Fapte plăcute

Precum atunci când cineva mănâncă mereu numai roade dulci și se întâmplă ca la sfârșit să ia mărul amar sau acru, este nevoit să mănânce iarăși una-două roade dulci, ca să-i dispară amăreala, la fel va trebui să fac și eu în acest caz duhovnicesc. Deoarece v-am amărât cu aceste două întâmplări de la urmă am considerat că e bine să vă ofer două fapte dumnezeiești mici, dar foarte dulci, ca să vă îndulcesc, din nou duhovnicește sufletul.
Pe acestea nu le-am văzut, ci le-am auzit de la bătrâni cuvioși, precum și de la Starețul meu, care le-au trăit de aproape.
In Sihăstriile Katunakiei, la ,,Chila Axion estin”, cam cu 50 ani mai înainte trăia un Stareț cu 3 ucenici: Părintele Gheorghe, Părintele Pahomie și Părintele Hrisostom. După moartea Starețului, a luat conducerea urmașul lui, cel mai vechi în călugărie, Părintele Gheorghe. Dar de noul Stareț, deoarece era foarte simplu și cu desăvârșire fără carte, ceilalți doi n-au voit să asculte, fiind ei puțin mai învățați decât Părintele Gheorghe dar având și puțin mai multă mândrie. De aceea au plecat și l-au părăsit. S-au despărțit și ei doi, deoarece nu putea să se supună unul celuilalt. Au schimbat multe locuri, umblând din mănăstire în mănăstire și din chilie în chilie.
Intr-o zi, unul dintre ei și-a adus aminte de Starețul lor pe care l-au lăsat singur, părăsit și înaintat în vârstă și a hotărât să meargă să îl cerceteze. A luat și ceva bine-cuvântare în traistă și a pornit.
Când s-a apropiat de chilia vecină, a întrebat de Stareț, dar aceia nu-l văzuseră.
Un alt Părinte a spus:
– Acum o săptămână ieșea fum pe coșul lui. Cred că e bine.
A ajuns deci la chilie neliniștit și când a văzut liniște mare și afară și înăuntru s-a neliniștit mai mult. A început să strige tare și să bată în ușă, dar nimic. In cele din urmă a forțat ușa, a deschis-o și a intrat înăuntru. îl vede pe Stareț întins pe pat și-i spune:
– Binecuvântați, Părinte! Ce faceți? Am venit să te văd.
Dar acela a răspuns foarte supărat:
-Binecuvântatule, mai bine era de nu veneai, pentru că de cum ai intrat, mi-ai alungat pe Sfântul înger care îmi slujea. De aceea nu ți-am deschis. Altă dată să nu mai vii binecuvântatule, pentru că îmi alungi pe Sfântul înger.
Fratele a plecat la Chilia sa, iar starețul a rămas întins pe scândurile patului, cu desăvârșire părăsit de oameni, dar fiindcă s-a părăsit pe sine în mâinile lui Dumnezeu, Dumnezeu l-a învrednicit să fie slujit de îngeri.
Cam în aceiași vreme și în aceeași lăture, puțin mai sus, la Schitul Sfântul Vasile trăia și Bătrânul Teofilact, care era foarte cuvios și mare nevoitor. Toți erau de acord că este Sfânt; oricât a încercat să se ascundă a fost cu neputință să nu se facă cunoscute faptele lui. De multe ori Părinții l-au văzut aflându-se în contemplație. Avea doi ucenici, pe Părintele Arsenie și pe Părintele Pamfil.
Precum am spus, Părintele Teofilact era mare nevoitor, dar avea și multă evlavie și trezvie și se îngreuia să se roage împreună cu alții. Ca să nu-i audă ceilalți suspinele și să nu-i vadă lacrimile, pe care nu le putea reține, în vremea pravilei pleca afară pe stânci, în peșteri și se întorcea dimineața. Trăia foarte duhovnicește, dar lucra numai în ascuns virtuțile sale, pentru că avea multă smerenie.
Odată, într-o noapte de iarnă, a ieșit iarăși afară la stânci, ca să-și facă pravila sa, dar brusc a căzut zăpadă. Părinții s-au neliniștit când nu l-au văzut dimineața pe Stareț, și au ieșit pe munte să vadă dacă nu cumva l-a acoperit zăpada. Acolo pe unde căutau, pe o stâncă au văzut ceva negru și s-au apropiat. Dar s-au mâhnit mult când au văzut pe Starețul lor complet nemișcat, crezând că a înghețat. Dar când l-au apucat, ca să-l miște, au văzut că trupul lui arde, iar zăpada se topise în jurul lui la rugăciunea lui fierbinte. Numai când l-au mișcat și-a revenit din contemplația duhovnicească în care se afla Sfântul Bătrân, sau, poate, atunci s-a întors mintea lui din rai iarăși în Grădina Maicii Domnului.
Părinții pustiului îl considerau neptic pe Bătrânul Teofilact și îl aveau la evlavie.
Insă diavolii cei războinici îl pizmuiau deoarece s-a făcut prieten cu îngerii și era răpit în cer, încercau în orice chip să-l distragă în vremea rugăciunii, când se afla în contemplație, dar nu izbuteau.
Odată, pe când se afla în contemplație la ,,Sfântul Vasile”, dracii l-au dus la Schitul Capsocalivia, ca să-l distragă, dar iarăși n-au putut.
Spuneau de asemenea Bătrânii acelei laturi că Bătrânul Teofilact avea mare prietenie chiar și cu animalele sălbatice, care îi simțeau dragostea și veneau la coliba sa, când aveau vreo nevoie. O căprioară care și-a rupt piciorul a mers la chilia sa și mugea mâhnită, întinzându-și piciorul cel rupt spre Stareț. Acela i-a adus puțin posmag să mănânce până ce pregăti două lopățele cu care a legat tare piciorul la locul lui, și apoi a spus căprioarei:
– Du-te acum cu bine și după o săptămână să treci să te văd.
Bunul Stareț se înțelegea cu animalul, ca medicul cu omul îndurerat, deoarece devenise om al lui Dumnezeu. Să avem binecuvântarea lui și a tuturor Cuvioșilor Părinților noștri.
Pentru rugăciunile Cuvioșilor Părinților noștri aghioriți, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule, pentru Născătoarea de Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin!

Flori din grădina Maicii Domnului – Sfântul Paisie Aghioritul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: