Pogorârea în noi a Sfântului Duh – condiţia mântuirii

Cel ce a greşit după botez, vădit lucru, este dezbrăcat de Hristos, a pierdut îmbrăcămintea întru El şi trebuie ca zi şi noapte, cu credinţă, cu post şi cu lacrimi, să ceară o nouă îmbrăcăminte în haina dreptăţii lui Hristos. Hristos nu-i părăseşte pe unii ca aceştia cu totul, dar îi face să-şi simtă goliciunea şi-i mişcă să se roage cu smerenie ca să li se întoarcă darul înfrânării de la păcate. Cel ce nu este îmbrăcat în Hristos nu poate împlini poruncile Lui. Să ne rugam dar lui Hristos – singura noastră nădejde – ca să ne izbăvească de rănile pătimaşe, să ne sfinţească simţurile şi să ne înveţe pocăinţa şi smerirea inimii. Leacul şi tămăduitorul firii noastre slăbite şi bolnăvicioase sunt Biserica şi Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă El nu va intra în suflet şi nu va împărăţi întrînsul în viaţa de acum, sufletul nu se va însănătoşi şi nu va avea nici o nădejde să intre în Împărăţia cerurilor.

Dumnezeu îi învie din moartea duhovnicească pe cei ce cred în Hristos încă din viaţa de acum. Ca semn al acestei învieri slujeşte harul Sfântului Duh, pe care îl dă sufletului oricărui creştin, ca şi cum i-ar da un alt suflet. Orice suflet creştin de aceea se şi numeşte credincios, pentru că i s-a încredinţat Sfântul Duh al lui Dumnezeu. În trupurile unor asemenea oameni Domnul Iisus Hristos coboară din cer ca într-un mormânt, se uneşte cu sufletele lor, pe care le învie din moartea duhovnicească şi cărora le dăruieşte o vedenie harică a slavei acestei învieri.

Înainte de plâns şi de lacrimi, nimeni să nu ne amăgească cu vorbe deşarte (Efeseni V, 6), nici să nu ne amăgim pe noi înşine. Căci încă nu este în noi pocăinţă, nici adevărată părere de rău, nici frică de Dumnezeu în inimile noastre, nici nu ne-am învinovăţit pe noi înşine, nici n-a ajuns sufletul nostru la simţirea judecăţii viitoare şi a chinurilor veşnice. Căci dacă ne-am fi învinovăţit pe noi înşine şi am fi dobândit acestea şi am fi ajuns la ele, îndată am fi vărsat şi lacrimi. Iar fără de acestea, nici învârtoşarea inimii noastre nu se va înmuia vreodată nici sufletul nostru nu va dobândi smerenie, nici nu vom izbuti să ne facem smeriţi. Iar cel ce nu s-a făcut astfel, nu se poate uni cu Duhul Sfânt. Si cel ce nu s-a unit cu Duhul acesta prin curăţie, nu poate să ajungă la vederea şi cunoştinţa lui Dumnezeu şi nu e vrednic să se înveţe tainic virtuţile smereniei.

Ce altceva este cheia cunoştinţei dacă nu harul Sfântului Duh, dat prin credinţă, care produce cunoştinţa în adevăr şi deplina cunoştinţă şi care deschide mintea noastră încuiată şi acoperită, precum de multe ori, în multe chipuri şi parabole – fără să mai vorbesc de lămuririle de faţă v-am spus-o şi iarăşi v-o spun. Uşa este Fiul, căci zice: „Eu sunt uşa” (Ioan 10, 7). Cheia uşii este Duhul Sfânt: „Luaţi, zice, Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Iar casa este Tatăl: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt” (Ioan 14, 2). Luaţi aminte la înţelesul duhovnicesc al cuvântului. Dacă cheia nu deschide – căci zice „Acestuia portarul îi deschide” (Ioan 10, 3) – uşa nu-i deschisă: nimeni nu intră în casa Tatălui, precum zice Hristos: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6).

Cei care nu împlinesc în practică poruncile lui Hristos nu se pot învrednici de descoperirea Duhului Sfânt, că aceia care au privegheat întru ele, le-au împlinit şi şi-au vărsat sângele pentru ele. Căci precum un om, luând o carte pecetluită şi închisă, nu poate vedea ce este scris într-însa, nici nu poate înţelege despre ce este vorba câtă vreme cartea rămâne pecetluită, chiar dacă ar fi învăţat el toata înţelepciunea lumii, tot aşa şi cel care are pe buze toate Sfintele Scripturi, precum am zis, nu va putea niciodată cunoaşte, nici vedea tainica şi dumnezeiasca slavă, precum şi puterea ascunsă în ele, dacă nu va străbate toate poruncile lui Dumnezeu şi nu va primi ajutorul Sfântului Duh, care să-i deschidă cuvintele ca o carte şi să-i arate tainic slava pe care ele o cuprind; si nu numai pe acestea, ci şi bunătăţile lui Dumnezeu ascunse în ele şi să-i descopere viaţa veşnică care izvorăşte din ele. Bunătăţi care rămân neacoperite şi cu totul nearătate celor care le nesocotesc şi le dispreţuiesc. Lucru firesc! Fiindcă ei şi-au lipit toate simţirile de deşertăciunile lumii şi fiindcă n-au altă dorire decât plăcerile vieţii şi frumuseţile trupeşti şi, având întunecată privirea sufletului, nu pot vedea frumuseţile cele înţelegătoare ale negrăitelor bunătăţi ale lui Dumnezeu.

Da, fraţii mei, prin faptele voastre alergaţi spre El; da, prieteni, treziţi-vă; da, nu vă lăsaţi întrecuţi; da, nu vorbiţi împotriva voastră înşelându-vă pe voi înşivă! Nu spuneţi că este cu neputinţă să primeşti Duhul Sfânt. Nu spuneţi că fără El este cu putinţă să fiţi mântuiţi. Nu spuneţi că poţi să Îl ai fără să ştii…

Sf. Simeon Noul Teolog

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: