Inabusirea constiintei morale il dezumanizeaza pe om

Asadar, din perspectiva psihologica copii au unele experiente urate care creeaza sentimente de vinovatie, nu le pot suporta, le inabusa, raman stari interiorizate si lucreaza de acolo. Din perspectiva duhovniceasca oamenii fie simt sentimente de vinovatie pe care le inabusa, fie spun, asa cum foarte multi o fac: „Nu-mi pasa!”. Nu-i intereseaza daca ceva este pacat sau nu este pacat, nu-i intereseaza daca au regrete sau nu, nu-i intereseaza daca fac bine sau nu. Au o astfel de abordare. Nu accepta si nu cunosc notiunea de pacat. De unde pana unde pacat!? Adica, toate sunt ingaduite, este de-ajuns sa vrea, este de-ajuns sa doreasca ceva. Notiunea de pacat nu mai exista, notiunea incalcarii legii lui Dumnezeu nu mai exista, poruncile lui Dumnezeu nu mai exista si, prin urmare, nici teama ca vor da socoteala in fata lui Dumnezeu nu mai exista. Acesti oameni nu au nici macar sentimente de vinovatie. Acesti oameni se pierd. In cazul lor este vorba tot despre o inabusire a trairilor, dar de alt tip, mult mai grava.
Cel care simte ca a pacatuit si are sentimente de vinovatie, are regrete, se aseaza, oarecum, intr-o relatie corecta fata de Dumnezeu. Prin faptul ca are sentimente de vinovatie, prin faptul ca este constient ca a facut ceva rau, ca a calcat voia lui Dumnezeu, constiinta lui morala se salveaza oarecum, este pazita, nu este anihilata, nu se distruge. Cel care savarseste pacatul cu mare usurinta nu simte ca pacatuieste, nu simte ca incalca legea, nu are regrete, nici sentimente de vinovatie. Dar omul este din firea lui o fiinta aflata in relatie cu Dumnezeu. Este asa din firea lui, fie ca vrea, fie ca nu. Asa a fost creat. Asadar, atunci cand anuleaza relatia cu Dumnezeu omul se dezumanizeaza. In acest caz insasi constiinta morala este inabusita. Nu mai are constiinta morala.
Asa cum copilul inabusa in adancul sufletului sentimentul de vinovatie, trairea dureroasa pe care a avut-o, ca si cand ea n-ar exista, tot asa cel care savarseste fapte prin care calca voia lui Dumnezeu nu are sentimentul ca a gresit, sterge din launtrul sau, sau mai bine zis, inabusa constiinta morala pe care o alunga in strafundul sufletului. Astfel, poate faptui nederanjat pacatele si nu are nici regrete, nici sentimente de vinovatie, nici temeri. Situatia aceasta este foarte grava si foarte periculoasa.
Repet, exista oarecare speranta si este intr-o stare mai buna cel care se simte vinovat, fie si intr-un mod bolnavicios. Are unele elemente bune in el, doar ca nu functioneaza bine. Celalalt face cele mai rele lucruri si nu are nici cel mai mic regret.
La cei care inabusa constiinta morala, poate ca in ceasul mortii aceasta realitate va iesi la suprafata si insasi constiinta lor ii va osandi. Numai ca atunci va fi prea tarziu. Nu va mai fi vreme de pocainta.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: