12 Iulie – Cinstirea icoanei Maicii Domnului Prodromiţa

Iulie 12, 2017

prodromita

„Stăpână, întoarce-mi întru bucurie plângerea mea, izbăvește-mă de robia celor ce mă războiesc neîncetat și mă învrednicește luminii celei neînserate.”
Sfântul Porfirie Kafsokalivitul


Da-mi si alta durere (6)

Iunie 16, 2017

Calea cea scurta a mantuirii

Oamenii de astazi sunt in general foarte ocupati, de aceea si crestinii ar dori cai de mantuire scurte, ar voi sa nu mai piarda mult timp ca sa ajunga acolo unde trebuie, sa-si atinga scopul imediat si fara multe ocolisuri. Ei, bine, una dintre aceste cai scurte spre mantuire este suferinta. Am spus ca omul in fiecare moment, in fiecare clipa are parte de suferinta. In loc sa lasi sa se iroseasca suferinta, poti avea o atitudine potrivita inaintea lui Dumnezeu, fie ca te afli in casa, in sala de clasa sau in orice alt loc. Desi iti vine sa oftezi pentru ca suferi, binecuvinteaza pe Dumnezeu si pe neasteptate, fara zgomot, vei simti in sufletul tau binele, acel bine care nu se intampla in nici un alt fel.
Un Avva in Pateric spune ca: ,,Dimineata se poate sa fii in iad, iar spre seara sa te afli in Rai”, lasand sa se inteleaga ca dimineata omul poate sa savarseasca pacate, dar pe parcurusl zilei isi revine la constiinta de sine, revine la priveghere, se pocaieste, plange, si nu este mare lucru pentru Dumnezeu ca sa-l aduca in Rai. Lucrurile sunt usoare si calea mantuirii este scurta, noi, insa, prin purtarea noastra gresita, le facem dificile si ingreunam calea mantuirii.
Omule, in orice stare te-ai afla, daca te pocaiesti, Dumnezeu te primeste si te mantuiesti, dar numai daca te caiesti cu adevarat. Este cu putinta sa te caiesti pentru ceea ce ai facut numai pentru ca ti-a fost ranit egoismul! Ia seama si la acest aspect: cineva poate sa mearga sa se marturiseasca din pricina faptului ca egoismul lui a fost ranit si nu pentru ca a pacatuit inaintea lui Dumnezeu.
De multe ori omul se mahneste pentru pacatele pe care le-a facut si se caieste pentru ele, dar nu pentru ca L-a intristat pe Dumnezeu, ci din cauza egoismului ranit. Adica, inainte de a pacatui, omul avea o parere buna despre sine, dar cand a pacatuit nu mai poate sa aiba aceeasi parere, si aceasta il face sa sufere. In cazul acesta nu este vorba despre pocainta adevarata. Pocainta voita de Dumnezeu, autentica, din tot sufletul, nu pretinde in acel ceas nimic pentru sine, ci toata atitudinea omului inaintea lui Dumnezeu este aceasta: ,,Dumnezeul meu, chiar de-ar fi sa mor in acest moment, sa mor pentru iubirea Ta! Sa nu ma lasi sa cad din nou in pacat!” Atunci, intr-adevar, din acest moment omul trece de la o stare la alta, poate merge din iar in Paradis, iar drumul mantuirii este cel mai scurt, asa cum a fost pentru talharul de pe cruce. Ce faradelegi n-a facut acel talhar in viata lui! Dar acolo, pe cruce, langa Hristos, cand se sfarsea, in acel ceas, fara sa aiba nici o alta nadejde, I-a aratat intreaga sa cainta, nadajduind in mila Lui, si a auzit cunoscutele cuvinte ale Domnului. In timp ce era osandit la moarte, a luat atitudine corecta inaintea Domnului. Ce minunat este acest lucru! Cat de frumos este sa stea omul inaintea liu Dumnezeu, ca unul pregatit sa moara!
De aceea, Vechiul Testament ne invata: ,,Adu-ti aminte de cele din urma ale tale si in veac nu vei gresi”. Sa-ti amintesti ca vei muri si aceasta te va ajuta sa nu pacatuiesti. Ceva asemanator este amintit si in alte carti bisericesti. Omul pacatuieste pentru ca voieste sa se bucure in aceasta viata. Cand este pregatit in orice moment sa moara, cand se gandeste ca in orice clipa poate sa moara, atunci nu mai savarseste pacatul. Talharul de pe cruce, cand nu mai avea nici o nadejde sa traiasca, in putine clipe, a spus cuvinte pe care nu le-au spus nici ucenicii lui Hristos si a inteles lucruri pe care nici aceia nu le–au putut intelege.
Dupa ce mai inainte, mustrandu-l pe celalalt talhar, i-a zis: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti in aceeasi osanda cu El? Si noi pe drept, caci noi primim cele cuvenite pentru faptele noastre. Acesta, insa, n-a facut nici un rau!” in continuare a rostit acel cuvant infricosator: ,,Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta!”. Si in acel ceas a primit fagaduinta de la Domnul Insusi: ,,Amin iti spun tie, astazi vei fi cu Mine in Rai!”
Astfel, in putine cuvinte, talharul din cele mai de jos ale pamantului, am spune ale iadului, s-a aflat in partea cea mai de sus a Raiului. Daca s-a intamplat sa vedeti in biserici imaginea pictata a celei de-a doua Veniri, ati luat seama ca primul intrat in Rai este infatisat talharul.
Asadar, fratilor, avem aceasta realitate a suferintei care sfasie existenta noastra pana in strafunduri si ne face sa suferim tainic. Poate de deja ne-a si infricosat vreodata, si mintea noastra s-o fi dus cu gandul ca puteam sa si murim. Este cel mai frumos gand! Ma ietati ca zic asa. Sa traim lucrurile asa cum am spus mai sus. Este cu adevarat minunat sa sufere cineva si sa simta ceea ce am spus, sa ia lucrurile asa cum am spus. Desigur, eu sunt indreptatit, sa spun acestea in asta seara, pentru ca sunt cam bolnav. De aceea v-am spus ca vom duce discutia in aceasta directie, pentru ca ma influenteaza si indispozitia mea.
Este cel mai bun lucru sa constientizeze cineva si sa creada ca peste putin timp poate sa nu mai fie in aceastal lume, ca poate sa plece in lumea cealalta. Atunci, in acel moment, sufletul se dezleaga, se dezlipeste si se desface de toate lucrurile de care era legat, si ramane singur numai cu Dumnezeu. Si omul, ajutat de anumite lucruri pe care le-a auzit, pe care le stie, se pocaieste inaintea lui Dumnezeu, si astfel, se izbaveste, isi mantuieste sufletul, simte intr-adevar ca Raiul vine inlauntrul lui si constientizeaza marele bine pe care il aduce suferinta. Si oricat ar parea de ciudat, omul spune: ,,Nimic altceva nu foloseste omului ca suferinta!” Si cand spunem suferinta, le intelegem pe toate acestea impreuna: boala, toata stricaciunea trupeasca a omului in general si moartea. Daca nu erau acestea, toti am fi fost animale dezlantuite, iar societatea ar fi fost o jungla. Dar ele exista si ne imblanzesc pe noi, oamenii. Crestinul mai ales trebuie sa priveasca astfel lucrurile, sa valorifice, sa exploateze suferinta, incat continua sa se afle in Paradis.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Taina suferintei


Da-mi si alta durere (5)

Iunie 15, 2017

,,Sa fii binecuvantat, Dumnezeul meu!”
Iata cum se pune in valoare suferinta

Iubitii mei, asa cum am spus si la inceput, intr-un chip sau altul, toti suferim. Durerea pe care o experiem este prezenta in orice moment. Am putea spune ca nu exista clipa in viata omului in care acesta sa nu sufere de ceva, de o durere pricinuita de el insusi sau venita de la cei dragi, de la copii, sau din partea celorlalti oameni. Apoi, atunci cand aflam in fiecare zi despre raul care se intampla intr-un loc sau altul de pe glob, cand aflam ca in Africa copiii sunt infometati si mor de foame, sau altele asemenea, un suflet crestinesc nu poate sa nu simta durere pentru toate cate se intampla. Prin urmare, fiecare clipa este plina de patimre si, voim sau nu voim, vom suferi. Toti vom implini acest canon.
Problema nu este, asadar ca suferim, ci in felul in care reactionam la suferinta. Cat de minunat ar fi sa nu lasam sa se iroseasca suferinta! De suferit, oricum vom suferi. Tot chinul suferintei va fi in zadar daca nu valorificam pozitiv aceasta patimire, daca n-o exploatam. Si valorificam suferinta, o exploatam pozitiv, cand cugetam asa cum am spus mai sus si avem o atitudine potrivita. Intai de toate, sa nu ne impotrivim deloc si sa nu ne vaitam. Chiar daca-ti face rau toata lumea, sa nu zici: ,,Acesta mi-a facut rau…!” Nu ti-ar fi facut nimic, daca n-ar fi ingaduit Dumnezeu. Iar El a lasat asa lucrurile pentru ca aveai nevoie de suferinta. Nu inseamna ca cel care a facut raul a savarsit un lucru bun. In aceasta postura se afla si Iuda. El L-a tradat pe Hristos si aceasta este cea mai mare crima, insa era in iconomia lui Dumnezeu sa fie tradat tocmai de Iuda si sa moara pe Cruce. De asemenea, cei care L-au rastignit sunt rastignitorii Lui adevarati. Dar tradarea, Crucea lui Hristos, moartea Lui inseamna mantuire pentru lume. Asa si aici. Cel care ti-a facut raul este raufacator si va da raspuns intr-o zi pentru aceasta, tu insa nu te folosesti, nu castigi nimic daca in continuare spui: ,,Mi-a facut asa si asa, sa pateasca si el la fel…!” Este pacat! Dumnezeu ingaduie unui om sa-ti faca rau si sa suferi. Lasa-l pe acela, ia seama la suferinta ta si sa-L ai inaintea ochilor pe Dumnezeu. Asadar, nici un necaz, nici o patimire sa n-o infrunti asa, ci daca este posibil, suferinta s-o intampini zicand aceste cuvinte: ,,Dumnezeul meu, fii binecuvantat, fie asa cum voiesti tu!” Astfel durerea nu se va irosi, ci va fi valorificata, adica ne va folosi si va deveni pentru sufletul nostru marele bine despre care am vorbit.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Taina suferintei


Da-mi si alta durere (4)

Iunie 14, 2017

… Si vine harul si binecuvantarea lui Dumnezeu, dar fara primejdia sa cazi in mandrie

Asadar, atunci cand suferim, in loc sa ne vaitam si sa ne tanguim sau sa ne impotrivim, sa-L binecuvantam pe Dumnezeu si sa-L preamarim. Spunand in sinea noastra: ,,Binecuvantat fii, Dumnezeule!”. Ii aratam ca, de vreme ce a socotit ca este bine sa vina asupra noastra suferinta, ne este bine, ne aflam astfel odihna. Atunci plugul acesta al suferintei desteleneste acel ceva care exista inlauntrul nostru si care n-ar fi fost dezradacinat de nimic altceva. Distruge fortareata care se gaseste acolo, patrunde la temeliile ei, le arunca pe toate in aer si nu mai lasa nimic in picioare. Atunci vin harul si binecuvantarea lui Dumnezeu pe care omul le simte numai dupa ce trece suferinta. Mai mult dupa ce trece suferinta isi da seama de prezenta lor, decat in timpul suferintei. De aceea, daca nu vezi aceasta binecuvantare in timpul suferintei, nu deznadajdui, pentru ca nu este lucru usor s-o vezi atunci. Cand trece suferinta, vei simti binecuvantarea lui Dumnezeu, vei vedea si vei simti harul Lui si vei spune si tu ca si ceilalti: ,,Ah, Dumnezeul meu, cat bine mi-a facut aceasta suferinta! Ah, Dumnezeul meu, daca n-ai fi randuit astfel lucrurile incat sa patimesc cat am patimit, niciodata n-ar fi venit acest bine asupra sufletului meu, niciodata nu ar fi fost atat de binecuvantat sufletul meu, niciodata nu s-ar fi smerit asa cum se smereste acum inaintea Ta! Niciodata, Dumnezeule, n-as fi crezut asa cum cred acum. Niciodata n-as fi invatat iertarea, asa cum am invatat-o acum. Niciodata n-as fi simtit aceasta dulceata pe care o simt acum! Si toate acestea datorita suferintei!”.
Sa ne amintim putin despre Iov, cel care a suferit poate ca nimeni altul. Dumnezeu a ingaduit sa simta suferinta pentru ca sa se arate virtutea lui. Si dupa ce a suferit, dupa ce a trecut prin toata incercarea, Dumnezeu l-a binecuvantat – ne spune Sfanta Scriptura – mult mai mult decat il binecuvantase mai inainte si Iov a avut din nou toate bunurile. Si atunci a zis Iov acestea: ,,Dumnezeul meu, am auzit despre Tine si am crezut si Te-am preamarit, acum insa Te-am vazut!”. Adica suferinta prin care a trecut i-ar fi dat simturi deosebite, ochi noi si inlautrul suferintei L-a vazut pe Dumnezeu, a simtit binecuvantarea si iubirea Lui, asa cum n-o simtise mai inainte. Urmarea a fost ca Iov s-a aflat inaintea lui Dumnezeu smerit, plin de binecuvantare dumnezeiasca, de prezenta Acestuia, de iubirea dumnezeiasca, dar in acelasi timp umil: ,,Ma urgisesc pe mine insumi inaintea Ta, Dumnezeule, ma urgisesc!”.
Deci, asa cum am spus, prin suferinta se desteleneste din launtrul sufletului omenesc orice radacina egoista, orice impietrire. Acestea pleaca si omul ramane smerit, cu binecuvantarea lui Dumnezeu. Asadar, are si suferinta binele ei. Cand esti binecuvantat in alte imprejurari exista pericolul sa te mandresti, dar cand esti binecuvantat in durere si suferinta, atunci cu greu te poti mandri. Ci dimpotriva, te smeresti, te topesti, te umilesti, devii ca un fum inaintea lui Dumnezeu.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Taina suferintei


Da-mi si alta durere (3)

Iunie 9, 2017

… ca un plug

Asadar, suferinta patrunde ca un plug in existenta ta – fie ca durere trupeasca, fie ca durere sufleteasca – si o brazdeaza nemilos, fara sa te intrebe ceva. Chiar daca te tanguiesti, chiar daca te vaiti si plangi, sau orice altceva ai face de durere, nu te intreaba nimic. Suferi fara limite. Dar aici este taina: daca nu te tanguiesti atunci cand te afli in dureri, daca nu te vaiti, daca rabzi cat poti si spui: ,,Dumnezeul meu, fii binecuvantat!”, va fi foarte bine pentru sufletul tau.
Cum se poate aceasta? Uite cum: cand ai da sa te tangui si iti vine sa spui: ,,Of”, in loc sa spui asa: ,,Fii binecuvantat, Dumnezeul meu!”. Tanguitul tau sa fie acesta, sa fie ca si cum ai zice: ,,Dumnezeul meu, Tu stii ca sufar mult, stii ca as vrea sa inceteze suferinta mea, dar fie dupa cum voiesti Tu! Sa nu se faca voia mea!”.
Deci, daca cineva gandeste si lucreaza asa in vremea suferintei, daca ia o asemenea atitudine, atunci durerea este un lucru foarte bun, pentru ca, asa cum am zis, ea brazdeaza adanc precum plugul si scoate radacinile patimilor. Una este lucrarea in gradina, cand mergi si tai buruienile de deasupra, si alta este cand scoti radacinile din adanc.
Suferinta raveseste sufletul, inima. Inlauntrul ei toate sunt facute una cu pamantul. Egoismul, mandria si iubirea de sine se pierd, dispar toate aceste stari pacatoase, pentru ca toate sunt inlauntrul nostru ca o fortareata, ca o intaritura, care nu poate fi distrusa cu nimic. Ce vom face atunci cand patrunde durerea inlauntrul nostru? Trebuie, asa cum am spus, sa avem aceasta atitudine si sa rostim: ,,Binecuvantat sa fii, Doamne, Dumnezeul meu, de vreme ce Tu vrei sa sufar, de vreme ce Tu ingadui durerea!”.
Va rog ca toate suferintele si durerile sa le includeti in ceea ce spunem noi acum. Nu lasati nimic pe dinafara, nu excludeti niciuna. Daca suferim din pricina unei greseli sau chiar din cauza unui pacat, si aceasta suferinta s-o cercetam in contextul celor spuse. Ai savarsit, de exemplu, un pacat greu si acesta a avut ca urmare consecinte rusinoase si durerea face ravagii inlauntrul tau? Si aceasta durere poate fi incadrata in binecuvantarea lui Dumnezeu daca te caiesti pentru pacatul tau, daca iti pare rau pentru greseala ta si zici: ,,Asa-mi trebuie, Dumnezeul meu! Asa sunt, asa m-am purtat, asa sa patimesc! Binecuvantat fie Numele Tau, binecuvantata fie suferinta aceasta pe care Tu mi-o trimiti!”. Asadar, toate suferintele sunt incluse in aceasta perspectiva, niciuna nu face exceptie, niciuna nu ramane pe dinafara.
Va rog sa luati aminte la aceasta, pentru ca la plecare este posibil sa spuneti: ,,Parinte, ne-ai vorbit despre suferinta, dar suferinta pe care o am eu este altfel decat celelalte.” Sa stiti ca toate suferintele sunt la fel!

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Taina suferintei 


Da-mi si alta durere (2)

Iunie 8, 2017

Suferinta brazdeaza adanc sufletul

Avea dreptate calugarul acela cand spunea ca suferinta aduce in suflet mai mult folos decat orice altceva. Asadar, sa ne straduim sa ne explicam aceasta inlauntrul nostru. Suntem foarte egoisti, iubitori de noi insine, fie ca intelegem, fie ca nu. Oricat s-ar stradui cineva prin rugaciunea lui sau prin alte mijloace sa fuga de iubirea de sine si sa se predea lui Hristos, nu este usor sa o faca pentru ca inlauntrul lui se intristeaza, se iubeste pe sine atat de mult si nu rezista sa se umileasca, sa se trudeasca mai mult decat accepta sufletul lui.
Este asemenea medicului care, oricat de bun ar fi pentru ceilalti, cand este vorba sa se opereze pe sine sau sa faca cea mai mica interventie pe sine insusi, sa-si scoata o aschie care i-a intrat in picior sau sa-si curete o rana nu va suporta cand va vedea ca se taie pe sine. Mana lui nu va mai fi sigura, va incepe sa tremure si altele asemenea. Nimeni nu poate sa se opereze pe sine insusi. La fel se intampla si cu rugaciunea: oricat ne-am ruga, nu putem sa ne depasim pe noi insine. Desigur, Dumnezeu aude rugaciunea noastra, insa problema nu este daca ne aude Dumnezeu, ci cat dam noi insine lui Dumnezeu, in ce masura ne lepadam de omul cel vechi, cat aruncam din egoismul nostru, din iubirea noastra de sine? Aceasta lepadare costa si omul n-o va face usor. Cand vine insa durerea, suferinta, fie trupeasca, fie sufleteasca, este altceva. Se poate sa ai o durere sufleteasca pricinuita de un necaz, de o boala. In astfel de situatii cineva poate suferi chiar mai mult decat ar fi fost el insusi bolnav.
Exista mame, de exemplu, care cu bucurie ar primi suferinta in locul copilului lor, ar suporta mai usor durerea proprie, decat pe a copilului. Durerea sufleteasca poate aparea din multe pricini si poate fi mare. Asadar, cand vine durerea nu ne intreaba deloc, nu cere voie nimanui ca sa-si faca simtita prezenta si niciodata nu va intreba: ,,Vrei sa te doara putin mai sus, doresti sa te doara putin mai adanc? Vrei sa simti mai putin durerea?”. Nu ne va spune niciodata nimic. Durerea vine si produce suferinta fara sa ia seama la noi. Cand iti faci insa rugaciunea sau implinesti orice alta virtute, o faci cat vrei si pana unde vrei. Dupa aceea poti sa spui: ,,De-aici incolo nu mai pot!”. Daca ti-ar fi stat in putere ai fi zis si suferintei: ,,Ajunge atat! Nu pot sa sufar mai mult!” Insa nu este la indemana ta acest lucru, nici nu te intreaba durerea daca mai poti s-o induri. Ea continua sa existe si astazi, si maine… Daca ai fi hotarat tu, ai fi rabdat o zi, doua si dupa aceea ai fi grait: ,,Acum nu mai pot! Sa inceteze durerea!”. Dar ea poate sa dureze nu doar doua zile, ci doua luni, poate doi ani sau mult mai mult.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Taina suferintei


Da-mi si alta durere (1)

Iunie 7, 2017

Suferinta aduce in suflet mai mult folos decat orice altceva

Fratii mei, de fiecare data cand praznuim un sfant, o sfanta – si asa cum stiti in fiecare zi praznuim sfinti – pomenirea acestora sa fie un prilej sa vedem mai clar lucrurile si, ajutati de acestia, sa iesim din nesimtirea, din mocirla, din trandavia noastra. Sa lepadam acel duh pe care in mod obisnuit il avem toti, ca lucrurile sunt grele, ca nu putem trai asa cum vrea Dumnezeu. Aceasta este greseala noastra. Ca lucrurile stau asa ne dau marturie Sfintii Bisericii, care sunt pilde vii ca cineva poate sa traiasca asa cum doreste Domnul si ca orice om poate sa se sfinteasca asa cum s-au sfintit toti acestia. Sa stiti ca nu facem deloc bine cand ii cinstim pe sfinti dar nu le urmam catusi de putin exemplul, nu inaintam si noi pe calea urmata de aceia, nu ridicam crucea lui Hristos asa cum au ridicat-o si au purtat-o ei.
Noi, oamenii de astazi, suntem deprinsi si dorim in toata vremea tihna, usurinta, confort, satisfactie, odihna. Nu este buna, insa, vietuirea noastra. In aceasta lume trebuie sa ne daruim pe noi insine patimirii lui Hristos, Crucii Mantuitorului, trebuie sa ne dam pe noi insine martiriului. Mai mult sau mai putin, toti vom marturisi. Cel care in cele din urma se va mantui, va trebui sa treaca mai intai prin martiriu. Desigur, nu este acelasi martiriu pentru toti, insa cu totii vom trece printr-un martiriu.
Sfintii care au vietuit dupa vremea prigoanelor, dupa epoca martirilor si s-au nevoit in munti si in pustiuri, au trait, asa cum se spune martiriul constiintei. La fel si Sfintii Parinti si toti sfintii pana astazi. Asadar, sa dorim martiriul, sa fim gata sa-l experiem, sa nu ne tanguim, sa nu dam bir cu fugitii, sa vrem sa scapam de acesta alergand intr-un loc sau in altul.
De curand am vorbit despre cateva cai scurte de mantuire si printre altele m-am referit si la suferinta. Nu exista nici un om in aceasta lume care n-a suferit, care nu va suferi, care nu va trai un fel de suferinta fie trupeasca, fie sufleteasca. Toti suferim. Mi-am amintit despre o intamplare. Ma aflam intr-o tovarasie pe Sfantul Munte si ajunsesem pe infricosatoarele locuri de nevoita ale Karuliilor. Aceste locuri sunt pustiul cel mai aspru al Sfantului Munte. Acolo, printre altii, se nevoia si un monah sarb pe care l-am vizitat. Ne-a primit cu multa bucurie, asa cum fac de obicei calugarii de pe Sfantul Munte, si. cand l-am rugat sa ne spuna ceva spre folosul nostru sufletesc, a adus vorba despre suferinta lui. Ne-a spus ca intr-un timp suferea foarte mult si se ruga pe masura. Dupa ce a indurat mult, a rabdat si iarasi a rabdat, ca si cum Dumnezeu n-ar fi auzit rugaciunea lui, in cele din urma, la un moment dat, a luat ulei din candela lui Hristos si a pus pe locul care-l durea si suferinta a incetat. Dupa ce durerea l-a parasit si s-a simtit sanatos, a inteles atunci cat de bine a facut sufletului sau acea patimire. Este adevarat ca in ceasul in care cineva sufera, nu intelege aceasta. Cand insa suferinta trece, abia atunci vede cat bine i-a adus. Asadar, abia dupa ce suferinta a trecut, ascetul a inteles cat de bine ii facuse. De accea, asa cum ne-a spus, a inceput apoi sa-L roage pe Hristos sa ii dea si alta suferinta si vorbind greceste, cu accentul lui sarbesc, zicea: ,,Da-mi si alta suferinta, da-mi si alta suferinta!”. Chiar daca suferinta era cumplita, era mare, de nesuportat, facuse mult bine sufletului sau si de aceea o cerea. Ne-a spus clar: ,,Oricat te-ai ruga, nu te folosesti de rugaciune, cat te folosesti de suferinta!”.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Taina suferintei