Inima in Marele Post (VI)

A sasea saptamana

„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre Dumnezeu.” /Mat. 5:8/

1. Ochiul curat vede lumea şi tot ce este in lume; iar ochiul in care a intrat un pai nu poate nici să se uite, nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit inima omenească cu osebită vedere. Cand inima e acoperită cu paiele păcatului, ea orbeşte şi nu poate vedea nimic. Cand inima se curăţeşte deplin, ea vede lumea nevăzută in lumea văzută; vede lumea nevăzută aşa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima lumii nevăzute, Il vede pe Dumnezeu.

2. Roagă-l pe Dumnezeu să iţi curăţească inima, şi vei vedea o neaşteptată minune in această lume materială, pe care pană acum ai privit-o numai cu ochii fără inimă.

3. Inimă curată zideşte, Doamne, intru mine! – aşa se ruga prorocul şi psalmistul David. Şi tu aşa să te rogi; innoieşte şi iar innoieşte această rugăciune, şi Dumnezeu iţi va dărui inimă curată şi văzătoare, şi vei vedea inţelesul tuturor lucrurilor şi intamplărilor, şi vei cunoaşte inţelesul ascuns al fiecărui lucru zidit din această lume.

4. Prin ce putem şi prin ce poate Dumnezeu curăţi inima omului? Numai prin Duhul. Şi, dacă Il vei milostivi pe Dumnezeu să zidească inimă curate intru tine, El o va face cu ajutorul Duhului Fiului său, Iisus Hristos – cu ajutorul Sfantului său Duh, care e unul, neimpărţit, neschimbat, deosebit de oricare alt duh care inchipuie mulţime, impărţire, schimbare.

5. De aceea inţeleapta noastră maică Biserica Pravoslavnică a randuit ca de la Miezonoptică la Pavecerniţă, in fiecare zi, la fiecare slujbă şi rugăciune, să se citească această rugăciune: Impărate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevărului, carele pretutindenea eşti şi toate plineşti, vino şi sălăşluieşte intru noi şi curăţeşte pre noi de toate stricăciunea şi mantuieşte, Doamne, sufletele noastre!

6. Oare ai fost la ţarină cand se treiera graul? Cand e zăpuşeală şi linişte, se stă şi se aşteaptă să bată vantul. Căci fără vant nu se poate despărţi pleava de grau. Iar cand vantul incepe să bată, toată lumea se umple de bucurie. Căci vantul ii ajută cel mai bine la curăţat. Intr-o clipită vantul ia pleava şi rămane graul pe ţarină.

7. Insuşi Domnul nostru Iisus, Mantuitorul şi Invietorul nostru, a spus despre Duhul lui Dumnezeu că este slobod: Duhul unde voieşte suflă. /Io. 3:8/ Cu adevărat, unde vrea şi cand vrea. De aceea a şi poruncit Apostolilor săi, cand S’a Inălţat la ceruri, să aştepte in Ierusalim – unde vor primi putere, cand se va pogori Duhul Sfant asupra lor. /F.Ap. 1:8/

8. In această a şasea săptămană a Marelui Post, cand vei auzi Evanghelia invierii lui Lazăr din morţi, adună-ţi gandurile şi indreaptă-le spre inima curate pe care Dumnezeu o vede. Şi cearcă curăţia inimii tale cu această minune a invierii a celui mort de patru zile. Inima necurată nu il va vedea pe Dumnezeu in această intamplare, nici minunea dumnezeiască, şi va indruga poveşti despre hipnotism, autosugestie şi alte magii primite şi de ştiinţă. Iar tu, dacă aici nu Il vei vedea pe Dumnezeu (in chipul lui Hristos cel Inviat) şi nici minunea dumnezeiască in invierea lui Lazăr, inseamnă că incă ai inima necurată.

9. Insă, in nici un caz, nu deznădăjdui. Numai să iţi doreşti cu adevărat o inimă curată – şi Dumnezeu care este dăruitorul tuturor celor bune – iţi va da. Nu te indoi – Dumnezeu iţi va da inimă curată, şi bucuria ta va fi nemăsurată şi nesfarşită.

10. Atunci se va petrece in tine acea minune dumnezeiască lăuntrică şi preafrumoasă, pe care o infăţişează Apostolul intailor şi adevăraţilor creştini in acest chip: Dumnezeu, carele au zis să lumineze dintru intunerec lumina, Acela a strălucit şi intru inimile noastre, spre luminarea cunoştinţei Slavei lui Dumnezeu, in faţa lui Iisus Hristos. /II Cor 4:6/ Şi te vei bucura, şi bucuria ta va fi nemăsurată şi fără de sfarşit. Căci acea Lumină a Duhului dumnezeiesc din inima ta va lumina totul in tine şi in jurul tău, va lumina fulgerător, pană şi moartea şi mormantul, şi nu vei vedea nici moartea, nici mormantul, ci numai pe Dumnezeu cel viu, Tatăl tău, şi viaţa cea veşnică, nemărginită, purtătoare de biruinţă şi atotputernică.

(Inima in Marele Post – Sfantul Nicolae Velimirovici)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: