De ce ne referim cu insistenta la sfanta Isidora? (2)

Decembrie 18, 2014

Daca am avea in noi adevarul lui Hristos…!

Daca in aceasta sala ar fi existat foarte multi oameni sau o gramada de obiecte stivuite, cum am fi mai incaput noi? Sala ar fi fost deja plina. N-am fi putut intra inauntru. Asadar, cand umplem sufletul nostru, mintea noastra, cu cele ce nu sunt ale lui Dumnezeu, cu cele ce nu sunt placute lui Dumnezeu, dar pe care noi le gasim bune si frumoase, unde sa mai trimita Dumnezeu Harul Sau? Nu numai ca nu incape Harul, dar nici macar nu vrem sa incapa.
In Sfantul Munte traia un sfant, Maxim Kavsokalivitul. Sfantul acesta mergea intr-un loc, construia o chilie, statea in ea putin timp, apoi ii dadea foc si se ducea in alta parte, tocmai ca sufletul lui sa nu se ataseze de nimic. De aceea a fost numit Kavsokalivitul, adica cel care-si ardea coliba. A venit sfantul Grigorie de Sinai, Sinaitul, si indata a inteles ca acesta este un sfant. Ceilalti credeau ca nu este in toate mintile, de vreme ce-si ardea chiliile si umbla de colo-colo. Sfantul Grigorie l-a intalnit si-l iscodea. La o anumita intrebare sfantul Maxim i-a zambit si i-a spus: „Da-mi ceva de mancare si nu cerceta ratacirea mea!”. Atunci sfantul Grigorie i-a raspuns: „Macar de-as avea si eu ratacirea ta!”.
In cazul sfintei Isidora, daca vreuna dintre monahii ar fi avut o mentalitate corecta, daca ar fi avut duhul lui Hristos, ar fi inteles si ar fi ocrotit-o. Se pare ca nu aveau duhul lui Hristos. Veti spune ca sunt monahii! Da, sunt monahii, dar pana cand cineva gaseste duhul lui Hristos, cugeta si actioneaza ca si ceilalti oameni.
Cati din orasul nostru suntem crestini? Sa nu-i luam pe toti cei din buletinele carora este scris crestin ortodox, ci pe ceilalti, care cred despre ei ca sunt buni. Cati suntem? Daca am fi cu adevarat ai lui Hristos si am avea in noi duhul lui Hristos, am avea in noi adevarul lui Hristos si trairile lui Hristos, s-ar cutremura locul. Suntem crestini falsi, caldicei! Umblam pe un drum gresit. Acest drum nu numai ca-l consideram gresit, ba il prezentam ca pe unul just, adevarat!

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea.

Anunțuri

De ce ne referim cu insistenta la Sfanta Isidora? (1)

Decembrie 16, 2014

Cum sa acoperim golul dintre mentalitatea adevarata crestina si mentalitatea noastra?

Cat de diferit gandim noi! Dupa cum spune apostolul Pavel: „Caci voua vi s-a daruit, pentru Hristos, nu numai sa credeti in El, ci sa si patimiti pentru El”. Adica, este o binecuvantare a lui Dumnezeu, este un dar al lui Dumnezeu sa patimim pentru Hristos, sa fim nedreptatiti, nesocotiti, batjocoriti, vorbiti de rau, calomniati.
Pe acestea le-a trait Insusi Hristos, desi putea sa le evite pe toate. Nu a evitat nimic. Cat de diferita este mentalitatea pe care o avem noi! Noi nu avem deloc in noi duhul crestin. Pentru noi a fi crestin inseamna un mod de a petrece bine, de a merge totul bine, de a nu avea greutati, de a fi cinstiti cu semenii, de a nu fi nedreptatiti, de a fi respectati. Aceasta este mentalitatea noastra, desi nu vedem aceasta nici la Hristos, nici la cei care L-au urmat pe El; mucenici, sfinti mai vechi sau mai noi.
Nu numai ca nu vedem lucrurile cum le vedeau sfintii, ba chiar suntem convinsi ca just este contrariul faptelor savarsite de ei. Nu numai ca nu ne bucuram sa fim nesocotiti si nedreptatiti, ba chiar facem sacrificii pentru ca ceilalti sa aiba respect fata de noi, sa tina seama de noi. Cum vom umple acest gol care exista intre mentalitatea adevarata crestina si mentalitatea noastra cotidiana?
Ne intrebam de ce nu avem bucuria fagaduita de Hristos, de ce nu avem pacea pe care a fagaduit-o Hristos? Cum sa le avem cand noi cautam totdeauna in alta parte? Grija noastra este sa faptuim lucrurile dupa voia noastra.
Este greu sa gasesti in ziua de astazi un crestin care sa se lase in mainile lui Dumnezeu si sa se incredinteze cu totul Lui. Fiecare vrea sa-si conduca viata dupa mintea lui, dupa judecata lui si dupa voia lui. Acesta este motivul pentru care acceptam sa fim crestini, invatam cateva lucruri, credem in ele pentru ca acestea sa ne ajute sa ne simtim oarecum bine, dar nu acceptam sa-i imitam pe sfinti, pe mucenici, pe cuviosi. Nu acceptam, nu vrem. Nu ca nu putem, nu vrem!
Cum o vom scoate la capat?

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea.