Liniștea și lipsa de grijă sunt condițiile cele mai însemnate pentru viața duhovnicească de care se bucură Maica Domnului

Sus, la Schitul Sfânta Ana, la Chilia Sfântului Pantelimon a pustnicit Cuviosul Gherontie, întemeietorul Schitului Sfânta Ana, care a fost egumen al Mănăstirii Buleftiria (astăzi se mai păstrează o Chilie cu același nume în partea de jos a Sfintei Ana, pe malul mării). Deoarece nu era apă la Sihăstrie și ucenicul său se plângea de aceasta, Cuviosul Gherontie a făcut rugăciune și a rugat pe Maica Domnului să scoată din stâncă puțină apă, ca să bea. Maica Domnului, firește, ca o Mamă duioasă l-a ascultat și a scos apă dintr-o crăpătură a stâncii, acolo aproape, ca să bea. Apa aceasta era Aghiazmă. Mai târziu însă ucenicul Cuviosului a vrut să facă grădină. A zidit terase, a adus pământ și a început să alunece de la viața pustnicească, neglijând îndatoririle lui duhovnicești și rugăciunea lui pentru lume. S-a gândit să deschidă cu o daltă crăpătura stâncii de unde ieșea apa, ca să scoată mai multă apă, ca să ude grădina.
Atunci i s-a arătat Maica Domnului și i-a spus:
– Dacă vrei grădini, să cari apă pe umerii tăi de jos.
De atunci și până astăzi apa, care este Aghiazmă, iese mai jos.

Flori din grădina Maicii Domnului – Sfântul Paisie Aghioritul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: