Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Potoleşte întristările noastre” (+25 Ianuarie)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele şi icoasele:

Condacul 1:

Minunată izbăvire şi apărare ne-a dăruit nouă cinstitul Tău chip, Preacuvântată Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ca izbăvindu-ne de rele prin arătarea lui şi căutând spre el, mulţumiri aducem Ţie, noi, robii Tăi, Născătoare de Dumnezeu: ci ca Ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm Ţie: Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Icosul 1:
A îngerilor mulţime şi toate oştile cereşti Te slăvesc pe Tine, Împărăteasă a tuturor, de Dumnezeu Născătoare, că Tu ai umplut de bucurie sufletele noastre prin milostiva arătare a chipului Tău celui Sfânt, de Dumnezeu aleasă Fecioară, Stăpână căreea închinându-ne, Ţie înălţăm ruga umilită, strigând cu frică unele ca acestea:
Bucură-te, că Tu eşti binecuvântarea Părintelui Celui Fără de început;
Bucură-te, că Tu eşti locaşul Fiului Celui Mai înainte de veci;
Bucură-te, că Tu eşti umbrită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că pe Tine Te laudă heruvimii cei cu mulţi ochi;
Bucură-te, că ţie aduc cântări de laudă serafimii cei cu şase aripi;
Bucură-te, că toate oştile cereşti Te măresc;
Bucură-te, că toate seminţele pământului Maică a lui Dumnezeu Te mărturisesc;
Bucură-te, că prin Tine toată lumea se umple de veselie;
Bucură-te, că prin Tine toate suferinţele noastre se vindecă;
Bucură-te, că prin rugăciunile Tale întristările noastre se alină;
Bucură-te, că prin mijlocirile Tale toate cererile noastre se împlinesc;
Bucură-te, că ţie şi Fiului Tău în icoana Ta cea cinstită ne închinăm aducând mulţumire;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre! 

 

Condacul 2:

Toate puterile cereşti Te văd, de Dumnezeu aleasă Fecioară, pururea stând înaintea Tronului Slavei Împăratului Ceresc şi pentru creştini rugându-Te Fiului şi Dumnezeului Tău, Cerească Împărăteasă; iară noi, păcătoşii, pe pământ văzând sfânta icoana Ta şi la dânsa căzând, Ţie ne închinăm cu bucurie, strigând: Aliluia!

Icosul 2:
Înţelegere dă-ne nouă, neîncetata noastră Solitoare, Cerească Împărăteasă: că din guri necurate cum este cu putinţă a cânta numelui Tău? Ca Mijlocitoare a bunătăţilor eşti nouă, puternică eşti a da ajutor în toata trebuinţa noastră, ca să srtigăm Ţie cu umilinţă unele ca acestea:
Bucură-te, Ceea ce Fiului şi Dumnezeului Tău aduci rugăciuni pentru noi ca să ne mângăi;
Bucură-te, Ceea ce prin rugăciunile Tale izbăveşti ochii noştrii de veşnica tânguire;
Bucură-te, Ceea ce cu rugăciunile Tale de Maică pleci pe Fiul şi Dumnezeul Tău spre milostivire către noi;
Bucură-te, Ceea ce prin rugăciunile Tale potoleşti dreapta mânie a lui Dumnezeu cea pornită asupra noastră;
Bucură-te, Ceea ce prin solirile Tale faci iertate păcatele noastre;
Bucură-te, Ceea ce prin ajutorul Tău nimiceşti patimile noastre;
Bucură-te, Ceea ce prin ocrotirea Ta destrami necazurile noastre cele vremelnice;
Bucură-te, Ceea ce ne ajuţi în toate nevoile şi necazurile;
Bucură-te, Ceea ce pururea proslăveşti pe cei ce Te slăvesc pe Tine;
Bucură-te, Ceea ce alini cu bucuria Ta întristările noastre;
Bucură-te, Ceea ce veselie neîncetată ne dăruieşti;
Bucură-te, Ceea ce deschizi nouă uşile Raiului;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Condacul 3:
Puterea Celui Preaînalt Te-a umbrit şi cu grabnica şi calda ocrotire a celor ce aleargă la Tine cu credinţă şi se închină cinstitului Tău chip Te-a dăruit: ca numai ţie, Nestricăcioasei şi Curatei Maici a lui Dumnezeu, s-a dat în dar a împlini toată cererea noastră bună, şi Tu singură poţi a ne ajuta cât voieşti. Pentru aceasta, toate vârstele slavoslovesc pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, strigând: Aliluia!

Icosul 3:
Având bogăţie neîmpuţinată de milostivire, tuturor marginilor pământului tinzi mână de ajutor şi dăruieşti bolnavilor vindecare, patimilor uşurare, orbilor vedere şi tuturor toate le plineşti după a lor trbuinţă; iar noi cu mulţumire cântăm Ţie unele ca acestea:
Bucură-te, Singura Maică, Ce ne arăţi milostivire;
Bucură-te, Ceea ce ne descoperi nouă vistierie de mult preţ a milei;
Bucură-te, Ceea ce îndurări fără număr ne dăruieşti;
Bucură-te, Ceea ce dai cuvânt de înţelepciune celor care îl cer;
Bucură-te, Ceea ce dăruieşti tinerilor sporire a înţelegerii;
Bucură-te, ceea ce nimiceşti rănile noastre cele din păcate;
Bucură-te, Ceea ce sădeşti drepţii în corturile Raiului;
Bucură-te, Ceea ce eşti deznădăjduitilor Nădejde a bunătăţilor viitoare şi Întărire;
Bucură-te, Ceea ce grabnic scoli pe toţii căzuţii ca să primească har;
Bucură-te, Ceea ce tuturor ajuţi întru tot ajutorul pe care-l cer ei de la Tine;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Condacul 4:
Cuprinşi fiind noi de viforul multor necazuri întodeauna ne ajuţi, Cerească Împărăteasă, celor ce cu credinţă alergăm la Tine şi ne închinăm icoanei Tale purtătoare de tămăduiri, cu care este harul şi puterea Ta, precum ai zis oarecând despre cea dintâi icoană. Şi noi credem cu adevărat că ascuţi cererile celor ce cheamă numele tâu cel sfânt şi Fiului tău strigă: Aliluia!

Icosul 4:
Auzind domnul în Cer mijlocirile Tale cele pentru noi, aleasă Camară a Duhului sfânt, plineşte cererile Tale; iar noi, păcătoşii, pe pământ văzând icoana Ta cea sfântă care ne luminează nouă ca un soare strălucitor, Ţie ca Maicii lui Dumnezeu cutezăm a grăi:
Bucură-te, Ceea ce arăţi nouă Soarele Cel Gândit;
Bucură-te, Ceea ce ne luminezi cu lumina cea neînserată;
Bucură-te, Ceea ce ne învii din moartea păcatului;
Bucură-te, Ceea ce deschizi pântecele celor sterpe;
Bucură-te, Ceea ce goneşti grabnic pe vrăjmaşii răi ce năvălesc asupra noastra fără veste;
Bucură-te, Ceea ce pururea ne îndulceşti de bunătăţile dorite;
Bucură-te, Ceea ce ne mângăi degrab în necazuri şi întristări;
Bucură-te, Ceea ce mântuieşti de moarte năprasnică pe cei cu credinţă cheamă numele Tău;
Bucură-te, Ceea ce dăruieşti viaţa fără sfârşit celor care nădăjduiesc întru Tine;
Bucură-te, Ceea ce sui la Cer pe cei ce au credinţă şi dragoste către Tine;
Bucură-te, Ocrotitoarea noastră cea tare;
Bucură-te, Ceea ce în toate împrejurările grele ne ocroteşti;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Condacul 5:
Ca pe o stea de la Dumnezeu purcezătoare ne-ai arătat cinstita icoana ta, Stăpână a lumii, spre care căutând şi cu inima credincioasă rugându-ne Ţie Născătoare de Dumnezeu, grăim: „Tu ne eşti scut nebiruit şi zid nestrăpuns nouă, celor ce strigăm Ţie: Aliluia!

Icosul 5:
Puterile cereşti vedeau pe mâna Ta pe Cel ce a zidit cu mâinile sale oamenii, şi Stăpân Îl pricepeau a fi; iar noi, păcătoşii, pe pământ văzându-Te zugrăvită pe Tine, Maica lui Preacurată, tinzând cu dragoste mâinile Tale către noi, către Tine cu umilinţă strigăm:
Bucură-te, Ceea ce eşti nearsă ţii pe mâna Ta Focul Dumnezeiesc Ce arde păcatele noastre;
Bucură-te, Ceea ce ai purtat pe mâna Ta Lumina Neurmată Ce luminează sufletele noastre;
Bucură-te, Ceea ce biruieşti pe vrăjsmaşii noştrii văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, Ceea ce arăţi dragoste şi milostivire către noi;
Bucură-te, Ceea ce aduci lui Dumnezeu mâinile Tale chezăşuind pentru noi;
Bucură-te, Ceea ce ne deschizi intrarea în Împărăţia Cerurilor;
Bucură-te, Ceea ce ne ocroteşti cu ajutorul Tău;
Bucură-te, Ceea ce faci iertate păcatelor noastre prin mijlocirea Ta;
Bucură-te, Ceea ce alini întristările noastre prin ruga Ta;
Bucură-te, că prin mijlocirea ta ne îndulcim de toate bunătăţile;
Bucură-te, că prin Tine toate dorinţele noastre bune se împlinesc;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Condacul 6:
Propovăduitori de Dumnezeu fiind Apostolii, după Înălţarea Domnului, la sfinţirea bisericii Tale aflând chipul Tău zugrăvit pe pereţi de nevăzuta mână, stăpână, au strigat lui Dumnezeu Celui Născut din Tine: Aliluia!

Icosul 6:
Strălucit-ai cu înţelepciunea din adevăratul soare al Dreptăţii, de Dumnezeu aleasă Fecioară, şi razele adevăratei înţelegeri de Dumnezeu trimiţând, cu ele luminezi pe toţi cei care cu credinţă Te mărturisesc a fi Maică a lui Dumnezeu şi strigă unele ca acestea
Bucură-te, Ceea ce pe toţi locuitorii Cerurilor îi luminezi cu slava Ta;
Bucură-te, Ceea ce rânduieşti temeiul mântuirii omeneşti;
Bucură-te, Chivot al vieţii noastre, care de potopirea morţii ne păzeşti;
Bucură-te, Ceea ce ne dăruieşti viaţă în salaşurile raiului;
Bucură-te, Mijlocitoarea noastră către Dumnezeu, Care mântuieşti lumea;
Bucură-te, Grabnică Ocrotitoare a celor în necazuri;
Bucură-te, Ceea ce vindeci toate bolile omeneşti, trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, Ceea ce deschizi graiul muţilor şi gângăvilor;
Bucură-te, Ceea ce dai tot binele celor care cer de la Tine;
Bucură-te, Cea ce izvorăşti tuturor învăţătura harului;
Bucură-te, Ceea ce prin aceasta din destul îndulceşti toate tagmele şi vârstele;
Bucură-te, Ceea ce dorinţele bune ale tuturor le plineşti;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Condacul 7:
Vrând Îndelung-Răbdătorul, Atoatevăzătorul Domn să arăte iubirea Sa de oameni şi adâncul îndurărilor Sale, Te-a ales ca Maica Lui şi pe Tine, Izvorule nesecat al milei, că dacă cineva e vrednic de osânda Dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, prin atotputernica Ta mijlocire să fie păzit, şi fiului Tău şi Dumnezeului nostru cu mare glas să strige: Aliluia!

Icosul 7:
Minunate ai arătat lucrurile Tale în Preacurata Maica Ta, Doamne, şi minunată ne-ai dăruit icoana Ei, care mai mult decât razele soarelui luminează oamenii care privind la ea socot că văd pe Însăşi Născătoarea de Dumnezeu, strigând cu inima credincioasă şi suflet plin de dragoste unele ca acestea:
Bucură-te, Ceea ce icoana Ta o tinzi pe pământ ca un nor spre acoperamânt tuturor ;
Bucură-te, Ceea ce mai presus de nădejde ne arăţi milostivă ocrotire prin ea;
Bucură-te, Ceea ce prin icoana Ta izvorăşti pretutindeni minuni;
Bucură-te, Cea ce prin arătarea icoanei Tale toţi oamenii îi luminezi;
Bucură-te, Ceea ce prin aceasta arăţi în Biserică nou semn al harului;
Bucură-te, că la icoana Ta privind Ţie Însăţi, Adevăratei Născătoare de Dumnezeu, ne închinăm;
Bucură-te, Ceea ce prin icoana Ta ca printr-un stâlp de foc alungi bezna păcatului;
Bucură-te, Ceea ce prin aceasta alini întristările noastre;
Bucură-te, Ceea ce ai sfinţit Biserica prin această arătare;
Bucură-te, că noi, păcătoşii, suntem păziţi prin ocrotirea Ta;
Bucură-te, Ceea ce destrami haina aspră a necazurilor noastre;
Bucură-te, Ceea ce ne înveşmântezi pe noi cu bucuria veşnică;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Condacul 8:
Străină şi preaslavită arătându-se în Biserică Sfânta icoana Ta, îngerii au cântat-o, Apostolii au preaslăvit-o, ceata ierarhilor s-a închinat ei, iar noi, păcătoşii, căzând la dânsa aşteptăm marile şi bogatele Tale milostiviri, cu veselie strigând: Aliluia!

Icosul 8:
Cel ce stăpâneşte peste toate cele de sus şi cele de jos, Domnul, văzându-Te pe Tine, Maica Sa, pururea stând înaintea Lui şi cu umilinţă aducându-I rugăciune pentru noi, păcătoşii, a făgăduit să plinească toate cererile Tale; iar noi, păcătoşii, nădăjduind în rugăciunile Tale de Maică pentru noi, mulţumim Ţie cu laude ca acestea:
Bucură-te, Ceea ce împreună cu Fiul şi Dumnezeu Tău veşnic împărăţeşti;
Bucură-te, Ceea ce pururea îi aduci rugă pentru noi;
Bucură-te, Ceea ce acoperi cu mila ta pe toţi cei ce aleargă la Tine;
Bucură-te, Bucuria tuturor, Care alini întristările noastre;
Bucură-te, Ceea ce ai lucrat împăcarea nostră cu Dumnezeu;
Bucură-te, Ceea ce ai unit pe Dumnezeu cu omul;
Bucură-te, Ceea ce ai rânduit mântuirea oamenilor;
Bucură-te, Ceea ce ai stricat blestemul păcatului strămoşesc;
Bucură-te, Ceea ce ai luminat firea noastră muritoare cu nemurirea;
Bucură-te, Ceea ce străpungi împietrirea inimilor noastre;
Bucură-te, Ceea ce înalţi la Dumnezeu pe cei deznădăjduiţi;
Bucură-te, Ceea ce ai sfărmat cursele celui viclean, întinse spre căderea noastră;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Condacul 9:
Toată firea îngerească aduce cântări de laudă ţie, Maicii lui Dumnezeu şi Acoperitoarei tuturor celor ce aleargă la Tine şi cer ajutorul Tău:ca prin ocrotirea Ta cea tare şi neclintită pe drepţi îi veseleşti, pe păcătoşi îi aperi şi de necazuri îi izbăveşti, şi întristările le potoleşti, şi te rogi pentru toţi cei ce srtigă cu credinţă: Aliluia!

Icosul 9:
Ritorii cei multgrăitori, ca nişte peşti fără de glas, nu se pricep a lăuda, Stăpână, praznicul cel slăvit al sfintei icoanei Tale, nici nu sunt vrednice laudele aduse Ţie din gurile noastre cele spurcate: totuşi, văzând nenumăratele faceri de bine arătate nouă prin sfânta icoana Ta, cu sufletul şi inima bucurându-ne, ţie grăim:
Bucură-te, Ceea ce ne aperi de foamete hrănindu-ne cu Pâinea Vieţii;
Bucură-te, Ceea ce ne păzeşti prin nemurire de pierzania morţii;
Bucură-te, Ceea ce ne ocroteşti de cutremurul păcatului;
Bucură-te, Ceea ce ne izbăveşti de înecul morţii cu mâna Ta cea tare;
Bucură-te, Ceea ce ne răpeşti din foc cu roua rugăciunilor Tale;
Bucură-te, Ceea ce de nevoi ne aperi cu mijlocirea Ta cea puternică;
Bucură-te, Ceea ce ne păzeşti de sabie cu puterea Ta;
Bucură-te, Ceea ce ne mântuieşti de năvălirea celor de alt neam;
Bucură-te, Ceea ce cu adevărata pace ne fereşti de războiul cel dintre noi;
Bucură-te, Ceea ce vindeci rănile de moarte ale celor ce aleargă la Tine;
Bucură-te, Ceea ce cu rugăciunile Tale ne slobozeşti de dreapta ameninţare a lui Dumnezeu ce stă asupra noastră;
Bucură-te, Ceea ce ne scoţi din toată boala cu cinstita Ta mijlocire;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Condacul 10:
Voind a mântui neamul omenesc de înşelăciunea vrăjmaşului, Domnul Cel Iubitor de oameni te-a dăruit pe Tine, Maica Sa, spre ajutor pământenilor, grăind: „Fii oamenilor, iată, Maica Mea să vă fie Acoperământ şi Scăpare, întristătilor Mângâiere, necăjiţilor Bucurie, napăstuitilor Ocrotitoare, ca sa îi ridice din adâncul păcatului pe toţi care strigă: Aliluia!

Icosul 10:
„Împărate Ceresc”- aşa se roagă pururea pentru noi Împărăteasa Cerurilor- „primeşte pe tot omul ce Te slăveşte şi cheamă Numele Tău, acolo unde se face pomenire Sfântului Tău Nume, şi pe cei ce Mă proslăvesc pentru Numele Tău, şi nu îi leapădă de la faţa Ta, ci binevoieşte întru ei şi primeşte de la ei toată ruga, şi pe toţi îi izbăveşte din nevoi”; iară noi, păcătoşii, nădăjduind spre rugăciunile Tale de Maică, strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, că Tu eşti Fierbintea noastră Rugătoare către Dumnezeu;
Bucură-te, că rugăciunea Ta de Maică mult poate spre a milostivi pe Stăpânul;
Bucură-te, Nădejdea celor fără de nadejde, Ce potoleşti întristările lor;
Bucură-te, Ceea ce luminezi cu harul Tău nevrednicia noastră;
Bucură-te, Ceea ce cureţi întinarea noastră prin curăţia Ta;
Bucură-te, Ceea ce îndreptezi rugile noastre cu buna Ta mireasmă;
Bucură-te, Ceea ce întorci stricăciunea noastră pământească întru nesticăciune;
Bucură-te, Ceea ce vindeci neputinţa noastră;
Bucură-te, Ceea ce tămăduieşti toate bolile noastre sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, Ceea ce împrăştii degrab norul patimilor, necazurilor şi întristărilor care ne bântuieşte;
Bucură-te, Ceea ce prin rugăciunea Ta cea tare dăruieşti toate cele de folos;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Condacul 11:
Cântare cu umilinţă primeşte de la noi, Cerească Împărăteasă, şi rugăciunea adusă Ţie ascultă-o, Fecioară de Dumnezeu Născătoare: ca la Tine întru nevoi, necazuri şi înrtistări alergăm şi înaintea Ta vărsăm lacrimi în tristeşile noastre, şi ne rugăm: ” Potoleşte întristările noastre şi primeşte această jertafă a robilor Tăi, care strigă: Aliluia!

Icosul 11:
Făclie primitoare de lumină a Luminii celei Adevărate arătându-Te celor de pe pământ, luminezi sufletele celor care cinstesc arătarea icoanei Tale şi la Dumnezeiasca înţelegere povăţuieşti pe cei ce cântă Ţie unele ca acestea:
Bucură-te, făclie nestinsă a Focului Celui Nematernialnic, Care ne călăuzeşti;
Bucură-te, Răsărit al Neurmatei Lumini Dumnezeieşti, Care ne luminezi;
Bucură-te, Soare al Dreptăţii, ce ne acoperi de strălucire;
Bucură-te, Ceea ce ne izvorăşti nouă izvorul vieţii Raiului;
Bucură-te, Maică a Luminii Celei Adevărate, Care luminezi sufletele tuturor năpăstuiţilor;
Bucură-te, Ceea ce mântuieşti pe toţi cei ce Te cheamă în ajutor şi numele Tău slăvesc;
Bucură-te, Ceea ce dăruieşti sfârşit neânfruntat al vieţii celor care nădăjduiesc spre Tine;
Bucură-te, Ceea ce neîncetat ajuţi tuturor neamurilor ce te cinstesc pe Tine ca Maică a lui Dumnezeu şi Te numesc de Dumnezeu Născătoare;
Bucură-te, Ceea ce alungi de la noi închipuirile duhurilor rele prin adumbrirea Sfintei Tale icoane;
Bucură-te, Ceea ce ne dai grabnica mângâiere în necazurile şi întristările care ne află fără veste;
Bucură-te, Ceea ce dăruieşti bucurie la toată lumea;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Condacul 12:
Har Dumnezeiesc cere nouă de la Stăpânul Cel Ceresc, Fiul şi Dumnezeul Tău, şi tinde nouă mână de ajutor, şi cu rugăciunile Tale potoleşte întristările noastre, acoperă-ne cu acoperământul aripilor Tale, depărtează de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul, împacă viaşa noastră, ca să nu pierim rău, ci ne primeşte în corturile cele veşnice, Ocrotitoarea noastră, ca bucurându-ne să strigăm: Aliluia!

Icosul 12:
Cântându-Te pe Tine, Stăpânitoare Ajutătoare, Te lăudăm şi, rugându-ne Ţie cu umilinţă, credem şi mărturisim că ceri bunătăţile cele vremelnice şi veşnice pentru cei care cântă Ţie:
Bucură-te, Ceea ce aperi toată lumea cu mijlocirea Ta;
Bucură-te, Ceea ce dăruieşti biruinţă drepslăvitorilor asupra barbarilor;
Bucură-te, Ceea ce înfrângi năvălirile celor de alt neam asupra creştinilor;
Bucură-te, Ceea ce păzeşti în credinţă pe cei cucernici;
Bucură-te, Ceea ce risipeşti ca praful de la faţa pământului pe cei ce nu cinstesc sfintele Tale icoane;
Bucură-te, Ceea ce ajuţi grabnic celor aflaţi întru necazuri, care se închină Sfintei icoanei Tale şi Te cheamă într-ajutor;
Bucură-te, Ceea ce ne povăţuieşti pe noi, păcătoşii, spre mântuire şi primirea bunătăţilor celor veşnice;
Bucură-te, Ceea ce pentru noi toţi ceri de la Fiul Tău şi dumnezeul nostru Împărăţia cea Veşnică;
Bucură-te, Ceea ce dăruieşti credincioşilor viaţa cea fără de sfârşit;
Bucură-te, Ceea ce tuturor le dăruieşti, în toată trebuinţa, toate cele bune şi de folos;
Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Condacul 13:
O, Maică Prealăudată, Cerească Imparateasă şi Stăpână, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Ceea Ce ai născut pe Cuvântul mai Sfânt decât toţi Sfinţii! Primind prinosul nostru de acum, potoleşte întristările noastre şi ne izbăveşte de toate necazurile, nevoile, tristeţele şi ne scapă de osânda cea veşnică şi chinul care va să fie, şi ne învredniceşte a ne sălăşlui în veşnicile corturi ale Raiului pe noi, robii tăi care strigăm: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1.

 

Omului sănătos duhovniceşte toate i se întâmplă aşa cum doreşte

Omul vindecat, sănătos duhovniceşte, primeşte iluminare de la Duhul Sfânt şi dacă Dumnezeu doreşte, şi îndumnezeire, tot de la harul dumnezeiesc. Omul sănătos duhovniceşte este cel care se află în stadiul iluminării, adică are rugăciunea neîncetată care în forma cea mai deplină a ei este auto-lucrătoare. Adică omul nu mai se roagă, depunând efort personal, ci „aude” înlăuntrul lui rugăciunea pe care o face Duhul Sfânt „strigând: Avva Părinte” (Gal. 4,9).
„În Biserică, subliniază părintele Porfirie, are loc împreunarea dumnezeiască, devenim îndumnezeiţi”. Iubirea Lui vrea să ne facă „dumnezei după har în chip gratuit”. Aceasta o face prin sanatoriul care se numeşte Biserică, cu cei care se lasă sub îngrijirea Lui terapeutică.
Îndumnezeirea este scopul existenţei noastre. Suntem datori, ne învăţa părintele, „să devenim după har necreaţi, să fim părtaşi ai lucrărilor dumnezeieşti ale lui Dumnezeu, să pătrundem în taina îndumnezeirii”. In Biserică participăm la lucrările necreate ale lui Dumnezeu, devenim necreaţi, murind după omul cel vechi şi trăind viaţa lui Hristos, trăind înlăuntrul lui Hristos şi Hristos înlăuntrul nostru (Col. 3, 9; Rom. 6, 6; Efes. 4, 22).
Cel vindecat a reuşit, cu harul lui Dumnezeu, uciderea omului vechi. In Biserică murim pentru trup, pentru patimi şi trăim de pe acum în Rai. Moartea biologică devine „o punte”, ne învăţa Bătrânul, „pe care o vom trece într-o clipită, ca să continuăm să trăim întru lumina cea neînserată”. Prin curăţirea de patimi i se dă omului posibilitatea să devină sălaş al Duhului Sfânt.
Cel vindecat descoperă treptat pe omul cel nou „creat după Dumnezeu” (Efes. 4, 24). Lumina duhovnicească sfântă îl iluminează pe omul care are bună-dispoziţie, dispoziţia pocăinţei, să vadă chiar mai curat păcatele şi patimile lui. în continuare, conlucrează cu el astfel încât, dacă şi acela doreşte, să-l izbăvească de acestea prin pocăinţa deplină şi desăvârşită (Mt. 5, 20). Astfel, omul se „descurcă”, eliberându-se de toate complexele, sentimentele egoiste de inferioritate sau superioritate, de invidie, gelozie, ţinerea de minte a răului etc. şi de dependenţele pe care le-a creat viaţa lui păcătoasă. Fără lumina lui Hristos, care este în acelaşi timp şi lumina Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, omul rămâne „încurcat” sufleteşte, adică egoist şi iubitor de sine.
Cu cât omul trăieşte în Biserică, se curăţeşte, cu cât se înfrânează sau îşi smulge patimile, cu atât se iluminează. Se uneşte cu Dumnezeu, participă la lucrările Dumnezeieşti necreate, devine „dumnezeu după har. „Când suntem cu Hristos, suntem înlăuntrul luminii, şi când trăim în lumină, acolo nu există întuneric. Dar starea aceasta a iluminării nu este permanentă, dacă omul nu ia seama, iarăşi se întunecă.
Smerenia, tânguirea, lacrimile şi în general, lupta duhovnicească sunt cele care păstrează lumina. Rodul Sfântului Duh este evident în omul vindecat duhovniceşte. „In Hristos există toate cele frumoase, toate cele sănătoase”. Omul vindecat ecleziastic descoperă – de multe ori fără să vrea – şi celorlalţi harismele Sfântului Duh, care sunt: „iubirea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, credinţa, blândeţea, înfrânarea” (Gal. 5,22-23). Neapărat omul vindecat are iubire adevărată, dezinteresată, care este nezidită. Trăsăturile acestei iubiri sunt cele pe care le descrie Sfântul Apostol Pavel în imnul iubirii: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (I Cor. 13, 4-8).
Omul vindecat duhovniceşte nu are angoasă, nici mâhniri, fiindcă şi trupul lui funcţionează normal. Omul care trăieşte în această stare, a sănătăţii duhovniceşti, vieţuieşte în fericirea paradisiacă adevărată încă din timpul acestei vieţi. Trăieşte viaţa lui Hristos, participând la fericirea Lui nemărginită. Harul dumnezeiesc l-a prefăcut pe acest om. In el funcţionează în chip minunat şi sufletul, dar şi trupul. „Atunci se duc toate bolile, spunea fericitul Bătrân Porfirie, nici colită, nici stomac, nici tiroidă, nici nimic altceva”. Sistemul endocrin, ca şi toate celelalte sisteme organice, funcţionează firesc, ca şi întregul trup.
Sănătatea trupească este dependentă de cea duhovnicească. „Aproape toate bolile provin din lipsa încrederii în Dumnezeu, şi aduc cu ele angoasa. Această angoasă este creată de pierderea sentimentului religios”. Dorinţele Părintelui nostru ceresc este să ne mişcăm cu iubire, cu dragoste dumnezeiască faţă de El. Când n-o facem, ne umplem de tristeţe, angoasă şi ne simţim goi, pentru că ne lipseşte harul dumnezeiesc. „Dacă nu aveţi iubire pentru Hristos, dacă nu vă preocupaţi cu lucrurile sfinte, cu siguranţă vă veţi umple de mâhnire, de rău!” Dimpotrivă, omul care nu-şi suprimă pornirea religioasă are sănătate.
Omul vindecat nu trăieşte o viaţă dublă: şi cu Dumnezeu, şi cu lumea-diavolul-omul cel vechi. Este cu neputinţă coexistenţa luminii şi a întunericului. Omul ecleziastic cu adevărat, deoarece are lumina, nu poate să aibă şi întunericul, nici nu poate fi cuprins de întuneric, pentru că are lumina. Omul ecleziastic vindecat crede, adică se încredinţează lui Dumnezeu. In acest fel, îi „adaugă pe toţi şi pe toate” lui Dumnezeu, căci se împacă, se linişteşte.
Sufletul lui este odihnit şi fericit. Omul trăieşte în viaţa paradisiacă, având arvuna Duhului, care strigă în inima lui: „Părinte!” (Rom. 8,15).
Omul vindecat duhovniceşte a depăşit frica morţii şi a iadului. Nu se tulbură la ideea că va muri, pentru că este împreună cu Biruitorul morţii, trăieşte împreună cu Hristos, Care a călcat moartea cu propria Sa moarte.
„De când am devenit călugăr, am crezut că nu există moarte. Astfel, am simţit şi simt mereu că sunt veşnic şi nemuritor. Ce minunat!” mărturisea Părintele Porfirie.
Omul vindecat duhovniceşte niciodată nu încetează să lupte. Chiar şi când păcătuieşte, nu deznădăjduieşte, pentru că există Taina Pocăinţei. „Este posibil să fim foarte păcătoşi, însă dacă ne spovedim, ne citeşte părintele rugăciunea de iertare de păcate şi, în acest fel, suntem iertaţi şi înaintăm spre nemurire, fără angoasă, fără teamă”.
Omul vindecat psihosomatic nu este chinuit de aşa-numitele boli şi probleme psihologice, depresia, fobiile, nesiguranţa, stresul etc.
Astăzi mai ales, oamenii sunt chinuiţi de cele de mai sus pentru că nu încearcă să-L iubească pe Dumnezeu şi se închid în ei înşişi. Sfinţii, care sunt oameni cu adevărat sănătoşi, ne arată calea. Ei înşişi s-au vindecat cu harul lui Dumnezeu şi constituie modele pentru vindecarea noastră. Omul sănătos duhovniceşte, prin rugăciune, prin iubire deplină faţă de Dumnezeu, preface depresia în bucurie. Sfinţii „au aflat modul prin care să prefacă depresia în bucurie”. Au reuşit dăruindu-se lui Dumnezeu. Bătrânul cunoştea foarte multe despre aceste aşa-numite boli psihologice şi despre aşa-zişii psihiatri.
Cel sănătos duhovniceşte are iubire faţă de Dumnezeu şi smerenie, care îl eliberează de auto-conservarea egoistă a depresiei. Rugăciunea lui, care se face „cu dor”, este antidotul depresiei, pentru că această rugăciune conduce la iubirea de Dumnezeu şi la smerenia autentică. Principala cauză a depresiei, a moleşelii, a acediei, a lenei şi în general a aşa-numitelor probleme psihologice este, după cum ne înştiinţează Bătrânul, „egoismul cel mare”. Părintele numea toate problemele psihologice de mai sus, ispitiri demonice. Ele sunt urmările lucrărilor demonice, a influenţelor demonice pe care, cu siguranţă, omul şi le adaugă prin consimţământul liberului arbitru.
Aşa-numiţii psihiatri, ca să nu folosească cuvântul diavol,cel care-l face pe om să se poarte egoist, au găsit alte cuvinte, precum nesiguranţă etc.
Omul sănătos duhovniceşte crede corect, conform dogmelor ortodoxe. Are credinţă dreaptă în Sfânta Treime, în Hristos, chiar şi în lucrurile care au legătură cu diavolul şi cu faptele lui. „Când scoţi învăţătura despre existenţa diavolului, se duc toate lucrurile credinţei noastre!”, mărturisea Bătrânul. Psihiatria războieşte în mod perfid credinţa cea dreaptă, pentru că nu acceptă existenţa diavolului.
Omul vindecat duhovniceşte nu are egoism, nu are voie proprie. El încearcă mereu să aplice voia lui Dumnezeu. Niciodată nu se necăjeşte şi nu se chinuie, pentru că are ascultarea, care este smerenie în fapt. Acest om, spunea Bătrânul, „păstrează totdeauna bucuria lui Hristos chiar şi în lucrurile neplăcute care i se întâmplă”. Omul sănătos duhovniceşte face ascultare şi toate i se întâmplă aşa cum doreşte, pentru că nu doreşte nimic din ale lui, ci mereu ceea ce doreşte Dumnezeu. Cel care are voie şi dorinţe, acesta este chinuit şi se chinuieşte. Omul sănătos duhovniceşte îi odihneşte pe cei din jurul lui, în timp ce bolnavul şi cel stăpânit de diavol îi chinuieşte pe cei din jurul lui, fără să dorească. Omul sănătos duhovniceşte nu cedează gândului rău, de la început. Cel sănătos duhovniceşte nu cere iubire de la ceilalţi, nici să arate interes faţă de el. „Astăzi oamenii cer să fie iubiţi, şi de aceea eşuează. Cel mai corect este să nu te intereseze dacă te iubesc, ci dacă tu-L iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar în acest fel sufletul se umple!”Totul este ca omul să-L iubească pe Hristos şi toate problemele se rezolvă. Omul sănătos duhovniceşte se roagă neîncetat, căci îl împiedică pe vrăjmaşul să stăpânească asupra lui. Când primeşte atacul demonic, nu se tulbură, ci se roagă. Atunci, observă Bătrânul Porfirie, şi vrăjmaşul se îndepărtează.

Ieromonah Sava Aghioritul – Taina Bisericii după Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Sfantul Nichifor cel Lepros (+4 Ianuarie)

In anul 1890 binecuvantata insula a Cretei a nascut inca un copil ales al Bisericii noastre, pe parintele Nichifor. Staretul Nichifor in lume Nicolae, provenea din satul Siricari, judetul Honia. Parintii sai au fost oameni simpli si evlaviosi, insa nu a reusit sa se bucure destul de atmosfera calduroasa a binecuvantatei familii, deoarece a ramas orfan din frageda pruncie. L-a crescut bunicul sau Ioanis Tabakakis.

La varsta de 13 ani, a plecat de acasa si a ajuns in Chania unde a inceput sa lucreze intr-o frizerie. Aici si-au facut aparitia primele semne de lepra. In vremurile acelea, pe leprosi ii izolau in insula Spinaloga. Deoarece lepra era o boala contagioasa, suferinzii erau ingrijiti cu teama si oroare.

La varsta de 16 ani  semnele caracteristice leprei erau tot mai evdente si, pentru a nu fi trimis pe insula Spinaloga, a fugit in Egipt. Ramane sa lucreze la o frizerie din Alexandria, insa semnele de lepra devin tot mai vizibile, in special la nivelul fetei si pe maini.

In 1914, la varsta de 24 de ani,Nicolae a ajuns in leprozeria din Chios. Aici se afla o bisericuta a Sfantului Lazar, unde se pastra icoana facatoare de minuni a Preasfintei ,,Ypakoi” (Ascultarea). In acel loc a inceput urcusul duhovnicesc al lui Nicolae. Dupa doi ani, Sf. Antim  l-a tuns in  monahism cu numele Nichifor. Boala a  evoluat in absenta medicamentelor adecvate si si-a imprimat prezenta pe chipul cuviosului (medicamentul necesar a fost descoperit mai tarziu, in 1947).

Parintele Nichifor a trait in discretie si ascultare desavarsita, cu post aspru, lucrand in gradina. De asemenea, el a scris intr-un catalog minunile Sfantului Antim, pe care le-a vazut cu ochii sai (majoritatea fiind vindecari ale demonizatilor).

A fost o relatie duhovniceasca unica intre Sfantul Antim cel orb si calugarul Nichifor, care „nu s-a separat de el, nici macar un pas” dupa cum mentioneaza Parintele Teoclit Dionisiatul in cartea sa „Sf. Antim din Chios”.

Parintele Nichifor se ruga nenumarate ore noaptea, si batea foarte multe metanii, nu s-a certat sau contrazis niciodata cu nimeni. A fost si protopsaltul bisericii. Din cauza bolii sale, a inceput sa-si piarda vederea, iar majoritatea troparelor si pericopelele apostolice le stia pe de rost.

In 1957 Leprozeria din Chios a fost inchisa si restul pacientilor, impreuna cu Parintele Nichifor, au fost trimisi la Statia Antilepra Sf. Varvara din Igaleo, Atena. In acea vreme, parintele avea in jur de 67 de ani. Ochii si membrele sale au fost complet afectate si deformate din pricina bolii.

Acolo, in statia Antilepra, traia parintele Efmenie, care a avut de asemenea boala lui Hansen, dar datorita progreselor in medicina el a fost vindecat. A decis insa sa ramana tot restul vietii sale in statia Antilepra aproape de bolnavi, pe care i-a ingrijit cu multa iubire. Asa a devenit  fiu duhovnicesc al Parintelui Nichifor pe care Domnul l-a inzestrat cu multe harisme, ca o recompensa pentru rabdarea sa. Multi oameni se duceau  la chilia smerita a  calugarului Nichifor leprosul, pentru a primi binecuvantarea sa. Cei care l-au intalnit au povestit:

„Desi era imobilizat la pat, cu rani si dureri, el nu a scos un murmur, aratand multa rabdare.”

„Avea darul de a-i consola pe cei necajiti.”

„Ochii sai erau obositi, vederea slaba, iar mainile ii erau inclestate, avand degetele paralizate.”

„Cu toate acestea, el era tot timpul vesel, calm, zambitor, multumit, bucuros, placut si sfatos.”

„Fata lui, care era mancata de semnele bolilor si ale ranilor, stralucea si impartasea bucurie tuturor celor care il vedeau pe acest om cu totul sarac si extrem de bolnav care zicea: „Sa fie slavit Sfant Numele Lui”.

La varsta de 74 de ani, pe 4 ianuarie 1964, parintele Nichifor a adormit. Dupa dezgropare, Sfintele sale Moaste au raspandit mireasma. Parintele Efmenie si alti oameni credinciosi au relatat multe situatii, in care s-au facut minuni prin intermediul rugaciunilor catre Dumnezeu a parintelui Nichifor.

Minuni…

Parintele Efmenie a zis ca, intr-o seara, dupa ce l-a pregatit de culcare pe parintele Nichifor s-a dus si acesta in camera sa pentru a se odihni. Nu l-a luat insa somnul. Era cuprins de neliniste, probabil ca nu a facut ceva bine, probabil ca nu a inchis bine soba. Acestea si multe altele treceau prin mintea sa. S-a sculat si s-a dus la chilia batranului. Pentru ca sa nu-l deranjeze, daca l-a luat somnul, s-a gandit ca e mai bine sa nu mai bata la usa nici sa zica: ,,Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, miluieste-ma …” si sa astepte raspunsul din inauntru ,,Amin” asa cum se obisnuieste printre monahi. Deschide incet-incet usa, si ce sa vada? Il vede pe parintele Nichifor plutind in vazduh ca la un metru de sol, cu mainile ridicate si rugandu-se. Fata sa stralucea mai mult decat soarele. Dupa ce a fost partasul aceste infricosatoare privelisti, parintele Efmenie, fara sa zica nimic a inchis cu mare atentie usa si s-a dus in chilia sa. Aici a pus capul in pamant si a inceput sa planga, deoarece considera ca l-a suparat pe batranul sau ca nu a batut la usa si ca a vazut aceasta minunata priveliste. Insa plangea si de bucurie, deoarece a vazut cat de mare si de virtuos este parintele sau duhovnic.

Dimineata, dupa obiceiul sau, s-a dus sa-l slujeasca staretul Nichifor, i-a pus metanie si l-a rugat sa-l ierte pentru greseala sa. Parintele Nichifor cu un zambet lin, l-a iertat imediat si i-a cerut sa nu dezvaluie la nimeni ce vazuse, decat dupa moartea sa.

Doamna Maria Valugheorghi din Thesalonik a relatat: ,,Intr-o zi, pe cand eram pe punctul de a adormi vad un staret ca vine in fata mea. Cand a ajuns destul de aproape de mine mi-a zis: Sunt batranul Nichifor. Am venit sa iti spun sa fi atenta. Deoarece exista oameni care vor sa te pagubeasca, sa iti faca rau. Imediat dupa aceasta, batranul a continuat: <<si asculta, copilul meu, icoana mea vreau ca tu sa mi-o faci>>. Si s-a facut nevazut. Intr-adevar, exista cateva rude care vor sa imi faca rau”.

Domnul Nikos Tserkouras, din Atena, ne-a povestit ca, de multe ori, cand lucra ca paraclisier in biserica Sfintilor Doctori fara-de-arginiti, il lua dureri de cap. S-a dus atunci in camera unde se pastra o particica din moastele parintelui Nichifor. S-a insemnat in semnul crucii cu particica de moaste – si imediat durerea de cap i-a trecut.

„Copiii mei, rugati-va! si cum sa va rugati… cu rugaciunea lui Iisus sa va rugati, cu Doamne Iisuse Hrisoase, miluieste-ma. Asa sa va rugati. Asa este bine”. (Pr. Nichifor)