Inima in Marele Post (III)

A treia saptamana

„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului.” /Pilde 23:17/

1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru inceput şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru inceput şi buruiana cea străveche au izvorat din păcatul cel dintru inceput şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s’a dat prin botez?

2. Dintr’o cocină murdară, botezul a făcut din tine Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare in inimă faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască Biserică in cocină murdară? Inima ta să nu invidieze pe cei păcătoşi.

3. Sau dacă cuiva i se curăţă, luminează, tămaiază şi impodobeşte casa; şi acesta, in loc să ţină casa sa in astfel de randuială, ia lopata şi aruncă peste uşi şi ferestre toată necurăţia – il vei invidia, oare, sau il vei plange?

4. Insuşi Domnul Dumnezeu a curăţit prin botez pe tot omul botezat. Frica ar trebui să te cuprindă in faţa acestui gand, frica lui Dumnezeu, care a venit pentru a spăla, lumina, renaşte şi mantui pe oameni.

5. Precum curg lacrimile din pricina unei mari tristeţi, dar şi din pricina unei mari bucurii, aşa şi frica il cuprinde pe om din pricina unei mari răutăţi, dar şi din pricina unei mari jertfe. Dumnezeu S’a arătat in Hristos ca o slugă pentru a curăţi casa ta, pentru a preschimba cocina in Biserica din inima ta. Oare nu te cuprinde frica de atata smerenie a Impăratului Impăraţilor? Şi oare nu te cuprinde frica cand vezi pe omul botezat cand păcătuieşte? Cu adevărat, nu este ceva mai nebunesc decat a invidia pe păcătos. Nebunie e şi a-l invidia pe cel drept, mare nebunie – dar a-l invidia pe păcătos e cel mai nebunesc lucru.

6. Ce este păcătosul? Este un sinucigaş inconştient. Este un om ca orice om, care işi doreşte viaţa, insă neincetat agoniseşte moarte intru sine. Sau: este un om care işi doreşte sănătate, dar neincetat ia otravă. Oare il vei invidia?

7. Dacă il invidiezi pe păcătos, care aleargă după umbrele trecătoare ale acestei lumi, ii eşti tovarăş in nebunie. El este nebun pentru că vrea să prindă ceea ce nu poate cuprinde, iar tu pentru că, cu invidia, iţi otrăveşti inima. Dacă iţi pare rău pentru el şi il indrepţi, ii faci bine şi ţie şi lui, iţi intăreşti inima ta, iar pe a lui o vindeci.

8. O legendă pomeneşte de doi vecini bogaţi. Unul pătimea din pricina iubirii de arginţi, iar celălalt din invidie pentru primul. Amandoi au murit in aceeaşi zi. Prietenii lor s’au sfădit care dintre cei doi era mai bun. Ca să sfarşească cearta, ei s’au hotărat să deschidă cele două trupuri şi să scoată inimile celor doi – şi după inimă să-i preţuiască. La cel iubitor de arginţi au găsit o piatră in loc de inimă, iar la cel invidios au găsit un şarpe in loc de inimă. Şarpele a sărit şi s’a ascuns sub acea piatră. O, fratele meu, inima ta să nu-i invidieze pe cei păcătoşi! Invidia este un şarpe care se hrăneşte cu inima ta.

9. In această a treia săptămană a Postului Mare, lărgeşte-ţi inima, ca să iasă toată invidia. Ştii cum le grăieşte Corinthenilor preainţeleptul Pavel: Gura noastră s’a deschis către voi, Corintheni, inima noastră s’a lărgit. /II Cor. 6:11/ Unde este invidie, gura se strange şi nu vrea să grăiască aproapelui, iar inima se strange, se contractă şi se impuţinează.

10. Gandeşte-te, oare cu cate mii s’ar impuţina răutăţile din patria ta dacă ar pieri invidia dintre oameni? Şi cat s’ar impuţina certurile şi iubirea de sine? Şi cat s’ar impuţina răscoalele şi războaiele şi vărsările de sange şi uraciunea? – Doar de nu ar fi invidia!

11. Ai grijă să nu te inşeli. Invidia nu se infăţişează sub numele ei adevărat. Curvia se ascunde sub numele dragostei, iubirea de arginţi sub numele chiverniselii, jocurile de noroc sub numele divertismentului, beţia sub numele iubirii de prieteni, iar invidia sub numele dreptăţii şi egalităţii. Şi in tine insuţi invidia se infăţişează ca o revoltă impotriva nedreptăţii şi inegalităţii. O, fiul meu, ai grijă să nu te inşeli. Tot talharul ce vine la uşă strigă: Eu sant binefăcătorul şi prietenul tău. Păzeşte-te să nu te inşele glăsuirea lui şi nu deschide uşa ta.

(Inima in Marele Post – Sfantul Nicolae Velimirovici)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: