O reţetă a Sf. Efrem Sirul pentru opt boli ale sufletului

martie 6, 2018

rugaciune

Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău şi din care omul nostru lăuntric se îmbolnăveşte adânc şi de moarte sunt următoarele: lăco­mia pântecelui, curvia, iubirea de arginţi, mânia, întristarea nepotrivită, trândăvirea, slava deşartă, trufia. Tocmai acestea poartă război cu fiecare om.

Şi tu, fiule, dacă vrei să birui lăco­mia pântecelui, să îndrăgeşti înfrânarea, să ai fri­că de Dumnezeu, şi vei birui.

Dacă vrei să birui curvia, să îndrăgeşti privegherea şi însetarea, să te gândeşti întotdeauna la moarte şi sa nu stai niciodata de vorbă cu femeile, şi vei birui.

Dacă vrei să birui iubirea de arginţi, să îndrageşti neagonisirea şi necheltuirea.

Dacă vrei să birui mânia, să ţii minte cum Domnul nostru Iisus Hristos nu S-a mâniat pe evrei, cu tot răul pe care I l-au făcut, ci chiar S-a rugat pentru ei.

Dacă vrei să birui întristarea nepotrivită, să nu te mâhneşti nicicând pentru cele vremelnice, ci dacă te vor răni cu vorba, sau nu îţi vor da pace, sau te vor necinsti, nu te întrista, ci, dimpotrivă, bucură-te. Întristează-te doar când păcătuieşti, dar şi aici să păstrezi măsura, ca să nu cazi în deznădejde şi să pieri.

Dacă vrei să birui trândăvirea, îndeletniceşte-te macar o scurtă vreme cu vreo rucodelie, sau citeşte, sau roagă-te deseori.

Dacă vrei să bi­rui slava deşartă, să nu iubeşti laudele, nici cin­stirile, nici hainele bune, nici şederea pe locuri­le de frunte, nici întâietăţile, ci, dimpotrivă, să te bucuri atunci când eşti ocărât şi defaimat în chip mincinos, şi să te mustri pe tine însuţi, zicându-ţi că eşti mai păcătos decât orice om.

Dacă vrei să birui trufia, orice ai face, să nu zici că lucrul acela s-a făcut cu puterile tale, ci fie că posteşti, fie că petreci vremea în priveghere, fie că dormi pe pământul gol sau îngenunchezi adesea făcând me­tanii, să spui: “Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu acoperământul lui Dumnezeu se face aceasta, nu cu puterea mea”…

Nimic nu poate fi mai simplu şi accesibil de­cât această reţetă a lui Efrem împotriva celor opt boli ale sufletului – iar pentru ca ea să fie mai puternică şi mai eficace, adaugă rugăciunea ace­luiaşi Efrem: “Doamne şi Stăpânul vieţii mele! Duhul trândăvirii, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie, iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei daruieşte-mi mie, slugii Tale.”

Sursa: http://www.ortodoxia.md

Reclame

Sfantul Isaac Sirul – Bucuria smereniei

ianuarie 30, 2018
sf-efrem-sirul

Lasă-te răstignit şi nu răstigni.
Lasă-te nedreptăţit şi nu nedreptăţi.

Lasă-te bârfit şi nu bârfi.
Fii blând şi nu zelos şi rău.

Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng. Căci acesta este semnul curăţiei.
Fii bolnav cu cei bolnavi.
Plângi cu cei păcătoşi.
Bucură-te cu cei ce se pocăiesc.
Fii prieten cu toţi oamenii, dar şi singur în cugetul tău.
Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fii departe de toate.
Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor.
Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l. Şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi certarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…

De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba.
Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar cu trupul tău.
Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău.
Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el.

Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara.

Şi de nu poţi până seara, păzeşte-te măcar să nu te saturi.
De nu eşti curat în inima ta, fii curat măcar în trupul tău.
De nu plângi în inima ta, imbracă-ţi cu jale măcar faţa ta.
De nu poţi milui, vorbeşte măcar ca un păcătos.

De nu eşti făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare.
De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav.
De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi.
De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el.

De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea.

Caută înţelepciunea şi nu aurul.
Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase…
Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…

Iată, frate, îndemnul meu: mila să-ţi sporească în suflet până când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Domnul Iisus Hristos o are fata de tine.


Rugăciunea

ianuarie 30, 2018

ic-bo252-icon-holy-hierarch-tikhon-voronezh-zadonsk

„Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns” (Matei 6, 5-6).
„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere – ia, cel care caută – află, şi celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8; Luca 11, 9-10).
„…dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri” (Matei 18, 19).
„Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” (Matei 26, 41).
„Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă” (Luca 21, 36).
„Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre” (Marcu 11, 25).
„Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face” (Ioan 14, 13).
„…fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni” (1 Petru 4, 7).
„Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate” (1 Tesaloniceni 5, 17-18).
„Vreau deci ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire” (1 Timotei 2, 8).
„Graiurile mele ascultă-le, Doamne! Înţelege strigarea mea! Ia aminte la glasul rugăciunii mele” (Psalmi 5, 1-2).
„Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele; şi sufletul meu s-a tulburat foarte” (Psalmi 6, 1-3).
„Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci” (Psalmi 38, 16).
„Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale” (Psalmi 49, 15).
„Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta” (Psalmi 140, 2).
„Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit” (Psalmi 33, 6).
„Auzi, Dumnezeule, cererea mea, ia aminte la rugăciunea mea! De la marginile pământului către Tine am strigat; când s-a mâhnit inima mea” (Psalmi 60, 1-2).
„Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Veseleşte sufletul robului Tău, că spre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu” (Psalmi 85, 3).
„Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea, Doamne” (Psalmi 87, 1-2).
„Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua, întins-am către Tine mâinile mele” (Psalmi 87, 10).
„Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întâmpina” (Psalmi 87, 14).
„Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele” (Psalmi 129, 1-2).
„Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat” (Psalmi 142, 6).
„Către Tine, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei. Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va milostivi spre noi. Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că mult ne-am săturat de defăimare, că prea mult s-a săturat sufletul nostru de ocara celor îndestulaţi şi de
defăimarea celor mândri” (Psalmi 122, 1-4).

Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Rugăciunea trebuie să vină din lăuntrul inimii (Cuvântul al 5-lea despre firea nepătrunsă a Dumnezeirii).
Puterea rugăciunii a stins puterea focului, a potolit furia leilor, a înăbuşit ocările, a izgonit demonii, a deschis cerurile şi aşa mai departe (Cuvântul al 5-lea
despre firea nepătrunsă a Dumnezeirii).
Rugăciunea mai multor oameni are putere mai mare decât rugăciunea unui singur om (Cuvântul al 3-lea despre firea nepătrunsă a Dumnezeirii).
Nimic nu este mai puternic decât rugăciunea (Cuvântul al 8-lea împotriva anomeilor).
Nimic nu îi zăvorăşte diavolului intrarea la noi ca rugăciunea şi cererea stăruitoare (Cuvântul al 4-lea despre firea nepătrunsă a Dumnezeirii).
Rugăciunea este adăpostul celor năpădiţi de valuri, ancora celor tulburaţi, toiagul celor ce se clatină, comoara celor săraci, siguranţa celor bogaţi, leacul bolilor şi straja sănătăţii (Cuvântul al 8-lea împotriva anomeilor).
Cel ce are mintea trează şi vioaie trebuie să se roage (Cateh. 2).
Prin rugăciune, păcatele se curăţesc (Cuvântarea a 3-a despre pocăinţă).
Este cu neputinţă ca fără rugăciune viaţa să fie virtuoasă (Cuvântul 1 despre rugăciune).
Rugăciunea trebuie să vină dintr-o inimă bună, nu din mult zgomot (Cuvântul despre dreptul Avraam).
Înaintea feţei lui Dumnezeu se roagă doar acela care se roagă cu toată mintea (Cateh. 2).

Cugetări despre rugăciune Ce trebuie pentru rugăciune?

Înainte de rugăciune trebuie:
1. Să nu ne mâniem pe nimeni, ci să iertăm orice jignire ca şi nouă să ne ierte Dumnezeu păcatele.
Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre (Matei 6, 12; 15).
2. Să ne împăcăm cu cel pe care l-am supărat cu vorba sau cu fapta. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău (Matei 5, 23-24).

În vremea rugăciunii se cere:
1. Smerenie, căci, praf şi cenuşă fiind, iar pe lângă aceasta şi păcătoşi, stăm înaintea măreţiei lui Dumnezeu şi ne rugăm Lui. Semnele smereniei sunt:
plecarea capului, plecarea genunchilor, aruncarea la pământ, bătaia în piept şi celelalte. Şi aceste semne se arată îndeosebi când omul se roagă singur.
2. Nădejde, căci Dumnezeu, atotprezent fiind, aude rugăciunea noastră; fiind atotputernic, ne poate da orice; fiind Tatăl preabun şi milostiv al tuturor, voieşte să ne dea tot ceea ce ne este necesar şi de folos şi nu se opune voii Lui celei sfinte.
3. Râvna sau ardoarea inimii. Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Psalmi 129, 1)

Motivele care îndeamnă la rugăciune

1. Dumnezeu Însuşi ne cheamă şi ne îndeamnă la rugăciune. Cereţi, căutaţi, bateţi – spune Hristos.
2. Dumnezeu făgăduieşte că va auzi rugăciunea credinciosului. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide vouă – spune Hristos.
3. Valoarea rugăciunii este mare, căci ea este convorbirea sufletului credincios cu Dumnezeu. Cât de solemn şi plăcut este pentru omul cel muritor să stea de vorbă cu Dumnezeul cel nemuritor!
4. Apropierea de Dumnezeu întotdeauna este uşoară, uşile sunt deschise, numai inima să fie înfrântă şi smerită (Psalmi 50, 18). De împăratul cel pământesc nu este uşor să te apropii cu vreo cerere, dar la Împăratul Ceresc poţi veni oricând voieşti, fără nici o zăbovire şi nu trebuie să rogi pe nimeni să te anunţe, ci să mergi direct şi să te apropii cu nădejde.
5. Dumnezeu pe toţi îi cheamă la rugăciune, netrecând pe nimeni cu vederea şi pe toţi făgăduieşte că-i va auzi. „Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr” (Psalmi 144, 18). „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide vouă”. Nu există părtinire la Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1 Timotei 2, 4). Voieşte ca toţi să se mântuiască şi toţi să se apropie de El prin rugăciune.
6. Prin rugăciune se cere harul Sfântului Duh, care ajută la nevoinţa împotriva păcatului (Luca 11, 13).
7. Cu rugăciunea ne înarmăm împotriva vrăjmaşului nostru, a diavolului şi cu ea îl izgonim de la noi.
8. Prin rugăciune ne izbăvim de toate întâmplările vătămătoare şi aducătoare de moarte.
9. Prin rugăciune ne izbăvim de tristeţe, de necaz şi aducem mângâiere sufletului nostru, căci rugăciunea pentru cel întristat este ca răcoarea în vremea arşiţei.
10. Fără rugăciune omul cade în rătăcire, netemere şi cea mai mare pervertire.
11. Păcătosul nu trebuie să lase rugăciunea din pricina păcatelor sale. Căci, de crezi că acum eşti nevrednic să te apropii prin rugăciune de Dumnezeu, când vei fi vrednic? Când vei avea această vrednicie? Când te vei sfinţi, când şi prin ce te vei îndrepta? De unde sunt sfinţenia şi dreptatea noastră? Hristos este Cel Care ne îndreptează. Cine este drept înaintea lui Dumnezeu? Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Romani 3, 23). Cine a fost Manase? Un mare păcătos.
Şi ce s-a întâmplat? A fost, oare, lepădat cel ce s-a rugat? Nu: s-a rugat cu smerenie şi a căpătat milă.
Cine a fost femeia care a plâns la picioarele lui Hristos? O desfrânată, o păcătoasă. A fost ea, oare, respinsă de Hristos? Nu. Dar ce s-a întâmplat? A auzit dulcele Lui glas, care a spus: Iertate sunt păcatele ei cele multe… Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace (Luca 7, 47; 50).
Aşadar, nevrednicia ta nu te poate vătăma cu nimic. Un singur lucru trebuie, să renunţi la poftele tale şi să alergi cu pocăinţă la Tatăl tău Ceresc. „Iar unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul” (Romani 5, 20). Cum este picătura de apă faţă de ocean, aşa sunt păcatele tale în comparaţie cu harul cel de nepătruns al lui Hristos.

Sfântul Tihon de Zadonsk – Lupta între carne şi duh

 


Totdeauna să fim gata de plecare sau de moarte

ianuarie 29, 2018

tihon

„De aceea şi voi fiţi gata, pentru că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni” (Matei 24, 44).

Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur

De aceea a făcut Dumnezeu pentru noi necunoscută ziua morţii noastre, ca noi, pentru sfârşitul neştiut al vieţii noastre, să umblăm totdeauna în virtuţi (Cuvântarea a 4-a la Epistola către Evrei).
De moarte ne temem, pentru că trăim în nepăsare şi nu avem conştiinţa curată (Cuvântarea a 5-a către norodul din Antiohia).
Dumnezeu ne-a dat o viaţă grea şi apăsătoare pentru ca noi să fim biruiţi de necazurile de aici spre dorirea bunătăţilor viitoare (Cuvântarea a 6-a către norodul din Antiohia).
După moarte nu vom mai putea dobândi nimic. Acum este vremea pocăinţei, iar viitorul – este al judecăţii; acum este vremea nevoinţei, iar viitorul – este al răsplătirii; acum este vremea ostenelii, iar viitorul – este al odihnei; acum este vremea suferinţei, iar viitorul – este al bucuriei (Cuvântarea a 9-a despre pocăinţă).
Moartea nu este un rău în sine, însă moartea rea este o nenorocire (Cuvântarea 35 la evanghelistul Matei).
Îşi va dobândi sufletul său cel ce îl va pune în lupta duhovnicească, în care este nădejdea învierii şi, astfel, după moarte îl va duce la o viaţă mult mai bună (Cuvântarea 55 la evanghelistul Matei).
Fiindcă locaşurile noastre sunt în ceruri, totdeauna trebuie să fim gata pentru plecarea de aici şi să trimitem dincolo toate bunurile noastre dinainte ca să nu le pierdem (Cuvântarea 12 la evanghelistul Matei).
După moarte nu vom mai primi nici un fel de iertare dacă înainte de moarte nu împlinim ceea ce I-am făgăduit lui Dumnezeu (Tâlcuirea la Psalmul 142).

Cugetări despre pregătirea pentru moarte

Pregătirea pentru moarte nu este altceva decât pocăinţă adevărată.
Mulţi oameni, îndeosebi cei ai veacului acestuia, amână pocăinţa ori până îi loveşte boala, ori până vine bătrâneţea, ori până vine moartea. Amânarea aceasta este un păcat greu şi o înşelare diavolească. Este un păcat greu, pentru că acesta este semnul nepăsării totale faţă de mântuire şi al somnului păcatului. Şi este înşelare diavolească, pentru că întunecă atât de mult ochii noştri sufleteşti ca din această pricină să nu vedem pierzarea noastră sufletească ce va urma. Şi, cât este de rău să amânăm pocăinţa, ne arată următoarele pricini.
1. Moartea o cunoaştem şi nu o cunoaştem: o cunoaştem, pentru că negreşit vom muri şi nu o cunoaştem, pentru că nu ştim când vom muri.
2. Moartea îi răpeşte şi pe cei bolnavi, şi pe cei sănătoşi, şi pe cei ce umblă şi pe cei ce stau, şi pe cei ce dorm şi pe cei ce veghează.
3. Moartea îi răpeşte pe toţii oamenii, orice rang ar avea ei şi pe nimeni nu ocoleşte, nici pe împărat, nici pe prinţ, nici pe bogat, nici pe sărac, nici pe cel slăvit,
nici pe cel nenorocit.
4. Moartea îi răpeşte şi pe cel drept şi pe cel păcătos, şi pe cel pocăit şi pe cel nepocăit, şi pe cel pregătit şi pe cel nepregătit.
5. Moartea deseori te răpeşte îndată după greşeală şi, în ce păcat te găseşte, cu acela te şi trimite pe lumea cealaltă.
6. După moarte există două căi: una duce la fericirea veşnică a drepţilor, iar cealaltă duce la chinul veşnic al păcătoşilor învârtoşaţi şi nepocăiţi. Iar veşnicia are doar început şi nu cunoaşte sfârşitul; mereu începe şi niciodată nu se sfârşeşte. O sută de mii de ani şi de veacuri sunt ca o clipă sau, mai bine zis, sunt nimic în comparaţie cu veşnicia. Este înfricoşător şi să cugetăm la veşnicie şi este cu neputinţă să ne aducem aminte de ea fără să suspinăm. De o sută de ori ar fi mai bine să ne chinuim aici în foc un veac întreg decât să pierdem fericirea veşnică şi să ajungem în iad. Adu-ţi aminte, păcătosule, adu-ţi mai des aminte de veşnicie cât mai ai vreme, căci în puterea ta stă să scapi de chinul veşnic, iar la fericirea veşnică să fii părtaş.
Cum să ne pregătim pentru moarte?
1. Să ne aducem aminte că negreşit vom muri, dar, când anume, nu se ştie, cum am spus mai sus.
2. Să ne aducem aminte de prizonierii osândiţi la moarte, care ceas de ceas aşteaptă clipa în care să fie duşi la moarte, căci şi noi toţi suntem condamnaţi la moarte de judecata lui Dumnezeu. Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce – i-a spus Dumnezeu protopărintelui nostru Adam şi, prin el, nouă tuturor (Facerea 3, 19). Şi în fiecare zi trebuie să aşteptăm împlinirea acestei sentinţe a lui Dumnezeu, căci nu ştim ceasul în care Domnul nostru va veni la noi, dimineaţa, ori la miezul zilei, ori seara, ori noaptea, ori ziua; şi întâmplările de zi cu zi ne arată acelaşi lucru.
3. Să ne aducem aminte de cei ce au murit înecaţi în mare, care se află într-o asemenea frică, tulburare şi strâmtorare, că nu pricep acestea decât cei ce s-au aflat în aceeaşi situaţie.
4. Să ştim bine că şi nouă ni se poate întâmpla ceea ce li se întâmplă altora. Mulţi s-au înecat subit în mare şi acelaşi lucru ni se poate întâmpla şi nouă; pe
mulţi i-a înghiţit pământul de vii şi acelaşi lucru ni se poate întâmpla şi nouă; mulţi au fost loviţi de trăsnet şi de fulger şi la fel poate fi şi cu noi. Mulţi, când au adormit, nu s-au mai trezit din somn şi la aceasta să ne aşteptăm şi noi. Mulţi şi-au sfârşit viaţa mergând, şezând, mâncând la masă şi la fel ni se poate întâmpla şi nouă. Alţii, prăznuind, dansând şi săltând, au căzut fără suflare şi nu se vor ridica până la obşteasca înviere şi acelaşi lucru ne poate lovi şi pe noi. Alţii, îngreuiaţi de vin şi somn, nu s-au mai trezit şi vor dormi până la trâmbiţa Arhanghelului şi la acest lucru să ne aşteptăm şi noi. Alţii au fost răpiţi din braţele desfrânatelor; alţii în hoţie, jaf, tâlhărie şi omor au fost loviţi de judecata lui Dumnezeu şi de acelaşi lucru să ne temem şi noi.
Faptul că până în prezent nimic din toate acestea nu ni s-a întâmplat, se datorează bunătăţii lui Dumnezeu, care ne îndeamnă la pocăinţă (Romani 2, 4) şi pentru aceasta trebuie să-I mulţumim totdeauna lui Dumnezeu, până la sfârşitul vieţii noastre, pentru că El în milostivirea Sa nu a îngăduit să cădem în asemenea necazuri, iar pe viitor să ne temem şi să fim cu băgare de seamă. Ceilalţi, care au fost loviţi de
întâmplările spuse mai sus, nu s-au aşteptat la ele, dar li s-a întâmplat tocmai ceea ce nu au aşteptat: şi pe noi, deşi nădăjduim să scăpăm de asemenea întâmplări, totuşi, ele ne pot lovi. Aşadar, luând aminte la nenorocirile celorlalţi, să învăţăm să fim mai cu băgare de seamă şi să luăm aminte la noi înşine. Câţi oameni sunt, atâtea feluri de a muri sunt: toţi ne naştem la fel, dar murim diferit. Însăşi venirea morţii nu ar fi pentru noi atât de înfricoşătoare de am aştepta-o în fiecare zi şi ceas, tot atât cât de neînfricoşător este duşmanul al cărui atac îl aşteptăm tot timpul. Adu-ţi aminte că moartea te poate lovi în nenumărate chipuri, dar, când vei muri, nu se ştie, căci aceasta a ascuns-o judecata lui Dumnezeu.

Sfântul Tihon de Zadonsk – Lupta între carne şi duh


Cuvântul lui Dumnezeu

ianuarie 28, 2018

 

Sf-Tihon-Zadonsk_2„Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică” (Ioan 5, 39).
„Cel care este de la Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 8, 47).
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun” (2 Timotei 3, 16-17).

Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Cuvântul lui Dumnezeu nu este semănat în zadar, chiar de nu ar fi prea mulţi cei care îl primesc (Cuvântul al 4-lea despre cutremur).
Cuvântul lui Dumnezeu niciodată nu va trece (Cuvântul împotriva Iudeilor).
Cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie însetaţi (Cuvântarea a 2-a la evanghelistul Ioan, capitolul 7).
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să-l ascultăm cu frică şi cutremur (Cuvântarea a 10-a la Epistola către Evrei, capitolul 6).

Cugetări despre cuvântul lui Dumnezeu

Cuvântul cel sfânt al lui Dumnezeu, fie că îl ascultăm, fie că îl citim sau îl cercetăm adeseori, este foarte necesar din următoarele pricini:
1. El sădeşte în noi credinţa, fără de care nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, după mărturia Apostolului (Evrei 11, 6). Şi – spune acelaşi Apostol – cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără propovăduitor? (Romani 10, 14)
2. El întăreşte şi sporeşte credinţa sădită. Credinţa, precum sămânţa semănată, este udată cu roua cuvântului lui Dumnezeu, creşte şi aduce roade.
3. El întăreşte nădejdea şi o face statornică până la sfârşit, căci cuvântul lui Dumnezeu propovăduieşte viaţa veşnică şi fericirea veşnică, făgăduite de adevăratul Dumnezeu.
4. El sădeşte şi înrădăcinează dragostea pentru Ziditorul nostru şi Îl propovăduieşte ca Părinte, proniator şi cel mai mare binefăcător al nostru, pe Care negreşit trebuie să-L iubim. Cum să nu-L iubim pe Tatăl şi purtătorul nostru de grijă şi marele nostru binefăcător? Legea firii ne învaţă şi cere acest lucru de la noi.
5. Cuvântul lui Dumnezeu sădeşte şi dragostea de aproapele, căci ni-l arată pe aproapele ca pe fratele nostru, mădular al unei singure biserici, după chipul lui Dumnezeu creat şi ne învaţă astfel să-l iubim.
6. El pe cel binecredincios îl întăreşte în buna credinţă, precum spune autorul Pildelor: luând aminte la cuvântul lui Dumnezeu, „cel înţelept… îşi va spori ştiinţa” (Pildele lui Solomon 1, 5).
7. El mângâie în necazuri şi dureri. „Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoară mare” – spune Psalmistul (Psalmi 118, 162).
8. El îi scoate pe oameni din plictiseală şi nepăsare, înfăţişându-le judecata lui Dumnezeu şi munca viitoare.
9. El îi întoarce pe păcătoşi la pocăinţă, aşa cum este scris în sfintele cărţi.
10. Prin cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Biserică toată rămâne în credinţă, se întăreşte şi se mântuieşte cu ajutorul Celui Ce a grăit prin prooroci şi apostoli. Cum să ascultăm cu folos cuvântul lui Dumnezeu?
1. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne deschidă ochii sufleteşti. „Deschide ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta” – spune Psalmistul (Psalmi 118, 18).
2. Să-l citim sau să-l ascultăm nu numai pentru a-l cunoaşte, ci şi pentru a-l împlini şi astfel a ne mântui. Dumnezeu, Care vede inimile, ştie intenţia fiecăruia şi, prin urmare, îi trimite mântuirea cu adevărat celui ce o caută cu râvnă. Altfel omul nu va avea folos şi nici de mângâierea ce se ascunde în cuvântul lui Dumnezeu nu va avea parte.
3. Inima să nu umble pe cărările feluritelor gânduri deşarte, vătămătoare şi pătimaşe, de pe care sămânţa cuvântului lui Dumnezeu este răpită de păsările cerului.
4. Inima să nu fie împietrită, căci atunci cuvântul lui Dumnezeu va rămâne fără rod.
5. Să nu fie înăbuşită de spinii grijilor lumeşti, ai bogăţiei şi ai cinstei, căci şi atunci cuvântul lui Dumnezeu va fi neroditor.
6. Să fie pământ bun şi atunci va fi aducătoare de roade. Vezi pilda semănătorului (Matei 13).

Sfântul Tihon de Zadonsk – Lupta între carne şi duh


Ascultarea faţă de păstori şi îndrumători

ianuarie 27, 2018

Sf-Tihon-Zadonsk

„Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând” (Evrei 13, 17).

Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Mare rău este dacă biserica nu are cârmuitor, dar tot atât de mare este răul şi atunci când supuşii ei nu ascultă de el. Poporul care nu ascultă de cârmuitorul său este asemenea celui ce nu are cârmuitor sau chiar mai rău decât acela. Căci neorânduielile celor ce nu au cârmuitor pot fi iertate, dar cei ce nu ascultă de cârmuitorul lor nu sunt nicidecum vrednici de iertare (Cuvântarea 34 la Epistola către
Evrei).
Pentru mântuire, în primul rând, trebuie să-i cinstim pe îndrumători şi să-i ascultăm pe preoţi (Cuvântarea 72 la evanghelistul Matei).
Chiar dacă îndrumătorii ar avea o viaţă păcătoasă, totuşi nu trebuie să dispreţuim învăţătura lor, căci ei nu învăţătura lor, ci pe a lui Dumnezeu o propovăduiesc, ceea ce Însuşi Hristos porunceşte, zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le (Matei 23, 2-3; – Cuvântarea 72 la evanghelistul Matei).
Propovăduitorul cuvântului lui Dumnezeu nu şi va pierde răsplata sa chiar dacă cel ce îl ascultă nu va primi cuvântul său şi nu va asculta de el (Cuvântul despre Lazăr).

Cugetări despre ascultarea faţă de păstori şi îndrumători

Datoria păstorilor:
1. Păstorul trebuie să-i înveţe pe oameni, să-i îndrume, să le mustre păcatele şi să-i aducă la pocăinţă.
2. Ceea ce îi învaţă pe oameni trebuie să dovedească şi ei înşişi cu fapta lor, adică să arate chipul faptelor bune.
De aici reiese că:
1. Cine nu învaţă, greşeşte împotriva chemării sale.
2. Cine nu învaţă şi trăieşte rău, greşeşte de două ori mai mult: el însuşi merge la pieire şi îi trage şi pe alţii după sine.

Datoria oamenilor faţă de păstori:
1. Oamenii trebuie să asculte de păstor. Precum oaia care nu ascultă de glasul păstorului său şi se depărtează de turmă cade pradă fiarelor sălbatice, aşa şi care nu ascultă de păstorul sau îndrumătorul său cade pradă diavolului şi, prin urmare, piere.
2. Trebuie să-i iubim pe păstorii noştri, să-i cinstim şi să avem recunoştinţă faţă de ei.
De va spune cineva că păstorul trăieşte rău şi nu face ceea ce îi învaţă pe oameni, îi voi răspunde:
1. Pentru faptul că trăieşte rău şi nu face ceea ce învaţă, nu vei răspunde tu înaintea lui Dumnezeu, prin urmare, ce te priveşte pe tine că trăieşte rău? –
El, însă, va da răspuns pentru tine şi va fi pedepsit.
2. Păstorul are şi el neputinţe ca fiecare om şi, de aceea, nu este de mirare că greşeşte, ca un om; dar tu trebuie să te rogi pentru el să se îndrepteze – ceea ce va fi de folos întregii comunităţi.
3. De va învăţa drept, dar va trăi nedrept, tu să iei aminte şi să faci ceea ce învaţă el, iar viaţa lui să nu o urmezi. Aşa a spus şi Hristos despre cărturari şi farisei: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le (Matei 23, 2-3).
4. Deseori se întâmplă ca păstorul să rabde pe nedrept multe cleveteli, vorbe rele, ponegriri şi hule. Nimeni nu are parte de mai multe cleveteli şi vorbe rele ca păstorul. Căci oamenii răi, ale căror păcate el le mustră, nerăbdând acest lucru, deseori răspândesc zvonuri rele despre el şi spun lucruri de care el nici nu are habar; sau dintr-un lucru mărunt fac ceva colosal sau înfloresc sau nu spun aşa cum a fost, turbând de furie împotriva lui. De aceea, să te fereşti şi să nu osândeşti, căci nu vei scăpa de păcat, deoarece, chiar dacă el va greşi cu adevărat, nu este treaba ta să-l judeci. Iar, de va fi nevinovat, de două ori mai mult vei greşi şi va fi grav, căci vei fi aspru pedepsit şi pentru că ai osândit, şi pentru că era nevinovat cel pe care l-ai osândit.

Sfântul Tihon de Zadonsk – Lupta între carne şi duh


Răbdarea

ianuarie 26, 2018

 

sf-ier-tihon-din-zadonsk-11„…cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Matei 24, 13).
„Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19).
„Drept aceea, fiţi îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă roada cea scumpă a pământului, îndelung răbdând, până ce primeşte ploaia timpurie şi târzie (Iacov 5, 7).
„Nu vă plângeţi, fraţilor, unul împotriva celuilalt, ca să nu fiţi judecaţi (Iacov 5, 9).
„Luaţi, fraţilor, pildă de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului (Iacov 5, 10).
„…suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează (Romani 5, 3-5).
„…aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa (Evrei 10, 36).
„…răbdarea săracilor în veac nu va pieri (Psalmi 9, 18). …cei ce aşteaptă pe Domnul vor moşteni pământul (Psalmi 36, 9).
„…toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina (Psalmi 24, 3)
„Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine. A auzit rugăciunea mea (Psalmi 39, 1-2).
„…pentru Tine am suferit ocară, acoperit-a batjocura obrazul meu (Psalmi 68, 9).
„Supune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea (Psalmi 36, 7).
„Aşteaptă pe Domnul şi păzeşte calea Lui! Şi te va învăţa pe tine ca să moşteneşti pământul (Psalmi 36, 34).
„Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări. Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu (Psalmi 37, 14-15).
„Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu eşti Cel ce m-ai făcut pe mine (Psalmi 38, 13).
„Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu (Psalmi 41, 6-7).
„Ostenit-am strigând, amorţit-a gâtlejul meu, slăbit-au ochii mei nădăjduind spre Dumnezeul meu (Psalmi 68, 4).

Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Răbdarea este adăpostul bucuriei (la Psalmul 4, vol. 3).
Smerenia naşte răbdare, iar răbdarea naşte smerenie (la Psalmul 9, vol. 3).
Nu se poate exprima în cuvinte bucuria celor ce rabdă pentru Hristos (Cuvântarea 13 la Faptele Apostolilor, capitolul 5).
Răbdarea, eliberând sufletul de frământare şi de duhurile rele, îi oferă oarecum un adăpost liniştit (Cuvântarea 84 la evanghelistul Ioan).
Strălucită este biruinţa atunci când vrăjmaşii sunt biruiţi prin răbdare (Cuvântarea 85 la evanghelistul Matei, capitolul 26).
Prin răbdare trebuie să-l biruim pe diavol (Cuvântarea 13 la evanghelistul Matei, capitolul 4).
Cu cât mai greu va fi necazul ce-l vei răbda, cu atât mai puternic vei fi (Cuvântarea 24 la evanghelistul Matei, capitolul 7).
Răbdarea necazurilor întrece milostenia şi multe alte virtuţi (Cuvântarea 31 la evanghelistul Matei, capitolul 9).
Nu există nimeni care să trăiască liniştit şi aici, în lumea aceasta, şi dincolo, în veacul viitor (Cuvântul al 3-lea despre Lazăr).
Nimic nu egalează răbdarea (Epistola a 7-a către Olimpiada).
Răbdarea pe păcătoşi îi slobozeşte de pedeapsă, iar drepţilor le înmulţeşte răsplata (Epistola a 4-a către Olimpiada).

Cugetări despre răbdare

Răbdarea este virtutea care în orice suferinţă se lasă în voia lui Dumnezeu şi în sfânta Lui Pronie.

Motivele care îndeamnă la răbdare sau mângâierea în răbdare

1. Orice amărăciune, necaz şi suferinţă se întâmplă cu voia lui Dumnezeu. Aşa şi este scris: Cele bune şi cele rele, viaţa şi moartea, sărăcia şi avuţia de la Domnul sunt (Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah [Ecclesiasticul] 11, 16).
2. Mai ales în vremurile de acum, cei ce voiesc să trăiască cucernic nu au ce aştepta decât silnicii, prigoane, asupriri, căci din pricina înmulţirii fărădelegii iubirea multora deja s-a răcit. Aşadar, oricine voieşte să trăiască cucernic, trebuie să se gătească spre răbdare (Matei 24, 12).
3. Răbdarea, precum ne învaţă mai sus Sfântul Ioan Gură de Aur, pe păcătoşi îi slobozeşte de pedeapsă, iar drepţilor le înmulţeşte răsplata (Epistola a 4-a către Olimpiada).
4. Răbdarea este o virtute înaltă, cu care nimic nu se poate compara. Răbdarea necazurilor – precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur – întrece milostenia şi multe alte virtuţi (Cuvântarea 31 la evanghelistul Matei). Şi mai spune că: „Nimic nu egalează răbdarea” (Epistola a 7-a către Olimpiada).
5. Strălucită este biruinţa atunci când vrăjmaşii sunt biruiţi prin răbdare, cum ne învaţă acelaşi Sfânt Ioan Gură de Aur (Cuvântarea 85 la evanghelistul Matei).
6. Prin răbdare, diavolul este biruit şi ruşinat – cum scrie în cartea dreptului Iov.
7. Pentru răbdare sunt făgăduite viaţa veşnică şi slava, căci spune Hristos: `cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui~ (Matei 10, 22). Aşteptând slavă, oricine se poate mângâia în răbdare.
8. Moartea curmă orice suferinţă şi necaz, oricât de lungi ar fi ele.
9. Oricât de mare ar fi suferinţa noastră, totuşi, păcatele noastre, prin care am jignit măreţia lui Dumnezeu, sunt mult mai mari şi vrednice de pedeapsă şi mai mare.
10. Dumnezeu ne pedepseşte aici ca noi să dobândim mântuirea cea veşnică. Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi – spune Apostolul – ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea (1 Corinteni 11, 32).
11. Dreptatea lui Dumnezeu cere ca păcătosul să fie pedepsit pentru păcatele lui. Şi, dacă păcătosul trebuie să fie pedepsit, atunci mai bine să fie pedepsit aici şi să rabde cu mulţumire decât să fie chinuit la nesfârşit în veacul viitor. Aici Dumnezeu îl pedepseşte şi îl mângâie, dar dincolo nu există mângâiere; aici pedepsele sunt uşoare, părinteşti, dar dincolo sunt cumplite; aici sunt vremelnice, dar dincolo veşnice. Căci a răbda timp de o sută de ani orice suferinţă aici, este nimic în comparaţie cu veşnicia. Ascultă-l pe bogatul din Evanghelie, care se veselea aici în toate zilele în chip strălucit, cum strigă: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine (Luca 16,
24) – strigă, dar fără folos.
12. Dumnezeu, după bogăţia, bunătatea, blândeţea şi îndelunga Sa răbdare, ne rabdă pe noi, aşteptând pocăinţa noastră; şi noi trebuie să răbdăm atunci când ne pedepseşte pentru păcate şi să-I mulţumim, că pentru fărădelegile noastre nu ne-a zdrobit, ci prin această pedepsire caută mântuirea noastră.
13. În bunăstare omul se înalță, iar în suferinţă se smereşte; de aceea Dumnezeu îi trimite omului crucea, ca el să se smerească şi astfel să nu piardă fericirea veşnică.
14. Ori că răbdăm, ori că nu răbdăm şi cârtim în suferinţă, tot nu scăpăm de ceea ce ne-a hotărât judecata lui Dumnezeu, dar din pricina nerăbdării pierdem răsplata.
5. Prin răbdare se uşurează suferinţa. Ia aminte la cei ce suferă îndelung de vreo boală: atât de mult s-au deprins cu acea boală prin răbdare încât parcă nici nu o mai simt; şi, dimpotrivă, prin nerăbdare boala se înmulţeşte, cum ne dă de înţeles însăşi viaţa noastră.
16. Orice suferinţă poate fi gravă sau uşoară: de este gravă, se va curma curând prin moarte, iar, de este uşoară, va putea fi îndurată cu mulţumire.
17. Cel ce suferă trebuie să cugete în sine astfel: dacă până acum am răbdat, înseamnă că şi de acum încolo pot răbda; dacă ieri am răbdat, înseamnă că şi
azi şi mâine mai pot răbda.
18. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a răbdat pe nedrept, pentru noi, lăsându-ne pildă, ca să păşim pe urmele Lui (1 Petru 2, 21). Iar noi prin aceasta trebuie să ne mângâiem în răbdare, că Hristos a răbdat fiind fără de păcat.
19. Tu, cel ce suferi, ia seama la cei ce au mai mare necaz şi boală decât tine şi, totuşi, rabdă. De suferi îndelung de vreo boală şi ai o oarecare mângâiere de la cei ce îţi slujesc, ia seama la cei ce suferă mai mult ca tine, care se perpelesc în văpaia durerii şi a necazului şi sunt acoperiţi numai cu răni; şi, pe lângă acestea, nu au pe nimeni care să-i îngrijească, să-i hrănească, să-i adape, să-i ridice, să-i spele şi să-i
cureţe de răni şi, totuşi, rabdă.
De rabzi surghiunire, adu-ţi aminte de ocnaşii care în lanţuri, în zdrenţe, pe jumătate goi, departe de casă şi de ţară, în fiecare zi primesc bătăi şi răni. Ziua la muncă silnică sunt osândiţi, iar noaptea în temniţe pline de murdărie şi duhoare sunt închişi, fără nici o mângâiere şi moartea pentru ei este mai plăcută decât viața.
De rabzi sărăcie, gândeşte-te la cei ce înainte au fost bogaţi şi slăviţi, dar au ajuns până acolo încât nici pe ei, nici pe soţii, nici pe copii nu au cu ce să-i mai hrănească, să-i îmbrace şi nu mai au unde să-şi plece capul; cutreieră prin curţile altora şi sunt plini de datorii; din toate părţile sunt strâmtoraţi, au parte de necazuri şi dureri de neîndurat şi ca într-un cuptor se perpelesc; tu, măcar că nici strictul necesar nu ai, poţi cere în numele lui Hristos, dar lor şi să ceară le este ruşine, pentru că înainte au fost slăviţi şi bogaţi. Ia seama încă la ţăranii săraci, la cerşetori, la cei ce umblă pe jumătate goi, la cei bolnavi şi la cei ce zac nemişcaţi, care trebuie să plătească biruri şi dajdii şi nu numai că nu pot da, dar ei înşişi au nevoie să le dea cineva şi chiar să aibă grijă de ei din pricina sărăciei şi bolii lor cumplite.
De rabzi ponegrire şi clevetire, adu-ţi aminte de cei ce stau în scaune înalte, câte cârteli rabdă ei de la supuşi, câte ponegriri, vorbe rele, înjurături, atacuri,
vicleşuguri, curse, blesteme, batjocuri şi reproşuri usturătoare, asemenea copacilor, ce stau pe înălţimi şi sunt clătinaţi de orice vânt, chiar şi de cel mai slab. – Aşa să te întăreşti în răbdare. Ei rabdă necazuri mai mari şi mai crunte: iar tu nu poţi răbda unul mic?
20. Pogoară-te cu mintea în iad şi vezi cum se chinuiesc cei osândiţi acolo şi se vor chinui în veci; de ar fi cu putinţă, ar dori să ardă aici în foc până la sfârşitul lumii numai să scape de chinul cel veşnic.
21. Ridică-ţi ochii minţii la locaşurile cereşti şi ia seama la toţi cei ce vieţuiesc acolo: nu vei găsi nici unul care să nu fi ajuns acolo pe calea răbdării.
22. Pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi – spune Apostolul Pavel (Romani 8, 18). Căci, oricâte rele ai răbda aici, totuşi răbdarea aceasta este nevrednică de slava viitoare, care este gătită celor ce rabdă. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 12).
23. În suferinţa ta adu-ți aminte de crunta suferință a sfinţilor mucenici: unii dintre ei au fost bătuţi cu nuiele, altora li s-au scos dinţii şi ochii; altora li s-au tăiat limba, mâinile, picioarele şi sânii; alţii au fost zdrobiţi aproape de tot şi răstigniţi pe cruce; alţii au fost aruncaţi la fiare; alţii au fost înecaţi; alţii au fost arşi de vii; alţii au fost îngropaţi de vii; alţii au fost închişi în cuptoare de aramă încinse; altora li s-au jupuit pielea şi carnea de pe oase; altora li s-a vărsat în gură smoală sau cositor topit şi multe alte chinuri nespuse au răbdat, însă pe toate le-au răbdat cu atâta mărinimie încât au şi râs chiar de călăi. E adevărat, toate acestea le-au răbdat cu ajutorul lui Hristos, dar acelaşi ajutor al lui Hristos este gata şi acum pentru toţi cei ce rabdă. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi (Evrei 13, 8).
„De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12, 1-2).

Sfântul Tihon de Zadonsk – Lupta între carne şi duh