161. In sufletul celui ce se linisteste si se invata in mod chibzuit in Sfintele Scripturi, odihneste Duhul Sfant. El are putine griji, caci unul ca acesta crede cu toata puterea in Hristos si pentru dragostea Lui sade in liniste, citeste si plange. Iar cel ce petrece vremea in mangaieri si-si hraneste trupul cu mancaruri dulci si cu vin, acela isi expune sufletul unei lupte mari. Orisicat s-ar sili unul ca acesta, nu va putea scapa de valvataile trupesti.
Iata roadele, Doamna mea, ale grozavei lacomii a pantecelui si roadele linistii si nevointei rabdatoare pentru Domnul.
162. Sa ne inteleptim si noi, imitandul-i pe Parintii ce-ai fost inainte de noi si sa nu ne permitem sa alunecam spre dorinta odihnei trupesti.
Sa rabdam inautrul chiliei in post si in alte rele patimiri ca sa imparatim cu Hristos si sa nu fim osanditi in focul cel vesnic, pentru o mangaiere de scurta durata.
163. Arata-i vrajmasului rabdare si infranare ca sa nu nadajduiasca ca va izbuti in ceva langa tine. Tine-te de liniste, de tacere, de post, de priveghere si de cantarea de psalmi.
164. Cantarea de psalmi s-o savarsesti dupa randuiala care te-am invatat si rucodelia dupa putere, pe cat se poate, numai ca sa poti trai din ea. Dar daca din pricina rucodeliei te tulburi si te umpli de griji, atunci ce fel de liniste ai?
165. Oare e bine sa te ingrijesti de multe? Judeca singura si eu voi tacea. Dar iti spun ca de nu te vei lepada de toate, pana si de insusi trupul tau, de nu te vei indeparta de legatura cu oamenii, chiar daca s-ar dovedi ca ei sunt sfinti, multe vei (patimi).
De aceea sa petreci intotdeauna in liniste si-ti vei taia patimile purtatoare de moarte ale sufletului. Numele Domnului si al Prea Curatei Lui Maici sa fie intotdeauna in gura ta. Nu neglija cantarea de psalmi si rugaciunea, caci prin parasirea lor li se deschide demonilor o intrare in sufletul tau iar ei, cand vor intra, vor inchide usa gandurilor si simtamintelor bune, si-si vor satura rautatea, vatamandu-se. Astfel, noi devenim robii diavolilor cand parasim linistea, invatatura Scripturii si rugaciunea.
166. Multi dintre cei nechibzuiti au obiceiul sa puna celor ce doresc sa lase lumea urmatoarea intrebare: ce folos ai din viata monahala? Oare facatorii de bine si datatorii de milostenie nu i-au placut lui Dumnezeu daca, traind in lume, s-au invrednicit de mari daruri? Dar ei nu stiu ca sunt multi ostenitori, dar putini sunt curati si ca darurile lui Dumnezeu nu se dau intotdeauna potrivit cu sfintenia, ci uneori dupa nevoie. La nevoie piatra va striga si magarita va capata glas omenesc.
Cauta cele bune de sus si dobandeste-ti sufletul in rabdare linistita.
167. Daca esti mireana, traieste printre mireni si fa lucrul lor, iar daca ai lasat lumea pentru Dumnezeu si te-ai lepadat de toate cu juramant, ca o roaba a lui Hristos, atunci savarseste fara lenevire lucrurile calugaresti, petrecand mereu in linistea cea buna, in citire si in rugaciune. Iar cand iti va spune gandul: dar sunt monahi care umbla prin lume si se ocupa cu treburile vietii, sa opresti poliloghia acestui gand si sa-i spui: fiecare va da socoteala pentru el insusi, ai grija sa-ti cureti pacatele tale; iar de altii Dumnezeu are grija, nu tu.
168. Sunt oameni care, pregatindu-se sa lase lumea, intreaba pe cei cunoscatori si pe cei care se tem de Dumnezeu: exista oare vreo mangaiere in viata monahala? Si oare nu se poate sa treci cu usurinta prin acest chip de viata? Ciudata nerozie! Tu vrei sa te inalti la cer, sa dobandesti Imparatia cea vesnica, sa te faci impreuna-mostenitor al Prea Dulcelui Iisus Hristos si Dumnezeul nostru, sa-L slavesti vesnic impreuna cu ingerii pe Prea Sfantul Dumnezeu, si mai intrebi daca sunt greutati in viata calugareasca? Iubitorii de lume, dorind sa capete un lucru oarecare, indura toate nevointele si scarbele si nu cruta nici o osteneala pana cand nu-si satisfac dorinta lor, iar tu intrebi de lucrul lui Dumnezeu, daca se afla intr-insul vreo inlesnire si mangaiere? Si nu vrei ca pentu Dumnezeu sa ridici greutatea linistii, postului, tacerii, privegherii si oricarei rele patimiri? Indulcindu-te cu mancarea, cu bautura si cu somnul, vrei sa-ti mantuiesti sufletul?! Sa nu fie, sa nu fie!
169. Te voi intreba, iar tu sa-mi raspunzi: daca cineva te-ar lua in mijlocul unei nenumarate multimi de oameni, imbracati in haine tesute cu fir de aur, aratandu-ti printre ei pe barbatul cel mai stralucitor, cu o mult pretioasa cununa pe capul lui, in vesminte presarate cu pietre pretioase si ti-ar fagadui sa te aseze impreuna cu el sa imparatesti, spune-mi, cata recunostinta ai nutri in sufletul tau pentru un astfel de om si ce ai face pentru el, numai ca sa primesti cele fagaduite?
170. Cel ce a patruns de dragoste pentru Dumnezeu si cu mintea e lipsit de pomenirea Lui si de gandul mortii, dispretuieste toate cele vazute, toata desertaciunea acestei lumi si insusi trupul sau, ca pe ceva strain.
171. Fericit este omul care nu iubeste nimic din cele stricacioase si vremelnice si care isi indrepteaza toata grija spre sufletul sau, ca sa-l infatiseze curat inaintea lui Dumnezeu.
172. Cel ce fuge de orice pofta lumeasca si petrece in linistea cea binecuvantata, scapa de toate cursele diavolului si se ridica mai presus de orice intristare.
173. Cum pe omul degerat nu-l incalzeste amintirea focului, tot astfel, cel ce vrea sa dobandeasca faptele bune fara liniste si tacere, nu va putea sa castige nici una dintre ele, oricat s-ar osteni.
174. Nu-ti spurca trupul cu ganduri necurate si pacea lui Dumnezeu se va cobari asupra ta, atragand dupa sine si o puternica dragoste de Dumnezeu.
175. Istoveste-ti intotdeauna trupul cu posturi si cu privegheri, pastreaza linistea, staruie in cantarea de psalmi si in citire fara sa te lenevesti, bata cat mai multe metanii si in curand vei vedea mila lui Dumnezeu asupra ta.
176. Smereania si reaua patimire, foamea si privegherea, linistea si rugaciunea il elibereaza pe om de orice pacat si il fac fiul lui Dumnezeu, numai sa nu neglijeze lucrul lui Dumnezeu.
177. Cel ce alunga mama tuturor pacatelor, adica iubirea de sine, lesne se elibereaza si de toate celelalte patimi, cu ajuotrul lui Dumnezeu. Iar iubirea de sine este iubirea de trup, din pricina careia multora le e frica sa posteasca, sa privegheze, sa bea numai apa, si, in general, acestia cauta orice odihna a trupului ca sa nu se imbolnaveasca. Pentru un astfel de suflet nu este mantuire, dupa cum marturiseste Evanghelia, caci el nu va voi niciodata sa se smereasca, iar cel ce nu se smereste, este fratele diavolului cel de trei ori blestemat, cu care se va si duce in focul cel vesnic.
178. Cand demonii se apropie ca sa abata mintea ta din calea castitatii si sa te inconjoare de ganduri rele, atunci zi catre Domnul, cu lacrimi: „Cel ce ma prigoneste acum m-a inconjurat; bucuria mea, izbaveste-ma de cei ce ma inconjoara” si, cu harul lui Hristos, te vei izbavi de demoni.
179. „Nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume”, spune dumnezeiasca Scriptura. Tot ce este lumesc este material, stricacios, desert si cei ce le iubesc sunt lumesti si trupesti. De aceea zice Domnul: nu va ramane duhul Meu pururea in acesti oameni pentru ca sunt trup. Vezi cum cei ce iubesc cele materiale se indeparteaza de Dumnezeu, iar cel ce se indeparteaza de Dumnezeu, va fi trimis cu demonii in focul cel mai de afara, pregatit diavolilor si ingerilor lui, daca nu se va pocai curand si nu va aunca toate, ca pe carpa unei femei necurate.
180. Monahul trebuie sa-si indeparteze mintea de tot ce este material, petrecand cu radbare in chilie, in infranare, in liniste, in tacere si in orice patimire rea, sa aiba intotdeauna in inima aducerea aminte de Dumnezeu si gandul mortii. Astfel este un adevarat monah, pe care il va proslavi Dumnezeu si il vor cinsti oamenii.
181. Daca vrei sa dobandesti calea ce duce spre viata, sezi in linste, indeparteaza-te pe cat iti sta in putinta de legatura cu oamenii; atunci si Calea, adica Cel Care a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”, adica Hristos, va veni la tine. De altfel, trebuie sa-L cauti cu osteneala, manat de o mare dorinta si frica, caci putini sunt cei care Il dobandesc, ca nu cumva, ramanand in urma celor putini, sa mergi cu cei multi in vesnica munca.
182. Mintea cea curata este uneori invatata de Insusi Dumnezeu, iar alteori de insusi Sfantul Inger Pazitor, care te povatuiesc cum il poti face pe omul cel launtric fiul lui Dumnezeu.
183. Linistea si infranarea, tacerea si rugaciunea fac mintea si sufletul sa ajunga la nepatimire.
184. Dumnezeu Care ti-a fagaduit sa-ti dea vesnicele bunatati cu care ti-a dat in inima zalogul Sfantului Duh, a spus, de asemeneea, ca omul tau cel launtric sa fie curatit de patimi si de ganduri rele, daca doresti sa intri in Imparatia Cerurilor.
185. Gandeste-te bine la ceea ce vreau sa-ti spun, petrecandu-ti toata viata in manastire, tu nu vei agonisi fapte bune si prin ele, incredintarea din inima ca ai trecut de la moarte la viata si ca ai intrat in ceata celor mantuiti, atunci sa nu nadajduiesti sa mostenesti Imparatia cea cereasca. Iar cel ce nu este vrednic de Imparatia Cerurilor, va merge in munca vesnica cu tatal sau, si cu fratii sai, demonii.
186. Daca vrei sa dobandesti smerenia, agoniseste-ti plansul si sa-l ai ca pe un tovaras nedespartit toata viata ta; rasul si vorbele desarte duc la pieire si alunga smerenia si plansul.
187. Sa nu fii asemenea celor ce ingroapa mortii si care, cand plang pentru ei, cand se imbata pentru ei, ci sa te asemeni osanditilor incihsi in temnita care nu asteapta decat sa fie dusi la locul de torutra.
188. Monahul care uneori plange, iar uneori rade, este un nebun care arunca cu painea in cainele desfranarii; el se face ca il alunga, dar de fapt il ademeneste spre pieirea sufletului tau.
189. Sa-ti fie culcarea in pat o inchipuire a inchisorii in sicriu, si tu vei dormi putin si cu smerenie. Tot astfel si mama ta, sa-ti slujeasca drept aducere aminte de amara munca pe care o vei primi de la viermii cei neadormiti – si tu vei manca cu frica painea ta si vei bea apa ta.
190. Sa adormi seara si sa te scoli dimineata cu aducere aminte de focul vesnic si uratul niciodata nu te va stapani in vremea cantarii de psalmi.
191. Sa te indemne spre plans si spre lucrarea faptelor bune macar haina ta cea neagra, caci in negru se imbraca de obicei cel ce ii ingroapa si ii plange pe cei morti.
192. Cel care se roaga in fiecare zi cu lacrimi in chilia sa, pentru unul ca acesta, fiecare zi e zi de sarbatoare, iar cel care trandaveste in fiecare zi, bea vin si-si indulceste pantecele, pe unul ca acesta il asteapta plansul vesnic in iad. Unde se lucreaza pentru pantece, unde se bea vin si sunt rasete, acolo nu exista nici aducerea aminte de Dumnezeu, nici de moarte.
193. Sa iubesti tacerea mai mult decat orice, caci ea te apropie de frica lui Dumnezeu. Cand limba se retine de la vorbirile lumesti, atunci Dumnezeu locuieste in suflet. Din tacere se naste gansul evlavios, cel bun si sfant. Sa-ti dea Domnul sa gusti bunatatile care se dobandesc in tacerea cea cinstita. Primeste nevointa tacerii si eu nu pot sa-ti spun ce lumina, ce curatie si liniste va straluci in inima ta.
194. Trebuie sa avem toata grija de faptele cele bune, buna mea sora, chiar daca, precum niste naufragiati, noi am pierde toata incarcatura. Sa vietuim astfel ca niciodata sa nu socotim bunatatile trecatoare mai bune decat bunatatile viitoare.
195. Dupa cum cel ce se desavarseste in virtuti moare pentru toate cele trecatoare, tot astfel cel ce se intoarce din nou spre pacat, pierde toate bunatatile cele de mai inainte. Inceputul inaltarii spre bine este depararea de lume, adica de toate lucrurile vietii, voi spune chiar si de trupul insusi.
196. Fericit este, buna mea sora, cel ce a lepadat orice nadejde lumeasca si si-a inaltat toata nadejdea spre Domnul. Asa cum blestemat este omul care-si pune nadejdea in om, tot astfel, binecuvantat este acela care nadajduieste spre Dumnezeu. Dumnezeu nu numai ca nu-l primeste pe un astfel de om care vrea sa iubeasca si lumea si pe Dumnezeu, ci chiar il uraste ca pe un vrajmas si il alunga, ca pe diavolul. Nu este al meu acest cuvant, ci al Sfantului Apostol Ioan care zice: omul care vrea sa fie prietenul lumii este vrajmasul lui Dumnezeu. Si ce folos, buna mea sora, ca pentru cele de astazi si de maine, sa-L avem pe Dumnezeu de vrajmas? Pe unii ca acestia nu-i primeste prea dulcele nostru Iisus Hristos. Uneori sa-ti pui nadejdea in bani si in oameni, iar alteori din nou in Dumnezeu, acest lucru nu-i aduce nici un folos omului. Dumnezeu vrea si iubeste pe omul care arunca cu desavarsire asupra lui Dumnezeu orice sfat si orice dorinta. Insa oamenii nechibzuiti si monahii cei iubitori de lume, necunoscand mila lui Dumnezeu, pretuiesc adesea ceea ce nu pretuieste nimic, adica bogatia, sanatatea, slava vremelnica si frumusetea fetei, care ca iarba se vestejeste.
197. O sa te intreb, sora mea, ce-ti pare ca este mai bine, sa alegi viata cea vremelnica si prin ea, moartea vesnica, ori reaua patimire cea plina de ravna pentru fapte bune, in nevointa si tacere, pentru ca prin aceasta sa dobandesti o vesnica si fericita viata? Desigur ca aceasta din urma. Nu fi, dar, nepasatoare. Nu ne putem face locuinta a harului divin, daca mai intai nu vom curati sufletele noaste de patimile rautaii si poftei in care ele au fost scufundate mai inainte.
198. Duhul sfant este pentru toti, dar in aceia care sunt curati de patimi, care traiesc in curatie, in liniste si in tacere. El arata o deosebita putere.
199. E cu neputinta ca avand mintea impartita in tot felul de griji, sa-ti savarsesti cum trebuie rugaciunea si sa-ti pastrezi linistea, chiar daca s-ar starui cineva sa le faca, dupa cum Insusi Domnul a spus: Nimeni nu poate sluji la doi domni – si iarasi: Nu poti sluji si lui Dumnezeu si lui Mamona.
200. Daca nu ne vom indeparta de rudeniile cele dupa trup si de legaturile cu grijile vietii in asa fel incat sa fim ca unii ce au trecut in alta lume, atunci e cu neputinta pentru noi, buna mea Doamna, sa ne atingem scopul – dragostea sfanta pentru Dumnezeu si fericita liniste. Cel ce a intrat in randuiala ingereasca si se intuneca cu patimile este asemenea, buna mea sora, unei piei tarcate, care nu e nici toata alba, nici toata neagra, ci e presarata cu tot felul de pete, asa incat nu poti spune ca e alba sau neagra. Tot astfel e si cel ce doreste sa se linisteasca, daca isi ocupa mintea sa cu lucruri lumesti.
Cineva dintre sfinti i-a spus unuia care, iesind din lume si intrand la manastire, nu-si parasea cugetarile lumesti: nici calugar nu te-ai facut, si dregatoria ai pierdut-o.
201. Pe ravnitor nu-l aduce la mantuire numai un singur lucru oarecare, ci el trebuie sa tinda cu grija spre toata faptura buna. Asa cum cel ce intra in baie, se dezbraca cu desavarsire de orice haina, tot astfel si monahul care se apropie de Dumnezeu trebuie sa petreaca in viata linistita, dezbracat de tot ce e legat de cele lumesti. Crede cuvintelor mele, sora mea. Daca mintea cuiva este vanturata incolo si incoace si este nestatornica asemenea desfranatelor care nu se multumesc cu dragostea unui singur barbat, vrand sa-i prinda pe toti in mrejele lor, un astfel de monah nu poate dobandi o fapta buna daca nu va lega mintea sa nestatornica cu frica de Dumnezeu, cu linistea cea buna si cu tacerea.
202. Linistea si tacerea sunt o pretioasa dobanda pentru cel ce le are si cea mai placuta si mai dulce priveliste pentru cei care vad si aud.
203. Este un lucru rusinos si din cele mai rele ca un calugar, in stare a alege si inlatura o hrana trupeasca vatamatoare, sa nu aiba aceeasi grija de citirea scrierilor care hranesc sufletele noastre, ajungand chiar sa o desconsidere.
Trebuie sa ne deprindem sa facem toate cu grija, ca unele ce sunt sfintite de Domnul, ca sa petrecem in liniste, cu toata evlavia.
204. Cel care il ridica pe cel cazut trebuie sa fie – in toate privintele – mai presus de cel cazut, iar cel cazut are asijderea nevoie de un altul care sa-l puna pe picioare. Iar cei ce-si incredinteaza povatuirea in mainile unor invatatori orbi, se lipsesc pe ei insisi de dulceata luminii duhovnicesti. Caci asupra lor se va implini cuvantul Domnului: daca un orb va povatui pe alt orb, vor cadea amandoi in groapa. Dar cand ucenicii sunt bine povatuiti de invatator, iar ei insisi nu-si parasesc deprinderile, vrand sa lucreze mai mult pentru pofta trupului decat pentru Domnul, neprimind viata cea dupa Evanghelie, atunci invatatorul nu va primi nici un cuvant de mustrare pentru ei. Caci noi ne-am invatat sa auzim de la proorocul cel incapatanat si graitor impotriva: mantuind, mantuieste-ti sufletul tau si nu fi partas la pacate straine, cum spune marele intre Parinti, Vasile.
Asa cum talharii sed in locurile ascunse, tot astfel diavolul se ascunde in umbra dulcetilor vietii, care sunt in stare sa-i tainuiasca cursele – si astfel, ne intinde mrejele pierzarii. In felul acesta, uneori vrand, iar alteori nevrand, noi ne predam vrajmasului, taraiti de patimile cele spurcate si de dulcetile vietii!
206. Cel ce nu se indulceste si nu este tulburat de patima curviei, scapa de orice pacat. Iar cel care a scapat de cea mai mare parte dintre patimi, cum sunt: patima slavei, bogatiei, a bunului neam – si celelalte ce se intalnesc in viata, si este stapanit numai de o patima , si anume de patima desfranarii, acela nu este infranat, ci sluga diavolului, chiar daca l-am numi sanatos pe acela care e stapanit numai de o singura boala trupeasca.
207. A te cai nu inseamna a zice numai: am gresit si pe urma sa ramai in pacat, ci, potrivit cantatorului de psalmi, sa-ti recunosti pacatul si sa-l urasti. Caci pocainta se pretuieste nu dupa cantitatea vremii, ci dupa dispozitia sufletului. Dar, vai de noi, noi oamenii savarsim pacatul usor si repede, iar pocainta o primim incet si cu lenevire, desi sunt unii care se caiesc cu adevarat. De asemenea, noua ni se pare ca dorim Imparatia Cerurilor, dar nu ne ingrijim deloc de faptele bune prin care o putem dobandi si fara sa depunem vreo osteneala pentru a trai in liniste, in tacere si in fapte bune, ne inchipuim ca ne invrednicim de o parte egala cu aceia care stau impotriva pacatului, pana la moarte. Sa ne aprindem dar, buna mea sora, macar de acum inainte, sa ne aprindem de grija sufletelor noastre, sa ne indureram de desertaciunea vietii trecute si sa ne nevoim pentru bunatatile vietii viitoare, sa ne linistim pana cand mai avem putina vreme, sa tacem, Doamna si sora mea, in putinele noastre zile, pentru ca de acum incolo sa ne veselim vesnic, sa nu ramanem in lenevie si in neingrijire de virtutile cele bune.
208. Necazurile dau pe fata si ispitesc sufletul, ca focul aurul. Si, intr-adevar, pentru cei ce sunt bine pregatiti, necazurile sunt ca o educatie atletica si o osteneala care il ridica pe nevoitor spre slava lui Dumnezeu, printr-o impotrivire puternica, prin rabdare, caci necazul lucreaza rabdarea, iar rabdarea, iscusinta. Dar acela care respinge necazul, se lipseste singur de iscusinta, caci dupa cum nimeni nu se incununeaza fara lupta si nevointa, tot astfel nimeni nu poate sa se dovedeasca iscusit, fara necazuri si osteneli, de dragul faptelor bune. Iar osteneala pentru fapte bune, buna mea sora, sunt: postul, privegherea, linistea, tacerea, rugaciunea, marinimia de suflet, rabdarea, sederea in chilia ta si indepartarea de vorbirea cu oamenii.
209. Carmaciul nu intotdeauna poate avea liniste cand vrea, iar tu, daca vrei sa-ti faci calea linistii fara tulburare, poti s-o faci usor. O sa-ti spun cum s-o faci. Daca in linistea ta te vei osteni in post, vei sedea in tacere si vei petrece in rugaciune si alte cereri, atunci curand in tine va straluci lumina adevaratei cunostinte. Atunci, intr-o clipa se vor indeparta si fiarele care traiesc inlauntrul tau, adica necuratele patimi si grijile vietii, atunci nu te vei mai asemana cu o foarte grasa pasare care are si aripi si pene si toate cele necesare pentru zbor, dar care nu va putea zbura din pricina greutatii sale ce vine din grasimea ei. Tu ai o minte de om chibzuit si desavarsit si nu-ti lipseste nimic din cele necesare. Daca vrei mantuirea, iata, ea este gata, cum a spus si Domnul: Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este.
Astfel, mantuirea sta in vointa ta; alege ceea ce este mai bun si tine-l.
210. Cei ce isi istovesc trupul cu o viata aspra de lunga durata si, prin implinirea poruncilor, se imbogatesc cu toate faptele bune, sunt asemenea unui mare si bogat negustor care, umbland prin diferite tari, a agonisit tot felul de comori pretioase. Uitandu-se la ele, el se bucura si se veseleste, dar iata, in apropierea malului si limanului, dupa de a navigat pe intinsul maretelor si grozavelor mari, se intampla ca ori lovindu-se de vreo piatra in bataia furtunii, corabia lui se va duce la fund, ori piratii, navalind pe neasteptate, ii rapesc tot ceea ce a castigat iar el, nenorocitul, ramane fara nimic, izbutind sa-si salveze doar trupul sau.
Acelasi lucru se intampla si cu acela care, inaltandu-se in mari virtuti, din pricina navalirii vrajmasului, cade in patima curviei; nu-l osandi, ci ai mila de el, asa cum toti au mila de acel bogat, pe care il stiau bogat si acum il vad sarac. Amara ese soarta lui, dar de indata ce se va pocai el, Dumnezeu il va primi, il va milui, il va apara si il va iubi mai mult decat inainte. De altfel, El nu-l paraseste nici in insasi caderea lui, ci il cheama la bunatatea sa cea dintai, asa cum odinioara l-a chemat pe Adam, dupa cadere: „Adame, unde esti?”, fiindu-I mila de nenorocirea lui, pentru ca dintr-o slava asa de mare a cazut intr-o stare lipsita de slava, dintr-o astfel de inaltime, intr-o astfel de prapastie. Cugeta la aceasta si tu si fii treaza.
Vezi, sa nu neglijezi indrumarile mele; caci nici un om nu-si poate dobandi mantuirea singur. De aceea Dumnezeu, facandu-ne bine, ne-a dat sfatuitori si povatuitori. Daca atunci cand te invat si te indrumez, tu nu asculti si esti nepasatoare, vina este a ta. Si Domnul va cere de la tine socoteala pentru nepasarea si neascultarea ta, iar pe mine ma va face nevinovat. Vai de noi, din pricina viclenelor curse diavolesti, vai de noi, din cauza mrejelor sale intinse cu atata siretenie!
Sursa: Matericul – Adunare de cuvinte folositoare pentru maici
pagina casianei 