Temnita mea, calaii mei (1)

Acceptarea sinelui nostru si reactia activa

Nu numai cei care muncesc din greu si au de infruntat multe isi pierd cumpatul, se afunda inlauntrul lor si devin nefericiti cand Dumnezeu randuieste astfel incat sa-i sfinteasca, ci si aceia care au de-a face cu sinele lor si se lasa in seama acestuia luati de val.
Dar iata, Dumnezeu pentru unii iconomiseste intr-un fel lucrurile, pentru altii in alt fel. Sadeste in ei elemente, daca vreti spuneti-le gene, care pe unul il face melancolic, pe altul il face agresiv, pe altul il face sa se simta inferior, pe altul il face sa fie confuz, pe altul furios si pe altul nervos. Si pentru ca omul nu face lucrurile corect cum ar trebui sa le faca, se afunda, il macina vaicareala, este vesnic nemultumit, iar nevointa lui nu este nici adevarata si nici justa.
Din cate cunosc, foarte putini sunt cei care se accepta, pe deplin, asa cum sunt: „Asta sunt!”. Omul poate i ajutat, oarecum, si de psihologie, pentru a se impaca cu sinele sau. Numai ca pshilogia nu are nimic important de adaugat pentru depasirea starilor si pentru transformarea omului intru Hristos. Il ajuta doar sa inteleaga putin mai bine, sa-si accepte starea si sa spuna: „Sufletul meu, temnita mea! Aceasta este temnita mea! Aceasta este taina mea! Acestia sunt tortionarii mei, acestia sunt calaii mei! Aici ma voi martiriza si ma voi chinui!”. Insa nu in mod pasiv. Pentru ca, oricat de cazut ar fi omul, si oricat ar fi de influentat din interior sau din exterior, este creat astfel de Dumnezeu, incat sa poata spune: „Nu! Nu ma voi afunda, nu ma voi incredinta, nu voi face hatarul altcuiva!”, adica, al starilor care exista inlauntrul lui. Omul isi va trai temnita si martirajul sau.
Martiraj si temnita este atunci cand reactionezi activ, nu cand te lasi in voia sortii. Cand ai reactie. Prin reactie activa starile launtrice pot deveni si mai salbatice, intocmai vrajmasilor care au propus unui mucenic sa tamaieze idolii si acela a spus: „nu”. L-au pus sa se lepede de Hristos si acela a zis „nu” si s-au salbaticit si mai mult, s-au inrait si mai tare. Paradoxal, mucenicilor nu le-a fost teama de salbaticia vrajmasilor. Sa tinem bine seama de acestea.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: