Cantare de lauda la Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Iunie 28, 2012

de Sfantul Nicolae Velimirovici („Proloagele de la Ohrida”)

Învăţaţi şi neînvăţaţi, dar aceiaşi în duhul,
Puternici ca îngerii în a Domnului iubire,
Petru cel simplu şi Pavel cel mult învăţat,
Erau amândoi luminaţi de al Duhului har.
Ei două lumânări aprinse au fost,
Candele nestinse,
Înalte şi preafrumoase, ca stelele strălucind.
Ele pământul au străbătut cu a lor lumină,
De la oameni nimic cerând şi pe veci îmbogăţindu-i.
Ei mai săraci erau decât cei mai săraci,
Dar au îndestulat lumea;
Ei robi şi întemniţaţi au fost, dar lumea au biruit.
Cu învăţătura lui Hristos ei au îmbogăţit lumea,
Şi cu arme noi pe ea desăvârşit o au biruit.
Ei o au biruit cu smerenia şi dumnezeiasca pace,
Cu fericita blândeţe, cu rugăciunea, postirea
Şi cu milostivirea cea de necuprins.
Când a vieţii lor zbuciumată zi
S-a plecat spre zbuciumata seară,
Sângerosul Nero năpraznic capăt i-a pus.
Dar când Nero, al lumii dement conducător
Poruncit-a a Apostolilor moarte,
Lumea nu mai era a lui, ci a lor.
Iar ei prin moarte au dobândit împărăţia.

Anunțuri

Rugaciune catre Sfintii Romani

Iunie 16, 2012

     Sfintilor romani, voi, care sunteti podoaba neamului nostru si roada lui cea mai de pret: mucenici, care ati murit pentru Stapanul Hristos; ierarhi, care ne-ati pastorit cu sfintenie; cuviosi, care v-ati nevoit ca niste ingeri in trup; marturisitori, care ati pazit dreapta credinta; si voievozi, care ne-ati aparat Biserica si neamul, stati tari, precum ati si stat, inaintea tronului lui Dumnezeu, rugandu-va cu lacrimi sa ne ierte pacatele si sa ne intoarca spre toata fapta cea buna.

     Noi credem si marturisim ca voi, sfintilor care ati odraslit din neamul nostru, sau care ati venit in aceste parti pentru a ne lumina cu viata sau cu moastele voastre, va rugati cu dragoste pentru noi si ne sunteti cel dintai ajutor in fata lui Dumnezeu, si pentru aceasta ne si rugam voua cu evlavie: paziti-ne, impreuna cu Maica Domnului, de toate greutatile si incercarile care se abat asupra noastra; nu de cele ce sunt ingaduite spre pocainta si spre intoarcere la Dumnezeu sa ne paziti, sfintilor, ci de cele care sunt din rautatea si invidia vrajmasilor nostri vazuti si nevazuti, si care sunt mai presus de puterea noastra. Izbaviti-ne, asadar, cu rugaciunile si indurarile voastre, de venirea altor neamuri asupra noastra, de razboiul cel dintre noi, de seceta, de cutremur, de foc, de potop, de boala si de toate necazurile pe care din cauza rautatii noastre le patimim.

     Ca, iata, cu nenumarate pacate Il mahnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplita, cu desfranarea cea rusinoasa, cu hotia si viclenia si minciuni, si indeobste cu toata fapta cea rea. Ne-am indepartat sfintilor, intru totul de Dumnezeu si de Biserica Sa, si va rugam acum sa cereti pentru noi iertare de pacate, chip de pocainta si ravna pentru toata fapta cea buna. Si sa ne intoarceti la dragoste pentru Dumnezeu si pentru Maica Sa si pentru Biserica cea stramoseasca. Ca nu cumva din pricina noastra sa fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degraba sa fim un neam intru care sa se slaveasca sfant numele Lui.

     Ca astfel, ridicandu-ne la cinstea cea dintai, sa ne inchinam voua, iubiti ai nostri sfinti romani, si sa slavim pe Dumnezeu cel Unul in Treime, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfintilor Romani – aici


Citatul saptamanii

Iunie 14, 2012

„Sfintii tamaduiau bolnavii, inviau mortii, mergeau pe apa, se inaltau in vazduh in vremea rugaciunii, dar eu as dori sa invat doar smerenia si dragostea lui Hristos, ca sa nu supar pe nimeni, ci sa ma rog pentru toti, ca pentru mine insumi”.
Sf. Siluan Athonitul


Persoanele Sfintei Treimi

Iunie 3, 2012

Dogma Sfintei Treimi cuprinde nu numai invatatura despre unitatea fiintei, egalitatea celor trei ipostase, ci si invatatura despre insusirile fiecarei persoane, adica ce este propriu unei persoa­ne si o face distincta de celelalte. Fiinta unica a lui Dumnezeu nu poate fi conceputa in afara exis­tentei ipostatice a celor trei persoane. Dumnezeu-Unul este Dumnezeu-Treime. Nici o persoana nu se cugeta, nu se numeste fara sau in afara de celelalte.

In modul in care persoanele ipostaziaza in chip liber fiinta, se pot face urmatoarele distinctii:

Persoanele sunt caracterizate prin nume ipostatice: Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu-Fiul si Cuvantul, Dumnezeu-Preasfantul Duh. Ipostasele nu au venit una dupa alta, ci exista concomitent din vesnicie in mod personal.

 Tatal este principiul unic al Treimii, originea Fiului pe care L-a nas­cut si a Duhului pe Care il purcede din veci. Caracterul definitoriu al Tatalui este nenasterea.

Fiul este de-o-fiinta cu Tatal, nascut din Tatal din vesnicie, inainte de timp. Nu este posterior Tatalui, ci El este Cuvantul si chipul Tatalui, care S-a intrupat „la plinirea vremii” (Gal. 4, 4).

Duhul Sfant este coetern si consubstantial cu Tatal si cu Fiul. In uni­tate inseparabila cu Tatal si cu Fiul, Duhul purcede din Tatal si e dat lumii prin Fiul, dupa cum si Fiul S-a nascut in lume prin Duhul.

„Trebuie sa marturisim cu evlavie nenasterea, nasterea si purcederea, cele trei insusiri personale, nemiscate si neschimbate ale Prea Sfintei Tre­imi: pe Tatal, ca nenascut si fara de inceput; pe Fiul, ca nascut si impreu­na fara de inceput; pe Duhul Sfant, ca purces din Tatal, dat prin Fiul si impreuna vesnic” (Grigorie Sinaitul)

Proprietatile personale, ipostatice, nu trebuie sa fie confundate cu atributele comune, identice ale dumnezeirii (Eunomie, identificand fiinta lui Dumnezeu cu nenasterea Tatalui, concludea ca Fiul nu are natura dum­nezeiasca, deoarece nu este nenascut, ci nascut). Or, Tatal nu este numele firii sau al proprietatii comune, ci numele ipostasului, iar felul in care El ipostaziaza fiinta este nenasterea. Proprie­tatile ipostatice trebuie sa fie atribuite numai persoanelor respective fara confuzie.

Dogma trinitara are o importanta capitala pentru hristologie, dar si pentru invatatura despre har. Aceasta ne impiedica sa facem o separare intre De Deo uno si De Deo trino, ceea ce ar sugera un dualism intre trans­cendent si imanent. De asemenea, separarea intre ousia – fiinta necreata si energia necreata  –  actul de comunicare, ar duce la doua moduri de experienta a vietii divine: o experienta a Treimii si o experienta a harului. Or, pentru traditia ortodoxa experienta harului inseamna comunicare ontologica, experienta a vietii divine necreate.

Cele trei persoane nu sunt trei principii ale esentei divine. Orientarea ipostaselor catre Tatal nu inseamna ca fiinta sau persoana Fiului si a Sfantului Duh ar fi incomplete sau inferioare. Fiul este nascut ca ipostasa desavarsita din ipostasa desavarsita: „Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat”. In raport cu Dumnezeu-Tatal, principiul, fiecare persoana este libera sa-si pastreze caracterul ei ipostatic, fara confuzie si fara separare. Insu­sirea este ceva netransmisibil.

„Nu a fost candva Tatal, cand n-a fost Fiul, ci o data cu Tatal si Fiul, care S-a nascut din El. Caci Dumnezeu nu S-ar putea numi Tatal fara de Fiu. Iar daca ar fi fara sa aiba Fiul, n-ar fi Tata. Si daca ar avea mai pe urma Fiu, ar deveni mai pe urma Tata, nefiind inainte de aceasta Tata, si astfel S-a schimbat din a nu fi Tata in a deveni Tata, lucru mai rau decat orice blas­femie. Caci este cu neputinta sa spunem ca Dumnezeu este lipsit de facul­tatea fireasca de a naste. Iar facultatea de a naste consta in a naste din El, adica din propria sa fiinta ceva asemenea cu El dupa fire” (Sf. Ioan Damaschin).

Nu trebuie sa fie confundata nasterea care determina raportul Tatalui cu Fiul, cu zidirea sau creatia, care determina relatia Creatorului cu creatia: „Este insa necucernic sa spunem cu privire la nasterea Fiului ca a mijlocit oarecare vreme si ca existenta Fiului este posterioara existentei Tatalui. Deoarece spunem ca nasterea Fiului este din El, adica din natura Tatalui. Iar daca admitem ca Fiul nu coexista dintru inceput cu Tatal, din care este nascut, atunci introducem o schimbare in ipostasa Tatalui, anume ca nefiind dintru inceput Tata, a devenit pe urma Tata. In adevar, chiar daca lumea s-a facut pe urma, totusi nu s-a facut din fiinta lui Dumnezeu. Ea a fost adusa, prin vointa si prin puterea Lui, de la neexistenta la exis­tenta; dar prin aceasta nu urmeaza o schimbare a firii lui Dumnezeu. Nas­terea este actul prin care se scoate din fiinta celui care naste cel ce se naste asemenea cu el dupa fiinta. Zidirea si crearea, insa, sunt un act extern, in care ceea ce se zideste si se creeaza nu provine din fiinta celui care zideste si creeaza, ci este cu totul deosebit de el” (Sf. Ioan Damaschin).

Sursa: www.crestinortodox.ro