Treptele smereniei

Asa precum mandria are trei trepte, tot astfel si smerenia are trei. Cele dintai urca ca sa-l doboare pe om, pe cand celelalte trei se coboara pentru a-l inalta pe acesta. Iata cum defineste minunatul Sfant staret Ambrozie al Optimei aceste trei trepte: Treapta cea dintai a smereniei este sa te supui fata de mai marii tai si sa nu te inalti peste cei mai mici ca tine. Sa ne oprim o clipa atentia asupra acestor cuvinte! Ce regula de aur pentru randuiala sociala sunt aceste cuvinte! Oare, nu pe ele se inalta toata bunastarea societatii si orice oranduire de stat! Ele exprima intocmai cele spuse de Sfantulul Apostol Pavel: „Tot sufletul sa se supuna inaltelor stapaniri!” (Romani 13, 1), „cel ce se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii lui Dumnezeu” (Romani 13, 2).Mandria este razvratire. Ea nu se supune nimanui, si astfel se arata a fi nimicitoare a randuielii sociale. Smerenia, dimpotriva, inca din cele dintai manifestari ale ei se impune ca temelie solida pe care se intemeiaza impreuna vietuire a oamenilor. Dar, cat de putin suntem patrunsi noi, oamenii, de constiinta necesitatii de a urca macar aceasta treapta a smereniei! Cat de multi sunte cei care se impotrivesc stapanirii: acestia sunt elevii neascultatori la scoala, cetatenii nedisciplinati, crestinii ce nu asculta de Biserica. Toti aceia care intr-un fel sau altul se impotrivesc oricarei forme de autoritate sunt inca departe de adevarata smerenie.A doua treapta a smereniei este sa fim supusi celor egali noua si sa nu ne inaltam inaintea celor mai mici decat noi. Daca treapta dintai, chiar daca obligatorie, ni se pare a fi greu de atins, cea de a doua ni se infatiseaza a fi cu mult mai trudnica. In ce chip sa te supui celor egali tie? Fiinta noastra, obisnuita sa porunceasca, sa fie laudata si cinstita, se impotriveste cu toate puterile ei unei astfel de smerenii. Mandira nu ne ingaduie sa ne supunem celor egali noua. Iubirea de sine ne impiedica sa ne privim ca fiind egali celor mai mici decat noi. Simtamantul demnitatii personale ne impingem sa nu ne supunem, ci sa poruncim. sa dirijam. Cum ma voi supune celor egali mie? Oare, nu sunt eu mai destept decat ei? Nu sunt eu mai bun, mai talentat? Iata in ce chip cugeta fiecare dintre noi. Si prin aceasta aratam cat de departe suntem de adevarata smereniei si cat de prinsi suntem in mrejele mandriei.A treia treapta, si cea mai inalta, a smereniei, o urcam atunci cand ne supunem si celor mai mici decat noi si ne socotim a fi nimic, ca suntem asemenea dobitoacelor, nevrednici sa ne aflam printre oameni. Aceasta, deja, ni se pare de-a dreptul imposibil! Dar, de fapt aceasta treapta a fost atinsa de sfinti. Ei, toti s-au socotit a fi cei mai pacatosi, nevrednici de a vietui intre oameni si ei credeau sincer in felul aceasta despre ei insisi. Iata, in Vechiul Testament dreptul patriarh Avraam, care se invrednicise sa vorbeasca cu Dumnezeu, se socoteste pe sine pulbere si cenusa (Facere 18, 27). Sfantul proroc si imparat David, care a scris psalmii minunati si a fost daruit cu darul prorociei, care este si stramosul, ca om, al Mantuitorului Iisus Hristos, A spus cu adanca smerenie despre sine: „iar eu sunt vierme si nu om” (Psalm 21, 6). Iar Sfantul Apostol Pavel, care a trudit mai mult decat toti sfintii apostoli la raspandirea Cuvantului lui Dumnezeu, cu smerenie de neinteles pentru noi se numeste pe sine „nascut inainte de vreme, cel mai mic dintre apostoli, nevrednic sa se numeasca apostol” (Corinteni 15, 8-9) si, sincer, se socoteste pe sine ca cel dintai dintre pacatosi (I Timotei 1, 15). Iar sfantul nostru, ingerul Bulgariei, mijlocitorul nostru al tuturor, care prin nevointa sa deosebita s-a preaslavit, care in post si rugaciune, arsita si ger a indurat in muntele Rila, care neincett a scaldat stancile cu lacrimile sale, care in vietuire asemenea ingerilor a petrecut, care, inca in viata fiind, minuni a savarsit spre ajutorul celor din neamul sau, ale carui moaste nestricacioase se odihnesc pana astazi in Manastirea Rila, savarsind minuni si daruind ajutor tuturor celor ce cu credinta i se roaga, acest inger preschimbat in trup omenesc, isi incepe Testamentul sau lasat fratilor din obstea manastirii prin urmatoarele cuvinte: „Eu, smeritul si pacatosul Ioan, care nu am savarsit nici o fapta buna pe pamant, nu am aflat suflet de om cand am venit intai in pustia Rilei, ci numai fiare salbatice si paduri neumblate…”
Numai printr-o astfel de smerenie desavarsita s-au invrednicit toti sfintii de harul desavarsit a lui Dumnezeu. Harul se da dupa masura smereniei. Cu cat e mai adanc vaul smereniei, cu atat mai mult har aduna.La smerenia desavarsita se ajunge prin coborarea in adancurile umilintei. Acest fapt ni-l dezvaluie Insusi Mantuitorul prin cuvintele: „care intre voi va vrea sa fie mare sa fie slujitorul vostru” (Matei 20, 27). Dumnezeu il iubeste pe acela care se straduieste sa ajunga macar la prima treapta a smereniei. Bineinteles, mai mare rasplata primeste acela care se afla pe cea de a doua treapta. Dar cel mai bine placut in ochii lui Dumnezeu este acela care a urcat pana la cea de a treia treapta a smereniei, adica se socoteste pe sine a fi ultimul dintre oameni si se supune chiar si celor mai mici decat el.Minunatul Sfant Teodosie de la Pecerska, egumen al manastirii Pecerska-Kiev, care era iubit si cinstit inca din timpul vietii pamantesti ca bineplacut lui Dumnezeu, mergea des la Kiev la cneazul Iziaslav. Odata, plecat cu o treaba manastireasca, l-a prins seara la palatul cneazului. Acesta dorea sa-l opreasca sa innopteze la el in palat, dar Sfantul Teodosie a staruit sa se intoarca la manastire. Atunci, cneazul a poruncit sa i se pregateasca o mica trasura, iar unul dintre slujitorii vizitii sa-l duca pe parintele Teodosie la manastirea Pecerska. Trasura avea un singur loc, iar vizitiul nu avea unde sa se aseze. Cand aceste obosea, incaleca pe cal, iar apoi continua sa mane caleasca pe jos. O astfel de trasura fusese pregatita si pentru Sfantul Teodosie. Cand cuviosul s-a urcat in ea, vizitiul, nemultumit, ca in loc sa se odihneasca, va trebui sa-l conduca, noaptea intreaga, pe acest monah necunoscut, cu cartire in suflet, mana calul. Au iesit di ncetate. Tanarul privi la cuvios si inselat fiind de imbracamintea simpla a acestuia, l-a socotit a fi un calugar simplu si de aceea ii spuse: – Parinte, coboara-te si mana caleasca si lasa-ma pe mine sa urc in ea! Sfantul Teodosie ii raspunse fara cartire: – Bine fiule, asa sa fie!
Si a coborat din trasura. Iar tanarul s-a asezat in trasura ca un stapan si in curand a inceput sa sforaie.
Noaptea intreaga a manat Sfantul Teodosie trasura si mult s-a trudit. Dimineata toti care il intalneau pe egumen, pe drum, si oamenii de vaza si taranii se inchinau cu respect inaintea slujitorului lui Dumnezeu, pentru ca il cunosteau. Tanarul se minuna, vazand acestea. El nu pricepea de ce oamenii se inchinau inaintea acestui monah simplu. S-au apropiat de manastirea Pecerska. Aici auzise ca egumenul soseste la Kiev. Astfel, intreaga obste a iesit inaintea lui sa-l intampine. Fratii, dupa obicei, au facut metanie inaintea intaistatatorului si parintelui lor duhovnicesc. Atunci, tanarul a inceput sa fie cuprins de spaima: cine este acesta incat ii arata totii monahii atata cinstea?! se intreba el. Si pricepand el ca este egumenul, vestitul Teodosie, s-a cutremurat de frica, caci se astepta sa fie pedepsit.Sfantul Teodosie insa a mers la el cu blandete, l-a luat iubitor de mana si l-a dus la trapeza unde a poruncit sa fie bine hranit. Iata, cata bunatate si smerenie avea

de Arhimandrit SERAFIM ALEXIEV

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: