Atitudinea sufletului in relatia cu Dumnezeu (4)

Sfintii si noi

Omul pune inceput iarasi si iarasi, se daruieste iarasi si iarasi lui Dumnezeu si, daca o face sincer, daca o face cinstit, inainteaza si ajunge la un moment dat – Dumnezeu stie cand va ajunge, cati vor ajunge, cine este cel care va ajunge, dupa cum spun Parintii -, la desavarsirea nedesavarsita. Lucrurile nu se termina in aceasta lume. Oricat de desavarsit ar deveni cineva, este nedesavarsit, de aceea Parintii vorbesc despre „desavarsirea nedesavarsita”. Adica ajunge in starea in care s-a incredintat cu totul lui Dumnezeu. Sfintii nu au ceea ce avem noi, adica constient, subconstient, si inconstient. Intreaga lor fiinta este o carte deschisa inaintea lui Dumnezeu. De aceea Sfantul isi controleaza complet sinele sau.
Noi avem buna intentie sa-L iubim pe Dumnezeu (Luca 10, 27), avem buna intentie sa-i iubim pe semeni, avem buna intentie sa-i iubim pe vrajmasi (Luca 6, 35), asa cum spune Evanghelia, dar nu o facem. De cate ori nu spunem: „Eu vreau sa iubesc, dar sinele meu nu iubeste. Vreau sa iert, dar sinele meu nu iarta. Vreau sa apartin cu totul lui Dumnezeu, dar sinele meu se impotriveste”. Sfantului nu i se intampla aceasta. In el nu sunt stari nelucrate si intunecate, pivnite ale sufletului pe care nu le cunoaste si nu le controleaza. Sfantului nu i se intampla aceasta. Asadar, intelegeti cat avem de lucru!
Lucrarea aceasta este foarte interesanta. Biserica le prevede pe toate. Dumnezeu le randuieste pe toate. Randuieste ca in fiecare zi sa avem in biserica slujbe. In fiecare zi slujba este diferita. Nu sunt simple slujbe, nu sunt simple rugaciuni, ci au un har special. Una este Saptamana Mare, altul este Craciunul, alta este Aratarea Domnului si alta este Bunavestire. Fiecare zi, cu sfantul ei, are alte canoane, alte tropare, alte sensuri.
Omul care se incredinteaza lui Dumnezeu, se adanceste din ce in ce mai mult in harul lui Dumnezeu, in iubirea lui Dumnezeu. Astfel, omul devine stralucitor, luminos, capata har si este plin de bucurie. Dar si acestea, uneori, neavand habar ce se intampla, ne obosesc.
Numai cand incepe cineva nu doar sa citeasca, nu doar sa auda, nu doar sa creada, ci sa constientizeze lucrarea pe care o face Dumnezeu in sufletul fiecaruia, patrunderea Sfantului Duh in sufletul lui, sa simta dulceata cereasca, doar atunci totul capata sens. Atunci intelege omul ce inseamna bucurie cereasca, multumire cereasca, comunicare cu Dumnezeu, impartasire de Duhul lui Dumnezeu.

Arhim. Simeon Kraiopoulos – Sufletul meu. Temnita mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: