22 Septembrie – Cei 26 de mucenici de la Manastirea Zografu

septembrie 22, 2016

untitled

In luna septembrie, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celor douazeci si sase cuviosi Parinti Zografiti (de la Manastirea Zografu, Muntele Athos), care mustrând pe împaratul Mihail si pe patriarhul Ioan Becul, latino-cugetatorii, deasupra Pirgului prin foc s-au savârsit.

In 1274, la Lyon, imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul ordona semnarea unui act de uniune intre Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica romana. Poporul iubitor de Dumnezeu, gata sa ramâna credincios pâna la sânge Sfintei Credinte Ortodoxe, nu accepta aceasta falsa unire si se dadu de partea Patriarhului Arsenie, care fu inlaturat pentru ca il infruntase pe imparat. Acesta, cu ajutorul lui Ioan al XI-lea Becul, barbat invatat si viclean pe care il ridicase la demnitatea Patriarhala, incerca sa impuna cu forta aceasta uniune. Din acel moment inchisorile se umplura de Preoti, de Calugari, de laici, de oameni simpli precum si de nobili, care preferau cu totii mai degraba tortura si surghiunul decât tradarea. Latinofronii (astfel erau numiti partizanii Uniunii) isi indreptara actiunea in special impotriva Calugarilor, care din toate timpurile fusesera aparatorii mult veghetori ai Sfintei Credinte Ortodoxe. Ei venira cu osti puternice pe Sfintul Munte Athos, pentru a-i constrânge pe Calugari sa accepte Uniunea. In acea vreme, era un batran ascet pe lânga Manastirea Zografu care isi facuse pravila din citirea de mai multe ori pe zi a Acatistului Maicii Domnului. In acea zi, in timp ce oamenii imparatului se apropiau de Zografu, el auzi glasul Maicii Domnului raspunzând binecuvântarilor pe care i le adresa ca de obicei. Ea ii vesti ca dusmanii lui Hristos se apropiau si ii ceru sa mearga sa anunte aceasta la manastire, pentru ca cei care erau inca slabi sa poata sa fuga, iar cei care ajunsesera la maturitate duhovniceasca sa poata sa se pregateasca de Mucenicie. La auzul acestei vesti, majoritatea Calugarilor au fugit in munte, dar douazeci si sase dintre ei s-au refugiat in turnul manastirii, primind de la Dumnezeu incredintarea ca venise vremea pentru ei sa primeasca coroana Muceniciei. Lingusirile si falsele argumente ale Latinilor si ale aliatilor lor greci pentru a-i convinge sa treaca de partea uniunii celei fatarnice ramasera fara succes, Sfintii ramânând tari in marturisirea lui Hristos ca singur cap al Bisericii. Si murira aducându-I slava in turnul caruia soldatii ii dadusera foc.

Viata, marturisirea si patimirile celor 26 de Mucenici – aici


21 Septembrie – Aflarea moastelor Sfantului Dimitrie al Rostovului

septembrie 21, 2016

sf-dimitrie-rostov-moaste

O pravila de rugaciune catre Maica Domnului a Sfantului Dimitrie a Rostovului
”Un oarecare staret dintre Parintii purtatori de Dumnezeu, stand la rugaciune si fiind in rapire, a auzit glasul Domnului nostru Iisus Hristos, Care graia cu Preacurata si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Maica Sa, zicandu-i: ”Maica, spune-mi: care sunt cele mai mari dureri pe care le-ai rabdat pentru Mine traind in lume? Si a zis Preasfanta: ”Fiule si Dumnezeul meu! Cele mai mari cinci dureri pe care le-am rabdat pentru Tine au fost acestea: prima, cand am auzit de la Simion Prorocul ca vei fi omorat; a doua – cand cautandu-te in Ierusalim, trei zile nu Te-am vazut; a treia – cand am auzit ca ai fost prins si legat de catre iudei; a patra – cand Te-am vazut rastignit pe Cruce intre talhari; a cincea – cand te-am vazut pus in mormant.” Si a zis Domnul catre dansa: ”Iti spun, Maica: daca cineva va pomeni zi de zi fiecare durere a ta, rostind totodata rugaciunea Mea, adica ‘ Tatal nostru‘…si heritirisirea ingereasca, adica ”Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te…” , pentru cea dintai durere ii voi da cunoasterea pacatelor sale si cainta pentru ele; pentru a doua ii voi da iertarea tuturor pacatelor; pentru a treia ii voi da inapoia virtutile sale, pe care le-a pierdut prin pacate; pentru a patra il voi hrani in ceasul mortii lui cu Trupul si Sangele Meu cele Dumnezeiesti; pentru a cincea Ma voi arata lui, Insumi cand va fi sa moara si voi primi sufletul lui in viata vesnica. Amin!”
Insuflat de vedenia acelui staret purtator de Dumnezeu, Sfantul Dimitrie al Rostovului a alcatuit urmatoarea pravila de rugaciune.
Slava Tie , Hristoase Dumnezeul nostru, Care nu m-ai pierdut pe mine, pacatosul, cu faradelegile mele, ci pana acum rabzi pacatele mele! (metanie)
Invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta fara de pacat sa ne pazim noi. Daruieste-mi, Doamne, sa nu Te manii pe tine, Ziditorul meu, nici cu cuvantul, nici cu lucrul, nici cu gandul, ci toate faptele, vorbele si gamdurile mele sa fie spre slava preasfant numelui Tau. (metanie)
Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului, in toata viata mea; la iesirea mea din aceasta viata si dupa sfarsitul meu nu ma parasi. (metanie)
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeste-ma pe mine, cela ce am murit cu sufletul si cu mintea. Primeste-ma pe mine, pacatosul, curvarul, spurcatul cu sufletul si cu trupul. Alunga-l pe nerusinatul diavol si nu intoarce fata Ta de la mine, nu grai, Stapane: ”Nu stiu cine esti!”, ci ia aminte glasul rugaciunii mele; mantuieste-ma ca Cela ce ai multime de indurari si nu voiesti moartea pacatosului. Nu ma voi lasa, Ziditorul meu, pana cand nu ma vei asculta si nu-mi vei da iertare de toate pacatele mele. Pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, cu mijlocirile cinstitelor ceresti si netrupesti puteri, ale sfantului slavitului meu inger pazitor, ale Prorocului, Inaintemergatorului si Botezatorului Tau Ioan, ale de Dumnezeu graitorilor Apostoli, ale Sfintilor si bunilor biruitori Mucenici, ale cuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri si ale tuturor sfintilor Tai, miluieste-ma si mantuieste-ma pe mine, pacatosul. Amin.
Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea, si mantuieste Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi (de trei ori, cu semnul crucii si metanie mica).
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Carele esti in ceruri! Sfinteasca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean. Amin.
Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.
Rugaciunea intaia
O, Maica Preamilostiva, Fecioara Marie! Eu, pacatosul si netrebnicul robul tau, pomenind durerea pe care ai rabdat-o cand ai auzit de la Simeon Prorocul despre nemilostiva ucidere a Fiului Tau si Domnului nostru Iisus Hristos, aduc tie aceasta rugaciune si arhangheliceasca heterisire: primeste-le in cinstea si pomenirea durerilor tale si roaga-L pe Fiul tau, pe Domnul nostru Iisus Hristos, sa imi dea cunoasterea pactelor mele si cainta pentru ele. (metanie)
Tatal nostru, Carele esti in ceruri! Sfinteasca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea nostra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean.
Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.
Rugaciunea a doua
O, de Dumnezeu fericita si preanevinovata Fecioara Marie, primeste de la mine, pacatosul si netrebnicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-o cand L-ai uitat in Templu pe Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos si nu L-ai vazut trei zile: roaga-L si cere iertarea si lasarea tuturor pacatelor mele, ceea ce esti una binecuvantata. (metanie)
Tatal nostru, Carele esti in ceruri! Sfinteasca-se numele tau , vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.
Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.
Rugaciunea a treia
O, Maica a Luminii, preabinecuvantata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare! Primeste de la mine, ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii care ai rabdat-o cand ai auzit ca Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, a fost prins si legat. Pe Acesta roaga-l sa-mi inapoieze virtutile pe care le-am pierdut prin pacat, ca sa te maresc, Preacurata, in veci. (metanie)
Tatal nostru, Carele esti in ceruri! Sfintesca-se numele Tau, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean.
Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.
Rugaciunea patra
O, Izvor al milostivirii, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare! Primeste de la mine ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-o cand L-ai vazut pe Fiul tau, Domnul nostru Iisus Hristos, pe cruce intre talhari. Pe acesta roaga-L, Stapana, sa imi dea darul milostivirii Sale in ceasul mortii mele si sa ma hraneasca cu Trupul si Sangele Sau cele Dumnezeiesti, ca sa te slavesc, Aparatoare, in veci. (metanie)
Tatal nostru, Carele esti in ceruri! Sfintesca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea nostra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean.
Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har , Marie, Domnul este cu tine; binecuvnatata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.
Rugaciunea a cincea
O, Nadejdea mea, Preacurata Feciora de Dumnezeu Nascatoare! Primeste de la mine, ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-0 cand L-ai vazut pe Fiul tau, Domnul nostru Iisus Hristos, pus in mormant. Pe Acesta roaga-L, Stapana, sa mi se arate mie in ceasul mortii mele si sa primeasca sufletul meu in viata vesnica. Amin.
O, preamilostiva Fecioara, Doamna de Dumnezeu Nascatoare, turturea iubitoare de fii, a cerului si al pamantului singura stapanitoare Imparateasa, ceea ce ii primesti cu dragoste pe toti cei ce se roaga tie, mangaierea celor necajiti!
Primeste de la mine, pacatosul si netrebnicul robul tau, aceasta incincita ruga prin care pomenesc bucuriile tale pamantesti si ceresti, cu umilinta strigand catre tine unele ca acestea:
Bucura-te, ca fara de samanta ai zamislit in pantece pe Hristos, Dumnezeul nostru.
Bucura-te, ca in pantece L-ai purtat fara de durere.
Bucura-te, ca ai nascut prin minunata iconomie.
Bucura-te, ca ai primit de la magii-imparati daruri si inchinare.
Bucura-te, ca intre invatatorii Templului L-ai aflat pe Fiul tau.
Bucura-te, ca Cel nascut din tine preaslavit S-a sculat din morti.
Bucura-te, ca L-ai vazut inaltandu-se pe Ziditorul tau, la Care insati te-ai inaltat cu sufletul si cu trupul.
Bucura-te pentru fecioria ta, ceea ce esti mai slavita fara de asemanare decat ingerii si decat toti stintii.
Bucura-te, ca in apropierea Preasfintei Treimi stralucesti.
Bucura-te, Facatoarea, noastra de pace.
Bucura-te, Stapanitoare ce poruncesti tuturor puterilor ceresti.
Bucura-te, ca mai mult decat toti ai indraznire catre Fiul si Dumnezeul tau.
Bucura-te, milostiva Maica a tuturor celor ce alearga la tine.
Bucura-te, ca veselia ta nu se sfarseste in veci!
Si mie, nevrednicului, dupa nemincinoasa fagaduinta a ta, in ziua iesirii mele din trup arata-te milostiva, ca sa ajung, calauzit fiind de tine, in Ierusalimul de Sus, unde cu slava imparatesti cu Fiul Tau si Dumnezeul nostru, Caruia se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal si cu Preasfantul Duh in vecii cei nesfarsiti. Amin.
Din buze intinate, din inima pangarita, din limba necurata, din suflet spurcat, primeste, Doamna Imparateasa, aceasta lauda, Bucuria mea. Primeste-o cum au fost primiti cei doi bani ai vaduvei si daruieste-mi sa iti aduc dar vrednic de bunatatea ta.
O, Stapana mea, Preacurata Fecioara, cereasca Imparateasa! Dupa cum voiesti, invata-ma ce se cuvine sa-ti graiesc tie, Maica lui Dumnezeu, singura scapare si mangaiere a pacatosilor.
Bucura-te, Stapana, ca si eu, robul tau , multgresit, sa strig cu bucurie catre tine, Prealaudata Maica a lui Hristos Dumnezeul nostru. Amin.
La preasfanta icoana ta cautand, te vad ca si cum ai fi de fata, si cazand cu credinta la tine, ma inchin tie ca unei Nascatoare de Dumnezeu, te cinstesc si ma rog tie cu lacrimi: acopera-ma cu acoperamantul tau, ca tu ai dat intrare neamului omenesc in Imparatia cerurilor. Amin.
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nnascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru; ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu – Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat de Nasctoare de Dumnezeu te marim!
Slava si multumita Domnului pentru toate !”
Fragment preluat din cartea ” Calea imparateasca Invataturi si pravile de rugaciune” autor Sfantul Dimitrie al Rostovului

Rugăciune la Nașterea Preacuratei Maici a lui Dumnezeu

septembrie 7, 2016

nasterea-md
O, Preasfanta, Preacurata si Preanevinovata dumnezeiasca Prunca si Fecioara Maria, care te-ai nascut din parinti drepti si fara prihana, spre bucuria si mantuirea a toata lumea. O, Preasfanta Fecioara, floarea firii omenesti, preafrumoasa si preainteleapta, care din tulpina uscata si neroditoare ai rasarit si care, prin a ta nastere, intristarea preafericitilor tai parinti si a toata lumea ai risipit-o; nu ne lasa pe noi, pacatosii si nevrednicii, care intru intristari si scarbe ne aflam din pricina pacatelor noastre. O, roada preasfintita a rugaciunii si a infranarii, asculta rugaciunea neputinciosilor robilor tai si, cu darul preasfintelor tale rugaciuni, ajuta-ne noua si ne invata a ne ruga lui Dumnezeu din inima, fara de raspandire si fara de forma.

Pe tine, chemarea lui Adam celui cazut, te rugam sa mijlocesti pentru noi catre Dumnezeu, ca sa ne cheme cu darul Sau la adevarata pocainta. Pe tine, Maica bucuriei, te rugam, veseleste cu darul tau sufletele noastre cele mahnite si cuprinse de intristare. Tu, Maica Luminii, mijloceste la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea mintilor si a inimilor noastre. Tu, raiule cuvantator, ajuta-ne cu darul rugaciunilor tale sa ne curatim de intinaciunea pacatelor noastre, ca sa ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel insufletit al Cuvantului, ajuta-ne noua sa vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfanta si cu totul fara de prihana a lui Dumnezeu, ajuta-ne ca sa vedem si noi, cei neputinciosi, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului si Maica celor intai-nascuti. Tu, caruta Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este stralucitoare celor drepti si sfinti. Tu, norul cel in chipul porfirei cu raze de aur, umbreste-ne pe noi de acea fierbinteala a poftelor trupesti si de aprinderea maniei si a iutimii. Pe tine, ceea ce esti starea fulgerului dumnezeirii si raza cea stralucita a Soarelui celui de gand, te rugam, lumineaza-ne cu darul tau, ca sa nu uitam ca si noi suntem biserici ale lui Dumnezeu si sa nu intristam cu pacatele noastre Duhul lui Dumnezeu, Care locuieste in noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicesti, ajuta-ne sa dobandim si noi, nevrednicii, darul lui Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor. Tu, salas al Duhului Sfant, mijloceste cu darul tau la Dumnezeu, ca inima curata sa zideasca in noi si cu duh drept sa innoiasca cele dinlauntru ale noastre.

Pe tine, Maica indurarii si a mangaierii, te rugam, cu adanca umilinta a inimii, sa stai langa noi in ceasul cel mai de pe urma al vietii noastre, ca sa ne ajuti si sa ne mangai sufletele in vremea despartirii de acest trup stricacios si de veacul acesta trecator. Pe tine, porumbita intelegatoare cu aripi de aur si cu straluciri de fulger, te rugam din toata inima sa calatoresti cu noi pana ce vom trece toate vamile cele infricosatoare ale vazduhului si toata puterea intunericului celui de sub cer. Pe tine, usa vietii, a luminii si a bucuriei, te rugam sa ne ajuti sa intram pe portile cele sfinte ale imparatiei cerurilor si sa ajungem, cu darul preasfintelor si preaputemicelor tale rugaciuni, la lumina veseliei celei neasemanate si neapropiate.

Pe tine, Imparateasa cerului si a pamantului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi si care ai nascut pe Ziditorul Serafimilor si i-ai intrecut intru cinstire pe Heruvimi, te rugam, noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, sa stai aproape de sufletele noastre in ziua cea mare si infricosatoare a Judecatii de apoi si sa imblanzesti mania cea sfanta si dreapta a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca sa miluiasca si sa mantuiasca sufletele noastre. Amin.


Zece cuvinte memorabile – Parintele Seraphim Rose

august 26, 2016

seraphim_rose

  1. „Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu”

„ Această ultimă afirmaţie avea, desigur, o semnificaţie apocaliptică, pentru că Părintele Serafim Rose simţea cu tărie că tulburările din vremurile din urmă vor veni cât de curând şi peste America, aşa cum se abătuseră asupra Rusiei. Însă afirmaţia poate să fi avut şi un înţeles mai personal pentru Părintele Serafim. Privind în urmă, Părintele Gherman a spus: ‘Se purta ca un obsedat de urmă. „Este mai târziu decât credeţi” – aceste cuvinte reveneau pe buzele lui tot timpul, ca la un disc stricat ‘ „

  1. „Fiecare din noi este potenţial un Iuda”

„În 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu şi voia Sa pentru vieţile noastre. Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în cap. 26 al Sf. Matei, Părintele Serafim a început:

În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ; şi este foarte mişcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultimul fir de pai’, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor şi s-a gândit că era preţ de sânge. Vedem judecata logică care se desfăşoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: ‘Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipeşte banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Şi cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol şi determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit şi nu şi-a răstignit patimile.

Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă. De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinşi cu iubirea pentru curăţie, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simţ al frumosului: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne ţinem poate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe baza patimii noastre. Şi de la acel proces ‘logic’ de gândire Îl putem trăda pe Hristos., dacă nu ne păzim şi începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi şi în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo şi să spunem ‘Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!’

  1. „Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?”

„Propovăduind ortodoxia lăuntrică a inimii, Părintele Serafim atrăgea atenţia asupra calculului şi atitudinii critice. El socotea că această ispită ţine de urmarea înţelepciunii de afară. „Uneori”, spunea el, „zelul nostru pentru Ortodoxie poate fi atât de exagerat, încât ne duce la situaţii similare cu cea care a făcut-o pe o bătrână rusoaică să remarce referitor la un entuziasm convertit american: „Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?” A fi ortodox dar nu creştin, este o stare care în limbajul creştin are un nume aparte: înseamnă a fi un fariseu, a fi atât de prins de litera legiuirilor bisericeşti, încât să pierzi duhul care le dă viaţa, duhul adevăratului creştinism.”

  1. „Durerea inimii, graniţa care-i desparte pe convertiţii nebuni şi pe ortodocşii nepăsători, de adevăraţii nevoitori”

„Părintele Serafim credea că fără străpungerea inimii şi zdrobirea lăuntrică născută din durerea inimii, convertiţii rămân la nivel orizontal, examinând tot ce ţine de Ortodoxie după părerile lor personale şi încrezându-se în greşitele concluzii ale minţilor lor logice.”

  1. „Antihrist trebuie înţeles ca fenomen duhovnicesc”

„De ce vor dori toţi cei din lumea întreaga să se închine lui? Evident, fiindcă este ceva în el ce corespunde cu ceva din noi. Iar acest ceva este lipsa lui Hristos din noi înşine. Dacă ne vom închina lui (ferească Dumnezeu!), va fi pentru că vom simţi o atracţie către un lucru exterior, care s-ar putea să semene a creştinism, de vreme ce antihrist înseamnă cel ce este în loc de Hristos, sau seamănă cu Hristos.”

  1. „Evoluţionismul este filozofia lui antihrist”

„Evoluţia este unul din cele mai primejdioase concepte cu care se confruntă creştinul ortodox de astăzi, fiind poate adevărata cheie a asaltului asupra Bisericii, a însăşi filozofiei (căci există aşa ceva!) viitorului antihrist.”

  1. „Să fim pregătiţi să dăm socoteală de credinţa noastră înaintea celor fără credinţă”

„Dintr-un cuvânt rostit în faţa seminariştilor şi fraţilor de la Jordanville: „Văd aici viitori păstori, călugări, creştini ortodocşi râvnitori şi închinători. Cine sunteţi voi? Care este identitatea voastră? Voi ar trebui să fiţi cei care îsi dau seama ce este creştinismul ortodox şi ce înseamnă să fii creştin ortodox. Nimeni nu vă va sili să ajungeţi la această înţelegere – trebuie să o faceţi voi singuri. Este bine să ne gândim la aceasta din când în când. Sunteţi oare pregătiţi să faceţi ceea ce spune Sf. Petru, adică să daţi socoteală de credinţa voastră înaintea celor fără credinţă?” “

  1. „Astăzi în Rusia, mâine în America”

„Părintele Serafim avea mereu în vedere prorocia Stareţului Ignatie de Harbin (Manciuria), un părinte văzător cu duhul, care încă din anii `30 spunea: „Ceea ce a început în Rusia se va încheia în America”.

Părintele Serafim Rose: „Nu vreau să vă sperii, însă este mai bine să conştientizăm faptul că ceea ce suferă ei acum, sau ceva asemănător, va veni probabil şi aici, şi cât de curând. Noi trăim vremurile din urmă, Antihrist este aproape, iar ceea ce se petrece în Rusia şi în alte ţări asemenea ei reprezintă experienţa normală a vremurilor noastre. Aici, în Occident, noi trăim într-un paradis la nebunilor, care oricând se poate pierde şi, foarte probabil, aşa se va şi întâmpla. Să începem dar să ne pregătim – nu făcând stocuri de alimente sau alte lucruri, aşa cum s-au apucat unii să facă în America, ci cu o pregătire lăuntrică de creştini ortodocşi.”

  1. „Calea cea mai bună este de a ne înmuia inimile, de a le face mai suple”

„În anul 1979, în timpul unei discuţii de după pelerinajul de vară, Părintele Serafim Rose le-a vorbit fraţilor şi surorilor întru Hristos despre simplitate. El întâlnise virtutea aceasta chiar înainte de a se fi convertit, în scrierile înţelepţilor chinezi precreştini care, prin observarea şi prin contemplarea rânduielilor zidirii, au înţeles că simplitatea şi smerenia sunt „calea cerului”. În Dumnezeu-Omul Iisus Hristos el aflase întrupată această „Cale” şi auzise chemarea: De nu vă veţi întoarce şi să fiţi precum pruncii, nu veţi intre în împărăţia cerurilor (Mt. 18,3).

„Un filozof păgân din China, pe nume Lao Ţî”, le spunea Părintele Serafim fraţilor şi surorilor, „învăţa că lucrurile cele mai slabe biruiesc pe cele mai puternice. Şi avem un exemplu în acest sens chiar aici, în mânăstirea noastră. Stejarii care sunt foarte tari şi nu se îndoaie, mereu sunt culcaţi la pământ, iar ramurile lor se frâng şi cad; în timp ce pinii, care sunt mai supli, cad destul de rar înainte să moară.

Ceea ce înseamnă că a te îndoi este un semn de tărie. Acelaşi lucru se poate vedea şi în viaţa omenească. Cel care crede în ceva în aşa fel încât ar fi în stare să-ţi taie capul dacă nu eşti de acord cu el, nu face decât să-şi arate slăbiciunea, fiind aşa de nesigur pe sine, încât trebuie sa te convertească că să fie sigur că el însuşi crede”.

  1. „O mică doză regulată de lumesc poate acţiona asemenea unui vaccin care să ducă în cele din urmă la imunitate fată de atracţiile lumeşti”

„Într-un rând m-a rugat să-l duc pe Theofil să vadă Don Giovanni de Mozart la Opera din San Francisco, ceea ce am şi făcut. Altădată m-a rugat să-l duc la Doctor Faustus de Marlowe, la Ashland. Cunoştea foarte bine aceste opere şi chiar mi-a dat indicaţii ce lecţii se pot învăţa din ele, ca să le împărtăşesc lui Theofil. De fiecare dată îmi cerea un raport amănunţit despre cum a reacţionat Theofil (sau alţii), daca au prins esenţialul.

Îmi amintesc şi cum îl încuraja Părintele Serafim pe Michael Anderson să citeasca Platon şi alţi filozofi, discutând totul cu el în amănunt, pe măsură ce Michael îşi croia drum cu multă trudă prin textele cu pricina. Părintele Serafim îi arăta cum toate acestea se legau de ortodoxie şi de patristică.”

Fragmente din „Viata si lucrarile Pr. Seraphim Rose” – Ieromonah Damaschin


SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÂNTULUI MUNTE

mai 12, 2016

SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÂNTULUI MUNTE CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ, CĂTRE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE, CĂTRE SFÂNTA CHINOTITĂ A SFÎNTULUI MUNTE,  CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII BISERICII CEI PURTĂTORI AI NUMELUI LUI HRISTOS

«Supărările dau năvală… de la prieteni necredincioșii;

ale Bisericii umblă fără păstor.

Cele bune pier, cele rele se dau pe față.

Plutim în noapte, făclie nicăieri.

Hristos cade spre somn; ce avem a pătimi?…»

(Sfîntul Grigorie Teologul, din Epistola 80)

Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui sinod are în vedere întâi de toate legiuirea și întărirea dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvântului adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfântul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie «ca toate dogmele și canoanele formulate de sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte», și că «acestea sunt hotarele veșnice pe care le-au pus părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfântul Duh le-au legiuit Sinoade Ecumenice și locale» (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16) Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră.

Așa zisul «Sfânt și Mare Sinod», care, cum se știe, urmează să se țină în Iunie ce vine în Creta (19-6-2016, după calendarul vechi 6-6-2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și inter-religios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care, după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic: a) printr-un guvern mondial, b) printr-o economie mondială și c) printr-o religie mondială. Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întâi în lumea protestantă prin așa-numita «Mișcare ecumenică», iar în lumea ortodoxă prin cuvântul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagora Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa zisul «Sfânt și Mare Sinod» urmărește întâi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religiii – cum îl numește Sfântul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa zisul «Sfânt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religii este dovedit prin următoarele:

1) Textul presinodal al Sinaxei Întâistătătorilor trimis spre a fi adoptat de Bisericile Ortodoxe Autocefale la așa zisul «Sfânt și Mare Sinod», prin aceea că spune, în articolul intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», că «Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea», nu-i mai recunoaște pe catolici și pe protestanți ca fiind eretici, ci îi încadrează în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului de credință Niceo-Constantinopolitan, punând accentul pe istoricitatea acestor biserici și trecând cu vederea în chip scandalos erezia în care ele se află și neținând seamă de învățătura dogmatică a Bisericii recunoscută chiar de reprezentanții Papei Apusului la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, de sub Sfântul Patriarh Fotie cel Mare (879-880), când au votat laolaltă cu Răsăritenii condamnarea adaosului eretic filioque (purcederea Sfântului Duh și de la Fiul). Este atacată în felul acesta învățătura eclesiologică a Bisericii și se dă naștere unei erezii eclesiologice, având în vedere că dogmele credinței sunt hotarele Bisericii, iar Biserica se identifică cu credincioșii ei adevărați, care alcătuiesc Trupul lui Hristos, având Cap pe însuși Mântuitorul, prin credința ortodoxă ținută cu scumpătate și prin viața duhovnicească dreaptă și nefalsificată, și prin părtășia întru pocăință cu Tainele Sfintei noastre Biserici.

2) Același text presinodal recunoaște Consiliul Mondial al Bisericilor (al sectelor, mai precis), care a fost înființat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase, adică a instaurării religiei universale a Antihristului. C. M. B. a avut inițial ca scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creștin, iar în continuare, în ultimele decenii, și-a lărgit țintele promovând și ecumenismul sincretist inter-religii. Recunoaște diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru «Marele Sinod» și pentru Biserica Ortodoxă. Textele acestea «nu se sprijină pe nimic. Se îngrijeau de alcătuirea lor niște reprezentanți care își spuneau opiniile și semnau, firește, textele în numele Bisericilor locale; doar că ierarhii acestor Biserici nici habar nu aveau ce decizii luau reprezentanții lor» (prof. Dimitrios Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic). Aceasta înseamnă că textul presinodal în discuție atacă și dogma soteriologică a Bisericii, potrivit căreia credinciosul adevărat, prin mila sfântului și Dumnezeiescului Har și prin lucrările nezidite ale Dumnezeului Treimic, ajunge la mântuire și, mai concret, dobândește vederea Feței Theantropice a lui Hristos și fericirea și cunoașterea fără de sfârșit a lui Dumnezeu care vine din această vedere doar înăuntrul adevăratei Biserici Ortodoxe, în înțelesul ei înfățișat mai sus. Căci, recunoscând C.M.B.-ul, același text presinodal acceptă prin aceasta teoria că toate «bisericile», sau, mai precis, sectele și toate felurile de religii (potrivit recentei extinderi a acestei teorii), «mântuiesc» sau, după cum gîndesc ei, conduc, nebulos și sofistic, la aceeași Realitate Transcendentă (Ultimate Reality), care cuprinde în ea toți pseudo-dumnezeii și pseudo-închinările create de ei prin născocire omenească indusă de satana.

3) Recunoașterea de către textul presinodal în discuție a catolicilor ca fiind, chipurile, «biserică» duce inevitabil la următorul stadiu al proiectului luciferic al ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, care este «unirea» sincretistă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu catolicii prin «potirul comun» care va urma și prin supunerea acestora sub primatul stăpânitor și sub infailibilitatea căpeteniei eretice care este Papa, adică la transformarea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Biserici unite cu Roma. Aceasta înseamnă supunerea din punct de vedere dogmatic și administrativ a Bisericilor Ortodoxe Autocefale față de Papa după modelul Bisericilor Uniate, pe baza planurilor Vaticanului și a Codicelui canonic al Bisericilor Catolice Orientale (Uniate) care a fost emis de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990. După cum este cunoscut, Codicele acesta prevede următoarele patru feluri de Biserici Uniate de drept special (sui generis), în care vor fi încadrate Bisericile Ortodoxe: 1) Biserici Patriarhale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Ortodoxe care sînt Patriarhii), 2) Biserici Arhiepiscopale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Autocefale care nu sunt Patriarhii), 3) Biserici Mitropolitane de drept special și 4) alte Biserici de drept special (canoanele 55, 511 și 155 ale aceluiași Codice).

4) Patriarhia Constantinopolei, care a prezidat Sinaxa întâistătătorilor, a respins samavolnic și nu a înaintat spre discutare în așa-zisul «Sfânt și Mare Sinod» propunerea Bisericii Ortodoxe Sârbe, din anul 2015, de recunoaștere răspicată a Sinodului de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare ca al VIII-lea Ecumenic – Sinod care a condamnat filioque și primatul papal de stăpânire – și a Sinodului din 1351, din vremea Sfîntului Grigorie Palama – Sinod care a condamnat învățătura eretică latino-catolică care spune că Dumnezeiescul Har este zidit – ca al IX-lea Ecumenic. Teologia Sfântului athonit Grigorie Palama are o însemnătate capitală pentru teologia ortodoxă și de aceea catolicii o urăsc de moarte. Această respingere samavolnică este indiciul clar al orientării așa-zisului «Sfânt și Mare Sinod» nu spre ortodoxie, ci spre panerezia ecumenismului care destructurează teologia ortodoxă prin legalizarea tuturor ereziilor.

5) Pe când în tradiția Bisericii Sfintele și Marile Sinoade, sau Sinoadele Ecumenice, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale și în cadrul lor votau toți arhiereii participanți la Sinod în virtutea egalității hirotoniei lor în treapta episcopală, la așa-zisul «Sfânt și Mare Sinod», potrivit regulamentului acestuia adoptat de Sinaxă prin întâistătătorii care au luat parte la ea, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor. Adică, în vreme ce membri ai Sinoadelor sunt toți arhiereii eparhioți, la așa-zisul «Sfânt și Mare Sinod» sînt membri doar Bisericile Autocefale, fapt care se împotrivește întru totul eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox.

6) Deși, potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox, hotărârile Sfintelor și Marilor Sinoade, sau ale Sinoadelor Ecumenice, care privesc chestiuni de credință trebuie supuse judecății și trebuie aprobate ori respinse atât de arhiereii eparhioți, cât și de clerul, monahii și poporul ortodox, o reglementare a așa-zisului «Sfânt și Mare Sinod», contrar eclesiologiei ortodoxe, face obligatorii și impune hotărârile Sinodului în discuție tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe. Mai mult, avertizează că va pedepsi toate grupurile de credincioși creștini care nu vor primi hotărârile lui. În felul acesta el desființează cu totul sinodicitatea Bisericii Ortodoxe și îndepărtează de la ea harisma Duhului Sfânt a «deosebirii duhurilor», care se dăruiește oricărui credincios adevărat care a trecut prin treptele curățirii de patimi, a iluminării și s-a învrednicit să primească îndumnezeirea cea după har, harismă care se dă tuturor mădularelor Bisericii și nu doar episcopilor. Pentru aceasta Sinodul Pan-ortodox era dator să cheme ca membri participanți și persoane învrednicite întru Duhul Sfânt din rândul preoților, al monahilor și dintre membrii credincioși laici ai Bisericii, așa cum se proceda totdeauna la toate Sinoadele. Însă adeverirea ortodoxiei unui Sinod depinde întâi de toate de corectitudinea și de ortodoxia dogmelor lui: «canonul cel bine-cinstitor al Bisericii pe acelea le vedea ca sinoade sfinte și bune de primit, cele cărora le-a adeverit corectitudinea dogmelor.» (Sfântul Maxim Mărturisitorul, PG 90, 148A). În cele din urmă, pentru ca un Sinod Ecumenic să fie considerat cu adevărat ortodox, trebuie ca hotărârile lui să fie primite nu numai de ierarhi, ci și de toți credincioșii ortodocși, după cum foarte nimerit a legiuit în istorie însăși Patriarhia Ecumenică zicând: «…apărător al credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și aceeași cu a Părinților lui» (Enciclica din 6 Mai 1848).

7) Una din temele Sinodului ar trebui să fie problema calendarului care a dezbinat pînă astăzi Biserica Ortodoxă în privința sărbătorilor și constituie cea dintîi lovitură dată de ecumenism Ortodoxiei.

În urma celor de mai sus este de datoria noastră să aducem la cunoștința Patriarhiei Constantinopolei, a celorlalte Biserici Autocefale, a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte, precum și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe că noi, părinții athoniți, luptându-ne să păstrăm, prin ținerea cu acrivie a credinței ortodoxe, legătura organică cu Capul Bisericii, Dumnezeu-Omul Domnul nostru Iisus Hristos, și următori făcându-ne Sfinților Părinți, nu vom accepta și vom respinge așa-zisul «Sfânt și Mare Sinod» după încheierea lui dacă:

1) Sinodul acesta nu respinge deplin textul presinodal intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine».

2) Nu condamnă panerezia, potrivit Sfântului Iustin Popovici, lucifericului ecumenism sincretist inter-creștin și inter-religii.

3) Nu recunoaște Sinoadele de sub Sfântul Patriarh Fotie cel Mare și din vremea Sfântului Grigorie Palama ca al VIII-lea și, respectiv, al IX-lea Ecumenic, Sinoade deja recunoscute ca atare în conștiința credincioșilor creștini.

4) Nu votează hotărârile așa-zisului «Sfânt și Mare Sinod» toți arhiereii participanți la el, după cum prevede eclesiologia ortodoxă și Dreptul ortodox, și nu doar Bisericile Ortodoxe Autocefale prin întâistătătorii lor, după cum prevede regulamentul Sinodului.

5) Nu retrag prevederea despre obligativitatea acceptării ulterioare a hotărîrilor luate de către toate treptele de credincioși creștini, prevedere care aduce atingere dreptului de neînlăturat al tuturor mădularelor Bisericii de a judeca din punct de vedere dogmatic și eclesiologic chestiunile puse înainte.

6) Nu retrag temele privitoare la post și la a doua nuntă a clericilor, teme care, prin simplul fapt că au fost puse în dezbatere, constituie încă o dovadă că Sinodul acesta are ca scop desființarea treptată a postului, imitîndu-i în aceasta pe catolici. Fiindcă o Biserică în care nu există nevoință și viață răstignită nu duce niciodată la Înviere, ci la moarte duhovnicească, gonind pe Sfîntul Duh și ducînd la deplina secularizare.

În urma tuturor acestora, care constituie pentru noi chestiuni ce țin de mîntuire, vă rugăm foarte pe voi, sfințiți arhierei, ca la acest Sinod Panortodox să învățați «cuvântul adevărului» și să nu îngăduiți să trecem iarăși printr-un sinod de tipul Ferrara-Florența. Dacă veți face așa, sfințiți arhierei, atunci cerul și pământul se vor veseli, îngerii și oamenii vor prăznui duhovnicește, numele voastre se vor scrie în cartea vieții și veți fi cu adevărat atunci «și părtași obiceiurilor și următori scaunelor» Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți. Vă rugăm să rămâneți neclintiți, să fiți demni continuatori ai istoriei Bisericii și ai arhieriei voastre cu care Biserica v-a cinstit. Dacă, dimpotrivă, nu veți învăța cuvântul adevărului, atunci să știți că:

  1. a) Ați sfâșiat cămașa nețesută a Domnului, ați necinstit Mireasa cea fără pată și neprihănită a lui Hristos – Biserica Ortodoxă. Dacă lucrurile vor evolua într-adevăr în această direcție, atunci voi veți fi cei care veți crea schismă în Biserică și veți lua asupra voastră întreaga răspundere istorică pentru urmările și roadele ei. Să știți atunci că, pe temeiul eclesiologiei ortodoxe și a Dreptului canonic ortodox, în conștiința credincioșilor ortodocși v-ați caterisit și afurisit pe voi înșivă și ați căzut din treapta arhierească «punîndu-vă în fapt pe voi înșivă în afara Bisericii» (Mărturisire de credință împotriva ecumenismului, Sinaxă a clericilor și monahilor, 2009). După cum bine știți, Domnul ne poruncește să nu-i urmăm pe păstorii străini: «Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tîlhar. Iar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mînă afară, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor» (Ioan 10, 1-5).
  2. b) Rezultă din acestea că și noi sîntem obligați să aplicăm Sfintele canoane ale Bisericii noastre, cunoscutul canon 15 al Sinodului Cinci-șase Ecumenic, portivit căruia avem datoria de a opri pomenirea tuturor ereticilor ecumeniști de cugetare catolică și filo-uniați. Prin urmare vom fi nevoiți să oprim pomenirea la sfîntul disc al Proscomidiei, care simbolizează Biserica Ortodoxă, a numelui tuturor acelor episcopi, preoți și laici care vor semna hotărîrile acestui sinod eretic, precum și a tuturor celor care sînt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu toți aceștia, care pentru Biserică vor fi pe mai departe eretici, nu putem avea comuniune bisericească pînă ce nu se vor pocăi public și vor renega erezia ecumenismului după cum va rîndui Biserica Ortodoxă prin Sinod.

Sfintele canoane ale Bisericii au pentru toată lumea tărie și valabilitate istorică și veșnică și niciun Sinod, Patriarh sau episcop nu le poate anula. Potrivit lor:

«Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casăîmpreună cu cel afurisit (scos din părtășie), acela să se afurisească» (Canonul 10 al Sfinților Apostoli). De asemenea,

«Episcopul sau presviterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvîrşească ceva ca clerici (să săvîrşească cele sfinte), să se caterisească» (Canonul 45 al Sfinților Apostoli).

Doar din aceste două canoane pe care le consemnăm să socotească fiecare episcop, preot, monah sau creștin ortodox cu cîtă scumpătate sîntem cu toții datori să aplicăm Sfintele canoane. Sfintele canoane sînt «supapele de siguranță» ale Bisericii și, datorită caracterului lor permanent, nu trebuie ca, ori de cîte ori sînt încălcate, să se facă un nou Sinod pentru a fi ele aplicate de către credincioși.

OPRIREA POMENIRII

Cinstită Sfîntă Chinotită și sfințiți egumeni,

Cei o sută de ani de iconomie dusă la culme și de îngăduință față de episcopii ecumeniști, de cugetare catolică și filo-uniați sînt prea de ajuns. Paguba și schimbarea pe care această impropriu numită «iconomie» a adus-o felului ortodox de a judeca al clerului și poporului a luat deja dimensiuni uriașe. Avem, însă, la Sfîntul Munte – ca moștenire sfîntă de la cuvioșii părinți și stareți athoniți, moștenire din care învățăm – tradiția istorică și de Duhul Sfînt insuflată ca, ori de cîte ori apare o erezie în Biserică, să purcedem de nevoie la oprirea pomenirii tuturor acelora care propovăduiesc erezia sau a acelora care din frică și lașitate urmează episcopilor eretici și nu opresc pomenirea acestora la Sfintele Taine.

Amintim că Sfîntul Munte a oprit, din 1924 pînă în 1974, pomenirea Patriarhului, întîi pentru introducerea inovației schimbării calendarului și, în al doilea rînd, din pricina ridicării anatemelor sub Patriarhul Atenagora.

Voi sînteți, sfințiți egumeni, cei care, venind, majoritatea, împreună cu obștile voastre din lumea din afară pentru a locui Sfintele Mînăstiri ce rămăseseră fără monahi, ați readus pomenirea Patriarhului, deși nici fostul Patriarh Dimitrios, nici actualul Patriarh Vartolomeu, n-au schimbat ceva înspre mai bine. Cînd Patriarhul Dimitrios a urcat pe tron, vechii athoniți au avut la început bune nădejdi că credința adevărată va fi «drept învățată» iarăși. Însă cînd a declarat oficial că va urma neschimbat linia marelui său înaintaș Atenagora, au repetat atunci aproape toți că vor continua oprirea pomenirii. Respectînd acest fel ortodox și athonit de cugetare, Sfînta Chinotită, într-o Sinaxă Dublă Extraordinară, a hotărît privitor la această chestiune:

«Pomenirea numelui Patriarhului Ecumenic ține de conștiința fiecărei Mînăstiri» (Ședința nr. 52 a Sinaxei Duble Extraordinare din 13 Noiembrie 1971).

Așadar, în afară de Sfintele canoane, dreptul de a opri pomenirea ni-l dă însăși Sfînta Chinotită, urmînd tradiția sfîntă a Sfîntului nostru Munte. Este, însă, vreodată cu putință să existe Sfîntă Mînăstire sau monah care să nu aibă sensibilitate și conștiință ortodoxă? Oprirea pomenirii se face în semn de protest, cu scopul ultim al osîndirii ereziei și al caterisirii episcopilor eretici, în cazul în care nu se pocăiesc.

Într-un răspuns către Sfînta Chinotită, Sfînta Mînăstire Karakalu scria următoarele: «Sfînta noastră Mînăstire, la punctul 14 al Sinaxei de astăzi, 21.9.1972, a examinat iarăși chestiunea disputată a pomenirii și, cu tot respectul și în ciuda cuvintelor frumoase ale sfințitului ei cap din enciclica pusă înainte, cuvinte pe care le-am cercetat cu luare aminte… a ajuns la hotărîrea de a face cunoscut în scris preasfinției voastre cele de mai jos în legătură cu această gravă chestiune bisericească:

Dorim să repetăm cu deplină încredere hotărîrea noastră nestrămutată privitoare la continuarea opririi pomenirii Patriarhului în semn de protest pentru că noul Patriarh ecumenic Dimitrios I va continua pe linia trasată de Atenagora și păstrată de Sfîntul Sinod» (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974).

Mînăstirea Sfîntul Pavel, sub egumenia starețului Andrei, a răspuns în același fel:

«…hotărîrea noastră este aceea că nu putem porni la discuție decît numai dacă Întru-tot-sfinția sa va declara prin presă că nu va urma calea înaintașului lui.»

Același părinte egumen Andrei răspundea Sfintei Chinotite:

«Pricini de conștiință bisericească nu-mi îngăduie să reiau pomenirea, fiindcă Patriarhul ecumenic este modernist, calcă pe urmele ecumenistului Atenagora, ale cărui opinii și cugetări eretice nu le-a osîndit» (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974).

Acesta era, sfințiți egumeni, vechiul Sfînt Munte pe care unii dintre voi l-ați apucat și voi înșivă ați liturghisit de multe ori fără să pomeniți numele Patriarhului, precum făceau aproape toți părinții mînăstirilor athonite și cei de la chilii, dintre care pe mulți îi cinstim astăzi ca duhovnici, stareți și sfinți deosebit de virtuoși. De ce oare nu-i imităm și în această chestiune a opririi pomenirii episcopilor ecumeniști, cum a făcut și sfîntul stareț Paisie? Credeți cumva că Tainele nu sînt valide atunci cînd nu pomenim numele Patriarhului? Atîția ani și atîtea mii de Dumnezeiești Liturghii ce s-au săvîrșit au fost oare fără validitate? Doamne ferește de așa hulă!

Cinstită Sfîntă Sinaxă și sfințiți egumeni, după toate acestea dorim să vă informăm și să vă facem răspunzători de faptul că, dacă Sinodul Panortodox ce se pregătește nu osîndește panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, noi vă aducem la cunoștință că vom urma tradiția Sfîntului Munte și a cuvioșilor Părinți athoniți din vechime, care din epoca Patriarhului uniat de cugetare catolică Vecos (1272) și, din nou, între 1924 și 1974 au oprit pomenirea.

Ca părinți athoniți și ca mădulare ale Bisericii, noi declarăm că nu avem nicio legătură cu vreo grupare zelotistă, sau cu extremismul, sau cu fanatismul, ci, urmînd Sfinților Părinți și aliniindu-ne tradiției athonite de veacuri, celei pecetluite cu sîngele atîtor sfinți cuvioși mucenici, dorim, cu tot respectul ce vă datorăm, să vă pregătim și să vă atragem atenția în legătură cu această chestiune. Socotim aceasta drept îndeplinirea îndatoririi ce-o avem față de Sfinții cuvioși mucenici și față de Sfînta Tradiție. Vom înceta, deci, și noi oficial pomenirea Patriarhului ecumenic.

Nu dorim să urmăm vreodată o «biserică» secularizată. Fiindcă un astfel de «Sinod Panortodox», care va acorda caracter de Biserică sectanților și va face ereziile legale, desființează Simbolul de Credință și dărîmă întreaga eclesiologie ortodoxă și introduce în locul lor o «biserică» secularizată. Însă, precum știm, o «biserică» secularizată nu poate dărui mîntuire celor ce-o vor urma. Nu sînt oare «biserici» secularizate Vaticanul și papalitatea, și toate celelalte soiuri de protestanți?

Biserica lui Hristos nici nu se rupe, nici nu se împarte, după cum crede Patriarhul cu teoria lui eretică despre «Biserica divizată», și nici nu are Biserica nevoie de ecumeniști ca s-o unească. Biserica nu se desparte niciodată fiindcă însuși Hristos este Cap al ei, Cap care este totdeauna unit cu Trupul Lui. Ereticii se taie ei înșiși de la Biserica-viță. «Dacă cineva nu rămîne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard» (Ioan 15, 6).

Astfel făcînd, un Sinod ca acesta care va recunoaște pe eretici ca «biserici» încetează a mai fi Sinod și ajunge sinod tîlhăresc, eretic și fals-sinod. Cei ce vor semna și cei ce vor primi hotărîrile lui se vor osîndi ca eretici ai vremurilor de pe urmă, mai răi decît toți cei dinainte. În acea zi grozavă a Judecății căderea lor va fi mai grozavă și decît căderea lui Iuda, a lui Arie și a Papei, fiindcă aceștia nu cunoșteau bine pe Cine tăgăduiesc, «dacă ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei» (I Corinteni 2, 8). Ecumeniștii de astăzi, și întîistătătorii lor îndeosebi, cunosc foarte bine pe Cine răstignesc prin panerezia ecumenismului, pe Domnul slavei cel înviat.

Cum este cu putință, sfințiți părinți, ca, pe de o parte, să sărbătorim cu priveghere strălucită în sfînta biserică Protaton pomenirea Sfîntului cuvios mucenic Cosma Protosul, care a fost spînzurat, ca și a celorlalți Cuvioși mucenici care au fost uciși mucenicește de latino-cugetătorii acelor vremuri, și, pe de alta, să primim cu onoruri și slavoslovii, în aceeași sfîntă biserică Protaton, atîția și atîția arhierei ecumeniști, filo-uniați de cugetare catolică din zilele noastre? Ne stă mintea în loc; conștiința noastră nu mai suportă. Marele prooroc Ilie, de-foc-purtătorul și rîvnitorul Domnului, i-a spus regelui Ahav și poporului lui Israil care se abătuseră: «Pînă cînd șchiopătați de amîndouă picioarele? Dacă Domn este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Vaal, mergeți după el.» Dacă Papa este Biserică, o, sărmani ecumeniști, mergeți deci după el; mergeți la Papa să vă facă cardinali, cum s-a întîmplat cu acel nenorocit Visarion, fost episcop el Nicomidiei, și lăsați-ne în pace să slujim ortodoxiei noastre celei înjosite și înroșite de sîngele mucenicilor. Pînă cînd, sfințiți părinți, vom suporta această schizofrenie duhovnicească și bisericească a ecumeniștilor?

Doamne, nu îngădui niciodată să se săvîrșească această trădare a Ortodoxiei. Astăzi, însă, situația bisericească este mai critică decît oricînd. Orice este posibil și trebuie să fim cu toții gata pentru orice. Poate că vom trece încă o dată printr-un sinod după chipul celui de la Ferrara-Florența, cu toate nenorocirile duhovnicești și naționale ce vor urma din pricina trădării credinței. Dorim ca noi toți să ne ținem tari în aceste împrejurări și, cu harul lui Hristos și al Preasfintei Sale Maici, să ne mărturisim credința ortodoxă pînă la sînge de va trebui.

Ne rugăm ca Harul lui Dumnezeu Celui în Treime Sfînt, pentru solirile Apărătoarei Sfîntului Munte, ale Preasfintei Stăpînei noastre de-Dumnezeu-Născătoarei, să lumineze pe sfințiții arhierei și să ne păzească pe noi și pe credincioșii creștini de înșelarea cea din vremurile de pe urmă a lui satana, înșelare care este panerezia ecumenismului luciferic inter-creștin și inter-religii, Amin.

 Părinții athoniți din Comisia de redactare:

Gheron Gavriil, Chilia Sfîntului Hristodul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Sava Lavriotul, Sf. M-re a Marii Lavre

Gheron Ilarion, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Dositei, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș

Gheron Chiril, Sihăstria Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu, Sf. M-re a Marii Lavre

Gheron Hariton ieromonahul, Chilia Înălțării Domnului, Sf. M-re Vatoped

Gheron Heruvim, Chilia Sfinților Arhangheli, Sf. M-re a Marii Lavre

Urmează semnături ale părinților athoniți iar strîngerea acestora continua.

(Tălmăcire din neogreacă îngrijită de părinții Schitului românesc Prodromu

de la Sfîntul Munte Athos)


Rugăciuni către Sfântul Mucenic Efrem cel Nou

mai 11, 2016

sf efrem
Sfinte Efrem, mare mucenice a lui Hrsitos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru robii lui Dumnezeu (numele) care sunt încercaţi de boli, suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc, şi credem că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţe lor. Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s-a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?

Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie tămăduiţi degrabă, fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă le este mai de folos să ducă mai departe crucea suferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.

Sfinte Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nespus, iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia pe care suferinţele i-au îngenunchiat. Fii lor păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit cu harul Său, arătându-te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.

*

Primeşte, Sfinte Părinte Efrem, puţina noastră rugăciune, ne iartă pentru mulţimea neputinţelor şi neajungerilor noastre, iar durerile, bolile şi suferinţele ce ne-au cuprins tămăduieşte-le cu minunata şi grabnic-lucrătoarea ta iubire de oameni. Sporeşte-ne, dumnezeiescule Părinte, credinţa şi nădejdea întru tine, căci cel care a cunoscut o dată harul milostivirilor tale, s-a îndulcit de dragostea dumnezeiască şi nu te mai poate uita. Fă-te nouă tămăduitor, povăţuitor, părinte, ocrotitor, frate şi prieten de taină, pune în inimile noastre cuvântul cel de folos şi ne învaţă să-L iubim pe Mântuitorul Hristos măcar cu un strop din noianul dragostei tale dumnezeieşti. Dăruieşte-ne sănătate sufletului şi trupului, ca atât prin slăbiciuni şi neputinţe, cât şi prin bucuria sănătăţii să aducem slavă şi cinstire Preasfintei şi de viaţă Făcătoarei Treimi. Primeşte-ne, Părinte Efrem, şi nu ne trece cu vederea, căci credem cu adevărat că Unul este Dumnezeul tău şi Dumnezeul nostru – Mântuitorul Iisus Hristos – Căruia I se cuvine slava dimpreună şi Părintelui Ceresc şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

*

Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertelnicia ta. Şi vâzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea, cererea mea. De nenunmărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc că prin mijlocirea ta voi pune început bun mântuirii mele.

Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă levenesc. Cere-i lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert.

Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinuirile tale mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios.

Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincişii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te sfinte pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi. Ajută Sfinte Efrem pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi. Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.

*

Sfinte Părinte Efrem, inima mea e sfâşiată de durere şi de amărăciune şi nu ştiu ce cuvânt să aduc înaintea ta. Nimic nu mă mai bucură în această viaţă şi poverile şi suferinţele cele lăuntrice îmi sunt ca o băutură otrăvitoare şi cumplit de amară. Nu-L mai desluşesc pe Dumnezeu în nimeni şi nimic şi mă simt ca un om care e omorât de propriile gânduri.

Izbăveşte-mă, Sfinte, de această asuprire diavolească, căci nu mai pot răbda mâhnirea şi urâciunea aceasta ce-mi soarbe vlaga şi toată puterea de viaţă. Tu i-ai văzut pe batjocoritorii şi ucigaşii tăi şi ai răbdat nenumărate schingiuiri şi urâciuni din partea lor, dar prin dragostea ta pentru Dumnezeu ai rămas neclintit în credinţă, înfruntând acea privelişte de iad. Cu totul m-am slăbănogit, iar din multa durere lacrimile nu le mai pot opri. Nu am la cine să merg, nu este cine să mă audă, nu este cine să mă mângâie, nu este cine să-mi spună o vorbă bună. Fă-te tu toate acestea pentru mine, Sfinte Efrem, şi aşa cum eu nu ştiu, tămăduieşte şi limpezeşte sufletul meu, ridicându-mă întru nădejde şi lumină. Ştiu că e de necuprins cu mintea toată pătimirea ta mucenicească, şi tocmai de aceea te rog pe tine, căci ştiu că ai răbdat urâciuni nemăsurat mai mari decât ceea ce rabd eu acum.

Fie-ţi milă de mine ca de un frate mai mic şi foarte neputincios şi rânduieşte în aşa fel, încât prin această durere pe care o trăiesc acum să cunosc mai bine ostenelile tale muceniceşti şi ceea ce înseamnă purtarea de fiecare zi a crucii. Amin.

*

Am uitat, Cuvioase Părinte Efrem, obârşia noastră cea de Sus şi înnoirea primită în focul Botezului, şi de aceea vin asupra noastră multe necazuri şi primejdii, căci cu totul ne-am împătimit de cele pământeşti şi de îndulcirea simţurilor. Braţele noastre s-au deschis spre agonisirea lucrurilor trecătoare şi a slavei celei pieritoare, căci am uitat că ele sunt zidite spre mărturisirea dragostei de Dumnezeu şi de aproapele. Picioarele noastre au apucat calea păcatului, a uitării şi a nesimţirii sufleteşti, iar mintea şi inima ne sunt înceţoşate de nălucirile poftirilor şi ale doririlor deşarte. Iarăşi şi iarăşi am trecut cu vederea că bogăţia cea mai mare ce se poate dobândi pe acest pământ este Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Viaţa noastă s-a făcut o învolburare de întuneric, griji şi dorinţe găunoase şi pieritoare, iar aprinderea stricăciunii mistuie sufletele noastre.

Pentru aceea alergăm către tine cu grăbire, Sfinte Părinte Efrem şi te rugăm cu lacrimi: aprinde şi în inimile noastre focul dragostei de Dumnezeu, ca să nu fim pârjoliţi de văpaia cea întunecată şi amarnică a pustiirii, a nesimţirii, a necazurilor şi a primejdiilor. Fă-te nouă liman şi adăpostire în lupta cu cugetul trupesc şi mijloceşte-ne milă şi har înaintea Mântuitorului Hristos, Căruia se cuvine slava cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.

*

Sfinte Mare Mucenice Efrem, slabă este credinţa mea, săracă îmi este inima mea, risipită îmi este mintea şi nevrednic sunt de ajutorul tău; dar mare este dragostea ta faţă de tot omul care te cheamă în ajutor. Aşa învrednicindu-mă şi eu de binefacerile tale, cu gând smerit şi cu evlavie cad înaintea ta, mă închin şi cu buze necurate îţi sărut cu recunoştinţă icoana şi îţi mulţumesc, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci, după obicei, te-ai arătat grabnic ajutător.

M-ai ajutat Sfinte Efrem când grele încercări şi teamă m-au cuprins iar acum sfinte primeşte mulţumirea, recunoştinţa şi dragostea mea ca unui rob nevrednic. Aşa cum ai împlinit cererile mele, întăreşte-mă să împlinesc şi eu poruncile lui Dumnezeu. Precum nu ai şovăit a mă izbăvi de necazuri şi a tămădui trupul meu, nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea. Luminează-mă Sfinte Efrem cu rugăciunile tale, să nu-mi pun nădejdea în oameni, în mintea mea sau în sănătatea trupului meu, ca să nu fiu ruşinat. Iar pentru că întinat şi robit de patimi sunt eu şi nu am îndrăznire către Dumnezeu, te rog, Sfinte al meu ca aşa cum m-ai ajutat până acum, să-mi fii mie sprijinitor, cu rugăciunile tale către Hristos Dumnezeu, ori de câte ori furtuna încercărilor se va abate asupra sufletului meu.

Te rog ocroteşte cu rugăciunile tale şi pe robii lui Dumnezeu (numele), pe toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pe toţi cei bolnavi, necăjiţi sau ispitiţi, pe toţi cei care au nevoie de ajutorul tău, şi pe tot poporul binecredincios. Amin.

 *

Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor bine‑credincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri. Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi necazul. Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vie­ţii acesteia. Fii lor dascăl înţelept, învă­ţându‑i să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele.

Roagă‑te pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată. Tu, cel ce te‑ai arătat fetiţei pe care ai îndemnat‑o să se spovedească, îndeam­nă‑i şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei. Tu ne‑ai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceasta ajută‑i pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.

Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor. Fereşte‑i de prieteniile pierzătoare de suflet, fereşte‑i de uneltirile celui viclean. Ajută‑i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Conferința Pr. Prof Theodoros Zissis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, ținută în Basarabia în Ianuarie 2016

februarie 26, 2016

zissis

Matei 12

„30. Cel ce nu este cu Mine e împotriva Mea și cel ce nu adună cu Mine risipește.
  31. De aceea vă spun: Orice păcat și orice blasfemie li se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta.”

Cinstiți părinți, iubiți frați în Hristos,

Vin din Tesalonic, un oraș cu mulți Sfinți și cu multe binecuvântări, orașul Sf. Dimitrie și al Sf. Grigorie Palama și am o mare bucurie să vă aduc binecuvântarea acestui sfânt oraș al Tesalonicului.

Motivul pentru care ne aflăm astăzi aici, la Chișinău, este că IPS Mitropolit Vladimir a avut inițiativa, împreună cu colaboratorii săi, să organizeze o întâlnire inter-ortodoxă pe tema ecumenismului inter-religios.

Înainte să vă spun câteva cuvinte despre sincretismul religios, dați-mi voie să vă spun că Sfânta noastră Biserică Ortodoxă va rămâne în veac. Avem adeverire pentru aceasta de la Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos că „Porțile Iadului nu o vor birui. ”

De-a lungul istoriei Biserica a întâmpinat foarte multe prigoane și foarte multe erezii. Și toate aceste prigoane și erezii le-a început Satana (în ebr.= împotrivitorul), diavolul (în gr. = separatorul), care nu suferea și nu suferă să vadă că oamenii renasc prin Botez și Evanghelie.

A întâmpinat marea erezie a lui Arie, a lui Nestorie, a monoteliților și monofiziților, a iconomahilor, și din secolul al IX –lea a trebuit să se lupte cu marea erezie a papismului (catolicismul) și învățătura lor despre Filioque.

Sf. Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, care a trăit în secolul al XIV-lea zice că niciodată diavolul nu a încetat să șoptească la urechile oamenilor căzuți, a celor înșelați, care de multe ori se găsesc chiar înlăuntrul Bisericii și chiar în rândul clericilor, diferite erezii cu care a încercat să dărâme Biserica. Și pentru că n-a avut succes prin lucrarea din exterior, a încercat și încearcă din interiorul Bisericii prin erezii.

Un alt mare sfânt din țara noastră, Sf. Cosma Etolianul, mare învățător al neamului, care a făcut 1200 de școli, pentru că exista Islamismul și se încerca să se islamizeze Grecia, a spus: „Să vă bucurați că v-ați născut ortodocși, și să-i compătimiți pe cei ce s-au născut în întunerecul ereziilor. Toate celelalte credințe, toate celelalte religii sunt lucrarea Satanei”.

Din nefericire, în secolul al XX-lea, și iarăși prin lucrarea Satanei, a apărut o nouă erezie, o foarte mare erezie, pe care Sf. Iustin Popovici al Serbiei anumit-o Panerezia Ecumenismului. Și a numit-o panerezie pentru că ea cuprinde toate ereziile existente până în prezent, este o supraerezie.

Motivul pentru care suntem neliniștiți de apariția acestei erezii este că există în rândul clericilor ortodocși persoane care sprijină această erezie a ecumenismului. Și la Sfântul și marele Sinod care se pregătește pentru luna iunie a anului acestuia (2016), motivul principal al întrunirii și al dezbaterilor este să arate că ecumenismul este bun. Și să ia adică hotărâri prin care să spună că și ereticii sunt Biserică, că și Papa este Biserică,  că și Protestanții sunt Biserică, că și monofiziții sunt Biserică, și alții la fel, și că nu trebuie să ne lăudăm că numai noi ortodocșii suntem Biserică.

Între aceste hotărâri, după cum se vede din textele care au fost pregătite, vor să decidă că și Botezul ereticilor este canonic. Dar credința Bisericii din toate veacurile, și hotărârile tuturor Sfintelor Sinoade și a ale Sf. Părinți ai Bisericii este că în afară de Biserica Ortodoxă nu există Harul Duhului Sfânt. În afara Bisericii Ortodoxe nu există mântuire. Și hai să completăm aici că această panerezie a secolului al XXI-lea a ecumenismului a început, în esență, prin schimbarea calendarului.

Prima decizie pe care au făcut-o ca să ne despartă, între noi ortodocșii, și să lovească în unitatea noastră a fost la un Sinod Panortodox în Constantinopol la 1923 când au hotărât să schimbe și să dea la o parte vechiul calendar adoptându-l pe cel nou. Și să notăm că acea decizie nu a fost panortodoxă (n-a fost votată în unanimitate), și chiar și numai pentru acest motiv, acea hotărâre este greșită și distrugătoare și a generat în lumea ortodoxă schisma schismelor.

Una dintre temele care va fi discutată în agenda acestui mare și sfânt Sinod este și calendarul, și nu ne ajunge că până acum au creat atâtea schisme acum vor să schimbe și data Paștelui. Vor să hotărască, ca toți, papistașii (catolicii), protestanții și ortodocșii să sărbătorească împreună Paștele. Același Patriarh ecumenic, Bartolomeu, în același gând cu Papa și cu alți eretici, copți etc., au hotărât să schimbe data Paștelui.

Există însă o șansă și o nădejde că, la întâlnirile presinodale pe care le-au făcut pentru acest Sinod, Biserica Rusiei, a Georgiei, a Serbiei, și alte Biserici ortodoxe au declarat că nu vor accepta nici o schimbare a calendarului sau a Paștelui. Și pentru că s-a hotărât că toate deciziile luate trebuie să fie în unanimitate de acord, adică să fie acceptate de către toate Bisericile, și că dacă o singură Biserică este împotrivă, Sinodul nu poate adopta hotărârea, mai avem o nădejde.

Ne pare foarte rău și suntem răniți văzând pe episcopii noștri și pe Patriarhii noștri, că de multe ori se roagă cu ereticii. Mulți credincioși ortodocși, pentru că nu au informații despre aceste teme, nu știu ce lucruri grozave se întâmplă în lumea ecumenismului. Cu toții știm că este oprită cu stristețe de către sfintele canoane rugăciunea împreună cu ereticii.

Există un binecuvântat canon apostolic care spune că „Episcopul, preotul, diaconul sau mireanul care se roagă cu ereticul trebuie să se caterisească sau să se afurisească.” Și numai ’Tatăl nostru de l-am zice împreună cu ereticii cădem în afurisanie și anatemă.

Deși există aceste canoane, patriarhii noștri se roagă împreună cu ereticii. A făcut înconjurul lumii vizita Papei la Constantinopol și de asemenea cea a Patriarhului ecumenic Bartolomeu la Roma, vizite la care s-au făcut rugăciuni de necrezut. Diaconii ortodocși, ținând cădelnițele cu tămâie în mâini, l-au tămâiat pe Papa când intra în Biserica din Constantinopol și cântau : „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Iar în Biserică, de asemenea, Patriarhul a coborât de pe tron la momentul: „Să ne iubim unii pe alții, ca întrun gând să mărturisim” și s-a sărutat cu Papa, apoi au spus crezul împreună.

Anumitor monahi din Sfântul Munte, care nu au posibilitatea să vadă toate câte se întâmplă în lumea ecumenismului, neavând posibilitatea (internet, televizor), nu le vine să creadă că se întâmplă toate acestea. De aceea, unii părinți din afara Athosului s-au dus acolo cu telefon mobil și laptop, și le-au arătat părinților ceea ce se întâmplă. Iar unul dintre ieromonahi, care slujea în Karyes la Protaton, Biserica ce adăpostește icoana Maicii Domnului „Axion Estin” („Cuvine-se cu Adevărat”), când a văzut toate aceste împreună rugăciuni cu ereticii, a zis: „Eu mai mult nu voi sluji în Biserica Protatonului și n-am să-l mai pomenesc pe Patriarhul ecumenic”.

Și nu este numai Patriarhul ecumenic care face aceste împreună rugăciuni, din nefericire, ci și țara noastră vecină, România, a înaintat pe această cale a ecumenismului. Și Patriarhul României Daniel se roagă împreună cu papiștii și alți eretici.

Această săptămână de sfârșit de ianuarie a fost declarată „săptămâna rugăciunii în comun” (a tuturor religiilor), și mai ales în Europa și America toți episcopii ortodocși se roagă cu papistașii și protestanții. Este un fenomen de neînțeles, niște imagini cutremurătoare pentru tradiția noastră patristică. Poate cineva, de exemplu, să și-l imagineze pe Sf. Atanasie al Alexandriei rugându-se cu Arie ereticul? Sau poate cineva să și-l imagineze pe Sf. Chiril al Alexandriei rugându-se împreună cu Nestorie ereticul? (Sau poate vreun român să-și imagineze pe Sf. Martiri Brâncoveni rugându-se cu turcii? n. trad.). Și așa vedem prin aceste fenomene că credința ortodocșilor este în pericol.

Într-o întâlnire asemănătoare, în Grecia, m-au chemat să vorbesc pe tema : „Este în pericol Ortodoxia?” Și desigur, poziția mea a fost că Biserica nu este în pericol, pentru că și dacă doi sau trei sau 10 ar rămâne fideli adevărului, Biserica va exista în continuare.

La Sinodul de la Ferrara Florența din 1438-1439, atunci când toți episcopii ortodocși au semnat rătăcirile și ereziile papistașilor (catolicilor), și când numai un singur episcop ortodox nu a semnat, marele luptător și mărturisitor Sfântul Marcu al Efesului, Papa, care știa că și numai un singur om poate salva credința, a declarat: „Deci n-am rezolvat nimic!”

Când s-au întors în Constantinopol acei episcopi apostați care au trădat Ortodoxia poporul i-a întâmpinat cu pietre, și numai pe Sf. Marcu l-au primit cu mare dragoste.

Dați-mi voie să actualizez această temă. Mă bucur foarte mult să văd această adunare a noastră aici, adunare care este o minune, pentru că în astfel de vremuri grele și condiții potrivnice, ne adunăm cu toții, frați ortodocși, să ne întărim credința și s-o ducem mai departe, așa cum cei drept credincioși au spus atunci la Ferrara-Florența: „Noi credincioșii nu vom trăda Ortodoxia (în gr. = dreapta slăvire) niciodată!”

Văzându-vă chipurile și expresiile, consider că, dacă acest Sfânt și mare Sinod din iunie va trăda Ortodoxia, noi toți și voi toți vom dezaproba și vom respinge acest Sinod. Atunci tot poporul din Constantinopol a strigat: „Nu te vom nega pe tine Sfântă Ortodoxie! Preferăm să murim decât să ne trădăm credința!”

Nu știm clar că pe pe timpul turcocrației din țările noastre ei au făcut mii și mii de creștini martiri? Dar și în perioada ateismului comunist câți martiri nu și-au dat viața în Rusia, în Moldova, în România, în Serbia. Această credință, pe care am păstrat-o cu sângele nostru, nu vom permite episcopilor și patriarhilor să o distrugă. Pericolul pentru Ortodoxie nu este mic. Este foarte mare! Biserica nu se va pierde, însă se pierd foarte multe suflete de creștini ortodocși! În special acei ortodocși tineri care urmează curentului ecumenist.

Până în momentul în care vă vorbesc, timp de 40 de ani, am fost profesor de teologie la Facultatea de Teologie din Tesalonic. Și vreau să vă spun următoarea descoperire dureroasă. Cei mai mulți dintre vechii profesori au fost ortodocși și aveau o credință statornică. Din nefericire cei mai mulți dintre profesorii mai tineri sunt ecumeniști acum, adică susțin erezia ecumenismului. Și pe aceștia îi folosește Patriarhul Ecumenic ca și alți patriarhi ca să introducă aceste teorii și teologii ecumeniste.

Nu am fi putut vreodată să ne imaginăm că în facultatea de Teologie Ortodoxă din Tesalonic vor exista profesori ortodocși care să hotărască să predea Coranul și Islamul în această școală. În aceste zile, în Grecia, primul ministru care conduce un guvern ateist, a semnat că din anul universitar următor 2016-2017, va exista în școlile teologice ca materie de învățământ Coranul și Islamul. Imaginați-vă acum, cum se leagă toate aceste lucruri, atunci când patriarhul oferă în dar Coranul precum în vizita pe care a făcut-o în America. În loc ca, în calitate de patriarh ortodox, să aducă drept cadou o Evanghelie, o icoană, el a făcut cadou un Coran. Iar asta vine în sprijinul ecumenismului. Vedeți cât de mare erezie este această mișcare, cum că toți, și musulmani, și budiști, și evrei, și creștini cred într-același Dumnezeu. Și că nu doar Evanghelia este sfântă, ci și Coranul și îl numesc „sfântul coran”!

Acest exemplu pe care l-a dat patriarhul l-au imitat și alți patriarhi și episcopi. Iar profesorii ecumeniști din școlile teologice zic așa: „De vreme ce patriarhul consideră Coranul a fi sfânt dimpreună cu alți patriarhi, și de vreme ce alți ecumeniști învață că nu doar în Biserică se poate mântui cine dorește, ci se pot mântui oamenii în toate religiile, toate credințele mântuiesc și toate ereziile mântuiesc. De ce, atâta vreme cât Coranul este sfânt, să nu-l predăm și noi într-o școală teologică?”

Eu care am slujit acestă școală de teologie am simțit o mare amărăciune și îngrijorare, deoarece școala teologică din Tesalonic, care este considerată școala teologică a Părinților Bisericii și a Sf. Grigorie Palama, a ajuns să fie o școală de teologie în care se predă Coranul.

Această erezie a ecumenismului are și alte prelungiri. Mulți dintre papistași și protestanți își dau seama că trăiesc într-un climat eretic. De fapt nici nu e foarte greu să-și dea cineva seama că așa-zisul creștinism apusean e distrus. Europa s-a descreștinat.

În Franța, la Paris, există 5000 de geamii musulmane, pentru că acolo nu există creștinism adevărat, nu există Biserică adevărată deoarece și papismul și protestantismul au modificat și strâmbat Evanghelia.

Mi-aduc aminte cu multă părere de rău că la un moment dat am văzut în reclame că se vând biserici protestante și catolice: „Puteți să cumpărați biserică .” Slavă Domnului că în lumea ortodoxă nu numai că nu distrugem și nu vindem Biserici, ci construim noi Biserici și noi Mănăstiri. Și în Grecia, și în Moldova, și în Rusia după căderea comunismului există o înflorire a Ortodoxiei.

Mulți dintre eretici, înțelegând că nu trăiesc în adevărata Biserică, cer să devină ortodocși. Și mulți au devenit ortodocși! Dar atunci când se duc la episcopi ortodocși care slujesc în diaspora Europei și a Americii (cerându-le să-i boteze), care credeți că ar trebui să fie răspunsul unui episcop ortodox autentic? Nu ar trebui să se bucure și să facă tot ce îi stă în putință ca să-i facă ortodocși? Însă cei mai mulți dintre episcopi le spun așa: „Nu e nevoie să deveniți ortodocși. În curând se va face unirea Bisericilor și-atunci oriunde ați fi, și în papism, și în Protestantism, și acolo vă mântuiți. De aceea rămâneți în erezie.”

În astfel de situații se întâmplă ceea ce spune Domnul nostru Iisus Hristos despre cărturari și farisei: „ … închideți Împărăția Cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intrați, și nici pe cei ce intră nu-i lăsați să intre” (Mt 23, 13). Există foarte mulți dintre eterodocși, papiști și protestanți, care au devenit ortodocși, dar nu povățuiți de către episcopi la ortodoxie ci de către bătrâni povățuitori duhovnicești din Sfântul Munte sau stareți din alte locuri. Avem ca pildă exemplul părintelui Efrem care a fost egumen al Mănăstirii Filoteu din Muntele Athos, care s-a dus în America și acolo a construit până acum 19 mănăstiri. Iar monahii din aceste mănăstiti nu sunt ortodocși născuți în țările ortodoxe, ci sunt americani convertiți prin Botez care vin și îmbrățișează rânduiala monahicească.

Eu am avut binecuvântarea și bucuria să fac o vizită acum câțiva ani într-o mănăstire de călugări a părintelui Efrem din America, și anume Mănăstirea Sf. Antonie cel Mare din Arizona. Și m-am mirat să văd acolo că există două coruri în Biserică, una la strana dreaptă, alta la cea stângă, unde cântau fie nord americani fie americani de culoare (afroamericani). Și cântau excelent muzică bizantină aghiorită. Iată minunile pe care le face Dumnezeu! În vreme ce episcopii și patriarhii noștri le interzic să vină la ortodoxie, zicând că toți suntem la fel, există stareți și duhovnici care aduc noi mădulare în Biserica lui Hristos.

Am amintit aici un pericol care înseamnă această stricare a școlilor noastre de teologie, însă trebuie să vă menționez și alte două pericole, pentru că toți cei din Biserică trebuie să cunoască acestea. Noi credincioșii nu suntem doar oi și cai, ci suntem oi raționale, suntem turma cea cuvântătoare și precum spune Evanghelia, turma oilor cuvântătoare cunosc glasul Bunului Păstor și-I urmează Lui. În schimb pe păstorul cel rău nu-l urmează. De aceea trebuie să cunoaștem cine sunt păstorii cei buni și să-i urmăm, și care sunt păstorii cei răi.

În lupta mea de a arăta că nu trebuie să-i urmăm pe răii păstori ecumeniști, în urmă cu câțiva ani am scris o carte: „Reaua ascultare și sfânta neascultare.” Nu trebuie să facem ascultare (supunere oarbă) la păstorii cei răi, la cei căzuți în erezii, ci în cazul în care păstorii sunt eretici, trebuie să acționăm cu toții, și în astfel de cazuri neascultarea este sfântă!

Cartea pe care am scris-o cu titlul „Reaua ascultare și sfânta neascultare” s-a tradus și-n limba rusă, a circulat și în Ucraina, în Moldova, și din ceea ce am fost informat în aceste zile, cartea s-a vândut ca pâinea caldă. Însă câțiva păstori răi care s-au tulburat din cauza acestei cărți, și care vor ca turma lor să fie ca animalele, au interzis circulația acestei cărți.

Mi-aduc aminte din istoria Bisericii când patriarhul eretic Nestorie din Constantinopol a predicat erezia sa împotriva Maicii Domnului de la amvonul Bisericii Sfintei Sofia, și a zis că nu trebuie să o numim pe Maica Domnului – Născătoare de Dumnezeu – că acela care l-a contrazis pe Nestorie în timpul cuvântării a fost un mirean care i-a zis: „ – Ce este aceasta ce-o zici patriarhe? Asta-i erezie!!” Și-atunci toată mulțimea din Biserică s-a ridicat prinzănd curaj de la reacția unui simplu mirean și așa cum știm Nestorie a fost condamnat la Sinodul al III-lea ecumenic.

Reamintesc și cazul Sf. Maxim Mărturisitorul care nu a fost vreun preot ieromonah, ci a fost simplu monah. Când Sf. Maxim a înțeles că erezia monotelismului se răspândește în toată împărăția a plecat din Constantinopol, a traversat toată Palestina, Africa, și apoi a plecat la Roma unde s-a întâlnit cu Papa al Romei de atunci, care era ortodox, și au făcut un Sinod pentru a condamna erezia monotelismului. Nu o spun pentru aceasta ci pentru un motiv mai important! Când patriarhul de la Constantinopol și împăratul, care era susținătorul ereziei monotelismului, au auzit că monahul Maxim s-a dus la Roma și e împreună cu Papa ortodox, au dat poruncă de l-au prins și l-au dus legat în Constantinopol. Și l-a întrebat atunci patriarhul: „-Maxime, de unde ai acest curaj? Cine ești tu? Tu nu ești nici patriarh, nici preot! La care Biserică aparții: la Biserica Constantinopolului, la Biserica Antiohiei, la Biserica Alexandriei? Toate aceste Biserici au acceptat monotelismul.” Și minunați-vă de răspunsul lui care trebuie să fie și răspunsul nostru la Sinodul ce urmează să fie: „Eu nu aparțin la aceste Biserici acum pentru că sunt eretice! Eu aparțin Adevărului, și unde există adevăr, acolo există Biserica! Acolo unde nu există adevăr, acolo nu există Ortodoxie (dreaptă slăvire).”

 Dați-mi voie să vă spun și un alt exemplu al unui alt mare Sfânt Părinte al Ortodoxiei, pentru că m-am ocupat foarte mult cu această temă și ca profesor universitar la Facultatea de Teologie unde am predat Patrologia și Părinții Bisericești.

Un alt mare sfânt al Bisericii noastre care împreună cu Sf. Ioan Damaschin au fost cei mai mari apărători ai Sfintelor Icoane împotriva iconomahilor, este Sf. Teodor Studitul, care a avut în Constantinopol o foarte mare Mănăstire, cu 1000 de monahi. El nu a luat în seamă amenințările că îi vor închide mănăstirea și îi vor prigoni pe călugări, ci dimpotrivă i-a întărit pe toți monahii și au ieșit cu toții din mănăstire cu lumânări aprinse și au protestat împotriva distrugerii icoanelor.

Există unii duhovnici și egumeni din zilele noastre, sunt și-n Grecia, s-ar putea să nu existe aici în Moldova, care le spun credincioșilor: „Nu trebuie să luptați și să mărturisiți, voi să vă faceți pravila, postul, să vă spovediți și să vă împărtășiți.” La astfel de duhovnici Teodor Studitul le spune așa: „Bine,dar pietrele vor striga împotriva acestor erezii și voi spuneți să fim indiferenți?! Nu avem nevoie de mănăstiri, căci mănăstirile sunt doar pereți! Să le ia! Credința noatră să nu ne-o ia!”

Și vreau să amintesc ceva care am spus și ieri într-o conferință, un lucru foarte important din învățăturile Sf. Grigorie Palama pe care azi o arătăm foarte des în Grecia, și care a întărit pe mulți ca să înceapă să se lupte. Sf. Grigorie Palama a fost învinuit cum că , deși în Sfântul Munte era simplu ieromonah, a organizat lupta împotriva ereziei papistașe a lui Varlaam Calabritul. Și i-au zis din Constantinopol: „Ceea ce faci tu, că aduni ieromonahi, preoți și laici ca să vorbiți împotriva lui Varlaam, aceasta este o adunare ilicită.” Și de același lucru încearcă să ne învinuiască și pe noi în Grecia, iar acest lucru este întăritor să vi-l spun, că Grecia este singura țară ortodoxă în care lucrează, fără legătură cu Biserica oficială (cu episcopii) , o sinaxă ortodoxă de clerici și monahi. Ne întâlnim la o mănăstire la fiecare două luni și discutăm aceste probleme privind ecumenismul.

Sf. Grigorie Palama, răspunzând acestora care ne spun că trebuie să tăcem, să nu vorbim, zice următoarele: Există 3 tipuri de ateism! La primul tip de ateism aprțin aceia care nu cred că există Dumnezeu, tipul clasic de ateism. La al doilea tip de ateism aparțin aceia care strâmbă și distrug rânduielile lăsate de Dumnezeu, adică ereticii și celelalte religii. Aceste două tipuri sunt în mod logic atee, însă așteptați acum cel de-al treilea tip de ateism, pe care trebuie să și-l asume aceia care ne spun : „nu faceți nimic, nu mărturisiți!” După Sf. Grigorie Palama la al treilea tip de ateism aparțin aceia care  tac și nu vorbesc, și pentru că tac și nu mărturisesc, lasă pe celelalte două tipuri să progreseze.

De aceea, de când învăț și predau teologia, nu am găsit un părinte al Ortodoxiei, un sfânt care să nu mărturisească și să nu lupte împotriva ereziilor. Și primul exemplu ni l-a dat Sf. Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul atunci când a văzut că împăratul Irod a căzut într-un păcat foarte mare, cel al preacurviei, căci luase de nevastă pe femeia fratelui său. El era un călugăr, un pustnic, însă nu s-a temut de Irod și i-a zis: „Nu ți se cuvine să iai de nevastă pe femeia fratelui tău!” Așa și noi trebuie să le spunem ecumeniștilor: „Nu vă este îngăduit să schimbați învățătura și credința Bisericii.” Și Sf. Ioan Înaintemergătorul, binențeles, a plătit acel curaj și manifestarea lui, pentru că, așa cum știm , la sfatul Irodiadei, Irod a dat poruncă și i-au tăiat capul. Dar a rămas în conștiința noastră a tuturor, ca primul mărturisitor martir care și-a dat viața pentru credința cea adevărată și pentru adevăr.

Voi încheia cuvântarea spunându-vă câteva lucruri despre alte teme care au legătură cu ecumenismul. Vreau să mă refer la taina Sf. Botez, pentru că în multe țări ortodoxe începe să se obișnuiască să nu se facă Botez după Sfintele Canoane ,prin cele trei afundări, ci doar prin trei stropiri. Botezul prin stropire nu este ortodox, ci papistaș. Aceasta este o încercare a ecumeniștilor să începem cu toții să facem același lucru ca să ne potrivim prin aceleași obiceiuri.

Botezul canonic aste atunci când, fie pruncul, fie adultul, se afundă de trei ori în apă în numele Sfintei Treimi, cu tot trupul și capul. Acum în Grecia mi-au spus câteva persoane mai în vârstă: „Părinte, ne-am tulburat pentru că am văzut că mai nou preoții nu botează prin afundare cu totul în colimvitră. Noi am fost botezați prin afundare completă, și capul, dar acum vedem că mulți preoți, nu toți, nu-i bagă cu totul în colimvitră pe cei ce se botează, ci folosesc doar puțină apă în colimvitră din care iau și le toarnă pe cap.”

 Acesta nu este Botez ortodox. Este interzis cu strictețe de către Sfintele Canoane. Și de aceea trebuie ca episcopii, acolo unde există astfel de cazuri, să le corecteze. Mi-a spus o doamnă în Grecia că atunci când l-a întrebat pe preot de ce nu l-a afundat pe prunc cu totul în colimvitră, acesta i-a răspuns: „Ca să nu protesteze părinții, poate va răci copilul!” Va îngădui oare vreodată  Dumnezeu să se îmbolnăvească un copil primind Harul Sfântului Botez?!

Eu sunt copil de preot și mi-amintesc că toți preoții din Grecia botezau canonic prin afundarea completă. Iar acesta nu este doar un simplu obicei, o simplă practică, ci are o însemnătate teologică foarte importantă. și să ia aminte părinții care sunt aici și să o spună și la alți preoți. Sf. Ap. Pavel zice: „Ne-am îngropat împreună cu Hristos prin Botez.” Atunci când preotul îl bagă pe cel ce se botează cu totul în apă, este îngropat omul cel vechi, omul care are păcatul originar, și îl scoate om nou. Este simbolul Morții și-al Învierii. Dacă nu îngroapă cu totul pe copil, aceea nu este îngropare, nu se face simbolul Îngropării și Învierii.

Trebuie știut că în Apus, până la Schismă botezau și ei prin trei afundări, în butoaie speciale, sau baptisterii.

*************************************************************

Pr. Dumitru Stăniloaie:

„Eu nu sunt pentru ecumenism. A avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpurilor noastre.”

Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa:

„Eu sunt împotriva ecumenismului! O socot cea mai mare erezie a secolului nostru.”

Arhim. Iustin Pârvu:

„Ecumenismul nu e născut din părerile Bisericilor, ci din gândirea proprie a unor păstori ce nu au nimic profund creștin și religios în ei, ci doar o viață politică.”

Pr. Arsenie Papacioc:

„Sunt împotrivă! Pe viață și pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?”

Sf. Paisie Aghioritul:

„Cu durere în suflet mărturisesc că dintre toți filo-unioniștii (ecumeniștii) pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe niciunul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, știu să vorbească despre dragoste și unire, deși ei înșiși nu sunt uniți cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit!”

Sf. Efrem Sirul:

„Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieștile Scripturi! Vai de câți murdăresc sfânta credință cu eresuri sau încheie vreo înțelegere cu ereticii!”