Avva Dorotei – Nu trebuie a se încrede cineva în întelepciunea sa

Înteleptul Solomon zice la paremii: Cei lipsiti de povãtuitori cad ca frunzele, iar mântuirea se sãvârseste cu multã povatã. Vedeti fratilor, puterea cuvântului? Vedeti ce ne învatã dumnezeiasca Scripturã? Ne sfãtuieste sã nu nãdãjduim in noi însine, nici sã nu ne socotim întelepti, sã nu credem cã ne putem chivernisi fãrã ajutor; cã dupã Dumnezeu, negresit avem trebuintã de povãtuitor, care sã ne poarte de grijã si sã ne chiverniseascã. Nu sunt mai ticãlosi, nici mai lesne porniti spre cãdere decât aceia care nu au pe nimeni ca sã-i povãtuiascã pe calea lui Dumnezeu; de aceea cei lipsiti de chivernisitori cad ca frunzele. La început, frunza este verde si frumoasã, apoi se usucã putin câte putin si cade si este cãlcatã de picioarele oamenilor. Asa este si omul care nu este povãtuit de cineva. La început are râvnã spre post si priveghere, spre sihãstrie si spre alte bunãtãti, apoi, putin câte putin, potolindu-se acea cãldurã si neavând pe cineva ca sã-l sfãtuiascã, sã-i atâte fierbinteala, pe neobservate se stinge de tot si din râvnã cãzând în trândãvie se face rob vrãjmasilor sãi, care-si bat joc de dânsul dupã cum le este voia. Iar pentru cei ce au la cine nãzui ca sã-si spunã gândurile, sã-si mãrturiseascã faptele, sã-si arate toate lucrurile si sã primeascã sfãtuire, zice: Mântuirea se sãvârseste cu mult sfat. Nu zice sã se sfãtuiascã cu multi, ci ca la toate lucrurile se cade sã se sfãtuiascã. Însã de la început se ia sfat, în care are credintã si încredere. Sã nu spunã numai unele, iar pe altele sã le tãinuiascã, ci pe toate sã le mãrturiseascã si pentru toate sã se sfãtuiascã. Unora ca acestora, mântuirea se sãvârseste întru mare sfat. De nu vã va spune cineva toate gândurile sale si mai ales de nu va descoperi deprinderea cea rea si strâmba sa alcãtuire, diavolul, aflând într-însul vreo voie ascunsã, vreun dreptar de viatã de sine izvodit, unindu-se cu acesta, îl stricã desãvârsit. Cãci diavolul când vede pe cineva, cã de sine nu voieste sã pãcãtuiascã, nici nu are pornire fireasca sã creadã cã face vreun rãu, ca la acea pornire sã adauge si el îndemn spre pãcat, nici el nu-l supãrã sau sileste cãtre cele ce omul nu are pornire. Nu-i zice adicã, du-te de curveste, nici mergi de furã, daca pricepe cã omul nu vrea si nu primeste sã le facã; cã nu-si bate capul diavolul sã ne indemne spre cele ce nu vrem. Dar dacã aflã vreo voie de a noastrã, înclinatã spre pãcat, sau vreo rânduialã de sine întru noi, cu aceasta ne strica, gãsind cale usoarã. De aceea se zice: Vicleanul atunci face rãu, când se va alcãtui cu îndreptarea noastrã. Diavolul este viclean si atunci face rãu când se uneste cu îndreptarea noastrã; fiindcã atunci sporeste mai mult, atunci mai rãu stricã, atunci lucreazã cu mai multã prisosire. Fiindcã de suntem stãpânisi de voia noastrã si urmam îndreptãrilor noastre, si rãul pe care-l facem îl socotim drept lucru bun. Astfel, ne primejduim, fãrã sã ne dãm seama cã ne stricãm, pentru cã nu pricepem nici voia lui Dumnezeu si nici nu voim a cerceta sã o aflam, deoarece ne încredem în noi însine si urmãm voii noastre. De aceea, zicea pãrintele Pimen, cã voia noastrã este zid de aramã între noi si Dumnezeu. Pricepeti puterea cuvântului? Si iarãsi a adãugat: Voia noastrã este o piatrã ce se împotriveste voii lui Dumnezeu. De se va lepãda omul de aceastã voie, poate zice si el: întru Dumnezeul meu voi trece peste zid. Dumnezeul meu, fãrã prihanã e calea ta! Foarte minunat a zis! Cãci dacã am trecut peste acel zid de aramã al voii noastre, precum a zis sfântul Pimen, atunci vedem cã nu are prihanã calea lui Dumnezeu. Apoi bãtrânul zice si pentru îndreptare: Când se va uni îndreptarea cu voia noastrã, atunci omul se îndãrãtniceste cu totul. O, ce minunatã alcãtuire au cuvintele sfintilor! Moarte vãditã este însoþirea voii cu îndreptarea, mare primejdie, mare cutremur! Acel ticãlos piere desãvârsit! Cãci cine îl poate face sã creadã cã un altul stie mai bine folosul sãu? Atunci cu totul se robeste si urmeazã gândului sãu si asa diavolul îl surpã. De aceea, zice cã vicleanul arunci face rãu, când se alcãtuieste cu îndreptarea noastrã. Diavolul urãste glasul sfãtuirii. Nu numai sfatul îl urãste dar nici însusi glasul sfãtuirii nu-l poate suferi. Chiar înainte de a începe a face ceva din lucrul întrebat, chiar înainte de a vedea vrãjmasul de pãzesti sau nu ceea ce ai auzit, urãste însãsi întrebarea ce o faci pentru folosul tãu. De ce oare nu suferã nici sunetul întrebãrii? Fiindcã stie cã prin întrebare si prin cercetare se vãdesc mestesugirile lui; de aceea se întristeazã mai mult decât orice când i se descoperã vicleniile, pentru cã nu mai poate sã însele dupã cum pofteste, fiindcã cu întrebarea se îndrepteazã sufletul. Mãrturisindu-ti adesea toate gândurile, afli de la cel mai iscusit care stie: aceasta s-o faci, iar aceasta nu; aceasta este rea, iar aceasta este bunã; aceasta este îndreptare, iar aceea voie. Auzi de asemenea: acum nu e vreme pentru cutare lucru; alta data: acum e vreme potrivitã. Iar diavolul nu gãseste vreme sã te strice sau sã te prindã în cursã, cãci te vede pururi povãtuit de altul, fiind din toate pãrtile întãrit. Asa se sãvârseste, precum am zis, mântuirea, cu mare sfat. Pe cât de mult vicleanul nu voieste si urãste sfatul, pentru cã pofteste sã facã rãu, pe atât se bucurã de cei ce n-au povãtuire. Pentru ce? Pentru cã asemenea frunzelor cad. Vicleanul iubea pe acel frate despre care zicea pãrintele Macarie: Am un frate, care când mã vede, se întoarce ca un vârtej. Pe unii ca acestia îi iubeste, de unii ca acestia se bucurã totdeauna, care nu au nici un povãtuitor, care nu întreabã pe cel ce poate dupã Dumnezeu sã le ajute si sa-i îndrepteze. Dar oare diavolul acela pe care l-a vãzut sfântul cã purta cu el în tigvulite, tot felul de ierburi, nu cerca si pe ceilalti frati? Nu putea sã însele pe altii, cã fiecare dintre ei, cunoscând viclesugul lui, alerga la duhovnic si-si mãrturisea cugetele si afla ajutor in vremea ispitei. Pentru aceea nu putea sã-i biruiascã. Numai pe cel ticãlos, pe care îl gãsea urmând voii lui si gol de sfãtuire – pentru cã de la nimeni nu vrea sã ceara ajutor – îl batjocorea si se întorcea diavolul de la dânsul multumit, blestemând pe ceilalti. Dupã ce a spus sfântului Macarie aceasta, si cercetând sfântul, a aflat numele fratelui, a alergat la el si a aflat cã acesta era pricina pierzãrii lui, cã nu voia sã se spovedeascã. Nu avea obiceiul sã-si spunã cugetele lui, de aceea se întorcea ca un vârtej pentru cã vrãjmasul îl întorcea ori unde voia. Întrebându-l sfântul bãtrân: Cum petreci frate? i-a rãspuns: bine pãrinte, cu rugãciunile tale. Si iarãsi zicându-i bãtrânul: nu te supãrã gândurile? A rãspuns: pânã acum, sunt bine! Si nu voia sã mãrturiseascã, pânã ce sfântul pe ocolite l-a fãcut sã-si spunã gândurile si asa grãindu-i cuvântul lui Dumnezeu, l-a îndreptat. Venind iarãsi diavolul dupã obicei, vrând sã-l cerceteze, s-a rusinat cã l-a gãsit întãrit, l-a aflat îndreptat, nemaiprimind înselãciune. Întorcându-se fãrã nici o ispravã, si înfruntat, s-a întâlnit iarã sfântul cu dânsul si l-a întrebat: cum se aflã fratele acela, prietenul tãu? Iar diavolul, nu l-a mai numit prieten ci vrãjmas si-l blestema zicând cã si acesta s-a îndãrãtnicit si nu-l mai asculta, ba chiar s-a fãcut mai sãlbatic decât ceilalti.

Pricepeti acum pentru ce urãste vrãjmasul sunetul îndreptãrii? Pentru cã pururea se sileste spre pierzarea noastrã. Vazut-ati pentru ce iubeste pe cei ce urmeazã voii lui? Pentru cã se supun diavolului si singuri se dau robi lui. Nu cunosc la cãlugãr cãdere din altceva, fãrã numai din crezãmântul inimii sale. Unii zic cã dintr-aceasta cad, altii din altã pricinã. Însã eu, precum am zis, altã cãdere nu stiu sã fie la cineva fãrã numai din pricina sfaturilor inimii sale. Cã nu este altã gresealã mai rea decât aceasta. De care m-a ferit Dumnezeu, cã totdeauna m-am temut de aceastã primejdie. Vãzut-ai pe cineva cã a cãzut? Sã stii cã a crezut cugetelor sale. Nu este alt lucru mai greu, nu este altceva mai rãu, decât a crede gândurilor sale.

Când eram în obste, spuneam toate gândurile mele bãtrânului pãrinte Ioan, cã in viata mea, precum am zis, nu voiam sã fac ceva fãrã voia lui. Si de multe ori îmi zicea gândul: cutare lucru o sã-ti zicã bãtrânul, pentru ce sã-l mai superi? Dar eu ziceam cugetului meu: Anatema tie si învãtãturii tale si mintii tale si întelepciunii tale, cã orice stii, de la dracul este. Si asa mergeam de întrebam pe bãtrân. Uneori se întâmpla de-mi zicea acelasi cuvânt ce-mi spusese gândul: De aceea mã tulbura cugetul, zicându-mi: iatã cã s-a întâmplat ce ti-am spus, pentru ce ai mai supãrat pe bãtrân? Iar eu îi rãspundeam gândului: acum este bine, acum este din Duhul Sfânt, iar a ta socotealã este rea, este de la diavolul si de la starea cea pãtimasã. Astfel, niciodatã nu mã încredeam gândurilor mele, fãrã întrebare. Si credeti-mã, fratilor, cã eram la mare odihnã si la multã negrijire, cum v-am mai spus si altãdatã. Fiindcã auzeam cã, cu multe scârbe trebuie sã intre cineva întru împãrãtia cerurilor, iar eu mã vedeam cã nu am nici o scârbã si mã temeam si eram la mare bãnuialã, nestiind pricina acestei odihne, pânã ce mi-a spus bãtrânul sã nu mã întristez cã tot cel ce se dã pe sine în ascultarea pãrintilor are acest fel de odihnã si este fãrã de grijã.

Deci nevoiti-vã si voi, fratilor ca sã întrebati, si nu vã nãdãjduiti spre stiinta voastrã, pricepeti ce fel de negrijire are lucrul, ce bucurie, ce odihnã.

De vreme ce v-am spus cã niciodatã nu m-am scârbit, sã va spun si aceasta ce mi s-a întâmplat, tot pe când eram în obste.

Odatã, mi-a venit atâta întristare si atâta scârbã, cã m-am înspãimântat si eram întru atâta trudã si mâhnire, încât credeam cã voi pieri. Întristarea aceasta îmi venise din ispita diavolului. Aceasta bântuialã e foarte grea, întunecatã si fãrã mângâiere. Din nici o parte nu are odihnã, ci din toate pãrtile nevoie si strâmtorare. Curând însã, se risipeste, cã vine darul lui Dumnezeu în suflet si-l mângâie, cã de n-ar sosi darul lui Dumnezeu degrabã, nimeni n-ar putea suferi aceastã scârbã.

Deci, fiind precum am zis, în acest fel de ispitã si la atâta strâmtorare, într-una din zile, pe când stãteam în curtea mãnãstirii, având mare greutate si mã rugam lui Dumnezeu, uitându-mã spre Bisericã, vad înãuntru un bãrbat în chip de arhiereu cã purta omofor si a intrat in sfântul altar. Eu, care niciodatã nu mã apropiam de om strãin, fãrã de mare trebuintã sau poruncã, acum, ca si cum m-ar fi împins cineva, am mers dupã dânsul. El, dupã ce a intrat înãuntrul altarului, a stat ca un ceas, tinând mâinile ridicate la cer, iar eu eram înapoia lui, rugându-mã cu multã fricã, fiind cuprins de mare cutremur la vederea lui. Dupã ce a încetat de la rugãciune, s-a întors si venea cãtre mine. Si cu cât se apropia, simteam cã se ridicã de la mine întristarea si frica. Dupã ce s-a apropiat si a stat înaintea mea, a întins mâna sa spre pieptul meu si a grãit acestea: Asteptând am asteptat pe Domnul si m-a ascultat pe mine; a auzit rugãciunea mea si m-a scos din groapa ticãlosiei si din tina noroiului; a pus pe piatrã picioarele mele si a îndreptat pasii mei si a bãgat în gura mea cântare nouã, lauda Dumnezeului nostru. Toate aceste stihuri zicându-le de trei ori, mã bãtea pe piept. Apoi a iesit afarã. Si îndatã s-a fãcut în inima mea lumina dulce, bucurie, mângâiere si mare veselie, si m-am aflat cu totul schimbat din întristarea ce-o aveam. Dupã ce a iesit, eu alergam dupã dânsul vrând sã-l întâlnesc, dar nu l-am mai putut ajunge, cãci se fãcuse nevãzut. Din acel ceas, din mila lui Dumnezeu, nu stiu sã mã mai fi ispitit nici de întristare, nici de fricã, ci m-a acoperit Dumnezeu pânã acum prin rugãciunile acelor sfinti bãtrâni.

V-am povestit acestea, fratilor, vrând sã vã arãt câtã odihnã si negrijire are cel ce nu se încrede în sine; cu câtã întemeiere si adeverire trãieste cel ce nu nãdãjduieste în mintea sa si nici nu crede gândului sãu, ci spre Dumnezeu aruncã nãdejdea sa si spre cei ce pot, dupã Dumnezeu, sã-l povãtuiascã.

Deci, fratilor, învãtati-vã si voi sã întrebati si sã cereti sfat; sã nu nãdãjduiti în voi însivã, nici sã credeti ceea ce va zice cugetul vostru, cã foarte bunã este întrebarea. Întrebarea este smerenie, este bucurie. Sã nu se trudeascã cineva astfel în zadar, cã nu se va putea mântui într-alt chip, decât numai asa.

Poate va zice cineva, cã de nu va avea pe cine sã întrebe ce sã facã? Adevãrul va zic, de va vrea cineva din toatã inima sã facã voia lui Dumnezeu, nu-l va pãrãsi Dumnezeu, ci pururea îl va povãtui dupã vrerea sa. Iar de nu va vrea sã facã voia lui Dumnezeu, iar vã zic adevãrul, cã si la prooroc de va merge, dupã inima lui cea rãzvrãtitã, va primi rãspuns de la prooroc precum zice Scriptura: de va gresi, prooroc grãind, eu am rãtãcit pe proorocul, zice Domnul.

Drept aceea, avem datoria sã ne întoarcem cu toatã puterea noastrã spre voia lui Dumnezeu si sã nu credem inimii noastre, ci chiar de va fi vreun lucru bun, pânã nu vom auzi de la vreun sfânt cã bun este acel lucru, sã nu ne încredem în noi însine cã bine am fãcut si cum cã, cu cuviintã este sã se facã. Încã si dupã ce ne vom sârgui dupã puterea noastrã, se cade iarãsi sã ne spovedim în ce chip am fãcut, pentru ca sã ne încredintãm de l-am fãcut bine si iarãsi atunci încã sã nu fim fãrã de grijã, ci sã asteptãm si judecata lui Dumnezeu, precum se spune despre sfintitul pãrintele Agaton, cã a rãspuns când a fost întrebat: si tie îti este fricã pãrinte? Stiu cã m-am silit din toata puterea sã fac voia lui Dumnezeu, dar nu stiu dacã a plãcut sau nu lui Dumnezeu fapta mea; cã alta este judecata lui Dumnezeu si alta a oamenilor.

Domnul Dumnezeu sã ne acopere de primejdia celor ce fac voia lor si sã ne învredniceascã sã tinem calea pãrintilor nostri. Cã lui se cuvine slava, cinstea si închinãciunea, în veci. Amin!

Avva Dorotei – Invataturi si scrisori de suflet folositoare

Anunțuri

One Response to Avva Dorotei – Nu trebuie a se încrede cineva în întelepciunea sa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: