Despre suferinta oamenilor si a lucrurilor cazute

Toată făptura zidită este desăvârşită, toată făptura. Şi duhurile care au căzut au fost plăsmuite făpturi desăvârşite. Ele au căzut de la desăvârşirea minţii la joasa cugetare şi, pentru că s-au îndepărtat de Izvorul vieţii, caută mângâiere în viaţă mincinoasă. Nu mai au staretul_tadeiviaţă dreaptă, ci o caută în lucruri, în cele care sunt mărginite. Acestea le sunt mângâiere, acestea le sunt hrană. Neîncetat. Dar, pentru că s-au îndepărtat de dragoste, şi ştiu cum era pe când se aflau sub călăuzirea Duhului Sfânt, în deplinătatea Harului, caută să o imite şi, astfel, înşeală oamenii, amăgesc neamul omenesc, îi dau mângâiere mincinoasă, numai ca să-i câştige pe oameni. Şi oamenii se îndeletnicesc cu atât de multe lucruri: filosofii, cugetări, realizări ale ştiinţei – iar toate acestea sunt vremelnice, sunt o mângâiere mult prea scurtă. Şi iarăşi se naşte în oameni depresia şi singurătatea. Căci oamenii aici, pe pământ, se simt singuri şi printre cei mai dragi ai lor – pentru ca suntem căzuţi. Plâng copii, dar plânsul acesta este şi al părinţilor lor…

Asemenea şi duhurile căzute – şi ele, cu alte cuvinte, se simt singure, deşi sunt totdeauna unele cu altele, dar în tot felul de rele, aşa cum greşesc şi oamenii aici pe pământ. Duhurile rele sunt unite în cuget şi fac orice…zi de zi…numai să aibă mângâiere, dar mângâiere nu au. Aşa şi oamenii, unii se duc, şi sparg sticle şi pahare, şi se îmbată, şi se întorc acasă cu capetele sparte…şi tot nimic. Nicio mângâiere nu află. Atunci caută pe alt făgaş al vieții… şi nicăieri nu află alinare. Iar cei ce se unesc cu Domnul, ştiţi, când se unesc aşa cum o fac îngerii, aceştia se află veşnic în pace, în bucurie şi linişte neîntreruptă. În ei sălăşluiesc pacea şi bucuria nestrămutată.

Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita – Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: