Gingasia lui Hristos – Sfantul Nicolae Velimirovici

Duminica a VII-a dupa Pasti

A Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic
Evanghelia despre Rugaciunea Domnului si Mântuitorului nostru pentru noi

Închipuiti-va ca îi vedeti pe ucenicii unui învatator despre care nu ati auzit nimic. Îi vedeti smeriti, cumpatati, întelepti, râvnitori, ascultatori si îndestulati cu toate faptele cele bune care se afla sub soare. Ce vei crede despre învatatorul lor? Fara îndoiala ca vei avea despre el cea mai buna parere cu putinta.

Închipuiti-va ca îi vedeti pe soldatii unei capetenii de osti, despre care nu ati prea auzit. Îi vedeti ca sunt harnici, curajosi, disciplinati, îndestulati de iubire frateasca si bucuria de a se jertfi. Cum îl veti socoti pe mai marele lor? Cu siguranta îl veti socoti vrednic de toata lauda.

Închipuiti-va ca se afla înaintea voastra un fruct oarecare, pe care nu l-ati vazut niciodata nici nu l-ati gustat în viata voastra; un fruct aratos ochilor, cu gust minunat si miros placut. Va veti întreba ce fel de pom rodeste astfel de fructe si, daca voi nu ati cunoscut înainte pomul acela, îl veti socoti cel mai bun pom din lume, si îl veti lauda pâna la cer.

Atunci, iata, vazând ucenici buni, veti socoti ca învatatorul este bun. Vazând soldati buni veti socoti ca, mai marele lor este bun. Si vazând fructe bune, veti socoti ca pomul este bun.

“Fiecare pom se cunoaste dupa roadele lui” (Luca 6:44). Pomul bun nu face fructe rele, si nici pomul cel rau nu face fructe bune. “Dupa roadele lor îi veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?” (Matei 7:16).

Nu: spinii nu se culeg din vita de vie, nici scaietii din smochini. Pomul bun da roada buna, iar pomul rau da roada rea. Acest lucru este atât de lamurit pentru fiecare, încât nu este nevoie de nici un fel de dovada.

Domnul Iisus a folosit exemple atât de lamurite din natura, pentru a-i învata pe oameni adevaruri duhovnicesti si morale limpezi, fiindca natura slujeste în general ca cel mai desavârsit chip al vietii omului duhovnicesc.

Închipuiti-va doar o clipa ca nu stiti nimic despre Domnul Iisus Hristos; ca nu ati auzit de El niciodata; ca nu ai citit niciodata Evanghelia Lui. Si închipuiti-va în acelasi timp ca va aflati într-o tara ai carei singuri locuitori sunt Apostolii Lui, sfintii si mucenicii, barbati si femei bine placuti lui Dumnezeu; toti cei care L-au urmat pe Hristos si au vietuit dupa Legea si exemplul Lui.

Inrudirea intre ele a patimilor si a virtutilor

„Dis-de-dimineata seamana samanta si pana seara nu odihni mana ta, caci nu stii daca merge hine aceasta sau aceea si nici daca una sau alta sunt bune laolalta” (Eccl. 11, 6).

Preaiubitii nostri frati trebuie sa cunoasca urmatoarele: toate gandurile bune si virtutile se inrudesc intre ele; in aceeasi masura, toate gandurile si intentiile pacatoase, pacatele si patimile se inrudesc intre ele.

Tinand seama de aceasta inrudire, supunerea de buna voie unui gand bun aduce dupa sine o supunere fireasca fata de un alt gand bun; dobandirea unei virtuti aduce in suflet o alta virtute, inrudita cu prima si nedespartita de ea.

In mod contrar supunerea de buna voie fata de un gand rau aduce o supunere involuntara fata de un altul; deprinderea unei pasiuni vicioase aduce in suflet o alta patima, inrudita cu ea; savarsirea de buna voie a unui pacat atrage dupa sine caderea involuntara in alt pacat, nascut din primul. Rautatea – spuneau Parintii – nu suporta sa ramana singura in inima, fara sot.

Sa argumentam acest lucru prin cateva exemple. Cel ce a indepartat de la sine tinerea de minte a raului, acela ramane intr-o smerita induiosare a inimii si simte, in chip firesc, umilinta inimii; cine s-a lepadat de judecarea aproapelui, acela va incepe, tot in chip firesc, sa-si vada propriile pacate si neputinte pe care nu si le vedea, atata timp cat era preocupat de judecarea aproapelui.

Cel ce si-a iertat si-si lauda aproapele, in virtutea poruncii evanghelice, acela a smitit, firesc, bunavointa fata de aproapele. Simtindu-se sarac cu duhul (dupa Evanghelie), incepe sa-si planga starea; cel sarac cu duhul, care se plange pe sine va deveni in mod natural, bland. Cel ce dispretuieste adevarul si dreptatea fiintei cazute si se leapada de ele, tanjeste si flamanzeste cu firea dupa dreptatea si adevarul dumnezeesc, aceasta fiindca omul nu poate trai fara dreptate si adevar.

Din contra, cel ce si-a osandit aproapele, acela a simtit in mod natural dispretul pentru el, iar cel ce a simtit dispret a dobandit trufie, adica a cazut in mandrie. De la dispretul pentru aproapele, atunci cand te consideri superior lui, vine mandria, si aceste doua stari fiind legate una de alta, apare ura fata de aproapele. De la ura si tinerea de minte a raului se naste invartosarea inimii. De la invartosarea inimii incep sa predomine in om senzatiile trupesti si judecata cea dupa trup, iar din aceasta se aprinde patima desfranarii, moare credinta si speranta in Dumnezeu, apare aplecarea catre lacomie si catre slava omeneasca, acestea ducandu-l pe om la uitarea cu desavarsire a lui Dumnezeu si la lepadarea de El.

Pe temeiul acestei inrudiri intre ele, atat a virtutilor, cat si a pacatelor, Duhul Sfant statorniceste, drept lege, pentru adevaratul slujitor al lui Dumnezeu, cuvantul care zice: „Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am indreptat, toata calea nedreapta am urat, de la toata calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca sa pazesc cuvintele Tale” (Ps. 118, 128 si 101). Calea cea rea sunt gandurile si intentiile pacatoase; prin ele intra in suflet pacatul.

Preaiubite frate! Sa nu crezi ca-ti sunt ingaduite „convorbirea” cu gandurile sau desfatarea cu visarile potrivnice duhului Evangheliei. A cadea la impacare cu vrajmasii Domnului, a cauta sa te unesti cu ei, acestea nu pot sa nu aiba drept urmare surparea increderii in Dumnezeu, desfacerea unirii cu El.

„Pentru ca cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile” (Iacob 2, 10).

Asadar, cum incalcarea unei singure porunci inseamna incalcarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, sau a vointei Sale, indeplinirea unui singur sfat diavolesc inseamna indeplinire indeobste a vointei diavolului.

Nevoitorul, care indeplineste vointa diavolului se lipseste de libertate si intra tara voie sub puternica influenta a duhului cazut, in masura in care indeplineste vointa diavolului. Pacatul de moarte il supune in mod decisiv diavolului si rupe relatia de comuniune a omului cu Dumnezeu, atata timp cat omul nu se va vindeca prin pocainta.

Robia fata de diavol si izolarea in pacat sunt intr-o mai mica masura efectul gandurilor si visarilor rele dar pot fi produse de acestea. De aceea trebuie, categoric, sa ne ferim de orice ganduri si intentii sau imaginatii care nu sunt in concordanta cu invatatura Evangheliei iar cei ce cedeaza acestora sa caute sa se vindece indata prin pocainta.

Ii rugam fierbinte, pe prea iubitii frati, sa tina seama de acestea. Cei ce nu iau in seama sau nu cunosc acestea vor suferi o foarte mare vatamare si se vor lipsi singuri de sporirea duhovniceasca. De pilda: multi ferindu-se de ganduri si intentii desfranate considera de mica importanta faptul de a nutri ganduri si intentii de cupiditate, adica iubirea de inavutire sau de slava desarta, in timp ce potrivit legii duhovnicesti, gandurile si intentiile legate de avere, de onoruri, de slava omeneasca sunt tot atat de desfranate. Toate gandurile si intentiile pacatoase au aceiasi importanta in relatiile omului cu Dumnezeu fiindca il indeparteaza pe om de la iubirea lui Dumnezeu.

Dupa legea duhovniceasca, cei ce se lasa incantati de slava desarta si de ale ganduri si visari pacatoase, nu se vor elibera niciodata de patima desfranarii, oricat de mult s-ar lupta cu ea.

Cuviosul Macarie cel Mare spune: „Trebuie sa-ti feresti sufletul de orice ispita, pentru a-l tine in afara oricarei intinaciuni si a oricaror rele intentii, priveghind asupra lui. Dupa cum trupul care se uneste cu alt trup se umple de necuratie, asa se corupe si sufletul, unindu-se cu ganduri spurcate si rele si se face una cu ele, cu acele ganduri care imping omul nu doar catre un pacat sau altul, ci il cufunda in toata rautatea, adica in necredinta, lingusire, slava desarta, manie, invidie, lacomie. Aceasta si inseamna: „Sa ne curatim pe noi de toata intinarea trupului si a duhului” (2 Cor. 7, 1-2). Sa stii ca si in tainita sufletului poate patrunde putreziciunea si desfranarea prin lucrarea gandurilor netrebuincioase”.

Sfantul Ignatie Briancianinov

Rugaciuni la intrarea si iesirea din biserica

Rugaciune la intrarea in biserica
Pasind inlauntru, fa-ti semnul Sfintei Cruci si, alungand toate grijile desarte, cu mare evlavie rosteste aceasta rugaciune:

Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: in casa Domnului voi merge. Iar eu intru multimea indurarilor Tale, Doamne, voi intra in casa Ta,- inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta,- Doamne, povatuieste-ma cu dreptatea Ta, pentru vrajmasii mei indrepteaza inaintea Ta calea mea, ca fara alunecare sa preaslavesc o Dumnezeire: pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Biserica Manastirii Sarbe New Gracanica - Third Lake, IL

Rugaciune la iesirea din biserica
Doamne, Dumnezeul meu, Tie-Ti incredintez toata viata mea si pe Tine Te rog: apara-ma, mantuieste-ma si fa-ma partas indurarii Tale,- da-mi indreptare vietii si purtare inteleapta,-daruieste-mi sfarsit crestinesc, cinstit si pasnic si ma fereste de toata rautatea si bantuirea potrivnicului. Iar in ziua temutei Tale judecati sa-mi fii bland mie, robului Tau, si sa ma numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca impreuna cu acestea sa Te slavesc in veci. Amin.

INALTAREA DOMNULUI

        Inaltarea este unul dintre cele 12 mari Prazince Imparatesti ale Bisericii noastre. In aceasta zi praznuim momentul in care, in prezenta apostolilor Sai, Domnul nostru, lisus Hristos s-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor. Aceasta a avut loc la 40 de zile de la Inviere.
        Intalnindu-se Iisus cu ucenicii dupa inviere, si deschizandu-le mintea ca sa priceapa Scripturile, le-a spus: „asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi (…) Voi sunteti martorii acestora. Si iata. Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus. Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei,inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare”(Luca 24:45-52).

        Iar in Faptele Apostolilor se spune: Iisus s-a aratat ucenicilor timp de patruzeci de zile „vorbind cele despre imparatia lui Dumnezeu. Si cu ei petrecand le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte fagaduinta Tatalui, pe care (a zis El) ati auzit-o de la Mine: Ca Ioan a botezat cu apa, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfant, nu mult dupa aceste zile (…) Ci veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi, si imi veti fi Mie martori in Ierusalim si in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului. Si acestea zicand, pe cand ei priveau, S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor”.
        Inaltarea Domnului este totodata o garantie si a inaltarii noastre: „Iar Eu cand Ma voi inalta de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine”, (Ioan 12:32). Nu este vorba numai de o inaltare spirituala, ci va participa si trupul nostru. Dupa cuvintele Sf.Pavel aceasta va aveea loc dupa invierea celor adormiti si a transformarii trupurilor celor aflati in viata in trupuri nestricacioase si si nemuritoare: „Nu toti vom muri, dar toti ne vom schimba (…) Caci trambita va suna si mortii vor invia nestricaciosi, iar noi ne vom schimba. Caci trebuie ca acest trup stricacios sa se imbrace in nestricaciune si acest (trup) muritor sa se imbrace in nemurire” (I Corinteni, 15:51-53).

HRISTOS S-A INALTAT!

Binecuvantarea – Sfantul Ioan Gura de Aur

„Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc. N-a zis: să nu vă purtaţi cu răutate, sau să vă răzbunaţi, ci a cerut mai mult decât acestea.

A nu fi cu răutate, sau a nu căuta răzbunare asupra altuia, este desigur actul unui filosof.

Însă a binecuvânta pe cei ce ne prigonesc este faptul unui înger. Şi după ce spune: binecuvântaţi, adaugă imediat: şi nu blestemaţi, adică să nu facem şi noi precum ei; să nu facem aceasta din urmă, ci numai pe cea dintâi, fiindcă cei ce ne alungă pe noi sunt pricinuitori ai plăţii ce ni se va da. Dacă tu privighezi, pe lângă plata ce o vei avea, îţi vei procura şi o altă plată. Acela îţi va procura plată prin faptul că te persecută, iar tu îţi vei procura plată sie-ţi pentru binecuvântarea lui, în loc de blestem; căci prin aceasta tu ai dat dovada cea mai mare de dragoste către Hristos. După cum cel ce blestemă pe persecutor arată că nu se bucură mult suferind persecuţiile pentru Hristos, tot aşa şi cel ce binecuvintează pe cel ce-l prigoneşte dă dovadă de o mare dragoste faţă de Hristos. Deci, tu să nu-l defaimi, ca nu cumva tocmai el, persecutorul tău, să culeagă plata cea mai mare. Mai mult încă, şi pe el îl vei învăţa că faptul acesta este al bunăvoinţei tale, iar nu silit; că este fapt de sărbătoare şi veselie, iar nicidecum de întristare.

De aceea şi Hristos zicea: Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea (Matei 5, 11). De aceea şi apostolii se întorceau bucurându-se, nu numai deoarece au auzit rele, ci pentru că au fost şi bătuţi. Dar împreună cu acestea tu vei mai câştiga şi altceva nu mic, anume aceea că îi vei uimi pe persecutorii tăi, şi prin fapte îi vei învăţa şi pe dânşii că tu călătoreşti spre o altă viaţă. Când ei te vor vedea bucurându-te şi săltând pentru că suferi rele, vor cunoaşte lămurit prin fapte că tu ai mai mari speranţe decât cele prezente; pe când dacă nu faci aşa, ci plângi şi te tânguieşti, de unde vor putea ei cunoaşte că tu aştepţi o altă viaţă? Pe lângă aceasta, vei mai reuşi şi în altceva; anume că dacă te vor vedea că tu nu te întristezi de persecuţiile şi batjocorile lor, ba încă îi şi binecuvintezi, atunci vor înceta de a te mai alunga.

Priveşte, deci, câte bunuri se nasc de aici: şi tu ai o plată mai mare, dar şi ispita este mai mică; şi acela va renunţa de a te mai prigoni, şi Dumnezeu Se va proslăvi, iar înţelepciunea ta va fi o învăţătură către evlavie pentru cel rătăcit. De aceea El ne-a poruncit a răsplăti cu binele, nu numai pe cei ce ne batjocoresc, ci şi pe cei ce ne prigonesc, şi prin fapte ne oprimă.”

(Omilii la Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel, omilia XXI)

Rugaciune catre Prea Sfanta de Dumnezeu Nascatoare

„Cu care, precum spun unii, se ruga marele Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, precum in viata lui se vede”.

Fecioara Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce ai nascut pre Dumnezeu Cuvantul cu trup, stiu cu adevarat, stiu ca nu se cuvine, nici se cade, ca eu cel atat de desfranat cu ochi spurcati sa vad Icoana ta a celei Prea Curate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai si trupul si sufletul curat si nespurcat, si sa o sarut cu buze necurate si intinate, sau sa ma rog, ca cu dreptate este ca de mine cel desfranat sa se ingretoseze si sa ma urasca curatia ta; dar fiindca Dumnezeu pre care l-ai nascut s-a facut om ca sa cheme pre cei pacatosi la pocainta, pentru aceasta indraznind si eu sa ma apropii de tine cu lacrimi rugandu-ma: primeste aceasta marturisire a gresalelor mele celor multe si grele si o du unuia nascut Fiului tau si Dumnezeu, rugandu-te lui ca sa fie milostiv ticalosului si tavalitului meu suflet, ca de multimea fardelegilor mele sunt oprit a cauta la dansul si a cere iertare.

Pentru aceasta pre tine te pun inainte solitoare si mijlocitoare. Ca multe si mari daruri dobandind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu si uitandu-le pre toate, si nemultumitor aratandu-ma ticalosul, cu cuviinta m-am alaturat cu dobitoacele cele fara de minte si m-am asemanat lor. Aflandu-ma sarac de fapte bune, bogat de patimi, plin de rusine, lipsit de Dumnezeiasca indrazneala, osandit de Dumnezeu, facandu-ma de plangere Ingerilor, de ras dracilor, si de uraciune oamenilor, mustrat de stiinta, rusinat de lucrurile mele cele rele, si mai inainte de moarte fiind mort, si mai inainte de Judecata de sine-mi osandit, si mai inainte de munca cea fara de sfarsit de deznadajduire muncit, pentru aceea dar numai la a ta sprijineala alerg, Stapana de Dumnezeu Nascatoare, cel ce sunt dator cu nenumarati talanti. Cela ce intru dezmierdari cu curvele am cheltuit avutia cea pamanteasca, cela ce am curvit mai mult decat curva, cela ce am facut mai mult decat Manasi, cela ce m-am facut nemilostiv mai mult decat bogatul, cela ce sunt sluga lacoma, vas al gandurilor celor rele, visterie a cuvintelor celor urate si spurcate, strein de toata fapta cea buna.

Miluieste-ma pre mine cel smerit, milostiveste-te spre mine cel neputincios, mare indrazneala ai la cela ce s-a nascut din tine, nimenea nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu, ca toate le poti ca ceea ce esti mai presus de toate zidirile si nimic nu este tie cu neputinta, numai de vei voi. Deci nu trece cu vederea lacrimile mele, nu te intoarce de catre suspinul meu, nu lepada durerea inimii mele, nu rusina nadejdea mea cea catre tine, ci cu rugaciunile tale cele de Maica silind pre cea nesilita milostivire a Fiului tau celui bun si Dumnezeu, invredniceste-ma pre mine ticalosul si nevrednicul robul tau sa-mi iau frumusetea mea cea dintai si dintru inceputuri, si sa lepad grozavia patimilor, sa ma slobozesc de pacat si sa ma robesc de dreptate, sa ma dezbrac de spurcaciunea dulcetii celei trupesti si sa ma imbrac intru sfintenia curateniei celei sufletesti, sa mor lumii si sa viez faptei celei bune.

Calatorind eu, impreuna calatoreste cu mine, pre mare inotand impreuna inoata, pribegind, intareste-ma; necajindu-ma, mangaie-ma; imputinandu-ma la suflet imbarbateaza-ma, bolnavindu-ma vindecare imi daruieste, nedreptatindu-ma izbaveste-ma, napastuindu-ma indrepteaza-ma, spre moarte primejduindu-ma degrab apucand scoate-ma, vrajmasilor celor nevazuti in toate zilele infricosat ma arata, ca sa cunoasca toti cei ce cu nedreptate ma tiranisesc al cui rob sunt eu. Asa buna Stapana de Dumnezeu Nascatoare, asculta ticaloasa mea rugaciune, si nu ma rusina de nadejdea mea cea catre tine, ceea ce esti dupa Dumnezeu nadejdea tuturor marginilor pamantului. Fierberea trupului meu stinge-o. Viforul cel cumplit din sufletul meu potoleste-l. Mania cea amara imbanzeste-o. Trufia si mandria pererii celei desarte din mintea mea sterge-o. Nalucirile cele de noapte ale duhurilor viclene si bantuielile cele de ziua ale gandurilor necurate, din inima mea imputineaza-le, invata-mi limba sa graiasca cele de folos; povatuieste-mi ochii mei sa vada drept faptele bune cele adevarate, picioarele mele indrepteaza-le sa alerge fara de impiedicare pre calea cea fericita a poruncilor lui Dumnezeu. Mainile mele fa-le sa se sfinteasca, ca cu vrednicie sa le ridic pre ele catre cel Prea Inalt. Curateste-mi gura mea ca cu indrazneala sa chem. Tata pre Dumnezeu cel infricosat si preasfant, deschide-mi urechile mele ca sa aud simtitor si ganditor cuvintele cele mai dulci decat mierea si fagurul ale Sfintelor Scripturi si sa vietuiesc dupre dansele, intarindu-ma de tine.

Da-mi vreme de pocainta, de intoarcere a gandurilor, de moartea cea de naprazna fereste-ma, osandit de stiinta fiind izbaveste-ma, si mai pre urma de toate fii langa mine la despartitura sufletului de ticalosul meu trup. Sila cea nesuferita lesnindu-o, durerea cea nespusa usurandu-o, stramtoarea cea nemangaiata mangaindu-o, de fata cea intunecoasa a dracilor izbaveste-ma, de cercarea cea prea amara a vamesilor celor din aer si stapanilor intunericului slobozindu-ma, si zapisele pacatelor mele celor multe rupandu-le. Cu Dumnezeu ma imprieteneste, si bunatatilor celor vesnice si nestricacioase mostean pre mine ma fa.

Aceasta marturisire iti aduc tie Stapana mea, de Dumnezeu Nascatoare, Lumina ochilor mei celor intunecati, Mngaierea sufletului meu, folositoarea si nadejdea mea cea dupre Dumnezeu, pre care cu blandete primeste-o si ma curateste de toata spurcaciunea trupului si a duhului, si ma invredniceste in veacul acest de acum fara de osanda sa ma impartasesc cu Sfantul si prea Curatul Trup si Sange al Fiului si Dumnezeului tau, iar in cel ce va sa fie, cu cina cea prea dulce si cereasca a desfatarii Raiului, unde este lacasul tuturor celor ce se veselesc. Ca aceste bunatati dobandindu-le eu nevrednicul, sa se slaveasca in vecii vecilor prea cinstit si de mare cuviinta numele Fiului si Dumnezeului tau celui ce primeste pre toti cei ce se pocaiesc din tot sufletul, pentru tine ceea ce te-ai facut mijlocitoare si chezasuitoare tuturor pacatosilor.

Ca prin tine prea laudata si prea buna Stapana, se mantuieste toata firea omeneasca, laudand si binecuvantand pre Tatal si pre Fiul si pre Sfandul Duh, Treimea cea Prea Sfanta si de o fiinta, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

Citatul saptamanii

 

„Cind ne ispiteste dorinta de bogatie, sa ne comparam pe noi insine cu cei mai saraci decit noi si sa nu ne cuprinda nelinistea. Insa, in privinta virtutilor, adica a bogatiei sufletului, sa ne comparam cu cei mai inalti ca noi, duhovniceste, si sa ne nevoim sa urcam si noi.”  (Parintele Epifanie)

PENTRU CEI RÂVNITORI CU ADEVĂRAT PENTRU CREDINŢA STRĂMOŞEASCĂ

Fraţilor şi surorilor întru Hristos,
aceste rânduri le scriu numai pentru cei care nu s’au amăgit de covrigi roşii şi care se feresc de vântul înşelăciunii.  

Pentru ceilalţi care au început să dănţuiască „hora Crivăţului” nu mai am nimic de scris. Cine a avut urechi de auzit, acela a căutat să audă strigătul meu şi cine mai are ochi de văzut, poate să vadă cum stau lucrurile… Eu am tunat şi am fulgerat către toţi (prin foile mele) ca să vă feriţi de bătaia vântului de Miază-Noapte.

Iar acum când a început ploaia cu banii roşii, eu nu mai strig la nimeni. Cei statornici în credinţă îşi păzesc paşii de alunecare, iar cei slabi din fire şi dornici de mărire se poticnesc la vale. Mare este taina credinţei, dar puţini o păzesc astăzi neprihănită.

Nu vă miraţi că îndrăznesc să zic vorba asta, că mulţi se botează, însă darul puţini îl păstrează. Când vedeţi pe unii că aleargă singuri spre înşelăciune, atunci să cunoaşteţi că la unii ca aceştia pecetea darului este ştearsă şi uşor se prăpăstuiesc. Atunci sfaturile nu se mai lipesc de ei şi făgăduinţele se calcă fără milă.

Dar noi, fraţilor, să-i lăsăm pe aceştia în „sloboda” lor fericită, să urmăm calea cea strâmtă şi nu vom greşi.

În curtea lui Caiafa de astăzi să nu intrăm (adică în mreaja stăpânirii), căci slugile cele viclene ne ispitesc şi nu cumva să pătimim ca Sfântul Apostol Petru. Lăsaţi să se încălzească la foc slugile cele năimite, iar noi să urmăm pe Domnul ca şi Sfintele Mironosiţe.

În calea noastră stau la pândă vameşii şi fariseii veacului acestuia, dar să nu ne fie frică. „Îndrăzniţi, zice Domnul, Eu am biruit lumea.”

Am auzit că unii dintre cei râvnitori au avut ciocniri de cuvinte, cu ceata noilor dregători. Nu vă tulburaţi fraţii mei, căci abia a început ploaia „covrigilor”. Pe mulţi poate să-i „ude” dacă nu vor fi cu pază şi cele care se văd astăzi, sunt mici faţă de cele ce urmează.

Eu unul vă sfătuiesc pe cei cari urmaţi tradiţiile noastre strămoşeşti, să nu vă tulburaţi şi cu alţii să nu discutaţi.

Biruinţa noastră nu se dobândeşte cu sfadă şi cu pleftureală, ci cu blândeţe şi cu dreaptă socoteală. Din sfadă nu iese decât tulburare şi duşmănie. Războiul nostru este nevăzut şi armele noastre trebuie să fie arme duhovniceşti, şi anume: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu şi Pavăza Credinţei, cu care putem stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse, cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel. Pe cei slabi să-i întărim, iar pe cei vicleni să-i ocolim. Pe cei năimiţi şi pe cei urgisiţi să-i lăsăm în pace, căci sunt acum mărişori şi pot pricepe semnele vremii. Dacă nu se învaţă din păţaniile altora, atunci lăsaţi-i să guste singuri din „covrigii” stăpânirii roşii. Aceşti covrigi sunt vopsiţi cu sângele mucenicesc al fraţilor noştri credincioşi din ţară. Ei pătimesc acum ca robii la munca silnică, iar din sudoarea şi din sângele lor se plămădesc bacşişuri pentru propagandă. Tot ce iese azi din ţară (de după perdeaua roşie) este ca să farmece ochii şi să astupe urechile celor bicisnici şi neştiutori. Nu mai faceţi vorbă cu ei şi nici nu căutaţi să-i pârâţi ori să-i denunţaţi, ci mai vârtos s’ar cădea să-i plângem pe unii ca aceştia, căci nu ştiu sărmanii la care „domnii au slujit şi câtă pagubă vor dobândi”.

Înainte de a încheia rândurile acestea, vă amintesc de cuvântul Scripturii care zice: „Vrăjmaşii omului sunt casnicii lui” şi iată anume pentru ce: când fraţii noştri de o credinţă şi de un sânge se fac coadă de topor, adică unelte ale vrăjmaşului credinţei, atunci vătămarea noastră este negrăit de mare, zice Sf. Apostol Pavel; nu vă plecaţi grumazul sub jug străin. Să stăm bine, să stăm cu frică întru Sfânta credinţă şi să arătăm „Mila Păcii” către toţi, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui

“Vrajmasul (diavolul n.n.) a cazut din mandrie.

Mandria e obarsia pacatului; toate aspectele pe care le poate imbraca raul sunt unite in ea: parerea de sine, slava desarta, dorinta de putere, raceala, cruzimea, indiferenta fata de suferintele aproapelui; tendinta mintii spre reverie, supralicitarea imaginatiei, expresia demonica a ochilor, infatisarea demonica a chipului; spaima, deznadejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, nelinistea launtrica, frica de moarte sau, dimpotriva, dorinta de a ne pune capat zilelor si, in cele din urma, – lucru nu rar – dementa completa. Acestea sunt semnele distinctive ale spiritualitatii demonice. Dar, cata vreme nu se manifesta cu claritate, pentru multi oameni ele trec adeseori neobservate.

Nu este necesar ca toate simptomele enumerate mai sus sa fie reunite pentru a putea recunoaste pe cel ce s-a lasat “sedus” de ganduri patimase, de “vedenii” sau “descoperiri” de origine demonica. La unii domina megalomania, ambitia, dorinta de putere; la altii domina o neliniste ascunsa, spaima, deznadejdea; la unii, melancolia, gelozia, ura; la altii, dorinta poftelor trupesti. Dar la toti intalnim in mod inevitabil o imaginatie debordanta ce se poate ascunde sub masca inselatoare a unei false smerenii”.

“Orice rău săvârşit de creaturile libere duce cu ne­cesitate la o viaţă de parazit pe „trupul” binelui; el trebuie să-şi găsească o justificare, sa se infatiseze ascuns sub aparenţele binelui, si adeseori sub aparenţele Binelui suprem. Răul se înfăţişeaza întotdeauna si în mod inevitabil amestecat cu un element dintr-o căutare formal pozitiva, şi prin aceasta latura îl seduce pe om. Raul incearca sa-i prezinte omului aspectul sau pozitiv drept un scop atat de important, incat pentru atingerea lui toate mijloacele sunt permise.

In existenta sa pamanteasca, omul nu poate atinge Binele absolut; in toate intreprinderile omenesti exista un anume grad de nedesavarsire. Prezenta nedesavarsirii in binele omenesc, pe de o parte, si inevitabila prezenta a unui pretext bun in rau, pe de alta parte, fac extrem de anevoioasa deosebirea dintre bine si rau“.

“Pricina luptei nu sta in ratiunea ca atare, ci in trufia mintii noastre, care ridica mintea impotriva lui Dumnezeu. Mandria amplifica imaginatia, smerenia o face sa inceteze. Mandria se ingamfa creandu-si lumea proprie, smerenia primeste viata care vine de la Dumnezeu”.

(Arhimandritul Sofronie, Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul, Editura Deisis, Sibiu, 1999)