Rugăciunea Sfântului Siluan Athonitul pentru lume

Iunie 30, 2009

rugaciune
Doamne, îndreptează-ne, precum o mamă duioasă îşi îndreptează copiii săi mici. Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale şi puterea ajutorului Tău. Dă uşurare sufletelor chinuite ale poporului Tău şi pe noi, pe toţi, ne învaţă prin Duhul Sfânt, să Te cunoaştem pe Tine. Se chinuieşte sufletul omenesc pe pământ, Doamne, şi nu poate să se întărească cu mintea întru Tine, pentru că nu Te cunoaşte pe Tine, nici bunătatea Ta. Mintea noastră este întunecată de grijile lumeşti şi nu putem pricepe bunătatea dragostei Tale. Tu ne luminează. Milostivirii Tale toate îî sunt cu putinţă. Tu ai pus în Sfânta Evanghelie, că morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia. Aşa fă acum: ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău şi să învie, întru bucurie.


Citatul saptamanii

Iunie 29, 2009

 Muzeu - Icoana 3

„Dragostea are trei ipostasuri: curatie, cunostinta si lumina. Fara curatie dragostea nu este afectiune, ci egoism si patima. Fara cunostinta dragostea nu este intelepciune, ci prostie. Fara lumina dragostea nu este putere, ci slabiciune.
Cand patima, prostia si slabiciunea se intalnesc, ele devin iad, ceea ce satanei ii place sa numeasca iubire”.
(Sf. Nicolae Velimirovici)


Despre grijile vietii – Parintele Teofil

Iunie 28, 2009

– Parinte Teofil, in zilele noastre mai mult ca niciodata, omul este prins de grijile vietii, de serviciu, familie, probleme si multe altele. Exista insa si griji mantuitoare?

– Da, exista griji mantuitoare. „Toata grija cea lumeasca de la noi s-o lepadam”, se spune la slujba, la Sfanta Liturghie. Deci, grijile lumesti trebuie astupate cumva cu increderea in Dumnezeu si in bunatatea Lui, facandu-ne datoria, pentru ca daca nu-ti faci datoria, grijile se inmultesc si ingrijorarea creste. Dar exista si o grija pentru a deveni bun, o grija pentru implinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trai corect, grija de a face ceea ce esti dator sa faci. Exista si griji mantuitoare, griji care te ridica, te angajeaza in viata sfanta, grija de a-ti implini datoriile pe care le ai prin situatia in care te gasesti. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creste, de a-i educa frumos si bine, grija de a le da o inzestrare spirituala care sa-i pazeasca de necazurile vietii, pentru ca necazurile vietii vin de pe urma pacatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca in fiecare zi sa traim o viata frumoasa si linistita, o viata din care sa lipseasca ingrijorarea pentru lucruri pamantesti, dar in care sa se faca vadita grija de a-I sluji lui Dumnezeu si de a-I face voia Lui. Si in felul acesta omul este angajat spre bine si nu este asuprit de rau.

– Cum intelegeti cuvantul din Evanghelie „Sa nu ne ingrijim pentru ziua de maine” (Mt. 6, 34)?

– Il inteleg in sensul acesta: sa nu ne ingrijoram pentru ziua de maine, dar sa ne facem datoria in ziua de azi. Daca ne facem datoria in ziua prezenta, ziua de maine este rezolvata cu problemele care le-ar aduce daca nu ne-am implini datoria in ziua de astazi. Bineinteles ca toate acestea le avem in vedere cu gandul la Dumnezeu, care l-a facut pe om si cu posibilitatea de a se ingriji. Si chiar si cu posibilitatea de a se ingrijora. Dar Domnul Hristos vrea sa-l despovareze pe om de ingrijorarea pagubitoare si sa-l angajeze cu grija mantuitoare.

– Parinte Teofil, in viata duhovniceasca e bine sa avem anumite principii si repere?

– Da, neaparat. Pentru ca altfel duci o viata cumva in gol si n-ai posibilitatea sa te dirijezi, n-ai posibilitatea sa te orientezi. E bine sa ai niste principii la care sa tii si pe care sa le urmezi si niste repere pentru verificare. Daca n-ai nici un reper, atunci te poti crede bun inainte de a fi bun, te poti crede credincios fara sa fii credincios, te poti crede intelept fara sa fii intelept, poti sa ai pareri despre tine care nu consuna cu realitatea. Or, avand in vedere niste principii si tinand seama de niste repere, te poti modela dupa principiile respective si dupa reperele pe care le ai in vedere. Mi-aduc aminte, cand eram copil am auzit la biserica citindu-se la Apostol, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Romani. Aveam vreo 12-13 ani atunci si am auzit cuvantul: „Datori suntem noi cei tari sa purtam slabiciunile celor slabi, si nu noua sa placem, ci fiecare sa faca spre placerea aproapelui intru ce-i bine spre zidirea lui” (Rom. 15, 1-2). Si cand am auzit cuvintele acestea, le-am luat in seama si am ajuns intr-o imprejurare in care n-as fi vrut sa fac un bine pe care-l impunea situatia. Mama mea pleca la camp, tata era absent din gospodarie, parca era-n armata, nu mai stiu ce s-a-ntamplat si trebuia sa mearga mama cu cineva la lucru. Si atunci mama m-a rugat sa am grija de copiii femeii aceleia, sa stau cu ei acasa si sa le port de grija si pe mine ma cam incomoda lucrul acesta. Dar mi-am adus aminte de cuvantul Sfantului Apostol Pavel „Nu noua sa placem, ci fiecare sa faca spre placerea aproapelui”. In felul acesta te ajuta un principiu.

– Ne mai puteti da cateva principii concrete pentru viata duhovniceasca?

– Da. Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele. Cel ce se smereste va fi inaltat, cel ce se inalta va fi smerit… Sunt foarte multe principii in cuprinsul Vechiului Testament si-n Evanghelie. Sfantul Apostol Pavel, de exemplu, in epistolele sale, are cuvantul: „Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre marirea lui Dumnezeu sa le faceti” (I Cor. 10, 31). Domnul Hristos a zis: „lasa acum sa implinim toata dreptatea” (Mt. 3, 15). „De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in imparatia lui Dumnezeu” (Mt. 5, 20). „Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul Sau pret de rascumparare pentru multi” (Mt. 20, 28). „Cel ce vrea sa vina dupa mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie” (Mt. 16, 24). Sunt foarte multe principii de viata, principii dupa care ne putem dirija viata, ne putem orienta.

– Parinte, cum trebuie sa ne ingrijim de trup? Adica, exista griji pentru trup si griji pentru suflet?

– Da, exista griji pentru trup si Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Efeseni ii indeamna pe barbati sa-si iubeasca sotiile cum isi iubesc trupurile lor (Efes. 5, 28). Sfantul Apostol Pavel zice ca nimenea nu si-a urat vreodata trupul sau, ci fiecare il hraneste si-l incalzeste precum si Hristos Biserica (Efes. 5, 29). Deci, nu e normal ca cineva sa-si neglijeze trupul. E normal sa-si ingrijeasca trupul. Domnul Hristos, de pilda, cand era inconjurat de multime, multime care nu mai avea de mancare, a zis ca nu vrea sa-i lase sa lancezeasca pe drum. Deci a intervenit, dandu-le hrana. E o randuiala a Bisericii noastre ca sa ne ajutam unii pe altii, sa ne ingrijim de sanatatea trupului ca sa fie si sufletul in conditia de a se manifesta bine in cele spirituale. Citește restul acestei intrări »


Povatuirile duhovnicesti ale monahului Isaia catre prea cinstita monahie Teodora (VII)

Iunie 27, 2009

211. Pana cand sa ne lasam inselati de lume? Si ce este mai vrednic de cinste decat sufletul, buna mea sora? Ce poate precumpani Imparatia Cerurilor? Ce sfetnic e mai vrednic de crezare decat Dumnezeu? Cine e vrednic de iubire, mai mult decat Hristos? Prietenia cu oamenii si cunoscutii lumii este pana la o vreme. Atata timp cat ei vad ca ai ce le da, iti sunt prieteni, iar cand vor vedea ca nu ai nimic, devin dusmanii tai. Dar Dumnezeul nostru nu este asa. Ci cand vei lasa lumea, toata prietenia omeneasca, toate bunatatile vazute, alergand la bunatatea Lui, te vei imprieteni cu El prin dragoste si frica; atunci el iti va da Imparatia Cerurilor. Si eu iti voi spune cum putem dobandi iubirea Lui. Linistea, tacerea, postul, infranarea, castitatea, rugaciunea, ingenuncherea, citirea – iata prin ce se arata in afara iubirea omului pentru Hristos.

212. Nu te lenevi si nu deznadajdui, buna mea Doamna, in rugaciune, in cantarea de psalmi, in citirea oricarei invataturi insuflate de Duhul Sfant. Caci in cuvintele dumnezeiestilor Scripturi este ascunsa imparatia lui Dumnezeu si ea se descopera celor ce sed in tacere, in liniste si in rugaciune. Daca vrei sa traiesti in evlavie, buna mea sora, mananca painea linistii cu suspine si cu lacrimi. Caci la Iezechiel scria: „Fiul omului, sa-ti mananci painea ta cu durere si apa ta sa ti-o bei cu chinuri si necazuri”.

213. Cei ce nu vor sa se mantuiasca prin supunerea fata de cuvant si de credinta, potrivit cu negraitul har dumnezeiesc, se inteleptesc prin boli si prin necazuri lumesti. Ia aminte dar cu chibzuinta si linisteste-te cu grija.

214. „Intru rabdarea voastra – spune Mantuitorul – veti dobandi sufletele voastre”. Caci fara rabdare, nu este mantuire. Domnul da cu bagare de seama celor care pentru Imparatia Cerurilor, cu credinta si cu nadejde, poarte cu rabdare jugul linistii, tacerii si rugaciunii, ceea ce nici un om nu poate astepta. Ia aminte dar la tine cu chibzuinta si linisteste-te cu grija.

215. Cel ce nu este inarmat cu rabdare, lesne devine o prada in ghearele satanei. Mii de curse, ici si colo, sunt intinse pentru a-l prinde pe bietul monah. De aceea Domnul ne invata, spunand: „intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre”. Caci „cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”. Ia aminte dar, cu grija si linisteste-te cu chibzuinta.

216. Daca vrei, buna mea Doamna, ca si la noi sa vina Domnul, ca odinioara la Apostoli, „prin usile incuiate”, sa ne sarguim sa inchidem si usile noastre – gura, cu tacerea cea buna, ochii – ca sa nu privim cu rautate si cu patima, urechile – ca sa nu auzim vorbe putrede, mirosul si pipaitul, cu indepartarea de poftele trupesti. Ia aminte dar cu chibzuinta si linisteste-te cu grija.

217. Dumnezeu nu-i uita, buna mea sora, pe aceia care pastreaza o neincetata aducere aminte de El si intotdeauna isi amintesc de sufletul in care petrec cuvintele Lui, dupa cum spune insusi proorocul Ieremia: pentru ca cuvintele Mele sunt la el, cu pomenire il voi pomeni. Ia deci aminte cu chibzuinta si linisteste-te cu grija.

218. Noi singuri suntem pricinuitorii pierzarii noastre, dar daca ne voi cai, chiar daca am fi niste caini netrebnici, vom fi mai bine pretuiti decat fiii cei nepasatori. Ceea ce insa nu poate face dragostea, aceea o poate inlocui linistea, tacerea si rugaciunea neincetata. Ia aminte deci cu chibzuinta si linisteste-te cu grija.

219. Daca ne voi linisti, daca ne vom indeletnici in linistea noastra cu rugaciunea, daca ne vom ocupa cu citirea si nu-i vom plictisi pe altii cu trebuintele noastre trupesti, atunci Dumnezeu ii va aduce pe acestia la noi, si cu pronia Sa, ii va face sa ni le puna la indemana cu toata osardia. Caci Se ingrijeste de noi Dumnezeu, cand si noi ne ingrijim de cele duhovnicesti, adica de rugaciune, de tacere si de liniste. Ia deci aminte cu chibzuinta si linisteste-te pe de-a-ntregul.

220. Nevoieste-te, buna mea sora, ca sa nu tragi nici o rasuflare in tine, fara Dumnezeu. Ea iti va ajuta tie in ceasul mortii si in ceasul Judecatii. Iar aducerea aminte de Dumnezeu este rugaciunea despre care ti-am spus.

221. Mai intai de toate, cunoaste-te pe tine insati. Cand te vei cunoaste pe tine insati, atunci Il vei cunoaste si pe Dumnezeu si uitand cu totul faptura, iti vei aduce aminte neincetat numai de Facatorul ei.

222. In loc sa dormi, vegheaza, caci altfel vremea curge, iar inima ti-o impletesti cu desertaciuni.
Intre timp, incetul cu incetul, ti se umple sorocul vietii, desi tu nici nu simti acest lucru. Roada si desavarsirea infranarii sta in aceea ca prin suferinta trupului sa contribui la curatirea sufletului si inima s-o izbavesti din cursele diavolului. Cunoaste-te asadar pe tine insati si linisteste-te cu tarie.

223. Cel ce este legat cu lanturi nu poate alerga, iar mintea care lucreaza patimilor si pantecelui nu poate vedea locul rugaciunii duhovnicesti. Pe ea o ademenesc si o risipesc gandurile patimase si ea nu poate sta neclintita in sinea ei, iar rugaciunea este tacerea oricarui gand.
Cunoaste-te asadar pe tine insati si linisteste-te cu buna cuviinta.  Citește restul acestei intrări »


Monahi pe care i-am cunoscut

Iunie 26, 2009

In care Parintele Paisie Olaru ne relateaza viata imbunatatita a unor monahi necunoscuti noua   

Monahul Ghenadie Avãtãmasului

Pãrintele Ghenadie era de loc din satul Flãmânzi, judetul Botosani. El a venit la mãnãstire fiind în vârstã, bãtrân peste 70 de ani, dar nu a fost cãsãtorit, cã din copilãrie a fost pe la oi. Dar a venit la mãnãstire printr-o împrejurare cam asa. Îmi aduc aminte cã în primãvara anului 1932 eram la Vecernie si numai dupã ce am tocat jos pentru Pavecernitã, vãd un bãtrân înalt, cu barbã si pãr mare cã, fiind descult, îsi stergea picioarele cu zãpadã. Mã uit la el, îl pândesc sã vãd ce are sã facã, vãd cã intrã în bisericã în pridvor, se pune în genunchi si se închinã la o icoanã a Domnului, face închinãciuni multe, multe, apoi la altã icoanã asemenea face, asa s-a închinat pânã la terminarea Vecerniei. Când, la iesire, îl opresc si îl întreb: „De unde esti bãtrânule si cum te cheamã”, iar el zice: „Sunt de la Flãmânzi”. „Ai vrea sã mergi la mine în sara asta?”, „Da”, zice, „merg”. Asa cã îl iau la chilia mea, cãci voiam sã-l întreb de ce îmblã descult, asa cã dupã ce am stat putin la masã, l-am întrebat: „De ce frate îmbli descult? Ce, nu ti-i frig la picioare?”, iar el zice: „Pãrinte, eu m-am pornit de la Ripiceni, încãltat dar de la Guranda am vãzut cã se încarcã opincele de glod, si hoitul nu le poate duce, asa cã am asternut sorica pe zãpadã si am închinat câteva mãtãnii, si am lãsat ca hoitul sã meargã descult, dacã nu-i vrednic sã-si ducã ochincile”. Am fãcut eu socotealã, de la Guranda pânã la noi ar fi vreo 20 kilometri: „Bine frate, da nu-ti era frig?”. „Nu”, zice, „mie nu-mi era frig, dar hoitului, treaba lui, ce sã-i fac”.

Asa cã dupã mai multã vorbã i-am pregãtit patul sã se culce, iar el zice: „Nu mã culc pe pat, Pãrinte, cã eu asa gios sunt învãtat, pe pat nu am dormit de când eram mititel, iartã-mã, cã mi-i fricã sã nu cad gios”. Ce sã fac, i-am asternut jos, si ne-am culcat, eu în altã odãitã, ne despãrtea o perdelutã. Am adormit si ne-am trezit la niste bufnituri, ce sã fie, ascult dar stau linistit: el sãracul se închina, fãcea metanii în genunchi si îsi fãcea cruce, la frunte nu se auzea iar la piept, umãrul drept si stâng fãcea pocnituri, cã atingea bondita de cojoc, iar când atingea fruntea de pãmânt, dãdea de nãdejde. Mã apuc sã numãr sã vãd câte are sã facã, am tinut socotealã pânã la opt sute, si am adormit numãrând. Dimineata când m-am sculat s-a sculat si el, si „gata”, zice, „plec la Sfântul Ioan la Suceava”, iar eu zic: „dar sã te încalt, poate cã vei speria oamenii, si încã te-ar si mai necãji, ori vei cãdea si în mândrie”, iar el zice: „Da ce-i aceea mândrie, ehe, pãrinte, eu am grija asta, cã eu am fost în Basarabia, si am vãzut acolo pe un frate, care îmbla descult si cu capul gol, si mânca numai prescuri, si l-au bãtut oamenii si gondanii, si într-o vreme l-au astupat cu zãpadã, si a stat toatã noaptea în zãpadã, iar a doua zi l-am gãsit foarte linistit, se topise zãpada împrejurul lui si din picioarele lui iesea abur, si când l-am lãudat eu, si am zis ferice de frãtia ta, frate Nicolai, el mi-a zis: ce zici frate Gheorghe? Are sã vie vremea sã mã puie la cazan, atunci se va vedea dacã voi putea rãbda”. Asa bãtrânul meu musafir m-a bãgat în multe încurcãturi, dupã care a trebuit sã tac, iar la urmã i-am fãcut o propunere, cam asa: „frate Gheorghe, nu cumva ai vrea sã vii la noi în mãnãstire, eu te-as primi sã stãm împreunã, pânã la moartea noastrã”, iar el zice: „Mãicuta Domnului cu noi pãrinte, mai am ceva datorii, si asa dupã ce-mi plãtesc datoriile voi veni…Rãmâi sãnãtos pãrinte”, iar eu zic: „mergi sãnãtos frate Gheorghe” si asa ne-am despãrtit …

A trecut mult timp, si chiar eu uitasem de acest frate, si numai cã prin 1940, primãvara, mã pomenesc cu un flãcãuas, care se recomandã a fi nepotul lui fratele Gheorghe, si zice: „eu Pãrinte Paisie sunt nepotul lui mosu Gheorghe Avãtãmãnitei, si m-a trimis la sfintia ta, ca sã-i spui dacã nu-i pãcat sã se ducã la un doctor, cã sã stii pãrinte cã mosu Gheorghe, de un an de zile nu vede deloc, si stã la noi, si te roagã pe Sfintia ta dacã poti sã-l primesti, aici la Sfânta Mãnãstire”. Aceste cuvinte auzindu-le eu, mi-am fãcut socotealã sã-l primesc, dar dacã nu vede deloc, ce fac eu? Sã-l pierd prin pãdure sau, Doamne fereste, cade în vreo groapã si zic bãitãnasului: „mãi bãiete, du-te si spune-i lui mosu Gheorghe sã se ducã la spital la doctor, cã si doctorii sunt lãsati de Dumnezeu si dacã va vedea cât de putin sã vie, iar dacã nu va vedea, tot sã vie, cã îl primesc oricum…”.

Si îndatã mi-am prins a face planuri cum sã fac, m-am sfãtuit cu Pãrintele Staret ca cu binisorul sã-mi ieie ucenicul pe care îl aveam, care era acum cãlugãr, si deja aveam eu ceva nemultumiri cu el si care era cam contra de a mai primi pe un altul cu noi si încã nu se mutase ucenicul, si mã pomenesc într-o zi cu doi bãtrâni, înalti, cu capetele goale, albi amândoi si unul cam plesuv; iar unul ducea de mânã pe celãlalt, si cum ajung în casã se pun în genunchi, si cu lacrimi în ochi zice fratele Gheorghe: „Mãicuta Domnului cu noi pãrinte Paisie, te rog cu toatã inima sã mã ierti cã nu te-am ascultat sã vin atunci când m-ai chemat. Dacã faci bunãtate sã mã primesti amu, cã drept voi spune, am fost la Iesi la operatie, si amu vãd oleacã”, atunci eu i-am cuprins pe dupã cap, si cu lacrimi de bucurie am zis: „bine ati venit fratilor, bucuros te primesc tãtãcutule, dar va trebui sã avem amândoi rãbdare, cã vrãjmasul o sã ne facã stingherealã”, asa cã ne-am fãgãduit înaintea lui Dumnezeu sã rãbdãm pânã la sfârsit. Asa cã ne-am pregãtit de rãbdare amândoi si ne-am apucat de treabã, eu mai cu ascultarea la bisericã, iar fratele Gheorghe mai mult sã se roage si ce mai putea el sã facã. Asa cã sãracul bãtrânel, de bucurie cã l-am primit, se apuca el singur sã facã câte ceva, fãrã sã-i spun eu, asa cã se apuca de mãtura casa, mai scutura toalele, spãla blidele si altele, cãci îi plãcea curãtenia bãtrânului cã în vremea lui, a fost cioban si baci, de toate, încã se si spãla singur, odatã m-a întrebat: ” asa, Pãrinte Paisie, Citește restul acestei intrări »


Povatuirile duhovnicesti ale monahului Isaia catre prea cinstita monahie Teodora (VI)

Iunie 25, 2009

161. In sufletul celui ce se linisteste si se invata in mod chibzuit in Sfintele Scripturi, odihneste Duhul Sfant. El are putine griji, caci unul ca acesta crede cu toata puterea in Hristos si pentru dragostea Lui sade in liniste, citeste si plange. Iar cel ce petrece vremea in mangaieri si-si hraneste trupul cu mancaruri dulci si cu vin, acela isi expune sufletul unei lupte mari. Orisicat s-ar sili unul ca acesta, nu va putea scapa de valvataile trupesti.
Iata roadele, Doamna mea, ale grozavei lacomii a pantecelui si roadele linistii si nevointei rabdatoare pentru Domnul.

162. Sa ne inteleptim si noi, imitandul-i pe Parintii ce-ai fost inainte de noi si sa nu ne permitem sa alunecam spre dorinta odihnei trupesti.
Sa rabdam inautrul chiliei in post si in alte rele patimiri ca sa imparatim cu Hristos si sa nu fim osanditi in focul cel vesnic, pentru o mangaiere de scurta durata.

163. Arata-i vrajmasului rabdare si infranare ca sa nu nadajduiasca ca va izbuti in ceva langa tine. Tine-te de liniste, de tacere, de post, de priveghere si de cantarea de psalmi.

164. Cantarea de psalmi s-o savarsesti dupa randuiala care te-am invatat si rucodelia dupa putere, pe cat se poate, numai ca sa poti trai din ea.  Dar daca din pricina rucodeliei te tulburi si te umpli de griji, atunci ce fel de liniste ai?

165. Oare e bine sa te ingrijesti de multe? Judeca singura si eu voi tacea. Dar iti spun ca de nu te vei lepada de toate, pana si de insusi trupul tau, de nu te vei indeparta de legatura cu oamenii, chiar daca s-ar dovedi ca ei sunt sfinti, multe vei (patimi).
De aceea sa petreci intotdeauna in liniste si-ti vei taia patimile purtatoare de moarte ale sufletului. Numele Domnului si al Prea Curatei Lui Maici sa fie intotdeauna in gura ta. Nu neglija cantarea de psalmi si rugaciunea, caci prin parasirea lor li se deschide demonilor o intrare in sufletul tau iar ei, cand vor intra, vor inchide usa gandurilor si simtamintelor bune, si-si vor satura rautatea, vatamandu-se. Astfel, noi devenim robii diavolilor cand parasim linistea, invatatura Scripturii si rugaciunea.

166. Multi dintre cei nechibzuiti au obiceiul sa puna celor ce doresc sa lase lumea urmatoarea intrebare: ce folos ai din viata monahala? Oare facatorii de bine si datatorii de milostenie nu i-au placut lui Dumnezeu daca, traind in lume, s-au invrednicit de mari daruri? Dar ei nu stiu ca sunt multi ostenitori, dar putini sunt curati si ca darurile lui Dumnezeu nu se dau intotdeauna potrivit cu sfintenia, ci uneori dupa nevoie. La nevoie piatra va striga si magarita va capata glas omenesc.
Cauta cele bune de sus si dobandeste-ti sufletul in rabdare linistita.

167. Daca esti mireana, traieste printre mireni si fa lucrul lor, iar daca ai lasat lumea pentru Dumnezeu si te-ai lepadat de toate cu juramant, ca o roaba a lui Hristos, atunci savarseste fara lenevire lucrurile calugaresti, petrecand mereu in linistea cea buna, in citire si in rugaciune. Iar cand iti va spune gandul: dar sunt monahi care umbla prin lume si se ocupa cu treburile vietii, sa opresti poliloghia acestui gand si sa-i spui: fiecare va da socoteala pentru el insusi, ai grija sa-ti cureti pacatele tale; iar de altii Dumnezeu are grija, nu tu.

168. Sunt oameni care, pregatindu-se sa lase lumea, intreaba pe cei cunoscatori si pe cei care se tem de Dumnezeu: exista oare vreo mangaiere in viata monahala? Si oare nu se poate sa treci cu usurinta prin acest chip de viata? Ciudata nerozie! Tu vrei sa te inalti la cer, sa dobandesti Imparatia cea vesnica, sa te faci impreuna-mostenitor al Prea Dulcelui Iisus Hristos si Dumnezeul nostru, sa-L slavesti vesnic impreuna cu ingerii pe Prea Sfantul Dumnezeu, si mai intrebi daca sunt greutati in viata calugareasca? Iubitorii de lume, dorind sa capete un lucru oarecare, indura toate nevointele si scarbele si nu cruta nici o osteneala pana cand nu-si satisfac dorinta lor, iar tu intrebi de lucrul lui Dumnezeu, daca se afla intr-insul vreo inlesnire si mangaiere? Si nu vrei ca pentu Dumnezeu sa ridici greutatea linistii, postului, tacerii, privegherii si oricarei rele patimiri? Indulcindu-te cu mancarea, cu bautura si cu somnul, vrei sa-ti mantuiesti sufletul?! Sa nu fie, sa nu fie!

169. Te voi intreba, iar tu sa-mi raspunzi: daca cineva te-ar lua in mijlocul unei nenumarate multimi de oameni, imbracati in haine tesute cu fir de aur, aratandu-ti printre ei pe barbatul cel mai stralucitor, cu o mult pretioasa cununa pe capul lui, in vesminte presarate cu pietre pretioase si ti-ar fagadui sa te aseze impreuna cu el sa imparatesti, spune-mi, cata recunostinta ai nutri in sufletul tau pentru un astfel de om si ce ai face pentru el, numai ca sa primesti cele fagaduite?

170. Cel ce a patruns de dragoste pentru Dumnezeu si cu mintea e lipsit de pomenirea Lui si de gandul mortii, dispretuieste toate cele vazute, toata desertaciunea acestei lumi si insusi trupul sau, ca pe ceva strain.

171. Fericit este omul care nu iubeste nimic din cele stricacioase si vremelnice si care isi indrepteaza toata grija spre sufletul sau, ca sa-l infatiseze curat inaintea lui Dumnezeu. Citește restul acestei intrări »


Rugaciune

Iunie 23, 2009

de Mihai Eminescu   MaicaDomnuluiAlaptand

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-te, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire!
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară
Marie!
Noi, cei din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor,
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară
Marie!