Avva Dorotei – Pentru frica de Dumnezeu

Sfântul Ioan, în epistolele sale sobornicesti zice cã desãvârsita dragoste leapãdã afarã frica. Sã vedem ce vrea sã arate sfântul cu aceasta, despre ce dragoste e vorba si despre care frica. Proorocul David zice: Temeti-vã de Domnul toti sfintii Lui, si multe alte asemenea aflãm în Scripturã. Deci, dacã se tem de Domnul si sfintii Lui, care îl iubesc, cum zice cã dragostea cea deplinã leapãdã frica? Din acestea întelegem cã sunt douã frici: una a acelora ce de curând au început a face voia lui Dumnezeu, pentru frica muncilor viitoare; iar cealaltã a sfintilor, care dupã ce sãvârsesc toate poruncile si ajung la mãsura dragostei celei depline, se tem sã nu cadã din acea dragoste. De aceea, cei dintâi se numesc începãtori (arharii) cãci nu fac binele pentru Dumnezeu ci pentru frica muncilor, iar cei de-al doilea sunt desãvârsiti cã pentru dragostea lui Dumnezeu fac bunãtãtile si iubind pe Domnul se silesc sã-i placã Lui. Acestia stiu ce este fapta cea bunã, au cunoscut cât este de bine a fi împreunã cu Domnul, acestia au ajuns la mãsura dragostei celei depline ce zice sfântul, dragoste care-i aduce la frica cea deplinã, pentru cã unii ca acestia se tem si fac voia lui Dumnezeu nu de teama pedepsei, ci pentru cã au gustat dulceata lui Dumnezeu si s-au alcãtuit din dragostea Lui; le este fricã sã nu cadã cumva dintr-însa si tare se tem sã nu o piardã. Aceastã fricã desãvârsitã ce se naste din dragoste, scoate afarã frica cea dintâi. Pentru aceasta zice cã dragostea cea desãvârsitã scoate afarã frica. Însã nu este cu putintã sã ajungã cineva la aceastã fricã desãvârsitã de nu va avea pe cea dintâi. Cã precum zice marele Vasile, în trei chipuri putem sã plãcem lui Dumnezeu: sau fãcând voia Lui de frica pedepsei si suntem în starea slugilor; sau sãvârsind bunãtatea pentru plata fãgãduintelor si pentru folosul nostru si ne asemãnãm celor ce slujesc cu simbrie; sau ne sârguim sã facem binele pentru însãsi bunãtatea si dragostea lui Dumnezeu si atunci suntem în starea fiilor. Cã fiul, dacã ajunge la vârsta deplinã si la întelegere, face voia pãrintelui sãu nu pentru cã se teme de bãtaie, nici pentru platã, ci mai vârtos iubindu-l face cu bucurie toatã voia pãrintelui sãu si se poartã cu toatã cinstea si cuviinta fatã de el, fiind încredintat cã toatã avutia pãrinteasca este a lui. Aceasta se învredniceste sã audã si de acum nu mai este slugã ci fiu si mostean lui Dumnezeu prin Hristos. Nu se mai teme de Dumnezeu pentru munci, ci pentru dragoste, precum zicea marele Antonie: „Mie nu-mi mai este fricã de Dumnezeu, ci-L iubesc pe El”. Si Domnul a zis lui Avraam când voia sã jertfeascã pe fiul sãu: Acum am cunoscut cã tu te temi de Dumnezeu, însemnând desãvârsita fricã ce se face din dragoste. Altfel, cum ar fi zis Dumnezeu lui Avraam: tocmai acum am cunoscut cã te temi, când Avraam nu scârbise pe Dumnezeu mai înainte, ci tot supus a fost si a urmat toate poruncile lui, lãsându-si toate ale sale si nemernicind în pãmânt strãin si intre oameni idolatri si cu totul necunoscatori ai numelui lui Dumnezeu? Însã dupã toate acestea, tocmai când a suferit acea înfricosatã ispitã a jertfirii fiului sãu si a arãtat dragoste desãvârsitã cãtre Dumnezeu, hotãrând sã junghie pe unul nãscut, fiul sãu Isaac, atunci i-a zis Dumnezeu: acum am cunoscut cã te temi tu de Dumnezeu. Cu adevãrat, pentru aceastã desãvârsitã fricã a sfintilor i-a zis pentru cã sfintii nu de frica muncii sau pentru vreo platã fãceau voia lui Dumnezeu, ci numai pentru dragostea Lui, temându-se sã nu facã ceva împotriva lui Dumnezeu. Pentru aceea zice, dragostea scoate afarã frica. Însã, precum am zis, nu poate câstiga cineva frica cea dintâi, de nu va avea mai înainte frica desãvârsirii, dupã cuvântul: începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu. Si iarãsi: începutul si sfârsitul este frica de Dumnezeu. Început fiind frica cea începãtoare, de la care se ajunge la frica cea desãvârsitã a sfintilor. Cât pentru noi, frica cea dintâi este cea care ne pãzeste de toatã rãutatea, cãci zice: de frica Domnului se depãrteazã fiecare de rãutate. Cãci în ce chip sluga întâi de fricã începe a sluji, apoi deprinzându-se si mulþumind pe stãpân, îndrãzneste a cere si platã, si asa multã vreme sluga multumind pe stãpân cu slujba, iar stãpânul îndulcind pe slugã cu plata, se alcãtuieste între dânsii o dragoste, încât stãpânul începe a socoti pe acea slugã bunã ca pe un fiu, iar sluga pe stãpânul sãu ca pe un pãrinte; asa si noi, întâi începem a ne teme de Dumnezeu pentru muncile viitoare, apoi ne sârguim a-l sluji pentru platã, si ostenindu-ne cu ajutorul lui Dumnezeu vreme îndelungatã, si deprinzându-ne a face binele, ajungem a gusta dulceata dragostei Lui, de care apoi nimic nu ne mai poate desparti, precum zice apostolul. Ajungem în starea fiului, iubind fapta bunã pentru însãsi bunãtatea ei ti temându-ne sã nu o pierdem pentru cã o iubim. De aceea proorocul arãtându-ne deosebirea dintre aceste douã frici zice: veniti fiilor, ascultati-mã pe mine si vã voi învãta frica Domnului; cine este omul cel ce doreste viata si care iubeste sã vadã zile bune? Luati aminte, fratilor la fiecare grai al proorocului, ca sã vedeti câtã putere are. Întâi zice: veniti cãtre mine, chemându-ne la faptele cele bune, apoi adaugã: fiilor. Sfintii pe aceia numesc fii, care se întorc prin cuvânt de la faptele cele rele spre cele bune, precum zice si apostolul: fiii mei pentru care sufãr durerile nasterii pânã se va închipui Hristos întru voi. Dupã ce ne cheamã si ne îndeamnã spre aceastã schimbare, zice: frica Domnului vã voi învãta pe voi. Vedeti îndrãznirea sfântului? Noi când vrem sã grãim ceva despre vreun bine, totdeauna zicem: poftiti sã vorbim putintel si de frica lui Dumnezeu sau despre altã faptã bunã. Iar sfântul nu asa, ci cu îndrãznire a zis: veniti, fiilor sã vã învãt frica lui Dumnezeu. Si adaugã: cine este cel ce voieste viata si sã vadã zile bune? Apoi, ca si cum ar rãspunde cineva cã el voieste sã învete cum sã trãiascã si sã vadã zile bune, zice: opreste-ti limba de la rãu si buzele tale sã nu grãiascã viclesug, tãind îndatã lucrarea rãutãtii prin frica de Dumnezeu. A opri limba de la rãu înseamnã a nu mustra pe vecinul tãu, nici a-l sminti cu ceva, a-l pãgubi sau a-l osândi; iar a nu grai buzele tale minciuna însemneazã a nu mestesugi, nici a vicleni în vreun fel sã înseli pe fratele tãu. Apoi zice: fugi de rãu si fã bine. Întâi a grãit numai de câte un pãcat, adicã de clevetire, de minciunã, apoi a cuprins toate rãutãtile, într-un cuvânt zicând: fugi de la rãu, adicã depãrteazã-te de la tot lucrul aducãtor de pãcat. Dar nu s-a oprit aici, ci a adãugat: si fã bine. Pentru cã sunt unii care nu fac nici un rãu, dar de nu vor face nici un bine, nu-i destul; cã este cineva care nu nãpãstuieste, dar nici milostenie nu face; unul nu pizmuieste, dar nici nu iubeste pe altul. Pentru aceea a zis proorocul: fugi de rãu si fã binele, arãtându-ne cele trei stãri de care am zis: întâi ne învatã frica de Dumnezeu, apoi ne porunceste sã ne depãrtam de rãu si mai pe urmã ne îndeamnã sã începem si bunãtatea. Cã de nu se va învrednici cineva a se opri de la rãu si sã fugã de el, atunci lucreazã binele fireste, povãtuindu-se spre sãvârsirea faptei celei bune. Dupã ce a grãit acestea prea bine si dupã rânduialã zice: cautã pacea si o urmeazã pe ea; adicã nu numai sã o cauti, ci si cu multã sârguintã aleargã sã ajungi la ea. Fiti cu luare aminte la acest cuvânt si vedeti iscusinta sfântului. Când se va învrednici cineva sã fugã de rãu si sã facã bine îndatã îi vine rãzboi de la vrãjmasul. Deci se sileste, se osteneste, se strãduieste nu numai de teama de a nu se întoarce iarãsi la rãutate, dar ca sã nu piardã plata ce nãdãjduieste sã ia pentru binele fãcut. Astfel luptându-se si fãcând rãzboi cu vrãjmasul, face binele cu mare trudã si zdruncinare. Iar când se va învrednici sã se umbreascã de ajutorul lui Dumnezeu si va începe a se deprinde întru obisnuinta binelui, atunci cunoaste odihna, atunci se linisteste, atunci întelege ce este scârba rãzboiului si bucuria pãcii. De aceea o iubeste, se nevoieste si aleargã dupã dânsa, ca sã o câstige deplin. Oare cine este mai fericit decât sufletul care se va învrednici sã ajungã la aceastã mãsurã? Acela, precum am zis, ajunge în starea fiului, dupã cum zice adevãrul: Fericiti fãcãtorii de pace, cã aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Acel suflet nu face binele pentru altceva, decât numai pentru însãsi desfãtarea de acest bine. Nimeni altul nu stie câtã bucurie are acel suflet, decât numai cel ce a gustat dulceata faptei bune. Atunci acela simte si frica desãvârsitã, precum am zis mai sus.

Iatã cã v-am arãtat ce este frica cea deplinã a sfintilor si ce este cea începãtoare; din ce te izbãvesti si unde ajungi prin frica de Dumnezeu. Acum sã vedem din ce vine frica de Dumnezeu si din ce se depãrteazã.

Pãrintii au zis cã frica de Dumnezeu se câstigã din aducerea aminte de moarte si de muncile viitoare; din cercetarea în fiecare searã a felului cum ai petrecut ziua, si iarãsi dimineata a felului cum ai petrecut noaptea; din neîndrãznire si din locuirea împreunã cu un om temãtor de Dumnezeu, precum se zice cã un frate a întrebat pe un bãtrân: Ce voi face pãrinte, ca sã mã tem de Dumnezeu? La care a rãspuns bãtrânul: mergi de locuieste cu un om temãtor de Dumnezeu si acesta te va învãta. Cele împotriva acestora gonesc de la noi frica de Dumnezeu, adicã: neaducerea aminte de moarte si munci, neluarea aminte de noi însine, necercetarea felului cum petrecem si trãirea fãrã de grijã, locuirea cu oameni fãrã fricã de Dumnezeu si mai vârtos îndrãznirea, adicã nerusinarea de oameni, care este mai rea decât toate. Aceasta este adevãrata pierzare, cã nimic nu goneste mai repede din suflet frica de Dumnezeu ca nerusinarea. De aceea, avva Agaton, când a fost întrebat pentru îndrãznire, adicã pentru nerusinare, a spus cã se aseamãnã cu o mare vãpaie de foc, care când se aprinde, fug toti de dânsa, fiindcã arde si mistuie toate. Auziti fratilor, greutatea patimii, vedeti urgia, vedeti rãutatea ei! Si fiind întrebat mai cu dinadinsul avva, de este cu adevãrat asa de rea îndrãznirea, a rãspuns: nu este altã patimã mai rea decât nerusinarea, care este maicã a tuturor rãutãtilor. Foarte bine si cu întelepciune a zis: pentru cã dacã izgoneste din suflet frica de Dumnezeu care ne depãrteazã de la rãu, e limpede cã unde nu este frica de Dumnezeu, acolo sunt toate patimile. Dumnezeu sã ne izbãveascã de aceasta fiarã otrãvitoare!

Îndrãznirea este de multe feluri: prin pipãire, cu cuvântul, cu vederea. Din nerusinare ajungi la vorbã desartã, la cuvinte urâte, la desfrânare, îndemnând si pe altii la râs nerusinat. Îndrãznire este si de a te apropia de altul fãrã trebuintã, a-l apuca si a întinde mâna la ceva cu netrebnicie; a împinge pe cineva, a rãpi cu sila ceva sau a te uita la altul cu nerusinare. Pe toate acestea le face îndrãznirea, care se sãlãsuieste în sufletul lipsit de frica de Dumnezeu, si din ea putin cate putin, ajungi la defãimare. Pentru aceea, Dumnezeu, când a dat poruncile legii a zis: Faceti cucernici pe fiii lui Israil! Pentru cã din neevlavie, din desfrânare si din nerusinare ajungi sã nu cinstesti chiar pe Dumnezeu si sã defaimi poruncile Lui. De aceea, nu este rãu mai mare decât îndrãznirea, pentru cã ea pierde evlavia, goneste frica de Dumnezeu si naste hula. Având îndrãznire unul cãtre altul, ne desfrânam unul pe altul, nu ne bãgam în seama, ne grãim de rãu si ne ocãrâm si de vedem ceva spre care a cãuta nouã însine nu ne este de folos, alergãm îndatã si bârfim, îl aruncãm si în inima altui frate, stricându-ne nu numai pe noi, ci si pe el smintindu-l, punând în sufletul lui otrava omorâtoare. Având el adesea mintea spre rugãciune sau spre alt lucru bun, mergem si-l tulburãm, si nu numai îl zãticnim de la acel bine, ci îl aducem si în ispitã. Si nu este lucru mai greu decât acesta, adicã, nu numai pe sine a se strica, ci si pe fratele sãu.

Sã luam aminte, dar, fratilor! sã fim cu evlavie, sã ne temem de stricãciunea noastrã ca si de a fratilor nostri; sã ne cinstim unul pe altul, sârguindu-ne sã nu cãutãm fãrã rusine unul în obrazul altuia. Cã si acesta (precum au zis din sfinþii cei bãtrâni) este un chip al îndrãznirii. De se va întâmpla sã vezi pe fratele tãu pãcãtuind, nici sã nu-l treci cu vederea tãcând si lãsându-l sã se piardã, dar nici sã nu-l mustri cu cuvinte proaste, ci cu întristare si cu fricã de Dumnezeu sã o spui celui ce poate sã-l îndrepteze, sau însusi cu dragoste si cu smerenie sã-i zici: iartã-mã frate, precum vãd nu umblãm cu bunã rânduialã si cutare lucru nu-l facem bine. Iar de nu te va asculta, spune celui cãtre care stii, cã fratele are evlavie; bãtrânului sãu sau egumenului, ca dupã gresealã sã-l îndrepteze. Însã cum am spus, numai cu scop de îndreptare a fratelui – sã faci aceasta – si nu cu ponosire, nu cu grãire de rãu, nu spre necinste, nu ca sã-l rusinezi, nu ca sã-l osândesti. Nu cumva cu pricinã de îndreptare sã ai în inimã vreuna din cele de mai sus; cã în adevãr îti spun, chiar si duhovnicului tãu de vei spune o gresealã a fratelui, însa nu cu gând de îndreptare, ci cu defãimare si înfruntare, mozavirie faci si este pãcat. Cerceteazã-ti, de aceea, bine inima. Si de vezi într-însa vreo miscare de patima, mai bine sã taci si sã nu zici nimic. Iar dacã nu ai nici o meteahna asupra fratelui, ci pentru folos vrei sã-i spui (te supãrã adicã cugetul înlãuntru) spune cu smerenie egumenului atât cugetul tãu cât si greseala fratelui zicând: stiinta mea mãrturiseste cã pentru îndreptarea fratelui vreau sã-ti spun, dar simt înlãuntru un gând amestecat, poate pentru cã am avut odatã mânie asupra lui, sau este de la vrãjmasul sã mã opreascã, sã nu se facã îndreptare, nu stiu. Iar egumenul îi va spune cã este de trebuintã sã-i spunã sau sã nu-i spunã. Sã stii însa si aceasta. Se întâmplã uneori de greseste cineva, nu pentru folosul fratelui si nici pentru stricãciune sau vreo pizmã, ci numai din simplã vorbã. Iar fratele aflând cã a fost defãimat se scandalizeazã, din aceasta se face scârbã si se adaugã si altã stricãciune. Asadar, la ce foloseste bârfirea? Cãci când va grai cineva pentru folosul fratelui, nu lasã Dumnezeu sã se atâte tulburare sau smintealã, sau sã se pricinuiascã vreo stricãciune.

De aceea, sã ne sârguim fratilor, a ne pãzi limba sã nu grãiascã ceva rãu despre fratele nostru, nici sã-l smintim cu cuvântul, cu chipul sau prin altceva, nici sã nu fim lesne porniti la orice; ba chiar si când se va întâmpla sã auzim pe cineva grãind de rãu pe fratele nostru, sã nu ne însotim si noi la cuvântul lui, nici sã nu ne unim la grãirea de rãu, si nici sã nu ne pornim asupra fratelui cu mânie sau cu urâciune. Acestea nu sunt urmãri ale celor ce vor sã se mântuiascã, nici ale celor ce se sârguiesc sã-si câstige frica de Dumnezeu. Ci mai vârtos sã ne întâmpinãm unii pe altii cu evlavie si smerenie, plecându-ne capetele unul altuia, atât pentru închinãciune cât si pentru smerenie. Cã ni se cuvine nu numai înaintea lui Dumnezeu sã ne smerim, ci si fatã de fratele nostru, ceea ce cu lesnire putem face când nu vom fi supusi voii noastre.

Fratilor! De va face cineva vreun bine si va vedea cã fratele sãu râvneste fie sã-l facã si el, fie sã se fãleascã cã l-a fãcut, sã nu se îndãrãtniceascã, ci sã lase pe fratele sãu sã-si facã voia sa, si mai mult folos va avea cu aceasta, decât dacã el însusi ar face acel bine. Nu stiu ca eu în viatã sã fi fãcut vreodatã alt bine decât numai cã am pãzit aceasta: totdeauna, în toatã viata, si la orice, am dat întâietate fratelui meu, nesocotindu-mã pe mine mai vrednic sau mai de cinste decât el, ci pururea punându-l pe el înaintea mea. În vremea când eram încã la mânãstirea avvei Seridon, s-a îmbolnãvit sluga bãtrânului avva, Ioan, care era cu avva Varsanufie si mi-a poruncit egumenul sã slujesc eu bãtrânului. Cu atâta bucurie am primit porunca, încât sã mã credeti fratilor, cã apropiindu-mã de locuinta bãtrânului, mã închinam la usa chiliei lui ca înaintea cinstitei Cruci si cu mare osârdie slujeam; cã cine n-ar fi dorit sã slujeascã unui astfel de bãtrân, care avea si viatã sfântã si cuvânt minunat! Si în toate zilele, când îi fãceam metanie ca sã iau blagoslovenie sã mã duc, îmi zicea câteva ceva, din patru cuvinte, cum avea obicei de a grãi. Si zicea asa: îti spun odatã frate (cã asa obisnuia sã grãiascã la tot cuvântul: îti spun odatã frate): Dumnezeu sã pãzeascã dragostea! Cã pãzindu-se cineva sã nu sminteascã cu nimic pe fratele sãu, câstigã smerenia. În alt rând îmi zicea: odatã îti spun frate! Dumnezeu sã pãzeascã dragostea! Pãrintii au zis cã nu putem niciodatã sã punem voia noastrã înaintea fratelui nostru. Alteori iar zicea: Zicu-ti odatã frate! Dumnezeu sã pãzeascã dragostea! Fugi de cele omenesti si te mântuieste. Unul altuia purtati greutãtile si asa împliniti legea lui Hristos. Asa, întotdeauna, bãtrânul îmi dãdea câte o porunca din cele patru, când ieseam de la dansul, ca o merinde, pe care cu multã luare aminte o pãzeam. Si cu toate cã eram legat cu atâta dragoste de acel bãtrân sfânt si mult mai bucuros de acea slujbã, dar când simteam cã vreunul din frati râvneste ca el sã-l slujeascã, mergeam la egumenul si mã rugam zicându-i: cutãrui frate se cuvine de vei porunci, pãrinte sã slujeascã bãtrânului. Desi nu mã slobozea egumenul si nici bãtrânul, totusi mã nevoiam pe cât îmi era cu putintã sã fac voia fratelui meu si în cei nouã ani cât am stat acolo, nu stiu sã fi grãit cuiva de scârbã sau de mâhnire. Sã mã credeti si aceasta. Odatã a venit dupã mine un frate, înjurându-mã, de la spital pânã la bisericã si nicidecum nu i-am rãspuns cuvânt. Ba si când a aflat egumenul (nu stiu cine îi va fi spus) si a voit sã-l canoniseascã, am alergat si am cãzut la picioarele lui, rugându-l, zicând: nu-l mâhni pentru Domnul, eu am gresit, nu-i vinovat fratele. Un altul, iarãsi, fie din îndemnul vrãjmasului, fie din prostime (Dumnezeu stie), vreme de un an de zile, în toate noptile îsi fãcea udul la cãpãtâiul meu, încât ajunsese umezeala pânã la asternut, iar alti frati veneau în toate zilele de-si scuturau rogojinele de plosniti înaintea chiliei mele. Si atât de multe intrau în chilia mea, cã nici vremea nu-mi ajungea sã le omor de multime, iar când mergeam sã mã culc, toate se adunau pe mine. De ostenealã multã, adormeam si nu le simþeam, numai când mã sculam gãseam tot trupul vãrgat de mâncãrimea lor. Insã niciodatã nu am zis cuiva pentru aceasta: frate, pentru ce faci asa? Nici nu stiu sã fi grãit vreodinioarã cuvânt ca sã smintesc sau sã întristez pe cineva dintre frati.

De aceea, învãtati-vã si voi iubitilor, sã purtati greutatea unul altuia, învãtati-vã sã va rusinati unul de altul. Iar dacã cineva dintre voi se va întâmpla a auzi cuvânt care sã nu-i placã sau de va suferi vreo împotrivire de la cineva, sã nu se mânie îndatã, nici sã se tulbure sau sã se scârbeascã, ca sã nu-si piardã osteneala si folosul, avându-si inima tulburatã si neînstare a suferi putinã ispitã. Unul ca acela se aseamãnã pepenului galben care, fiind atins de câte un mic ghimpe, îndatã face ranã mare si putrezeste. Ci mai vârtos sã aveti inimã treazã, inimã viteazã, cuget întãrit spre rãbdare, ca sã puteti birui cele ce vi se pot întâmpla si peste toate sã vã iubiti unul pe altul. De va avea cineva ascultarea sa sau se va trimite în ajutorul altui frate, al grãdinarului, chelarului sau bucãtarului sau oricãrui frate, sã se nevoiascã a sãvârsi porunca, pãzindu-ti nesmintitã asezarea sa; nici spre mânie pornindu-se, nici spre poftã alunecând, nici altã voie a sa urmând; sã nu cugete în inima lui cu îndreptare de prigonire nici cârtire împotriva poruncii staretului, ci ori micã ori mare, ascultarea ce i se va da sã nu o defaime, nici sã nu se leneveascã a o împlini, cã neascultare face si nu este bunã nebãgarea de seamã, dar nici vremea pravilii sale sã nu se stirbeascã; cã nu voim ca cineva, lãsându-si pravila sã facã rucodelie. La orice slujbã vã aflati, oricât de mare folos ar avea, nu voim nicidecum sã faceti ceva cu gâlceavã sau cu tulburare. Sã stiti cã tot lucrul ce-l faceti, fie mare ori mic, face abia a opta parte din paza nesmintelii voastre. Iar de se va întâmpla cã pentru aceasta sã rãmânã ascultarea jos, fiindcã mai mare poruncã sãvârsiti pãzindu-vã de netulburare, acea jumãtate din patru (acea optime adicã) care numai s-a început cu pace, se socoteste drept opt (adicã un întreg de opt ori mai mult), pentru cã v-ati oprit tot cu pace, asa de mare pret are netulburarea. Deci când lucrati, de voiti a sfârsi lucrul deplin, sã vã nevoiti a urma si porunca pazei voastre, împlinind si ascultarea, care este, precum am zis, a opta parte. Iar de cunoasteti cã negresit se întâmplã smintealã din aceastã slujbã si pricepeti cã sau voi însivã va stricati, sau pe altul puteti sminti cu prigonirea acelei ascultãri, mai bine sã lipseascã. Cã nu e bine a pierde cineva jumãtatea partii a patra ca sã câstige pe cea de-a opta. (Poate asa: e mai bine a pierde cineva jumãtatea partii a patra – optimea adicã – ca sã câstige pe cea de opt ori mai mare). Iar de va face cineva aceasta, unul ca acela nu face slujba sã dupã Dumnezeu, ci sau din trufie, sau pentru plãcerea oamenilor; se stricã si pe sine si sminteste si pe fratele sãu. Poate sã-l laude oamenii zicând cã nimeni n-a putut sa-l clinteascã din treaba sa, dar adevãr zic vouã, unul ca acesta mai mult se pãgubeste, decât se foloseste. Vai de acest fel de vitejie! Aceasta, fratilor nu este biruintã, ci pagubã; cã e mare pierzare a prigoni si sminti pe fratele sãu numai ca sã isprãveascã lucrul slujbei sale; aceasta pãgubeste si al optulea si nu se foloseste nici de jumãtatea a patra. A rãmâne neisprãvitã treaba e o mica paguba, dar a-l sâcâi si a-l mâhni pe fratele tãu, mãcar pentru orice pricina ar fi, ori pentru slujbã, ori pentru hranã, mare pagubã faci, cãci iesi din porunca lui Dumnezeu, aceasta va sã zicã al optulea si jumãtate a partii din patru. De aceea, iatã vã spun, chiar eu de voi trimite pe cineva la vreo slujbã si va vedea cã se face tulburare sau cã se pricinuieste vreo smintealã, mai bine sã lase ascultarea si sã se lipseascã de slujbã, decât sã se pricinuiascã vãtãmare, fie luisi sau fratelui sãu. Altfel, precum am zis, mult vã pãgubiti, aceasta e adevãrata pierzare.

Vi le spun acestea nu ca sã gãsiti pricinã de sfialã si lenevire, sã pãrãsiti ascultarea si sã lãsati lucrurile sã se strice, cãlcându-vã însãsi constiinta voastrã, numai pentru ca sã fiti fãrã de grijã; nici iarãsi vi le grãiesc pentru ca sã cãdeti în osânda neascultãrii si sã începeti a zice fiecare din voi: eu nu pot face aceasta, cã mã smintesc. Cãci cu acest cuvânt de pricinã, nu veti face nici o ascultare, nici nu veti putea împlini vreo poruncã a lui Dumnezeu; ci mai vârtos sã va sârguiti si sã depuneti toatã silinta ca sã faceti orice ascultare, îngrãdindu-vã între voi cu dragoste, plecându-vã unul altuia, cinstind si smerindu-vã unul altuia, cã nimic nu este mai tare ca smerenia. Iar de va vedea cineva pe fratele sãu mâhnit, sau însusi se va simti tulburat, atunci sã rãmânã jos acea slujbã care aduce poticnire. De asemenea, vã zic sã va smeriti unul altuia, nelãsând sã ajungã lucrul la mai mare vãtãmare, cã mai bine este, precum am zis de mai multe ori, sã nu se facã slujba precum voiti, ci dupã întâmplarea trebuintei, decât sã vã tulburati pe voi si pe fratele vostru, unul pe altul sã vã smintiti si sã vã pãgubiti mult pentru putin, din neîntelegere de cuvinte. Cãci, cu gâlcevirea se pãgubeste omul dintr-amândouã pãrtile si nimic nu câstigã. Toate lucrurile sã le facem ca sã ne folosim. Dar ce folos putem câstiga de nu ne vom smeri unul altuia, ba dimpotrivã ne vom si tulbura si sminti unul pe altul? Nu stiti ce zic bãtrânii cã de la vecin este si viata si moartea?

Acestea se cuvine, fratilor sã le socotiti pururi între voi si sã vã aduceti aminte de cuvintele sfintilor bãtrâni. Sã vã nevoiti cu dragoste si cu fricã de Dumnezeu, ca sã urmati folosul si al vostru si al fratilor vostri. Astfel vã veti putea folosi de toate câte vi se vor întâmpla si veti spori cu ajutorul iubitorului de oameni Dumnezeu, care sã vã dãruiascã frica Lui, cãci zice: de Dumnezeu sã-si fie fricã si poruncile Lui sã le pãzesti, pe care, amândouã, tot omul dator este sã le facã; cãrui Dumnezeu milostiv se cuvine toatã slava si închinãciunea în veci. Amin!

Avva Dorotei – Invataturi si scrisori de suflet folositoare

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: