, ci vom fi întorsi rusinati. Si într-adevãr nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sã fie biruitã de bani.

Acatistul sfintelor si mantuitoarelor patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos – aici

“La ceasul sfârsitului, suflete, gândind si de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind si strigând: Sã nu rãmânem afarã de cãmara lui Hristos”. (Condacul zilei)

(Pr. Sabin Voda – Biserica Memoriala Mihai Viteazul, Alba Iulia)


Saptamina Patimilor

Martie 29, 2010

Lunea cea mare

“Iatã Mirele vine în miezul noptii si fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãsi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortii si afarã de Împãrãtie sã te încui; ci te desteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”.
(Troparul zilei)
rastignirea-mantuitorului
În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împãrãteste peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însusi pentru noi si ne hrãneste cu pâine cereascã.
Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere îndestulãtoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-si arate puterea Sa de a pedepsi fatã de om, ci fatã de ceva care are o fire neînsufletitã si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezatã aici spre a îndemna la umilintã, dupã cum istoria lui Iosif a fost asezatã spre a ne înfãtisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viata aceasta de acum, îl usucã prin blestem si-l trimite în focul vesnic.

“Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã mântuieste”. (Condacul zilei)

(Pr. Sabin Voda – Biserica Memoriala Mihai Viteazul, Alba Iulia)


Duminica Floriilor – Intrarea Domnului in Ierusalim

Martie 28, 2010

Ev. Ioan 12, 1-18
Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei”. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.
 Predici:
 Sfantul Nicolae Velimirovici – aici
 Sfantul Ignatie Briancianinov – aici
 Sfantul Ioan Gura de Aur – aici
 Parintele Cleopa – aici

Sf Vasile cel Mare – Despre psalmi

Martie 27, 2010

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare.„. De aceea a fost scrisa de Duhul pentru toti oamenii, ca fiecare sa luam din ea, ca dintr-un spital obstesc al sufletelor, tamaduirea pentru propria noastra boala. Ca spune Scriptura: „Tamaduirea va pune capat marilor pacate„. Altele ne invata Profetii, altele Cartile istorice, altele Legea, si altele felul de sfatuire al Pildelor. Cartea Psalmilor insa cuprinde ce este folositor din toate: profeteste cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, da legi pentru viata, ne invata cele pe care trebuie sa le facem. Si, ca sa spun pe scurt, Cartea Psalmilor este o vistierie obsteasca de invataturi bune, dand fiecaruia, dupa sarguinta lui, ce i se potriveste. Tamaduieste ranile vechi ale sufletelor si aduce grabnica insanatosire celui de curand ranit; ingrijeste pe cel bolnav si pastreaza sanatos pe cel care nu-i atins de boala; intr-un cuvant, indeparteaza, pe cat e cu putinta, patimile care se incuibasera in felurite chipuri in viata oamenilor; si face aceasta cu seductie masurata si cu dulceata, sadind in suflet gand plin de intelepciune.

Duhul cel Sfant a vazut ca neamul omenesc este greu de indrumat spre virtute si ca noi, din pricina inclinarii spre placere, neglijam cu totul vietuirea cea dreapta. De aceea, ce face? A unit dogmele cu placerea cantatului, ca, o data cu dulceata melodiei, sa primim pe nesimtite si folosul cuvintelor de invatatura; face la fel ca doctorii cei intelepti; acestia adeseori ung dejurimprejur cu miere paharul in care dau bolnavilor fara pofta de mancare doctorii mai amare. Pentru aceasta, dar, ni s-au alcatuit aceste melodii armonioase ale psalmilor, pentru ca celor care sunt copii cu varsta sau celor care sunt cu totul tineri cu purtarea sa li se para ca ei canta, dar de fapt isi instruiesc sufletul. Ca n-a plecat de la biserica cineva din cei multi si trandavi pastrand cu usurinta in minte vreo porunca apostolica sau profetica; dar cuvintele psalmilor le canta si acasa, si le fredoneaza si in piata. Daca unul dintre cei care se salbaticesc cumplit din pricina maniei intra in biserica, ei bine, cand incepe sa se cante psalmul, atunci, datorita melodiei, pleaca din biserica cu salbaticia sufletului potolita.

Da, psalmul este liniste a sufletelor, conducator al pacii; potoleste tulburarea si valvataia gandurilor, inmoaie mania sufletului si infraneaza pe cel desfranat. Psalmul leaga prietenii, uneste pe cei de departe, impaca pe cei invrajbiti. Cine se mai poate socoti vrajmas al celui cu care a inaltat acelasi glas spre Dumnezeu? Cantatul psalmilor aduce deci cel mai mare bun: dragostea. Cantatul impreuna este ca un lant care duce la unire; uneste poporul in simfonia unui singur cor. Psalmul pune pe fuga pe demoni si aduce pe ingeri intr-ajutor; este arma pentru frica de noapte; odihna pentru ostenelile zilei; este intarirea pruncilor, podoaba celor in floarea varstei, mangaiere batranilor, gateala foarte potrivita femeilor. Psalmul populeaza pustiurile, cuminteste pietele; este carte elementara de invatatura pentru cei ce intra in viata; crestere pentru cei ce inainteaza in varsta, intarire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii; psalmul inveseleste sarbatorile; psalmul naste tristetea cea dupa Dumnezeu; psalmul scoate lacrima si din inima de piatra; psalmul este lucrul ingerilor, vietuire cereasca, parfum duhovnicesc. Ce descoperire inteleapta a Invatatorului, Care a mestesugit ca, o data cu cantarea, sa invatam si cele ce ne folosesc! De aceea se si intiparesc mai bine in suflete invataturile. Invatatura data cu sila de obicei nu ramane; dar invatatura cu placere si cu bucurie se fixeaza mai trainic in sufletele noastre. Ce nu poti invata din psalmi? Nu, oare, maretia barbatiei? Nu, oare, exactitatea dreptatii? Nu, oare, sfintenia castitatii? Nu, oare, desavarsirea intelepciunii? Nu, oare, chipul pocaintei? Nu, oare, masura rabdarii? Nu, oare, tot ce ai putea spune despre faptele cele bune? In psalmi este cu putinta sa gasesti invatatura desavarsita despre Dumnezeu, prevestirea despre venirea in trup a lui Hristos, amenintarea cu judecata, nadejdea invierii, frica de pedeapsa, fagaduintele slavei, descoperirile tainelor; toate sunt stranse, ca intr-o mare si obsteasca vistierie, in Cartea Psalmilor, pe care profetul a armonizat-o cu instrumentul muzical numit psaltire, desi sunt multe instrumente muzicale. Dupa parerea mea, profetul, inspirat de Duhul, a aratat harul cel de sus care rasuna in psaltire, pentru ca dintre toate instrumentele muzicale numai psaltirea isi are cauza sunetelor in partite de sus ale ei. La chitara si la lira arama rasuna de dedesubtul locului unde pana atinge coardele; psaltirea insa are cauzele ritmurilor armonioase in partea de sus, ca si noi sa cautam a cugeta cele de sus si sa nu ne pogoram la patimile trupului din pricina dulcetii melodiei. Socot insa ca profetul, prin constructia acestui instrument muzical, ne-a aratat, in chip adanc si intelept, si aceea ca oamenii care au sufletele bine constituite si armonioase se urca usor la cele de sus.

Fragment din „Talcuiri la psalmi” de Sfantul Vasile cel Mare


Despre necazuri si biruirea tristetii

Martie 26, 2010

Dumnezeu iti poarta de grija si prin boala ta, El te incearca nu fiindca te dusmaneste si te uraste, ci fiindca te iubeste foarte mult.
Dar pentru ca spuneai ca suferinta ta are si o alta infatisare, ca diavolul iti strecoara in minte gandul de a te omori, aruncandu-te in mare, sau in prapastie, sau de a-ti sfarsi viata aceasta intr-un alt chip asemanator, vreau sa-ti vorbesc putin despre astfel de ganduri.

Gandul acesta nu vine numai de la diavol; vine si de la tristetea ce te-a cuprins, si mai mult de la ea decat de la diavol, si poate ca numai de la ea. Aceasta se vede de acolo ca multor oameni, care nu sunt stapaniti de demoni, le vin in minte astfel de ganduri numai pentru ca tristetea s-a abatut peste sufletele lor. Scoate din minte si alunga din suflet tristetea, si demonul nu va mai avea nici o putere, nu numai sa te induplece sa savarsesti o astfel de fapta, dar nici macar sa-ti bage in cap astfel de ganduri. Dupa cum hotii pot, cu multa usurinta, sa fure lucrurile din casa si sa ucida pe stapanii casei dupa ce s-a innoptat si s-a stins lumina, tot astfel si diavolul, dupa ce raspandeste in suflet, in loc de noapte si intuneric, tristetea, incearca sa rapeasca toate gandurile care pazesc sufletul pentru ca, o data ce l-a pustiit si l-a lasat neajutorat, sa-l umple cu nenumarate rani. Dar daca prin nadejdea in Dumnezeu alungi intunericul, alergi la Soarele dreptatii si grabesti sa se statorniceasca in sufletul tau razele Lui, atunci toata tulburarea propriilor tale ganduri se muta de la tine la talhar la diavol; tot asa patesc si raufacatorii: cand ii prinzi asupra faptului si aprinzi lumina, tremura, ii apuca ametelile, se framanta. Ar putea insa cineva sa ma intrebe:
– Cum poti scapa de tristete daca n-ai scapat mai intai de diavolul care o pricinuieste?
– Nu-i diavolul cel care pricinuieste tristetea, ci tristetea face puternic pe diavol si ne baga in cap gandurile cele rele. in privinta aceasta, martor imi este Fericitul Pavel. A scris corintenilor nu de teama demonilor, ci de teama unei tristeti prea mari, ca sa se poarte corintenii pe viitor cu mai mult blandete cu pacatosul care savarsise acele pacate, „pentru ca nu cumva sa fie doborat de mai multa tristete unul ca acela”.

Daca vrei, sa presupunem ca diavolul continua sa te stapaneasca, dar ca tristetea a fost izgonita din sufletul tau. Ce vatamare va mai fi? Ce rau, mare sau mic, iti mai poate pricinui diavolul? Tristetea insa iti va pricinui multe neca­zuri, chiar cand nu te apuca furiile, cand nu te stapaneste diavolul. Nu stim oare ca majoritatea celor care s-au span­zurat, care s-au omorat cu sabia, care s-au inecat in rauri sau care s-au sinucis in alt chip, au fost impinsi de tristete la aceste morti silnice? Daca unii dintre ei sufereau si de boala „duca-se pe pustii” cand s-au omorat, apoi pieirea lor nu trebuie pusa pe seama dracilor, ci a tiraniei si a silniciei tristetii.

 – Dar cum este cu putinta sa nu te intristezi?
 – Daca parasesti ideea pe care o are multimea despre aceasta boala si te gandesti la cele ceresti. Toata lumea socoteste ca boala aceasta este ceva groaznic; de asta ai si tu aceeasi parere. Dar daca, eliberandu-te de aceasta parere neintemeiata si gresita, vei cerceta boala in ea insasi, vei vedea ca ea nu constituie o pricina de tristete, lucru pe care de altfel l-am si demonstrat adeseori pana acum.

 Socot ca te tulburi si esti abatut si din alta pricina: vezi pe fratii din manastire, pe cei de aceeasi varsta cu tine, veseli si cu indraznire fata de frati.

 In privinta aceasta, iata ce pot sa-ti spun: daca ti-ai petrece toata vremea in desfrau, in jocul cu zaruri si in che­furi, in timp ce ei traiesc in infranare, in cumpatare si duc o viata plina de intelepciune, da, atunci ai avea tot dreptul sa te intristezi. Dar daca tu mergi pe acelasi drum ca si ei, pentru ce sa te intristezi?

 De as vorbi altcuiva, unui om care se mandreste repede, as trece sub tacere cele ce vreau sa spun; dar pen­tru ca sunt pe deplin incredintat ca, si daca ti-ar aduce cine­va nenumarate laude si te-ar admira, nu numai ca nu te-ai mandri, ci si atunci te-ai socoti printre cei din urma, pentru asta iti voi spune tot ce gandesc, fara sa-ti ascund ceva.

Aud ca ai propasit atat de mult in credinta, incat poti sa te iei la intrecere nu cu copiii, ci cu barbatii cei mari si minunati. Se spune ca nu esti cu nimic mai prejos de ei nu numai in privinta postului – poate fi altfel, cand te hranesti zi de zi numai cu paine si cu apa, nu numai in privinta timpului petrecut in privegheri, dar si pentru ca, intocmai ca acei barbati minunati, nu dormi deloc nopti intregi. in ceea ce priveste purtarea ta de fiecare zi, se spune ca pe multi din ei i-ai lasat in urma. Aud pe cei care vin din manastirea ta spunand ca-ti petreci toata vremea in ruga­ciuni si lacrimi. Dupa cum cei care au facut fagaduinta sa taca, sau care se inchid singuri in chilii nu rostesc nimanui nici un cuvant, tot asa se spune ca faci si tu, cu toate ca traiesti intre atatia oameni. Cei ce povestesc se cutremura de zdrobirea inimii tale, de lipsa de grija pentru propria ta persoana si de suferinta ta; pe multi de aici cele istorisite despre tine i-au intors la cainta. „Nu se uita, spun acestia, la nimeni din cei care intra in manastire, nici nu pune capat necontenitelor lui nevointe; adeseori ne temem sa nu-si piarda vederea din pricina plansului, sa nu-l loveasca durerile de cap din pricina privegherii si ravnei nepotolite si necontenite pentru citirea Sfintelor Scripturi”. Te intristezi deci si te tulburi ca diavolul te chinuie cumplit si groaznic, cu toate ca, prin felul tau de vietuire, ai depasit pe cei de o varsta cu tine si ai intrecut pe cei care merg pe acelasi drum cu tine? Dar oare nu pe buna drep­tate spuneam ca tristetea aceasta este numai o parere si ca, daca o cercetam bine, vedem ca ea cuprinde in sine multe pricini de bucurie? Spune-mi, te rog, ce folos ai avea daca n-ai fi bolnav de duca-se pe pustii, dar ai duce o viata destrabalata? Si, dimpotriva: ce paguba ai daca, fiind bol­nav de duca-se pe pustii, viata ti-e plina de virtuti si bine intocmita?

 Dar poate iti este rusine si rosesti cand diavolul te tranteste la pamant in fata tuturor? Dar rusinea aceasta a ta vine tot de acolo ca nu judeci cele intamplate cu ratiu­nea, ci prin parerea oamenilor, nu-i cadere caderea pe care spui ca o Citește restul acestei intrări »


Bunavestire a Preasfintei, Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria (25 Martie)

Martie 25, 2010


Iubitorul de oameni si milostivul Dumnezeu, Care pururea poarta grija de neamul omenesc, ca un parinte iubitor de fii, vazand faptura mainilor Sale inrobita si tiranizata de diavolul si trasa spre patimi de ocara si supusa slujirii idolesti, a binevoit si S-a milostivit si a trimis pe Unul-nascut Fiul Sau, pe Domnul nostru Iisus Hristos, sa ne izbaveasca. Iar, daca a voit sa ascunda sfatul Sau, nu numai de satana, ci chiar si de puterile ceresti, a incredintat aceasta taina numai unuia din slujitorii Sai, slavitului Gavriil Arhanghelul.

Acatistul Buneivestiri – aici

Deci, l-a trimis pe acesta, mai inainte cu noua luni de nasterea Fiului, la Sfanta Fecioara Maria, din Nazaret, curata fiind ea si vrednica de slujirea aceasta, si, venind ingerul in cetatea Nazaret, i-a zis: „Bucura-te ceea ce esti plina de har. Domnul este cu tine” (Luca, 1, 28).

Fiind mai mult nedumerita, decat inspaimantata. Fecioara Maria se intreba in taina ce poate sa insemneze cereasca salutare. Arhanghelul a inteles-o si a linistit-o, zicand: „Nu te teme, Marie, ca ai aflat har la Dumnezeu. Si iata, vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema, si Domnul Dumnezeu ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau si, imparatia Lui nu va avea sfarsit„. (Luca, 1, 3O-33).

Era limpede. Dumnezeu cere Preacuratei sa primeasca a fi mama a Celui mai mare binefacator al lumii: Regele Regilor, Imparatul imparatilor, lui Dumnezeu facut om, Mantuitorul si Viata lumii.

Iar ea a zis: „Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat ?” Si raspunzand, ingerul i-a zis: „Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta„. (Luca 1, 34-37). La auzul acestor incredintari, Fecioara Maria primeste sa raspunda chemarii lui Dumnezeu si suspinelor lumii, zicand: „Iata, roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau„. (Luca 1, 38).

Si aceasta zicand Fecioara, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu S-a zamislit, ca prunc omenesc, prin venirea Duhului Sfant, in pantecele Preacuratei, iar ingerul s-a facut nevazut de dansa. Si asa s-a inceput taina Cuvantului: Fiul lui Dumnezeu, Fiu omului Se face, Dumnezeu S-a facut om, ca pe om sa-l mantuiasca, si cu vrerea si cu randuiala Lui, si pentru a noastra mantuire, Dumnezeului nostru, slava!

Cuvant la Bunavestire a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, Stapana noastra si pururea Fecioara Maria – aici