Bătrânul Filaret

Bătrânul Filaret

Unul din Părinții ce a trăit în chip ascuns și care s-a nevoit cu mărime de suflet în Grădina Maicii Domnului, „ca să-și dobândească dorirea”, mântuirea sufletului, a fost și bătrânul Filaret, prietenul virtuții. Patria lui pământească a fost Transilvania din România. S-a născut în anul mântuirii 1892 și din Sfântul Botez i-au dat numele de Nicolae. Pe tatăl său îl chema Ioan și pe mama sa Măria, iar numele de familie era Dusa.
Mireanul Nicolae Dusa a venit la Sfântul Munte în anul 1912, la vârsta de 20 de ani; el a fost tuns monah la Chilia Sfântului Ipatie a Mănăstirii Vatoped și a fost numit Filaret. A stat acolo 8 ani și în anul 1920 a venit la Chilia Sfântul Andrei din Capsala a Mănăstirii Stavronichita la Bătrânul Modest, pe care l-a îngrijit și a luat binecuvântarea lui. In chilia aceasta „și-a continuat și și-a încheiat lupta cea bună”.
Auzisem deja din 1956 de starea duhovnicească a Cuviosului Stareț de la mulți Părinți și mai ales de la ucenicul lui, Părintele Vartolomeu, care venea la Sfânta Mănăstire Filoteu; dar de aproape m-am învrednicit să-l cunosc pe acest preacuvios bătrânel în 1968, când locuiam acolo aproape la Chilia Sfintei Cruci a Sfintei Mănăstiri Stavronichita. Când mergeam la el îl găseam afară, în picioare, cu o mână sprijinindu-se de balustradă, iar în cealaltă ținând metaniile.
Suferea mult de insuficiență respiratorie și de aceea ieșea mereu afară.
Când îl întrebam: „Ce faci Părinte?”, îmi răspundea: „Slavă lui Dumnezeu”.
– Ce vrei să-ți aduc?
– Maica Domnului îmi iconomisește ceea ce am nevoie. Nu primea nimic. Iar dacă cineva îi lăsa ceva pe ascuns, asta era un chin pentru filotimul bătrânel, pentru că trăia cu o mare scumpătate duhovnicească. Adică trebuia să facă multă rugăciune, căci supraevalua lucrurile ce i le aduceau alții. Dacă ceva valora 5 drahme, el le aprecia la 20 și trebuia să facă 20 de ațe de 100 de „Doamne Iisuse…” cu închinăciuni pentru cel ce îi aducea binecuvântarea.
Odată l-am rugat pe Bătrân să primească o mică binecuvântare, dar el a refuzat.
– Nu pot, nu pot, nu apuc să fac rugăciunile și metaniile ce le-aș datora. Am și datoriile mele duhovnicești, le am și pe ale Părintelui Vartolomeu, pentru că e bolnav și Hristos va cere de la el numai ascultare.
Părintele Vartolomeu, ucenicul lui, suferea de mulți ani de un parkinson agravat și tremura tot. Iar Bătrânul Filaret, pe lângă că îi împlinea datoriile lui duhovnicești îl și slujea în același timp, cu toate că era bătrân de 78 de ani. L-a slujit 15 ani, până când a căzut și el la pat.
I s-au spart venele picioarelor din statul în picioare la rugăciune și lichidul din ciorapi curgea în papuci, iar din papuci pe podea. Fiindcă suferea de plămâni, stătea într-un colț ca să nu cadă, învelit cu niște pături vechi. II cercetau Părinții, dar ori toți deodată, ori nici unul, deoarece fiecare își spunea că poate va merge altul; și toți la fel făceau, în cele din urmă rămâneau singuri și fără de ajutor.
Dar în zilele acelea desigur că simțeau în mai mare măsură mângâierea dumnezeiască, deoarece le lipsea cea omenească. Incă și pentru că amândoi aveau dragoste nobilă, căci fiecare din ei se gândea la celălalt făcând prin asta ca să se gândească la ei Hristos și Maica Domnului și să-i mângâie dumnezeiește.
Pe Bătrânul Filaret și pe ucenicul său, Părintele Vartolomeu, – care era aproape paralizat – i-au cerut nu numai mănăstirile, ci și unele chilii ca să-i îngrijească, dar ei n-au primit. Gândul îmi spune că în chilia lor au trăit multe stări dumnezeiești și nu-i lăsa inima să se despartă de un loc dumnezeiesc, dar și pentru că nu voiau să devină o greutate pentru alții, pentru că aveau suflete nobile.
Intr-o zi, deci, când i-am cercetat din nou, înaintând spre Chilia bătrânului Filaret am simțit o mireasmă nespusă. Cum am deschis ușa Chiliei lui, am simțit o mireasmă și mai puternică. Dar ce să văd? Sărmanul Bătrânel căzuse jos și încurcându-se nu se mai putea ridica, nici nu mai putea respira. L-am ridicat; a început încet – încet să respire și prin semne mi-a arătat că vrea să-l acopăr. Nu i-a mai rămas sânge, și îi era tare frig. Și deși, omenește vorbind, ar fi trebuit și dușumeaua și bătrânul să miroasă din pricina lichidului ce curgea continuu din picioarele lui, însă toate bine-înmiresmau, pentru că el avea un suflet bine-mirositor.
Când l-am văzut în starea aceasta, l-am rugat pe Părintele Vartolomeu să rămân la Chilia lor ca să-i ajut, dar el n-a primit. Mi s-a spus să vin în altă zi și astfel am fost nevoit să mă întorc la chilia mea.
Dar în noaptea aceea, ce mi se întâmplă? In timp ce ziceam rugăciunea „Doamne Iisuse…” pentru Miezonoptică, ce să văd?… Văd pe Bătrânul Filaret cu o față veselă, în vârsta cam de 12 ani, că se urcă spre cer într-o lumină cerească. Din aceasta am înțeles că sufletul lui curat s-a odihnit întru Domnul.
Era întâi iunie 1975. A adormit la vârsta de 83 de ani. Să avem binecuvântarea lui. Amin.

După aceasta pe Părintele Vartolomeu l-a îngrijit Mănăstirea Stavronichita. Mare este plata lor. El a meritat această bună îngrijire și pentru un alt motiv, căci fiind copil de 15 ani a venit din România în Grădina Maicii Domnului ca să se nevoiască duhovnicește în timp ce ceilalți copii de vârsta lui se jucau mirenește în patria lor.
Părintele Vartolomeu a slujit destui ani ca monah și la spitalul de leproși ce îl avea Mănăstirea Ivirul pe întinderea ei.
Maica Domnului „Portărița”, care are grijă de leproși, să aibă grijă și de mântuirea leprosului meu suflet. Amin.

Flori din Gradina Maicii Domnului – de Sfantul Paisie Aghioritul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: