Minunile Maicii Domnului la adormirea ei

adormirea 3

Minunea 52 – Certarea si miluirea iudeilor necredinciosi la Adormirea Maicii Domnului

In vremea in care a voit Domnul nostru Iisus Hristos sa mute din lumea aceasta pe Maica Sa cu totul Preasfanta, la viata cea cereasca si preafericita, ca sa imparateasca cu Dansul vesnic dupa cum i se cuvenea, a poruncit ca sa se adune Apostolii – din toata lumea de pe unde erau risipiti, propovaduind cuvantul cel de mantuire – in satul Ghetsimani, unde era Preasfanta, ca s-o inmormanteze. Atunci dar, cu Dumnezeiasca voie si chemare, i-au rapit norii si s-au aflat toti intr-un minut de ceas inaintea pururea Fecioarei care, vazandu-i pe dansii, s-au bucurat foarte. Si a spus lor cum ca s-a apropiat vremea ca sa se duca, sa se veseleasca cu Fiul ei si Stapanul. Si, dupa ce a grait cate a avut de grait, sfatuindu-i si invatandu-i, i-a mangaiat, dupa cum se vede la povestirea cea pentru adormirea ei, asezandu-se cu trupul ei cel preaslavit si cu totul preacinstit pe patul de moarte, i-a binecuvantat pe dansii si si-a dat preasfantul ei suflet in mainile cele preacurate ale vesnicului Dumnezeu. Atunci, dupa porunca ei, Apostolii au luat acel preasfant pat si, mergand cu buna randuiala si evlavie, cantau intr-un glas cantarea cea de iesire. De asemenea si sfintii ingeri impreuna o petreceau pe Doamna si Imparateasa lor, si cantau nevazut, si o laudau minunat cu glasuri preadulci, care se auzeau in vazduh.
Iar iudeii cei zavistnici si necredinciosi, aratand ca intotdeauna uraciunea pe care au avut-o catre Domnul si rautatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel incepator de viata al Nascatoarei de Dumnezeu, gandind in mintea lor sa-l arunce la pamant si sa necinsteasca lacasul cel cu totul cinstit si dumnezeiesc. Dar indata i-a ajuns dumnezeiasca osanda pe indraznetii aceia caci, cand s-au apropiat, au orbit cu totii, iar unul dintre dansii, mai obraznic, a indraznit cu nerusinare, nepriceputul, de a apucat acel sfintit pat, vrand sa-l arunce jos de pe umerii Apostolilor. Insa sfintii ingeri n-au suferit ca sa se faca o ocara ca aceasta cortului celui imparatesc, ci au pedepsit cu dreptate nerusinarea si obraznicia lui, taindu-i nevazut mainile, care au ramas spanzurate de pat, in privirea preainfricosata si jalnica a tuturor celor de fata. Iar cel ce a patimit aceasta, plangea tanguindu-se cu amar.
Petru, ca un urmator al invatatorului sau, s-a milostivit si s-a intristat pentru lacrimile acestuia si, apropiindu-se, i-a zis lui: ,,Crede cu toata inima ta, ca aceasta este cu adevarat Maica Fiului lui Dumnezeu, Care S-a nascut dintr-insa fara de samanta, si atunci vei cunoaste puterea ei, ca sa-ti iei iarasi mainile tale”. Iar el cu lacrimi a strigat, zicand: ,,Cred, Doamna mea, si marturisesc caci cu adevarat si fara stricaciune ai nascut pe Stapanul si Mantuitorul meu Iisus Hristos, Fiul adevaratului Dumnezeu si Parintelui”. Atunci, sfintitul Petru l-a apropiat la mainile cele taiate si, punandu-le pe dansele la locurile lor, s-au lipit mai presus de fire, dupa cum si mai inainte cu minune au fost taiate si toti au slavit pe Dumnezeu si pe Preacurata Stapana.
Iar ceilalti care au orbit, auzind de minunea aceasa mare, desi erau aspri si vartosi la inima, insa ca sa-si ia vederile au marturisit cu lacrimi pacatul lor, si au crezut in Domnul. Dupa care Petru a zis lor: ,,Apropiati-va si voi cu ochii vostri de haina ei, si ca o Maica a milei se va milostivi ca sa va vindece.
Dupa ce au facut asa, si ei de asemenea au vazut. Si cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, multumirea catre Fecioara? Toti o laudau, pana ce au ajuns in Ghetsimani si, ingropand trupul cel preacurat, au ramas acolo trei zile auzind laudele ingeresti. Pana ce s-a luat trupul sau si s-a inaltat la ceruri si a sezut de-a dreapta Fiului Ei si Mantuitorului nostru.
Si, sa nu i se para cuiva de mirare, cum ca trupul acela primitor de Dumnezeu a murit si a fost pus in mormant, si de acolo sa se duca in Rai, pentru ca sa credem si noi cum ca din pamant avem sa ne sculam cand va veni Domnul. Dar pe cand noi intram in mormant spre dezlegarea trupului si spre stricaciune, pentru ca sa se dezradacineze pacatul din el, trupul cel Preacurat si Sfant la Fecioarei, ca unul ce a fost din zamislire sfintit de Duhul Sfant, nimic n-a patimit in mormant, ci indata s-a ridicat de Fiul ei la ceruri si imparateste cu Dansul vesnic, in slava aceea negraita si netalcuita veselie de care, o! de ne-am invrednici si noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugaciuni. Amin. (1, Minunile Maicii Domnului, Neamt, editia 1924 si 1990).

Minunile Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: