Sfantul Ignatie Briancianinov – Cum sa ne mantuim

Monahul: Sfânta Scriptura da marturie ca crestinii, asemenea iudeilor, vor începe treptat sa se raceasca fata de învatatura revelata a lui Dumnezeu, vor începe sa nu mai ia în seama înnoirea firii omenesti de catre Dumnezeul-Om, vor uita de vesnicie, toata luarea aminte si-o vor îndrepta spre viata lor pamânteasca; având aceasta stare si directie” duhovniceasca, se vor ocupa de dezvoltarea situatiei lor pamântesti, ca si cum aceasta ar fi vesnica, si de dezvoltarea firii lor cazute, pentru îndestularea tuturor cerintelor si poftelor vatamate si stricate ale sufletului si trupului. Se întelege: de aceasta orientare Rascumparatorul, Ce l-a rascumparat pe om pentru fericita vesnicie, este strain. Acestei ori­entari lepadarea de crestinism îi e straina. Apostazia va veni, dupa prezicerea Scripturii. La slabirea crestinis­mului va lua parte si monahismul: madularul trupului nu poate sa nu ia parte la boala ce a lovit tot trupul. Au prezis acest lucru sfintii monahi din vremurile vechi, din insuflarea Sfântului Duh ce locuia în ei. Atunci când crestinismul se va împutina cu totul pe pamânt, viata lumii se va sfârsi (Lc. 18,8). […] Îndeobste, vederile mirenilor contemporani asupra monahilor sunt foarte gresite, anume pentru ca cei dintâi fac prea mare delimitare între ei însisi si monahi din punct de vedere moral si duhovnicesc. Între crestinii care locuiesc în manastiri si crestinii ce locuiesc în lume exista cea mai strânsa legatura duhovniceasca. Locuito­rii manastirilor nu au aterizat acolo din luna sau de pe alta planeta; ei au intrat în manastire venind din mij­locul lumii pamântesti, pacatoase. Moralitatea pe care mirenii o osândesc la manastiri s-a format în mijlocul lumii, este hranita, întretinuta de legaturile cu lumea. Decaderea moralitatii monahilor se afla în cea mai strânsa legatura cu decaderea moralitatii mirenilor; decaderea moralitatii în manastiri este urmarea nemij­locita a decaderii moralitatii si religiei în rândul mire­nilor. Monahismul se întemeiaza pe crestinism, pe el se cladeste si se mentine, sporeste si slabeste dupa masura sporirii sau slabirii generale a crestinismului. Esenta este crestinismul: monahismul este o forma, o mani­festare aparte a acestuia. Boala e generala! Împreuna sa plângem pentru ea, si împreuna sa ne îngrijim de vin­decarea ei! Sa aratam compatimire fata de omenire, sa aratam dragoste! Sa parasim osândirea cruda a celor­lalti – aceasta expresie a urii si fariseismului – care tin­de sa nimiceasca bolile din bolnavi, lovindu-i pe acestia cu bârne!
Mireanul: Conceptia Dvs. cu privire la legatura din­tre monahi si mireni e pentru mine o alta noutate. Înte­leg ca ati dobândit-o prin experienta. Fara aceasta ea nu ar fi putut sa fie atât de adânca, nu s-ar fi putut deosebi atât de mult de superficialitatea vederilor teoretice. Nu refuzati sa mi-o expuneti mai amanuntit.
Monahul: Nu va înselati. Conceptia exprimata de mine este în parte rodul propriilor mele observatii, parte mi-a fost furnizata de persoane vrednice de o deplina încredere. Mitropolitul Serafim de Sankt-Petersburg, într-o discutie privitoare la înmultirea contemporana lui a dosarelor de divort înaintate consistoriului, mi-a spus ca atunci când era episcop vicar în Moscova în consistoriul moscovit era unul, cel mult doua dosare de divort pe an, iar arhiereii batrâni din acea vreme i-au spus ca în tineretea lor divorturi nici nu existau. Iata un fapt care descrie limpede moralitatea vremurilor dinainte si mersul ei catre situatia de acum – mers grabit, care nu ne ofera nici o consolare. […] Din pricina moralitatii si orientarii contemporane a lumii, manastirile au nevoie mai mult decât oricând sa stea departe de lume. Atunci când viata lumii era unita cu viata Bisericii, atunci când lumea traia viata Bisericii, când cucernicia mirenilor parea a se deosebi de cucernicia monahilor numai prin casatorie si avere, era firesc pentru mona­hism sa se afle în mijlocul cetatilor, si manastirile din cetati dovedeau acest lucru, crescând un mare numar de monahi sfinti. Acum, însa, trebuie sa ne îndreptam în chip deosebit luarea aminte fata de îndemnul aratat mai sus al Apostolului (2 Cor. 6, 16-18), si sa ne dam deosebite stradanii spre împlinirea lui. […] Monahului îi sta înainte lupta cu firea. Cea mai buna vârsta pentru a purcede la aceasta lupta este cea tânara. Ea înca nu este ferecata în lega­turile obiceiurilor; la aceasta vârsta vointa are înca multa libertate! Experienta da marturie ca cei mai buni monahi sunt cei intrati în monahism din frageda tine­rete. Cea mai mare parte a monahilor vremii noastre sunt oameni intrati în monahism din tinerete. Dintre maturi intra putini, iar batrâni – foarte putini. Cei in­trati în monahism la maturitate sau batrânete foarte adesea nu pot suporta viata de manastire si se întorc în lume fara ca macar sa priceapa ce înseamna monahis­mul. In cei ramasi, totusi, în manastire se observa o evlavie aproape numai de suprafata si împlinirea exac­ta a rânduielilor calugaresti exterioare; care place atât de mult mirenilor si-i multumeste pe deplin: în ei nu este monahism adevarat sau se întâlneste foarte, foarte rar, ca exceptie de la regula generala. […] Eu am vizitat Pustia Optinei prima oara în 1828, iar ultima oara în 1856. Atunci ea se afla în starea cea mai înfloritoare; obstea numara pâna la doua sute de oameni. Ieroschimonahul Leonid era pomenit în rândul celor adormiti întru fericire, septuagenarul ieromonah Macarie se îndeletnicea cu calau­zirea duhovniceasca a obstii si zidirea numerosilor vi­zitatori ai manastirii. În ciuda sporirii duhovnicesti si a numarului mare al obstii putini, foarte putini din rândul ei dovedeau capacitatea de a deveni doctori, cala­uzitori ai celorlalti – lucru pentru care este nevoie si de capacitate înnascuta, si de un duh format prin adevarata nevointa monahala. Aceasta este însusirea de obste a spitalelor: sunt putini doctori si multi bolnavi. În vremea de acum numarul doctorilor se micsoreaza treptat, iar numarul bolnavilor creste în continuu. Pricina e tot lumea. […] Primul loc între regulile expuse de Preacuviosul Nil trebuie sa-l dam sus-pomenitei calauziri dupa Sfânta Scriptura si scrierile Parintilor, pe care a propus-o el. Sfântul Ioan Scararul îl defineste pe monah în urma­torul fel: „Monah este acela ce tine doar rânduielile dumnezeiesti si Cuvântul lui Dumnezeu în toata vre­mea, în tot locul, în tot lucrul”. Dupa aceasta regula se calauzea Preacuviosul Nil si pe aceasta a predanisit-o ucenicilor sai. „Am hotarât”, spune bineplacutul lui Dumnezeu, „ca, de vreme ce aceasta este voia lui Dumnezeu, sa ii primim pe cei ce vin la noi, dar numai daca pazesc rânduielile Parintilor din vechime si poruncile lui Dumnezeu, si nu vin cu îndreptatiri, nu aduc dezvinovatiri pentru pacate, zicând: „Acum este cu neputinta sa traim dupa Scriptura si sa urmam Sfintilor Parinti”. Nu! Desi neputinciosi suntem, se „cuvine noua sa ne asemanam si sa urmam dupa putere acelor pururea pomeniti si fericiti Parinti, chiar de nu vom ajunge deopotriva cu ei în treapta”. Cel ce are o cunoastere temeinica a starii actuale în care se afla monahismul rus, acela va marturisi cu deplina încredintare ca doar acele manastiri în care se întrebuinteaza din plin citirea cartilor sfinte înfloresc din punct de vedere moral si duhovnicesc, ca doar acei monahi care sunt educati, hraniti cu citirea cartilor sfinte poarta cu vrednicie numele de monah. Preacuviosul Nil nu dadea niciodata povata ori sfat direct de la sine, ci propunea fie învatatura Scrip­turii, fie învatatura Parintilor”. Iar atunci când nu ga­sea în amintire, spune Preacuviosul într-una din Epis­tolele sale, o parere sfintita despre o anumita tema, amâna raspunsul sau împlinirea pâna când afla povata în scrierile sfinte. Aceasta metoda reiese în chip evident din scrierile Sfintitului Mucenic Petru Damaschinul, a Sfintilor Xanthopuli si a altor Parinti, mai ales dintre cei mai târzii. De ea se tineau mai înainte pomenitii iero­monahi ai pustiei Optina – Leonid si Macarie. Aminti­rea lor era împodobita din belsug cu gânduri sfinte. „Ei nu dadeau niciodata sfat de la sine: întotdeauna înfati­sau o spusa a Scripturii ori a Parintilor. Acest fapt da­dea sfaturilor venite de la ei putere: cei care s-ar fi îm­potrivit unui cuvânt omenesc ascultau cu evlavie Cu­vântul lui Dumnezeu si gaseau ca este drept sa îi supu­na cugetarea lor. Acest fel de a lucra îl pastreaza în cea mai mare smerenie pe cel care da sfat, asa cum reiese clar din „Predania” Preacuviosului Nil: cel ce învata nu învata ale sale, ci ale lui Dumnezeu. Cel ce învata se face martor, organ al sfântului Adevar, si în constiinta lui apare întrebarea: „Oare eu împlinesc slujirea mea de raspundere în chip bineplacut lui Dumnezeu?” „Dum­nezeiasca Scriptura si scrierile Parintilor”, scrie Preacu­viosul Nil în „Predania” sa, „nenumarate sunt, aseme­nea cu nisipul marii; cercetându-le fara de lenevie, îm­partasim din ele celor ce vin la noi si au nevoie de po­vata – sau, mai bine zis, nu noi împartasim, nefiind vrednici de asta, ci fericitii Sfinti Parinti din Dumnezeiestile Scripturi”. Toti sfintii scriitori ascetici ai ulti­melor veacuri de crestinism afirma ca în conditiile împutinarii generale a povatuitorilor de Dumnezeu însuflati, studierea Sfintei Scripturi, mai ales a Noului Testament, si a scrierilor Parintilor, calauzirea osârdnica si neabatuta dupa ele în felul de viata si în povatuirea aproapelui, este singura cale catre sporirea duhovniceasca daruita de Dumnezeu monahismului târziu. Preacuviosul Nil declara ca el nu primea pentru a vietui împreuna cu el frati care nu vroiau sa petreaca dupa aceasta regula – atât de importanta, de vitala este ea! Cea de-a doua regula morala propusa de Preacuviosul Nil este ca fratii sa se marturiseasca zilnic unui staret – staret se numeste în manastiri un calugar care e sporit în viata duhovniceasca si caruia i se încredinteaza sarcina zidirii fratilor – pacatele lor, chiar si cele mai marunte, chiar si gândurile, si simtamintele pacatoase, sa îi înfatiseze nedumeririle spre dezlegare. Aceasta lucrare e plina de un folos duhovnicesc neobisnuit: nici o nevointa nu omoara patimile cu atâta usurinta si putere precum aceasta. Patimile se departeaza de cel ce le marturiseste fara crutare. Pofta trupeasca se usuca din pricina marturisirii mai mult decât în urma posturilor si privegherilor. Monahii care atunci când erau începatori s-au deprins cu marturisirea de fiecare zi se straduie si când ajung în puterea vârstei sa alerge cât mai des la acest mijloc de vindecare, stiind din experienta câta libertate aduce el sufletului. In chip amanuntit si temeinic, prin mijlocirea acestei nevointe, ei studiaza în sine caderea omenirii. Vindecându-se prin marturisirea pacatelor, ei capata stiinta si arta de ajuta aproapelui în tulburarile sale sufletesti. […] Socot ca este o datorie sfânta pentru mine sa va împartasesc sfatul întelept pe care l-am auzit de Ia stareti încercati si vrednici de cinstire. Ei spuneau atât mirenilor cât si monahilor ce cautau fara fatarnicie mântuirea: „În vremurile noastre în care s-au înmultit atât de mult smintelile trebuie sa avem o deosebita luare aminte la sine, fara a lua aminte la viata si la faptele aproapelui si fara a osândi pe cei ce se smintesc, fiindca lucrarea stricatoare a smintelii trece cu usurinta de la cei osânditi în cei ce-i osândesc”. Staretii amintiti îi sfatuiau pe mireni sa se calauzeasca în viata dupa Evanghelie si dupa acei Sfinti Parinti care au scris povete pentru toti crestinii îndeobste, cum ar fi Sfântul Tihon de Zadonsk. Pe monahi îi sfatuiau sa se calauzeasca, de asemenea, dupa Evanghelie si dupa Sfintii Parinti care au scris anume pentru monahi. Monahul care se calauzeste dupa scrierile Parintilor va avea în orice manastire putinta sa dobândeasca mântuirea: pierde aceasta putinta cel ce traieste dupa voia si dupa mintea sa, de ar salaslui si în pustia cea mai adânca.[…]

Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte catre cei care vor sa se mântuiasca, (Experiente ascetice vol 2), Editura Sofia, Bucuresti, 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: