Valeriu Gafencu + 18 Februarie 1552 Tg. Ocna

Februarie 18, 2012

Scrisoarea lui Valeriu Gafencu catre Parintele Arsenie Boca
 Galda, 19 Mai 1946

   Hristos a inviat!

   Prea Cucernice Parinte iubit de sufletul meu,

   In lupta cu puterile intunericului, cu gandul la Dumnezeu, mi-am gasit pacea in rugaciune. Si-ntotdeauna ma gandesc ca Bunul Dumnezeu, in dragostea-I nemarginita pentru oameni, ne trimite incercarea suferintei, ca prin ea sa ne purificam de pacate, sa ne invatam a renunta cu bucurie la tot ce-i trecator si sa ne indreptam cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.
   In suferinta m-am putut cunoaste pe mine insumi, mi-am putut cunoaste goliciunea si nimicnicia. Azi ma vad un pacatos, cel mai pacatos om.
   Si cand am privit in adancul inimii mele, am gasit acolo darul nepretuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtutilor, pe care Dumnezeu l-a sadit in om spre cultivare si desavarsire. Si eu, ca un rob ticalos, am nesocotit o viata intreaga acest dar (…).
   Azi multumesc din tot sufletul pentru toate suferintele si umilintele prin care mi-a fost dat sa trec, caci ele m-au adus la constiinta pacatului si m-au facut sa inteleg ca singura cale care duce la mantuirea Neamului este Calea evanghelica: Hristos.
   Cu fiecare mica jertfa de iubire traiesc o bucurie mare, unica. Din renuntari imi culeg multumirea si sufletul mi-i insetat de daruirea totala pentru Hristos (…). De multa vreme am luat hotararea de a trai curat, in Duh crestin.
   Sunt fericit, caci daca mi-i ingradita libertatea fizica de catre legile omenesti, prin zidurile inchisorii, in schimb Dumnezeu mi-a daruit libertatea sufletului prin trairea Iubirii – si aceasta libertate este bunul suprem pe care l-as fi putut castiga in lumea aceasta plina de desertaciuni (…).
   Numai in masura in care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la innoirea lui sufleteasca. Caci unul singur e drumul care duce la Inviere: Golgota, jertfa de buna voie pentru Iubire si Adevar.
   V-am marturisit, Parinte, gandurile acestea , cu bucurie a inimii mele. Stiu ca sufletul Sfintiei Voastre le primeste pe toate cu bucurie si multumire in Domnul (…).
   Gandul meu de iubire vi-l transmit cu toata caldura sufletului, caci in rugaciunile Sfintiei Voastre imi gasesc odihna.
   Aici, in Galda, suntem vreo 70 de detinuti. Printre ei sunt oameni care si-au pus la modul cel mai serios problema mantuirii. In Aiud, anii acestia de suferinta si de grele incercari au contribuit in chip unic al zidirea launtrica a neamului a omului nou: Crestinul. Numai Dumnezeu stie.
   Aici la Galda sunt tocmai cei care inteleg si staruiesc pe calea mantuirii. Ar fi o bucurie sufleteasca rara daca  Sfintia Voastra ar veni intr-o duminica aici. Ne-am folosi mult toti de cuvantul pe care ni l-ati marturisit.
   Cu dragoste in suflet, Va sarut mainile,
   Valeriu Gafencu

Anunțuri

Rugăciune pentru potolirea stihiilor

Februarie 13, 2012
(la vreme de trăsnete, fulgere, grindină sau cutremur)
 
Doamne, Dumnezeule, Cel ce de bunăvoia Ta ai adus toate dintru ne­ființă întru ființă, și cu puterea Ta păstrezi făptura, chivernisind lumea cu purta­rea Ta de grijă; Tu, Care din patru stihii ai așezat făptura și cu patru vremi ai încununat cur­gerea anului, fii bine­cuvântat! Că de Tine se cutremură toate puterile îngerești, pe Tine Te laudă soa­rele, pe Tine Te slăvește luna, Ție se su­pun stelele, pe Tine Te ascultă lu­mina, de Tine se îngrozesc adâncurile, Ție slujesc izvoarele, Tu ai întins cerul ca un cort, Tu ai întărit pământul pe ape, Tu ai îngrădit marea cu nisip, Tu spre răsuflare ai revărsat aerul. Cel ce poruncești norilor și umbli pe aripile vântului; Cel ce cauți spre pământ și-l faci de se cutremură; Cel ce Te atingi de munți, și ei fumegă.

Tu ești Cel ce odinioară într-un nor gros, înconjurat de fulgere și tu­net, Te-ai arătat lui Moise pe mun­tele Sinai; Tu, în vremea lui Avraam și a lui Lot, ai trimis din cer ploaie de foc și pucioasă și pentru fărăde­legile lor nenumărate, cetățile So­doma și Gomora le-ai stricat. Mărtu­risesc dar atotputernicia Ta și, cu umilință plecându-mi genunchii, în­drăznesc a Te ruga: Îndură-Te de noi, păcătoșii și nevrednicii, și nu lăsa ca, pentru fărădelegile noastre cele mari, zidirea și făpturile Tale să fie înghițite de pieire! Toate vietățile așteaptă de la Tine să le dai hrană la bună vreme; dându-le Tu lor, vor a­du­na; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți; dar întorcându-Ți Tu fața, toate se vor tulbura și se vor sfârși și în țărâna lor se vor întoarce.

Așa Doamne, milostivește-Te spre noi și fă ca arătarea puterilor Tale ne­sfârșite să nu ne fie nouă spre osândă și pieire, ci spre îndreptare și zidire, ca să cunoaștem că Tu ești singur Dum­ne­zeu adevărat, mult-mi­­lostiv și mult-îndurat. Dă-ne așadar să păstrăm pu­rurea neschimbată această cunoaștere; întărește-ne vo­ința de a păzi în toată vremea po­run­­­­cile Tale. Toarnă, Bu­nule, în inimile noastre simțirea dumne­ze­ias­că a dra­­gostei frățești către toți se­menii noș­tri, pentru ca, iubindu-ne cu ade­­vărat unii pe alții, toți să Te mărtu­risim pe Tine, Dumnezeu cel întreit în fețe. Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și slava: a Ta­tălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin

Rugaciune preluata de pe www.doxologia.ro