Sf. Nicolae Velimirovici – Gânduri despre bine şi rău 21-30

21 MOARTEA NEPREVĂZUTĂ
La bancă, bancherul socoteşte cu mare bucurie câte mii de zile poate încă să mănânce. Iar groparul, flămând, priveşte din cimitir asupra oraşului şi cugetă: De la a cui gură, oare, va cădea mâine bucata de pâine?

22 NU TE MÂNDRI CU ÎNŢELEPCIUNEA
Nu te mândri cu înţelepciunea. Nici cu a altuia, căci nu este a ta. Nici cu a ta, căci dacă te mândreşti cu ea, înseamnă că nu ai îndeajuns. Nici o lampă de gaz nu arde până ce nu i se pune gaz.
Toate lămpile pot fi umplute, dar lampa înţelepciunii – niciodată.

23 FURUL ŞI MOLIILE
Dacă ai drept bogăţie numai ceea ce pot fura hoţii şi mânca moliile, cu ce vei rămâne dacă, cu adevărat, hoţii îţi vor fura averea şi moliile ţi-o vor mânca?

24 PUSTIA CUNOAŞTERII
„Cunoaşterea înseamnă lumină,” zic învăţaţii cei semeţi, fără bucurie şi fără milă. Iată însă că Sahara are cea mai multă lumină şi, cu toate acestea, nu este nimic altceva decât un leş strălucitor.

25 ADEVĂRUL SE DESCOPERĂ DRAGOSTEI
A căuta adevărul înseamnă a căuta obiectul dragostei. A căuta însă adevărul ca armă sau a căuta adevărul pentru folosirea lui, înseamnă a căuta adevărul pentru curvie. Celui ce caută adevărul astfel, adevărul îi aruncă oasele pe care le caută, dar în fapt se ascunde de el în spatele zidurilor a trei lumi – ascultă, suflete, în
spatele zidurilor a trei lumi!

26 ADEVARUL ESTE RUDA CEA MAI APROPIATĂ
De cauţi Adevărul cu dragoste şi pentru dragoste, el ţi se va arăta cu atâta strălucire a feţei lui pe cât eşti în stare să rabzi fără să te arzi. Şi-ţi va aduce ca zestre tot ce-ţi este de trebuinţă. Dar tu le vei da pe toate la o parte, deoarece vei simţi că nimic nu-ţi trebuie, afară de strălucita şi dulcea faţă a Adevărului. Şi când, în vâltoarea lumii, vei pierde din vedere numai o clipă faţa Adevărului, te vei simţi trist, chiar şi printre cele mai apropiate rude, chiar şi printre cei mai buni prieteni – întocmai ca un copil în camera plină cu fraţi şi surori din care lipseşte mama! Copilului îi este mai apropiată mama care lipseşte decât toţi fraţii şi surorile de faţă. La fel vei simţi şi tu – mai apropiată rudenie îţi este Adevărul dincolo de trei lumi, decât fraţii şi prietenii cu care stai la aceeaşi masă.

27 LA TOATE CÂTE ŢEŞI, LEAGĂ IŢELE DE CER
Toate faptele pe care nu le săvârşeşti în numele Cerului şi cu îngăduinţa Cerului vor aduce roade amare, pentru că Cerul nu le va uda cu ploaia Harului şi nici nu le va lumina cu Lumina sa făcătoare de viaţă. În tot ce ai de gând să faci, apleacă urechea la sfatul Cerului! La toate câte ţeşi, leagă iţele de Cer!

28 ÎN LUME ŞI CU TINE ÎNSUŢI
Cu cât ne arătăm mai înţelepţi în faţa oamenilor, cu atât ne simţim mai nebuni în faţa noastră. Cu cât căutăm mai mult să scoatem la vedere virtuţile noastre, cu atât mai puternice ies la iveală, în faţa noastră, slăbiciunile şi relele-deprinderi potrivnice.
Un ostaş i-a mărturisit prietenului său că ori de câte ori şi-a scos la iveală şi şi-a depănat vitejiile din război, de atâtea ori, fără să vrea, i-a răsărit în conştiinţă chipul tuturor înfrângerilor şi laşităţilor din viaţă.

29 LAUDA ŞI DEFĂIMAREA
În lumea aceasta suntem ca marfa scoasă la vânzare. Unii neguţători ridică preţul nostru până la cer, alţii îl coboară până la nimic. Întotdeauna lauda sau defăimarea care vin de la oameni împart sufletul nostru în două: cu o jumătate de suflet ne bucurăm de laudă, iar cu cealaltă ne întristăm; cu o jumătate de suflet ne mâhnim din pricina defăimării, iar cu cealaltă ne bucurăm – căci simţim în adâncurile tainice ale cugetului nostru că nici lauda şi nici defăimarea n-au spus totul despre noi.
Fii cu luare aminte la laudele umflate, ca şi la defăimările peste măsură, şi socoteşte-te mai mic decât zic cele dintâi şi mai mare decât zic cele din urmă – ca să nu zbori fără aripi, şi să nu te pierzi fără nădejde.

30 ADEVĂRUL ESTE FIINŢĂ
Adevărul nu este un gând, nu este o vorbă, nu este o legătură între lucruri, nu este o lege. Adevărul este Fiinţă. Adevărul este putere dătătoare de viaţă, care la toate dă viaţă. Adevărul este fiinţă, care cuprinde toate fiinţele. Adevărul este precum aerul, dar nu este aer, în care înoată toate fiinţele; este precum lumina, dar nu este lumină, în care strălucesc toate fiinţele în cer şi pe pământ.
Adevărul este Fiinţă. Puţine sunt în lume limbile care, asemenea limbii Slave, să aibă un cuvânt atât de potrivit şi grăitor pentru Ceea ce este. Adevărul este ceea ce este veşnic acelaşi. Nimic nu este veşnic acelaşi, şi neschimbat, şi întocmai sieşi, fără numai Adevărul.

Sf. Nicolae Velimirovici – Gânduri despre bine şi rău 11-20

11 SUFLETUL VEDE
Ochii noştri, prin ei înşişi, văd atât cât văd şi ochelarii noştri.
Urechile noastre, prin ele însele, aud tot atât cât aude şi receptorul metalic. Limba noastră, prin ea însăşi, vorbeşte tot atât de lămurit pe cât şi limba clopotului. De aceea, ce vede sufletul nostru văd şi ochii noştri. De aceea, ce aude sufletul nostru aud şi urechile noastre.
De aceea – pentru că sufletul poartă înţelegerea şi limba vorbeşte cu înţeles. Dacă ochii noştri ar fi ca lacul, fără suflet, ei ar vedea precum vede lacul. Dacă urechile noastre ar fi ca peşterile, fără suflet, ele ar auzi tot atât cât aud şi peşterile. Dacă limba noastră ar fi răsunătoare precum limba fără suflet a clopotului, ea ar vorbi tot atât cât vorbeşte şi limba clopotului.

12 CONVORBIRE
Singura întrebare sinceră a învăţatului către natură este:
– Natură, spune-mi cine eşti, ca să ştiu cine sunt eu?
Singura întrebare sinceră a istoricului către istorie este:
– Istorie, spune-mi cine eşti, ca să ştiu cine sunt eu?
Singura întrebare sinceră a sfântului către Dumnezeu este:
– Doamne, spune-mi cine eşti, ca să ştiu cine sunt eu?
Răspunsul, negreşit, în toate cele trei cazuri, este:
– Omule, află-mă în tine!

13 CÂŞTIGUL ŞI PAGUBA
Când câştigul este privit de aproape, se vede ca un câştig. Când câştigul este privit de departe, se vede ca o pagubă. Când paguba este privită de aproape, se vede ca o pagubă. Când paguba este privită de departe, se vede ca un câştig. Câştigarea lui Dumnezeu este singurul câştig care rămâne câştig şi privit de aproape, şi de departe.

14 PIEIRE
Cel mai mare vei fi atunci când te vei preschimba pe tine, cu gândul, în nimic; când te vei ridica cu duhul până la Duhul cel nesfârşit şi nemărginit, şi vei privi din înălţime şi din depărtare la tine ca asupra unui lucru, tot aşa de nepărtinitor precum priveşti acum, în trup, toate celelalte lucruri din jurul tău; când, din acea depărtare şi înălţime, vei privi asupra ta ca la cineva care a murit, ca la cineva risipit în praf şi cu desăvârşire pierit; şi vei simţi toate celelalte trupuri – pe toate şi pe fiecare – ca pe propriul tău trup; când vei via întru Nemurire şi Viaţă, şi vei privi lucrarea neînsemnată şi zadarnică a morţii şi vei privi însăşi moartea în trecut; zic în trecut, dar unul fără prezent şi viitor.Atunci moartea, care necontenit ameninţă să-ţi ia trupul, nu-ţi va părea mai de temut decât vântul care ameninţă să-ţi ia pălăria, deoarece atunci vei cunoaşte că sufletul tău poate fiinţa şi fără trup, ca şi capul fără pălărie.

15 IARĂŞI DESPRE PIEIRE, PUŢIN ALTFEL
Orice virtute aduce uitarea de sine. Orice virtute, în toată măsura ei, aduce pieirea de sine. Virtutea cea mai de seamă, dragostea, este cea mai deplină uitare de sine şi cea mai deplină pieire de sine. Uitarea de sine se preschimbă în pieire de sine, iar aceasta duce la viaţa veşnică.
Prin ceea ce este lung, cunoaştem ce este scurt, iar prin ceea ce este scurt, cunoaştem ce este lung. Prin ani lungi de trudă, lehamite şi de iubire de sine cunoaştem această scurtă vremelnicie, iar prin scurtele clipe de virtute cunoaştem veşnicia cea nemăsurată.

16 PAHARUL PLĂCERII
Dacă ţi-ar întinde cineva o pocal de aur cu cel mai bun vin din lume şi ţi-ar spune: „Bea, însă vezi că la fund se află un scorpion,” ai bea oare? În orice pahar al plăcerii pământeşti se găseşte un scorpion la fund. Şi, din nefericire, aceste pahare sunt atât de mici, încât scorpionul este întotdeauna aproape de buze.

17 MOARTEA
Între tăcerea cerului şi a pământului, înţelepţii se sfădesc cu înverşunare: ce este materia şi ce este duhul?
Iar moartea stă în cimitir şi răspunde fără tocmeală: „Materia este aluatul, duhul este drojdia; voi sunteţi pâinea, iar eu oaspetele.”

18 LA CĂPĂTÂIUL FIULUI MORT
Mama îi pregăteşte fiului aşternut din lână de caşmir şi baldachin din mătase mongolă.
O noapte, o a doua, iar a treia noapte fiul zace în aşternut de lut, stârv îngropat de un an, zace fără desfătare, fără amărăciune şi fără vise.
Vin biruitorii pământului; vin biruitorii mării; vin biruitorii văzduhului şi aduc mamei, spre mângâiere, şi lacrimile lor.
– Unde sunt slăvitele voastre biruinţe, când îmi aduceţi ceea ce mamele au din preaplin?

19 MOARTEA ÎNTEMNIŢAŢILOR
– Cultură şi progres! se laudă un întemniţat al vieţii către alt întemniţat al vieţii.
– Vrei să zici: curăţirea şi luminarea închisorii! Dar cine ne va străpunge zidul închisorii? îl întreabă întemniţatul pe întâiul întemniţat.
Şi două cuvinte, cu două inimi, se afundă în pivniţa închisorii.

20 UNDE ESTE STĂPÂNUL OSPĂŢULUI?
Pe pieptul unui cal mort stă un vultur şi mănâncă. Pe pieptul vulturului stă timpul şi mănâncă. Pe pieptul timpului stă veşnicia şi mănâncă. Mii de privitori – cu vulturul lor pe piept – se uită şi văd o parte din privelişte; abia zece dintr-o mie văd partea a doua, şi numai unul din aceştia zece vede partea a treia. În miile de exclamări dureroase este mângâietor să auzi strigătul unui văzător cu duhul: Iată, deasupra veşniciei, pe Stăpânul ospăţului!

Sf. Nicolae Velimirovici – Gânduri despre bine şi rău 1-10

1. SUFLETUL – MAI DE PREŢ DECÂT TRUPUL
Timpul este pasărea care te împodobeşte cu penele sale pestriţe, dar care va şi veni să smulgă cele ale sale. Dacă te vei lega cu sufletul prea mult de pene, timpul va smulge împreuna cu penele şi sufletul. O, cât de urâtă va fi atunci goliciunea ta!

2. DUMNEZEU – ROATA CEA MAI MARE
Roata mare se învârte mai încet, dar ajunge din urmă roata mică, ce se învârte mai repede. Cu cât roata este mai mare, cu atât rotirea este mai înceată şi zgomotul mai mic; cu cât roata este mai mică, cu atât rotirea este mai iute şi zgomotul mai mare. Acest fapt se potriveşte şi lucrurilor, şi oamenilor. Roata cea mai mare din sufletul omului este Dumnezeu. Marginile ei nu se pot vedea, nici mersul ei nu se poate auzi din pricina mulţimii şi a larmei roţilor celor mici.
Însa în clipa în care toate roţile cele mici din sufletul omului se liniştesc, abia atunci sufletul se oglindeşte în nemăsurata roata dumnezeiască, în care se cuprinde cerul şi pământul. Şi în faţa acestei vederi, pe cât de rară, pe atât de neaşteptată, sufletul simte o bucurie de negrăit.

3. NECREDINCIOSUL ÎŞI ESTE SIEŞI CĂLĂU
Când omul îşi întoarce faţa către Dumnezeu, toate drumurile duc la Dumnezeu. Când omul, însă, îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, toate drumurile duc spre prăpastie.
Cine se leapădă cu totul de Dumnezeu, şi cu buzele şi cu inima, acela nu săvârşeşte în viaţă nimic altceva decât cele ce duc la desăvârşita lui surpare, şi trupească şi sufletească.
De aceea nu te grăbi să cauţi călău pentru cel necredincios. El însuşi l-a găsit în sine, unul mai de încredere decât cel pe care i l-ar da lumea întreagă.

4. SUFLETELE TARI
Nu ajunge ca omul să aibă numai tăria voinţei, nici numai tăria simţirii, nici numai tăria cugetării. Nici toate acestea împreună nu sunt de ajuns, fără un ţel luminat.
La ce-i folosesc atletului iuţeala picioarelor şi tăria plămânilor, dacă de teama lui toţi îl ocolesc şi nimeni nu-i vrea ajutorul?
Înveşmântate în bezna nopţii, toate stihiile puternice şi învolburate ale naturii îl umplu pe călător de frică; dar când sunt luminate de soarele dimineţii, călătorul se împrieteneşte cu ele.
Asemenea sunt şi aşa-zisele suflete tari. Îmbrăcate în întunericul iubirii de sine şi al deşertăciunii, ele ajung de temut pentru oameni şi natura din jur. Înveşmântate însă în lumina dumnezeiască, ele se fac izvor de bucurie pentru toţi cei din jur.
Grindina este mai tare decât ploaia; cu toate acestea, grindina nu are nici un prieten pe pământ.

5. BUNĂTATEA ESTE DEPARTE VĂZĂTOARE
Bunătatea este departe văzătoare, şi desluşeşte pricinile cele mai îndepărtate. Răutatea este mioapă şi vede pricinile cele mai apropiate. Răutatea, întocmai ca pasărea, vede că este nevoie de nori ca să plouă. Bunătatea vede că este nevoie de Dumnezeu ca să plouă.
Răutatea, întocmai ca măgarul, vede că este nevoie de bălegar ca să crească porumbul. Bunătatea vede că este nevoie de Dumnezeu ca să crească porumbul.

6. ÎNTREGUL – MAI LĂMURIT DECÂT PARTEA
Totdeauna întregul este mai lămurit decât o parte a întregului. Aceasta, de bună seamă, din pricina noimei şi a unităţii întregului.
Este mai lesne de văzut stejarul decât ghinda din stejar. Este mai lesne de văzut trăsura decât roata trăsurii. Mai lesne se vede omul, decât mâna omului. Natura, în întregul ei, se vede mai lesne decât orice lucru din natură. Dumnezeu este mai lămurit vederii decât natura şi decât tot ce fiinţează în natură.Dar dacă omul îşi aţinteşte privirea asupra ghindei din stejar, ghinda se arată mai lesne vederii decât stejarul; dacă îşi aţinteşte privirea asupra roţii, roata se vede mai bine decât trăsura; dacă priveşte mâna, mâna se vede mai bine decât omul; dacă îşi aţinteşte privirea asupra oricărui lucru din natură, lucrul acela se vede mai lesne decât natura; şi dacă îşi aţinteşte privirea asupra naturii, natura ajunge mai lămurită vederii decât Dumnezeu. Însă această limpezime a părţii este vremelnică, pe când limpezimea întregului este dăinuitoare. De aceea Dumnezeu este cea mai mare şi cea mai dăinuitoare limpezime.

7. TĂCERE
Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă.

8. OMUL MARE
Nu poţi ajunge om mare, până ce nu te socoteşti mort.
Nu poţi ajunge om mare în nici un loc din lume şi în nici un rang din societate: în primul rând, câtă vreme te temi de orice este mai mic decât Dumnezeu; în al doilea rând, câtă vreme iubeşti ceva ce este mai mic decât Dumnezeu şi, în al treilea rând, câtă vreme nu te obişnuieşti să socoteşti moartea ta ca pe ceva ce a fost, nu ca pe ceva ce urmează să fie.

9. SLĂBĂNOGUL
Facerea de rău este o slăbiciune, nu o putere. Rău-făcătorul este un slăbănog, nu un viteaz. De aceea, socoteşte-l întotdeauna pe cel ce-ţi face rău ca fiind mai slab decât tine şi, aşa cum nu te răzbuni pe un copil neputincios, tot aşa nu căuta să te răzbuni nici pe făcătorul de rele. Căci el nu este făcător de rele după putere, ci după slăbiciune.
În acest fel, vei strânge putere în tine şi te vei asemăna mării, care nu se revarsă pentru a îneca pe orice copil ce aruncă în ea cu pietre.

10. HIMERĂ STRĂLUCITOARE
Ochiul nu se satură de privit, nici urechea nu se satură de auzit. Lumea aceasta este, în întregul ei, asemenea unei himere strălucitoare, dar în parte este numai mâhnire; vitejie de uriaş, în întregul ei, şi frică de şoarece, în parte; avânt nebiruit al vieţii, în întregul ei, şi moarte fără nădejde, în parte. Şi toată această strălucitoare himeră nu poate îndestula nici un ochi, nici o ureche şi cu atât mai puţin poate ostoi setea dorinţelor trupeşti. Iar cel mai puţin poate potoli setea duhovnicească. Căci aşa cum o picătură de apă cade pe limba arsă a călătorului însetat şi îl adapă, tot aşa şi acest întreg cosmos – o picătură fierbinte – cade pe sufletul însetat al omului şi nu numai că nu-l satură, ba chiar această picătură fierbinte – cosmosul – îl face mai setos şi îi aţâţă setea până la nebunie. Într-adevăr, lumea e făcută doar să stârnească setea în om, nu să o şi astâmpere.