Gandurile si infruntarea lor (III)

13. Infruntarea gandurilor

   Cum se poate elibera cineva de ganduri?
   Sfintii Parinti ai Bisericii noastre ne-au aratat diferite moduri de infruntare a gandurilor.
   Sfantul Ioan Gura de Aur ne sfatuieste sa nu le exprimam, ci sa le innecam in tacere. Deoarece si fiarele si taratoarele atunci cand cad in vreo groapa, daca afla vreo iesire inspre sus, urca si, de obicei, devin mai salbatece. Dar daca raman mereu inchise inlauntru, usor se pierd si dispar.
   La fel se intampla si cu gandurile spurcate. Daca afla vreo iesire cu ajutorul gurii prin mijlocirea cuvintelor, aprind flacara launtrica. Iar daca sunt inchise cu tacerea, slabesc, se topesc ca de foame si dispar repede.
   a) Primul mod de infruntare este cugetarea: „Cum sa fac acest mare rau si sa pacatuiesc inaintea lui Dumnezeu?” (Fac. 39, 9). Atunci cand ne tulbura un oarecare gand necuviincios, sa ne gandim ca nu se pot ascunde de Dumnezeu nici cugetele cele mai mici si mai lipsite de importanta.
   Cercetarea legii lui Dumnezeu si cugetarea la cele pe care le-a facut Dumnezeu pentru noi, precum si la bunurile viitoare, micsoreaza gandurile viclene si le face sa nu afle loc inlauntrul nostru.
   b) Spovedirea lor. Precum sarpele, atunci cand iese din culcusul lui, alearga sa se ascunda, asa si gandurile viclene, prin spovedanie, pleaca de la om. Trebuie sa stim ca nimic nu pricinuieste atata bucurie diavolilor, ca tainuirea gandurilor.
   c) Smerirea sufletului si osteneala trupeasca in tot timpul, locul si lucrul, ajuta pe om sa nu aiba ganduri necurate.
   d) „Ingrijeste-te sa te eliberezi de patimi si indata vei alunga gandurile de la mintea ta”, subliniaza Sfantul Maxim Marturisitorul. Adica, pentru a se elibera cineva de desfranare, trebuie sa se osteneasca trupeste si sa posteasca; ca sa elibereze de manie si mahnire, trebuie sa dispretuiasca slava si necinstea; ca sa se elibereze de tinerea de minte a raului, trebuie sa se roage pentru cel ce l-a mahnit.
   Nu putem impiedica gandurile sa nu vina, insa putem sa nu le primim. Daca nu putem impiedica ciorile sa zboare pe deasupra noastra, putem insa sa le impiedicam sa nu-si faca cuiburi pe capetele noastre.
   Dar sa ascultam putin pe Sfantul Vasile cel Mare ce spune referitor la razboiul acesta: „Trebuie ca atacurile acestea sa le infruntam cu grija si veghe sporita, precum face atletul care evita loviturile luptatorilor prin precautie atenta si incovoierea trupului si sa incredintam sfarsitul razboiului si evitarea loviturilor rugaciunii si ajutorului de sus.
   Si chiar daca vrajmasul cel viclean ne aduce imaginatiile lui cele viclene in timpul rugaciunii, sufletul nostru sa nu-si intrerupa rugaciunea si sa nu creada ca este responsabil de atacurile viclene ale vrajmasului, precum si de imaginatiile ciudatului facator de minuni. Dimpotriva, sa se gandeasca la faptul ca gandurile acestea se datoreaza obrazniciei descoperitorului rautatii, sa-si mareasca durata de ingenuncheri si sa-L roage pe Dumnezeu sa distruga zidul gandurilor necuviincioase, pentru ca astfel, fara de impiedicare sa se apropie de Dumnezeu.
   Iar daca influenta vatamatoare a gandului devine mai puternica din pricina obrazniciei vrajmasului, nu trebuie sa ne infricosam, nici sa ne lasam de nevointa la mijlocul ei, ci sa rabdam pana atunci cand Dumnezeu, vazand insistenta noastra, ne va lumina cu harul Sfantului Duh care pe vrajmas il pune pe fuga iar mintea noastra o umple de lumina, asa incat gandul nostru sa slaveasca pe Dumnezeu cu pace si bucurie netulburata”.
   In general Sfintii Parinti au trei moduri de infruntare a gandurilor necurate:
   a) Rugaciunea,
   b) Impotrivirea si
   c) Dispretuirea (defaimarea).

   a) Rugaciunea. Este cu neputinta ca incepatorul sa alunge singur gandurile. Lucrul acesta este un semn al celor desavarsiti.
   Rugaciunea mintii „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”, este arma cea mai puternica, necesara celui ce vrea sa biruiasca gandurile. „Cu numele lui Iisus biciuieste pe vrajmasi, caci nu este arma mai puternica in cer si pe pamant” – ne spune Sfantul Ioan Scararul.
   „Cugetarea in adancul inimii, continua si cu intelegere, cu sete si cu credinta al numelui Cel preadulce al lui Iisus adoarme toate gandurile cele rele si desteapta pe toate cele bune si duhovnicesti. Si de acolo, din inima, de unde mai inainte ieseau ganduri viclene, ucideri, desfranari (Mt. 15, 19), precum a spus Domnul, acum ies ganduri bune si cuvinte de intelepciune si de har”.

   b) Impotrivirea. Rugaciunea este pentru incepatori si neputinciosi. Iar cei care pot lupta sa foloseasca impotrivirea, care obisnuieste sa astupe gura diavolilor. In felul acesta Domnul nostru a biruit cele trei mari razboaie ce i le-a pus diavolul sus, pe munte. Senzualitatea prin „nu numai cu paine va trai omul”, slava desarta prin „sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau”, si iubirea de arginti prin „numai Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui Unuia sa-I slujesti” (Mt. 4, 10).
   Sfintitul mucenic Petru Damaschin ne spune referitor la acestea: „Cand diavolii iti aduc vreun gand de mandrie, atunci sa-ti aduci aminte de gandurile necuviincioase pe care ti le spuneau si smereste-te. Iar cand iti vor aduce ganduri necuviincioase sa-ti aduci aminte de acele ganduri de mandrie si sa le biruiesti in felul acesta, incat nici sa nu deznadajduiesti din pricina gandurilor necuviincioase, nici sa te mandresti din pricina celor bune”.
   Astfel cand un oarecare cuvios batran era luptat de ganduri si mandrie, isi spunea gandului sau: „Batrane, vezi-ti desfranarile tale”, si razboiul inceta.
   Exista cazuri cand cineva isi mobilizeaza toate puterile duhovnicesti, toate gandurile bune si totusi nu poate alunga un gand rau. Care este pricina? „Deoarece mai intai am primit sa judecam pe aproapele”. Am judecat pe fratele nostru si gandul nostru a pierdut puterea ce-o avea mai inainte.
   Uneori suntem fara minte, de aceea ne stapanesc gandurile.
   Insa de cele mai multe ori nu avem puterea sa ne luptam impotriva gandurilor deoarece cedam atacurilor lor, primim astfel de rani duhovnicesti care nu se vindeca nici chiar cu trecerea unui mare interval de timp.
   De aceea e mai bine sa scape cineva prin puterea rugaciunii si a lacrimilor, deoarece a) sufletul nu are intotdeauna aceeasi putere, b) diavolul are experienta multor mii de ani, in timp ce a noastra este foarte limitata si, incercand sa ne impotrivim, vom fugi biruiti si raniti, caci mintea noastra iarasi se intineaza cu imaginatia necuviincioasa, si c) alunga mandria si arata smerenie cel ce scapa la Dumnezeu in ceasul razboiului gandurilor si se marturiseste pe sine nevrednic, smerit si neputincios in a se lupta si numai pe Iisus Hristos tare si puternic in razboi, deoarece El ne-a spus: „Indrazniti, Eu am biruit lumea” (In. 16, 33), adica patimile, gandurile si pe diavolul.

   c) Dispretuirea (defaimarea). Daca ne ocupam cu gandurile ce ni le aduce vrajmasul, niciodata nu vom putea face vreun bine, caci va fi razboit de acela.
   Dispretuirea, si faptul de a nu se ocupa cineva cu gandurile vrajmasului este arma cea mai puternica si ea constituie lovitura cea mai tare