Xenia, ratacitoarea fara de adapost

   Xenia s-a nascut in secolul al XVIII-lea in Rusia si ducea o viata privilegiata. Se casatorise cu un colonel imperial pe nume Andrei si nu duceau lipsa de nimic. Parea sa aiba o casnicie fericita si era total devotata sotului ei, care era putin cam monden. Era inca tanar si sanatos, cand intr-o noapte, la o petrecere, muri pe neasteptate.
Moartea fulgeratoare a sotului ei mult iubit i-a zdruncinat viata din temelii. Implinise douazeci si sase de ani si nu avea nici un copil. Privind acum in jurul ei la toate averile si vazand cat de mica si de lipsita de sens e lumea ei, intristata vaduva a inteles deodata desertaciunea acestei vieti trecatoare si goliciunea bucuriilor ei. Spre totala uimire a tuturor prietenilor si rudelor, Xenia a inceput sa-si imparta intreaga avere. Banii si bunurile personale le-a dat saracilor, iar casa i-a dat-o unei prietene. Rudele sale credeau sa si-a pierdut mintile si o considerau nebuna.

Acatistul Sfintei Xenia – aici

Intelegand ca nu poate exista fericire adevarata in aceasta lume si ca averile sunt doar o piedica in calea dobandirii adevaratei paci in Dumnezeu, Xenia a disparut pentru opt ani de zile. In acest timp ea a fost chemata la cea mai inalta treapta de desavarsire duhovniceasca, aceea a „nebuniei pentru Hristos”. Un nebun pentru Hristos este un nebun adevarat conform criteriilor noastre lumesti, cand de fapt el (sau ea) a atins o inalta stare de desavarsire, mai presus de lumea aceasta. In nebunia pentru Hristos e o desavarsita intelegere a vietii si a mortii, a binelui si a raului, a dragostei si a urii, e o impacare totala cu Dumnezeu, in timp ce lumea o considera nebunie.
Xenia s-a intors in orasul natal imbracata in vechea uniforma a raposatului ei sot si raspundea doar la numele lui. Pana la moarte oamenii au strigat-o Andrei. Era ca si cum isi asumase o viata de virtute ascunsa, nu numai pentru sine insasi, ci si pentru sotul ei care murise beat. Parandu-i rau pentru greselile lui si pentru propriile ei slabiciuni, a inceput sa rataceasca pe strazile din cartierele sarace ale  Sankt-Petersburgului. Oriunde se ducea, oamenii o alungau si radeau de ea; uneori chiar aruncau cu pietre in ea. Cu toate aceastea avea neincetat inaintea ochilor mintii, cu desavarsita smerenie si rabdare, imaginea lui Hristos, Care a suferit fara impotrivire, a ascultat toate invinuirile nedrepte, a indurat toate prigonirile, a rabdat tortura si rastignirea. Datorita exemplului lui Dumnezeu, ea rabda toate necazurile cu bucurie si in tacere, spunand doar atat: „Dumnezeu sa-i ierte, ca nu stiu ce fac”.
Cei carora le pareau rau de Xenia ii dadeau cativa banuti sau haine, dar ea, in nemarginita sa iubire de oameni, mergea si dadea altora tot ceea ce primise, fara sa mai opreasca ceva pentru sine. Afla mare bucurie in suferinta ei, caci in saracie gasise cea mai mare bogatie. Prin viata ei ascunsa, de rugaciune, a dobandit comoara fara margini a imparatiei lui Dumnezeu. Astfel, i s-a dat darul nelumesc al inainte-vederii. Putea vedea in viitor ca si cand ar fi fost de fata; putea citi gandurile din inimile celor pe care ii intalnea. Uneori, Dumnezeu ii descoperea moartea apropiata a cuiva, incat putea sa-l previna de mai inainte si moartea nu-l mai prindea nepregatit.
Odata Xenia a fost vazuta alergand tulburata pe strazile acoperite de zapada si strigand cu glas tare: „Pregatiti clatite! Pregatiti clatite! In curand toata Rusia va pregati clatite!” Cu toate ca la rusi era obiceiul de a pregati clatite pentru pomenirea mortilor, nimeni n-a putut pricepe sensul acestor cuvinte ciudate. La cateva zile dupa aceea, imparateasa a fost gasita moarta; atunci au inteles ei ciudatele cuvinte ale proorocitei Xenia.
Oamenii au inceput treptat sa accepte purtarea ei ciudata ca pe un semn din partea lui Dumnezeu si deseori comportamentul ei era cu adevarat ciudat. Alta data Xenia, a fost vazuta plangand zi si noapte. Cand cineva o intreba de ce plange, ea raspundea doar atat: „E sange! E sange! Acolo e un rau de sange!” Si apoi incepea sa planga din nou. Nimeni nu putea intelege ce anume o tulbura atat de mult pe Xenia, care de obicei era linistita, si nici semnificatia cuvintelor ei infricosatoare. Cateva zile mai tarziu a avut loc un masacru sangeros. Lacrimile ei au dat marturie despre masacru inainte de a se fi intamplat.
Nu avea absolut nici un lucru al sau, cu exceptia zdrentelor de pe ea. Adeseori cand sosea in casa unei prietene, se prezenta cu zambetul pe buze: „Iata-ma, cu tot ce am!”
Multa vreme nimeni n-a stiut unde isi petrece Xenia noptile. Intr-o noapte insa, politia locala a urmarit-o si a descoperit ca isi petrecea toata noaptea in rugaciune pe un camp, sub cerul liber, indiferent de vreme. In sfarsit, sosi si vremea cand Xenia nu mai fu vazuta nici pe strazi, nici pe camp. Fata ei luminoasa nu mai stralucea in mahalale, pe stradutele Sankt-Petersburgului. Astfel a trait si a murit pentru Dumnezeu o alta iubitoare de adevar in timp ce lumea o credea nebuna.

Fragment din cartea „Tinerii vremurilor de pe urma – ultima si adevarata razvratire”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: