Din viata Sfantului Nectarie

Scrisoarea micului Anastasis

Domnul Temistocle vindea tablouri, rame si maruntisuri in pravalioara lui din Constantinopol. Isi iubea mult familia si se chinuia sa-si vanda „nimicurile”, ca sa poata satura cele cinci guri flamande. Deschidea pravalia dis-de-dimineata, isi facea semnul crucii privind spre biserica Sfanta Sofia, atarna ramele in cuie pe peretii din afara, langa usa magazinasului, stergea praful care se aseza din gros pe picturi – pravalioara se gasea pe o straduta stramnta, nepietruita – si asa isi astepta clientii. Domnul Temistocle era un om bun, dintre cei care simt durerea celuilalt. Cand intra vreun scolarel sa ia o bomboana, omul gandea in sinea lui: „Saracutul, este galben ca ceara. Cine stie ce mananca…” Cunostea bine fata saraciei, dupa cum cunostea si sufletul omului, cu bunele si cu relele sale.

Dintre toti copilasii de prin vecini, cel mai mult tinea la un baietel bland si cuviincios, pe nume Anastasis, care traia singur-singurel intr-o camaruta, peste drum de casa lui. Bietul de el, cu noaptea in cap pleca si cu noaptea in cap se intorcea. Dupa fata-i trasa si dupa hainutele si ghetutele rupte, usor puteai sa vezi ca de-abia daca avea ce sa manance.

Intr-o dimineata de iarna, domnul Temistocle se indrepta spre pravalioara. Era frig si zloata si mergea strangandu-si pe el paltonul, cand deodata il vede pe micul Anastasis apropiindu-se pe trotuarul celalalt.
– Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astazi? Nu te duci la lucru? Mai, baietasule, o sa racesti. Nu esti imbracat gros.
– Ma duc la posta sa duc niste scrisori.
– Da-mi-le mie, tot trec eu acum pe la posta. Hai, fugi inapoi la lucru, ca o sa racesti afara.
– Va multumesc mult, domnule, spuse micutul dardaind de frig.

Sf Nectarie calugar

Sf Nectarie calugar

Ce-i veni domnului Temistocle, ca se uita pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era… CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, IN CER. Se opri locului si incepu sa zambeasca.
– Saracul baietel! Ia sa vad ce cere.
Deschise scrisoarea si citi:
„Hristoase al meu,
Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat si mi-e frig. Din ce-mi da stapanul nu-mi ajunge nici de mancare. N-am reusit sa trimit aproape nimic mamei mele, care este saraca. Ce ma fac acum? Cum ies din iarna, Doamne? Ajuta-ma! Ma inchin Tie.
Robul Tau, Anastasis!”
– Comoara scumpa… spuse domnul Temistocle si pleaca spre casa. Pregati un pachet cu haine calduroase de iarna – flanelute, un palton, pantofi, sosete de-ale copiilor lui – si se duse apoi la posta.

Peste doua zile, il si vazu imbracat in hainele calduroase. Il veneau numai bine. Ochii copilului straluceau de bucurie. Ba luase pe chip si o raza de lumina trainica; caci cine poate sti cate nu si-au spus seara la rugaciune Domnul si micutul Sau rob!…
Domnul Temistocle s-a bucurat mult vazandu-l fericit pe micut. Nu avea insa cum sa-i treaca atunci prin gand ca Anastasis va ajunge candva Sfantul Nectarie, facatorul de minuni… De unde sa fi putut banui….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: