Sfantul Nichifor cel Lepros (+4 Ianuarie)

Ianuarie 4, 2017

nikhforos-o-lepros
In anul 1890 binecuvantata insula a Cretei a nascut inca un copil ales al Bisericii noastre, pe parintele Nichifor. Staretul Nichifor in lume Nicolae, provenea din satul Siricari, judetul Honia. Parintii sai au fost oameni simpli si evlaviosi, insa nu a reusit sa se bucure destul de atmosfera calduroasa a binecuvantatei familii, deoarece a ramas orfan din frageda pruncie. L-a crescut bunicul sau Ioanis Tabakakis.

La varsta de 13 ani, a plecat de acasa si a ajuns in Chania unde a inceput sa lucreze intr-o frizerie. Aici si-au facut aparitia primele semne de lepra. In vremurile acelea, pe leprosi ii izolau in insula Spinaloga. Deoarece lepra era o boala contagioasa, suferinzii erau ingrijiti cu teama si oroare.

La varsta de 16 ani  semnele caracteristice leprei erau tot mai evdente si, pentru a nu fi trimis pe insula Spinaloga, a fugit in Egipt. Ramane sa lucreze la o frizerie din Alexandria, insa semnele de lepra devin tot mai vizibile, in special la nivelul fetei si pe maini.

In 1914, la varsta de 24 de ani,Nicolae a ajuns in leprozeria din Chios. Aici se afla o bisericuta a Sfantului Lazar, unde se pastra icoana facatoare de minuni a Preasfintei ,,Ypakoi” (Ascultarea). In acel loc a inceput urcusul duhovnicesc al lui Nicolae. Dupa doi ani, Sf. Antim  l-a tuns in  monahism cu numele Nichifor. Boala a  evoluat in absenta medicamentelor adecvate si si-a imprimat prezenta pe chipul cuviosului (medicamentul necesar a fost descoperit mai tarziu, in 1947).

Parintele Nichifor a trait in discretie si ascultare desavarsita, cu post aspru, lucrand in gradina. De asemenea, el a scris intr-un catalog minunile Sfantului Antim, pe care le-a vazut cu ochii sai (majoritatea fiind vindecari ale demonizatilor).

A fost o relatie duhovniceasca unica intre Sfantul Antim cel orb si calugarul Nichifor, care „nu s-a separat de el, nici macar un pas” dupa cum mentioneaza Parintele Teoclit Dionisiatul in cartea sa „Sf. Antim din Chios”.

Parintele Nichifor se ruga nenumarate ore noaptea, si batea foarte multe metanii, nu s-a certat sau contrazis niciodata cu nimeni. A fost si protopsaltul bisericii. Din cauza bolii sale, a inceput sa-si piarda vederea, iar majoritatea troparelor si pericopelele apostolice le stia pe de rost.

In 1957 Leprozeria din Chios a fost inchisa si restul pacientilor, impreuna cu Parintele Nichifor, au fost trimisi la Statia Antilepra Sf. Varvara din Igaleo, Atena. In acea vreme, parintele avea in jur de 67 de ani. Ochii si membrele sale au fost complet afectate si deformate din pricina bolii.

Acolo, in statia Antilepra, traia parintele Efmenie, care a avut de asemenea boala lui Hansen, dar datorita progreselor in medicina el a fost vindecat. A decis insa sa ramana tot restul vietii sale in statia Antilepra aproape de bolnavi, pe care i-a ingrijit cu multa iubire. Asa a devenit  fiu duhovnicesc al Parintelui Nichifor pe care Domnul l-a inzestrat cu multe harisme, ca o recompensa pentru rabdarea sa. Multi oameni se duceau  la chilia smerita a  calugarului Nichifor leprosul, pentru a primi binecuvantarea sa. Cei care l-au intalnit au povestit:

„Desi era imobilizat la pat, cu rani si dureri, el nu a scos un murmur, aratand multa rabdare.”

„Avea darul de a-i consola pe cei necajiti.”

„Ochii sai erau obositi, vederea slaba, iar mainile ii erau inclestate, avand degetele paralizate.”

„Cu toate acestea, el era tot timpul vesel, calm, zambitor, multumit, bucuros, placut si sfatos.”

„Fata lui, care era mancata de semnele bolilor si ale ranilor, stralucea si impartasea bucurie tuturor celor care il vedeau pe acest om cu totul sarac si extrem de bolnav care zicea: „Sa fie slavit Sfant Numele Lui”.

La varsta de 74 de ani, pe 4 ianuarie 1964, parintele Nichifor a adormit. Dupa dezgropare, Sfintele sale Moaste au raspandit mireasma. Parintele Efmenie si alti oameni credinciosi au relatat multe situatii, in care s-au facut minuni prin intermediul rugaciunilor catre Dumnezeu a parintelui Nichifor.

Minuni…

Parintele Efmenie a zis ca, intr-o seara, dupa ce l-a pregatit de culcare pe parintele Nichifor s-a dus si acesta in camera sa pentru a se odihni. Nu l-a luat insa somnul. Era cuprins de neliniste, probabil ca nu a facut ceva bine, probabil ca nu a inchis bine soba. Acestea si multe altele treceau prin mintea sa. S-a sculat si s-a dus la chilia batranului. Pentru ca sa nu-l deranjeze, daca l-a luat somnul, s-a gandit ca e mai bine sa nu mai bata la usa nici sa zica: ,,Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, miluieste-ma …” si sa astepte raspunsul din inauntru ,,Amin” asa cum se obisnuieste printre monahi. Deschide incet-incet usa, si ce sa vada? Il vede pe parintele Nichifor plutind in vazduh ca la un metru de sol, cu mainile ridicate si rugandu-se. Fata sa stralucea mai mult decat soarele. Dupa ce a fost partasul aceste infricosatoare privelisti, parintele Efmenie, fara sa zica nimic a inchis cu mare atentie usa si s-a dus in chilia sa. Aici a pus capul in pamant si a inceput sa planga, deoarece considera ca l-a suparat pe batranul sau ca nu a batut la usa si ca a vazut aceasta minunata priveliste. Insa plangea si de bucurie, deoarece a vazut cat de mare si de virtuos este parintele sau duhovnic.

Dimineata, dupa obiceiul sau, s-a dus sa-l slujeasca staretul Nichifor, i-a pus metanie si l-a rugat sa-l ierte pentru greseala sa. Parintele Nichifor cu un zambet lin, l-a iertat imediat si i-a cerut sa nu dezvaluie la nimeni ce vazuse, decat dupa moartea sa.

Doamna Maria Valugheorghi din Thesalonik a relatat: ,,Intr-o zi, pe cand eram pe punctul de a adormi vad un staret ca vine in fata mea. Cand a ajuns destul de aproape de mine mi-a zis: Sunt batranul Nichifor. Am venit sa iti spun sa fi atenta. Deoarece exista oameni care vor sa te pagubeasca, sa iti faca rau. Imediat dupa aceasta, batranul a continuat: <<si asculta, copilul meu, icoana mea vreau ca tu sa mi-o faci>>. Si s-a facut nevazut. Intr-adevar, exista cateva rude care vor sa imi faca rau”.

Domnul Nikos Tserkouras, din Atena, ne-a povestit ca, de multe ori, cand lucra ca paraclisier in biserica Sfintilor Doctori fara-de-arginiti, il lua dureri de cap. S-a dus atunci in camera unde se pastra o particica din moastele parintelui Nichifor. S-a insemnat in semnul crucii cu particica de moaste – si imediat durerea de cap i-a trecut.

„Copiii mei, rugati-va! si cum sa va rugati… cu rugaciunea lui Iisus sa va rugati, cu Doamne Iisuse Hrisoase, miluieste-ma. Asa sa va rugati. Asa este bine”. (Pr. Nichifor)


Hristos Se naste! Slaviti-L!

Decembrie 25, 2016

icoana_nasterii_3

Stăpane, Doamne Dumnezeule, Atotştiitorule, cand Te-ai născut din Fecioara Maria în Betleemul Iudeii, cu spaimă făpturile s-au minunat şi lumea s-a bucurat de naşterea Ta, Cela ce ai făcut pe om după chipul şi asemănarea Ta, şi i-ai dat botezul spre pocăinţă; care ne-ai adus pe noi la prea curatele zilele acestea pentru înfranarea patimilor, spre nădejdea învierii şi ne îndreptezi pe noi spre adevărul dumnezeirii Tale şi ai luminat mintea noastră spre a Te cunoaşte pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, care ridici păcatele a toată lumea. Tu şi acum Stăpane, iubitorule de oameni primeşte pe robii Tăi precum ai primit pe Petru, care se afundase în mare, iar mai pe urmă, lepădandu-se de Tine, dar plangand cu amar, iarăşi l-ai primit… Că am auzit glas grăind şi Magii închinandu-se cu daruri şi îngerii cantand, iar pe Irod tulburandu-se că Dumnezeu în trup s-a arătat spre mantuirea noastră. Pe Tine acum Stăpane Iubitorule de oameni, toată făptura te laudă grăind: Hristos se naşte măriţi-L, Hristos din ceruri întampinaţi-L, Hristos pe pămant înălţaţi-vă. Puterile îngerilor se veselesc văzand mărita şi cinstita serbare şi toţi după vrednicie o laudă cu inima şi cu buzele. Şi acum Bunule, Iubitorule de oameni primeşte pe robii tăi precum şi plecarea genunchilor şi umilinţa noastră, ca primind poruncile Tale, curaţi şi neprihăniţi, ajungand acum la cinstita naşterea Ta, să ne împărtăşim cu Prea Curatul Trup şi Cinstitul Sange al Tău, Domnul nostru Iisus Hristos. Căruia I se cuvine cinstea si închinăciunea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfant, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Cuvinte de mantuire

Decembrie 23, 2016
  • Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
  • Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea.
  • Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
  • La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
  • Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
  • Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
  • De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
  • De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
  • De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
  • Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
  • Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
  • Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
  • Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
  • De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
  • Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
  • Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
  • Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
  • Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
  • Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
  • Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
  • Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
  • Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
  • În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
  • Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui”.
  • Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
  • Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
  • Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
  • Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
  • Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
  • Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
  • Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti.

(Fragment din cartea „Tine candela inimii aprinsa. Invatatura parintelui Serghie” – Jean Claude Larchet)


Acatistul Sfantului Dionisie din Zakynthos (+17 Decembrie)

Decembrie 17, 2016

sf-dionisie1

Condacul 1

Cu flori de cântări împodobim prea cinstită prăznuirea ta, Sfinte Dionisie, căci din florile gândurilor dumnezeieşti împletindu-ţi cununa înţelepciunii, de alunecarea în păcatul lui Adam te-ai izbăvit şi în raiul înţelegător al inimii ai săltat cu gând smerit în cântări îngereşti de: Aliluia!

Icosul 1

Din pământul cel binecuvântat de rugăciune al familiei tale ai răsărit ca o mlădiţă smerită; fiind adăpat cu apele cele dulci ale înţelepciunii celei de sus, ca un nor înţelegător ai slobozit apa cunoştinţei de Dumnezeu, iar acum veseleşti inimile cele însetate de mântuire, ale celor ce îţi aduc picături de laude ca acestea:

Bucură-te, mlădiţă binecuvântată cu darurile Cuvântului;
Bucură-te, pom duhovnicesc lângă izvoarele Duhului;
Bucură-te, fiu preaiubit hrănit cu înţelepciunea Tatălui;
Bucură-te, porumbel cunoscător al tainelor cereşti;
Bucură-te, stea ce împodobeşte cerul Bisericii cu razele minunilor;
Bucură-te, vas primitor al mierii înţelepciunii din Sfintele Scripturi;
Bucură-te, căci Părinţii Bisericii ţi-au fost prieteni din copilărie;
Bucură-te, căci limbile străine ai învăţat mai înainte de limbile îngereşti;
Bucură-te, că adâncurile teologiei le-ai cercetat cu gând smerit;
Bucură-te, râu minunat plin de apa înţelepciunii de sus;
Bucură-te, că ai fost crescut pe cărările poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, căci în pământul inimii ai ascuns comoara credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 2

Din pruncie fiind învăţat de iscusit dascăl cărările înţelepciunii Cuvântului, ca un cerb ai alergat la izvoarele rugăciunii îndulcindu-te de susurul cântărilor de: Aliluia!

Icosul 2

Dascăli înţelepţi ţi-au deschis uşa Înţelepciunii, iar tu cu minte trează fiind şi dornică de cercetarea adâncimilor celor mai nepătrunse ale Duhului, ţi-ai închis poarta inimii dinspre gândurile deşertăciunii, iar acum ne deschizi nouă cămările laudelor dumnezeieşti:

Bucură-te, căci ca o flacără străluceai întru râvna Înţelepciunii;
Bucură-te, căci te-ai grăbit să intri cu fecioarele înţelepte în cămara Cuvântului;
Bucură-te, căci ai defăimat toată dorirea omenească pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, căci tulburarea veacului acesta ai părăsit pentru liniştea rugăciunii;
Bucură-te, căci dorul desăvârşirii te-a întărit pe calea ispitelor;
Bucură-te, căci luând jugul lui Hristos nu ai mai privit înapoi spre lume;
Bucură-te, căci privirea minţii tale contempla neîncetat icoana Cuvântului;
Bucură-te, căci prin strălucirile rugăciunii te-ai făcut fiu al Luminii;
Bucură-te, căci porţile Înţelepciunii ai deschis cu cheia ascultării;
Bucură-te, că nu te-ai înspăimântat de năvala ispitelor;
Bucură-te, căci ai zdrobit capetele şerpilor nevăzuţi cu arma Crucii;
Bucură-te, căci în corabia rugăciunii ai călătorit pe marea vieţii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 3

Cheia rugăciunii ce se odihnea în adâncurile pământului inimii tale o ai aflat după osteneli duhovniceşti nenumărate şi descuind cămara cea gătită fecioarelor înţelepte cu îngerii cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul 3

Sporind cu vârsta, dar mai ales cu înţelepciunea, ţi-ai gătit aripile nevoinţelor duhovniceşti spre a ajunge pe culmile vieţuirii monahale; lăudând noi înălţimea doririi tale te cinstim cu laude ca acestea:

Bucură-te, căci ai urmat calea Apostolilor lui Hristos;
Bucură-te, căci dorul de desăvârşire a strălucit în inima ta;
Bucură-te, că ai fost chemat pe Taborul înţelegător al rugăciunii;
Bucură-te, că ai primit în inima ta oglindirea Soarelui dreptăţii;
Bucură-te, că nu te-ai înfricoşat de mulţimea curselor ispititorului;
Bucură-te, căci jugul lui Hristos ai purtat cu toată vrednicia;
Bucură-te, căci pe puntea smereniei ai ajuns la Înţelepciune;
Bucură-te, căci apele sărate ale vieţii ai îndulcit cu rugăciunea;
Bucură-te, moştenitorule al slavei fiilor Luminii;
Bucură-te, căci cu tânguirea pocăinţei te-ai cununat;
Bucură-te, căci suspinurile tale ţi-au împodobit rugăciunea;
Bucură-te, cunoscătorule al celor ascunse ale Duhului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 4

Spre mănăstirea Schimbării la faţă ai alergat ca spre un alt Tabor înţelegător cu paşi însufleţiţi de rugăciune, iar îngerii te însoţeau cu cântări de: Aliluia!

Icosul 4

Depărtându-te de rudenii şi prieteni, te-ai retras în mănăstire, unde ţi-ai luat ca însoţitori pe calea mântuirii postul, privegherea şi rugăciunea; noi, nefiind întrarmaţi cu aceste daruri din pricina nepurtării noastre de grijă, te mărim pe tine cu umilinţă:

Bucură-te, căci înstrăinarea ai iubit pentru împrietenirea cu Hristos;
Bucură-te, căci cu sabia postului ai tăiat ispitele neînfrânării;
Bucură-te, căci cu privegherea ai scos din casa sufletului pe vrăjmaşii gândurilor potrivnice mântuirii;
Bucură-te, căci cu aripile rugăciunii ai zburat la tronul Treimii;
Bucură-te, căci te-ai făcut icoană a vieţuirii îngereşti pentru monahi;
Bucură-te, că ai potolit văpaia întristării celor necăjiţi;
Bucură-te, căci pe toţi ai mângâiat cu ostenelile tale;
Bucură-te, cel neadormit întru rugăciune şi fapte bune;
Bucură-te, căci ai lepădat de pe ochii minţii solzii neştiinţei;
Bucură-te, căci slava lumii întru nimic o ai socotit;
Bucură-te, că de rugăciunea văzătoare te-ai îndulcit;
Bucură-te, căci în palatul inimii tale S-a odihnit Împăratul Cel Neîncăput în cer;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 5

Măcar că erai tânăr, cu înţelepciunea ai întrecut şi pe cei mai vârstnici dintre monahi, iar îngerii minunându-se de sporirea ta lăudau pe Dumnezeu cu cântări de: Aliluia!

Icosul 5

Primind şi chipul îngeresc, te-ai ostenit a fi icoană a frumuseţii virtuţilor Stăpânului, iar acum cu razele rugăciunilor tale arată şi chipul sufletului nostru luminat de cântări ca acestea:

Bucură-te, că cetele monahilor te-au primit cu bucurie;
Bucură-te, ostaş prea vrednic al Împăratului doririlor;
Bucură-te, căci cu săgeţile rugăciunii ai doborât pe vrăjmaşii nevăzuţi;
Bucură-te, strălucire ce orbeşte ochii duhurilor răutăţii;
Bucură-te, făclie a înţelepciunii ce împodobeşte Biserica lui Hristos;
Bucură-te, căci cu paşii rugăciunii tale ai şters urmele călcării de poruncă a lui Adam;
Bucură-te, căci plânsul ţi s-a făcut scară către bucuria veşnică;
Bucură-te, căci cu cei necăjiţi ai băut din paharul suferinţei;
Bucură-te, căci cu untdelemnul rugăciunii ai vindecat rănile sufletelor umilite;
Bucură-te, carte purtătoare a gândurilor îngereşti;
Bucură-te, hambar plin de roadele faptelor bune;
Bucură-te, căci în cer ţi-ai agonisit comoară veşnică;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 6

Vestea vieţuirii tale îngereşti a umplut inimile credincioşilor din Zakynthos de buna mireasmă a dorului de desăvârşire, rămânând ca o icoană a iertării în sufletele tuturor, căci ai acoperit cu mantia bunătăţii tale pe ucigaşul fratelui tău; fiind ales egumen al unei mănăstiri, cu înţelepciune toate ai chivernisit, cântând neîncetat Domnului cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 6

Fugind de slava acestei lumi nu ai voit a lua nici darul preoţiei, dar păzind calea cea strâmtă a ascultării, ai primit a fi ieromonah şi aducând rod însutit în via Cuvântului, ai plecat inimile noastre a-ţi aduce rod de laude dumnezeieşti:

Bucură-te, căci de Cuvântul ai fost chemat la slujirea preoţească;
Bucură-te, căci de pe căile rătăcirii ai adunat oile cele pierdute;
Bucură-te, că ai slujit întru smerenie desăvârşită;
Bucură-te, căci zi şi noapte ai privegheat întru rugăciune;
Bucură-te, căci ai urmat lui Hristos cu adâncă smerire;
Bucură-te, căci te-ai împărtăşit din paharul iubirii dumnezeieşti;
Bucură-te, căci ochii inimii i-ai înălţat către Soarele dreptăţii;
Bucură-te, că ai slujit cu dragoste Arhiereului Celui Mare;
Bucură-te, vrednic vas al înţelepciunii Cuvântului;
Bucură-te, căci pe calea cea strâmtă a ascultării ai călătorit;
Bucură-te, că ai aflat plată însutită pentru ostenelile duhovniceşti;
Bucură-te, căci nu te-ai lipsit de revărsările binecuvântărilor lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 7

Cel Ce stă cu slavă pe scaunul heruvimilor şi Se odihneşte pe tronul inimilor smerite te-a pus pe tine pe scaunul episcopal al Eghinei, pe care primindu-l cu smerenie şi după multele stăruinţe a arhiepiscopului Nicanor ai cântat lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 7

Izvor de cuvinte dumnezeieşti sfinţit de Duhul şi răsărit cu voia Tatălui spre adăparea celor însetaţi de Cuvânt ai fost văzut în pământul Eghinei, iar noi, minunându-ne de înţelepciunea dată ţie de sus îţi cântăm smerit:

Bucură-te, căci ai întărit cu pâinea cuvântului tău inimile ce flămânzeau de Cuvânt;
Bucură-te, căci pe toţi ai povăţuit în corabia rugăciunii tale la limanurile înţelepciunii;
Bucură-te, căci vălul întristării ai luat de pe chipul sufletelor întunecate;
Bucură-te, că ai dispreţuit slava cea omenească pentru Hristos;
Bucură-te, vultur ce zbori cu aripile rugăciunii la înălţimi nevăzute;
Bucură-te, că fiarele patimilor ai îmblânzit cu rugăciunea neîncetată;
Bucură-te, că ne scoţi pe toţi din groapa deznădăjduirii;
Bucură-te, că ai risipit durerile celor străpunşi de suliţa bolilor;
Bucură-te, că ai mângâiat pe cei împovăraţi de necazuri;
Bucură-te, popas duhovnicesc al celor merg pe calea mântuirii;
Bucură-te, căci pe toţi ai hrănit înţelegător cu darurile Cuvântului;
Bucură-te, izvor nesecat de înţelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea!

Condacul 8

Ca la o vistierie a milei neîmpuţinate a Cuvântului alergau către tine cete de credincioşi din toate părţile Eladei şi aflând din destul mângâiere duhovnicească, neîncetat cântau cu mulţumire Dătătorului a toată bunătatea: Aliluia!

Icosul 8

Ca o făclie mărturisitoare a Ortodoxiei ai fost pus în sfeşnicul Bisericii şi luminând minţile cele întunecate, ca o stea ai povăţuit gândurile tuturor către Răsăritul cel de sus, Care înalţă inimile tuturor spre a-ţi cânta ţie cu bucurie:

Bucură-te, icoană sfinţită a mărturisirii Cuvântului;
Bucură-te, că ai risipit întunericul Citește în continuare »


Rugăciune la icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” (+9 Decembrie)

Decembrie 9, 2016

icoana_maicii_domnului_bucurie_neasteptata_19
O, Preasfântă Fecioară, primeşte această rugăciune de la nevrednicii robii Tăi şi roagă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru ca şi nouă tuturor, celor ce ne închinăm cu credinţă şi cu umilinţă înaintea icoanelor Tale, să ne dăruiască bucurie neaşteptată după trebuinţa fiecăruia.

Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor vieţuiesc în dreapta credinţă! Pe cei răi fă-i buni! Pe cei rătăciţi întoarce-i pe calea cea dreaptă! Căsniciile în dragoste şi unire le păzeşte! Pe soţii care se află în duşmănie şi despărţire împacă-i! Uneşte-i unul cu altul şi pune-le lor dragoste nestricată! Maicilor născătoare de fii dăruieşte-le grabnică dezlegare! Pe prunci creşte-i! Pe tineri înţelepţeşte-i şi deschide-le mintea spre primirea învățăturilor folositoare, povăţuieşte-i spre frica de Dumnezeu! Pe cei de un sânge, prin pace şi dragoste izbăveşte-i de ceartă şi de vrăjmăşii!

Fii toiag bătrâneţilor!

De moartea cea fără de veste şi fără de pocăinţă pe toţi izbăveşte-ne şi ne dăruieşte nouă tuturor sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, în pace şi răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a Lui Hristos! Pe cei mutaţi din viaţă, în credinţă şi pocăinţă, fă-i să locuiască împreună cu Îngerii şi cu toţi Sfinţii! Roagă-L pe Fiul Tău, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, să le fie milostiv!

Pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul tău pentru odihna lor, Singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în Cer şi pe Pământ, să te cunoască ca pe o sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără-de-început al Său Părinte şi cu Preasfântul şi de Viaţă Făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!


Viata Sfantului Patapie (+8 Decembrie)

Decembrie 8, 2016

1208_patapios
În părţile Egiptului este o cetate ce se numeşte Teba, care o înconjură şi o adapă fluviul Nil. Acolo s-a născut acest fericit Patapie, din părinţi creştini, fiind crescut în bună credinţă şi în frica Domnului. Venind în vîrstă desăvîrşită, a trecut cu vederea deşertăciunea lumii acesteia şi, lăsînd casa, părinţii şi prietenii, s-a făcut monah. Ducîndu-se în pustia Egiptului, vieţuia după Dumnezeu, nevoindu-se cu postul, cu rugăciunea şi cu multe feluri de osteneli monahiceşti şi pustniceşti. Făcîndu-se vestit şi începînd a veni mulţi oameni la dînsul şi a-l lăuda pentru viaţa cea plină de fapte bune şi fiind supărat că i se tulbura liniştea – căci era lăudat de gura oamenilor – din această pricină lăsînd părţile Egiptului, a venit la Constantinopol. Aici, făcîndu-şi o colibă aproape de Vlaherna, lîngă zidul cetăţii, s-a închis într-însa şi se odihnea acolo, ca în pustie, neştiut de nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care ştie pe cei ce sînt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetata rugăciune.

Dar precum nu poate cetatea a se ascunde, stînd pe vîrful muntelui, aşa şi omul cel cu fapte bune, care a venit într-o desăvîrşită sfinţenie. Pentru că Dumnezeu preamăreşte pe cei ce-L preamăresc pe El şi descoperă pe cei ce s-au umplut de darul Său şi pentru folosul altora. Deci şi acest desăvîrşit întru sfinţenie, care era îmbogăţit cu darul facerii de minuni, descoperindu-se şi preamărindu-se de Dumnezeu, a fost aflat ca o comoară ascunsă în ţarină. Căci un tînăr oarecare dintre creştini, fiind orb din naştere şi povăţuit fiind prin rînduiala lui Dumnezeu a venit la coliba Cuviosului părinte Patapie, şi l-a rugat pe fericitul să mijlocească la Dumnezeu pentru dînsul să i se dea vederea ochilor, ca văzînd făptura să vie în mai desăvîrşită cunoştinţă a Făcătorului şi să-L preamărească. Iar cuviosului, văzînd credinţa tînărului, i s-a făcut milă de dînsul dar nu îndrăznea, ca un smerit cugetător, să facă o lucrare ca aceasta, socotindu-se nevrednic. Apoi, ca să-i vadă şi socotinţa lui, a zis: „Ce lucru minunat ai cunoscut la mine şi de ce ceri un lucru pe care nu poate altul să-l săvîrşească fără numai singur Ziditorul lumii Cel Atotputernic?”. Iar tînărul a strigat cu jale, rugîndu-se cu lacrimi şi cu cuvinte smerite, spunînd că crede fără îndoială căci poate să-i dea vindecarea cea dorită, ca o slugă adevărată a lui Hristos.

Cuviosul a zis către dînsul cu credinţă: „În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere şi morţilor viaţă, vezi!” Atunci îndată s-au deschis ochii orbului celui din naştere şi vedea luminat, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu. Tînărul acela era cunoscut multora, care, văzîndu-l că are vedere, se minunau şi-l întrebau cum a văzut; iar el nu tăinuia pe făcătorul de minuni şi făcătorul său de bine, prin care a luat de la Dumnezeu vederea. Deci a ieşit veste în popor despre acea minune a cuviosului şi de atunci mulţi au început a veni la dînsul, învrednicindu-se de rugăciunile lui.

Un vestit bărbat din Constantinopol zăcea de boala hidropicei şi era trupul lui foarte umflat, pentru care multă avere cheltuise omul acela pe la doctori căutînd tămăduire, dar nedobîndind-o. Auzind despre Sfîntul Patapie, a poruncit să-l aducă la dînsul şi a rugat pe sfîntul, ca, prin darul cel tămăduitor pe care l-a primit de la Dumnezeu, să-i vindece boala trupului său. Iar doctorul cel fără de arginţi, mai întîi a făcut rugăciune cu sîrguinţă către Dumnezeu pentru dînsul, apoi l-a însemnat cu semnul Crucii şi l-a uns cu untdelemn sfinţit. Atunci îndată toată răutatea ce era în trupul lui a ieşit şi s-au curăţit toate cele dinăuntrul lui, făcîndu-i-se tot trupul sănătos.

Un alt tînăr oarecare pătimea cumplit, fiind muncit de un diavol care îl izgonea prin munţi şi prin pustietăţi, trîntindu-l în foc şi în apă ca să-l piardă, aruncîndu-l de pe înălţimile munţilor în prăpăstiile văilor, bătînd şi sfărîmînd tot trupul lui, încît acum l-ar fi pierdut pe el, de nu ar fi păzit Dumnezeu zidirea Sa de pierderea cea desăvîrşită; căci El înfrînează toată puterea vrăjmaşului cea cu totul înrăutăţită. Odată ducîndu-l diavolul pe tînărul acela spre ţărmurile mării, cu mare pornire, pentru ca să-l arunce în noian şi să-l înece, a întîlnit în drum pe Cuviosul Patapie, care, prin porunca lui Dumnezeu, ieşea din coliba sa ca să libereze făptura cea zidită după chipul Lui, din robia vrăjmaşului. Iar diavolul, văzînd de departe pe fericitul, a început a se apropia către dînsul sărind, întorcîndu-şi ochii, spumegînd, scrîşnind din dinţi şi îngrozindu-l cu ucidere; apoi, apropiindu-se de Sfîntul Patapie, a strigat: „O, nevoie! o! primejdie, ce este aceasta? Şi aici iarăşi este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai vieţui de acum, mult ostenindu-mă şi abia aflîndu-mi locaşul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgoneşte dintr-însul; cu adevărat înfricoşat eşti Nazarineanule, cu adevărat înfricoşat şi pretutindeni peste toţi este stăpînirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu eşti de faţă, că numai cu semnul Crucii şi prin numele Tău mă izgoneşti; căci sînt biruit şi izgonit”.

Acestea zicînd necuratul, arunca pe tînărul în sus. Iar făcătorul de minuni Patapie, făcînd semnul Crucii cu mîna în văzduh, a certat duhul, zicînd: „Ieşi, duh necurat, ieşi, du-te departe în pustie! Hristos îţi porunceşte aceasta prin mine, a cărui putere chiar şi nevrînd ai mărturisit-o”. Acestea zicînd sfîntul, diavolul a aruncat pe tînăr la pămînt şi a ieşit dintr-însul pe gură ca un fum. Iar tînărul, viindu-şi în simţiri, plîngea de bucurie şi mulţumea mai întîi lui Dumnezeu, apoi şi Cuviosului Patapie, pentru izbăvirea sa de duhul cel necurat.

O femeie oarecare avea o vătămare nevindecată la pieptul său şi acum, deznădăjduită fiind de doctori şi înmulţindu-se cumplita ei durere, a venit la Cuviosul Patapie şi căzînd la picioarele lui, cu multă tînguire şi rugăminte, cerea tămăduire. Iar sfîntul însemnînd rana cu semnul Crucii, îndată a vindecat-o.

Acestea şi multe alte minuni făcînd, Cuviosul părintele nostru Patapie a sosit la fericitul său sfîrşit şi, în adînci bătrîneţi, a trecut către Dumnezeu, Căruia bine i-a plăcut. Apoi a fost îngropat cu cinste în biserica Mergătorului Înainte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui preamărit întru sfinţii Săi, Căruia, împreună cu Părintele şi Duhul Sfînt, I se cuvine cinste şi închinăciune în veci. Amin.


Citatul saptamanii

Decembrie 3, 2016

rugaciune

„Să nu te leneveşti şi să nu te faci nepăsător, ci înainte de a te culca, fă multe rugăciuni în inima ta şi împotriveşte-te gândurilor, ca nu cumva să fii dus de voile diavolului şi să te lepede Dumnezeu. Grijeşte cu puterea ca să adormi după psalmi şi după această meditaţie în minte, şi să nu laşi cugetarea ta să primească gânduri străine; ci în gândurile în care ai fost rugându-te, în acelea să te culci meditând”. 

Avva Filimon