Părintele Chirii

Pustnicul din schitul Sfintei Mănăstiri Cutlumuș și, mai târziu, egumenul ei Părintele Chirii avea ca patrie Agrinio. De mic s-a înstrăinat în Egipt, și de acolo a mers la Sfântul Sava, după ce s-a închinat pe la Sfintele Locuri. La vârsta de 16 ani a fost făcut rasofor, dar nu se odihnea acolo datorită mulțimii închinătorilor, și a venit în Grădina Maicii Domnului. Cu toate că era mic de vârstă – în lume copiii de vârsta lui se jucau – acesta însă se nevoia ca un mare atlet al lui Hristos.
Mult i-a plăcut la Schitul Cutlumușului, Sfântul Pantelimon, lângă duhovnicul Pantelimon, ce locuia la Chilia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.
Starețul lui, afară de alte harisme ce a luat de la Dumnezeu, avea și harisma înainte vederii, pentru că s-a făcut om al lui Dumnezeu prin nevoințele lui mai presus de fire și filotime. Ii știa de mai înainte pe cei ce aveau să se facă monahi, precum și numele călugăresc ce li se va da. Nu-mai în Mănăstirea Esfigmenu îmi aduc aminte de două astfel de cazuri de monahi. Pe unul l-a strigat de departe, înainte de a-1 vedea, în timp ce îi bătea în ușă:
– Bine ai venit, Părinte Nichifor! Iar pe altul de asemenea:
– Bine ai venit, Părinte Filip!
Așadar, de la un astfel de Stareț Sfânt, precum era ieromonahul Pantelimon, firesc era ca evlaviosul tânăr, monahul Chirii, să primească harul din belșug, precum Elisei de la Ilie, și să fie urmaș al său.

După moartea starețului său Părintele Chirii nu numai că n-a neglijat cele duhovnicești, ci dimpotrivă, se nevoia mai mult și astfel făcea mai multă bucurie sufletului starețului lui. Afară de uimitoarele posturi, făcea și multe privegheri, din multa lui râvnă copilărească îmbolnăvindu-se de tuberculoză.
Imi spunea:
– Scuipam niște bucăți însângerate ca niște noduri, cu multă durere, dar l-am rugat pe Sfântul Pantelimon și m-a făcut bine fără medicamente.
Cum era cu putință să-l lase Sfântul Pantelimon să sufere, fiind ocrotitorul schitului?
Indată ce s-a făcut bine cu harul Sfântului, Părintele Chirii a început nevoința sa cu aceeași mărime de suflet.

Am avut această binecuvântare să stau puțin timp lângă el și să mă folosesc mult. Firește, aș fi rămas pentru totdeauna cu el, dar din păcate nu m-au lăsat. Atunci acela mi-a spus unde să merg și m-a sfătuit în continuare în perioada de timp în care am stat la Mănăstirea Filoteu.
Când mergeam la Schit ca să-i cer sfaturi, înainte de a-i spune ceea ce mă preocupa, el îmi răspundea la problema mea. Primea înștiințare de la Dumnezeu că voi merge și despre problema ce mă preocupa și mă aștepta. De multe ori nu vorbea deloc, ci avea un semn la carte și-mi dădea răspunsul din carte, iar eu îi puneam metanie și plecam folosit.

Afară de harisma prevederii ce o luase de la Dumnezeu, mai avea și harisma de a scoate draci din făpturile lui Dumnezeu. Nu pot uita un caz ce l-am văzut cu ochii mei, cu un om ce avea un drac cumplit. L-au adus la Stareț legat cu lanțuri și l-au lăsat în Biserica Chiliei sale, ca să-l facă bine.
Noaptea când s-a sculat Bătrânul ca să aprindă candelele și să înceapă rugăciunea, diavolul fiind cuprins de turbare, pentru că era strâmtorat de prezența Părintelui Chirii, a rupt lanțurile și a ridicat mâinile omului îndrăcit în sus, ca să-l lovească pe sfântul bătrân în cap cu lanțurile rupte. Părintele a îngenuncheat imediat și și-a ridicat și el mâinile sale spre Dumnezeu și a strigat:
– Hristoase al meu, Maica Domnului, alungă pe diavol din făptura Ta. Auzind strigătul, am alergat îndată în biserică și am văzut pe Stareț în genunchi, iar pe omul chinuit stând vesel și cu evlavie plecat la picioarele Părintelui Chirii, eliberat de diavol.

Starețul avea îndrăzneală, deoarece era smerit, foarte cuvios și plin de dragoste.
Când citea Evanghelia, nu se putea abține de la suspin și lacrimi, de aceea își acoperea fața cu Evanghelia și, intrând în altar, își ștergea cu discreție fața. La fel pățea și când citea Bogorodicina.

Slujbele le făcea cu :Doamne Iisuse” și cultiva rugăciunea neîncetată a inimii.
Din păcate însă, în cele din urmă, fără voia sa, l-au silit să devină egumen al Sfintei Mănăstiri Cutlomusiu, de care aparținea, deoarece era mare nevoie. Insă amestecul său în treburile de conducere l-a chinuit și l-a făcut să piardă toată acea stare duhovnicească ce o avusese.

Deoarece a fost făcut egumen fără voia sa, precum am spus, și s-a chinuit mult în continuare, cred că Dumnezeu îi va da cunună îndoită, afară de cea a cuvioșiei și pe cea a muceniciei, pentru că la sfârșitul său a suferit și dureri martirice. Urătorul de bine l-a pizmuit și a îndemnat pe un animal sălbatic să-l lovească foarte rău, încât l-a mutilat și a stat la pat, suferind durerile cu bucurie și doxologie. După lovitura ce i-a dat-o, animalul a căzut la pământ și a murit.
Părinții s-au mirat și au înțeles din faptul acesta sfințenia Starețului. Astfel, cu dureri și răbdare, slavoslovind pe Dumnezeu și-a sfârșit Părintele Chirii lupta cea bună” și s-a odihnit în Domnul în 1968. Să avem binecuvântarea lui. Amin.

Flori din gradina Maicii Domnului – Sfantul Paisie Aghioritul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: